Călătorie către centrul inimii mele
Doamne am facut o lunga calatorie care trebuia facuta acum mult timp. Am trecut prin lumi intortocheate si dureroase, era un labirint totul. Acolo eram de mult, dar nu reuseam sa ies, m-am impiedicat de multe ori, m-au inconjurat monstrii (durerile) din toate partile, m-au inecat in propriile mele simtiri, Doamne ce m-am incurcat!
Da! eram in drumul meu foarte bantuit de Durere si Frica. Amandoua imi sopteau: de aici nu vei iesi! Dar catre Tine am strigat, dar ce ecou aveau cuvintele mele? Caci le auzeam ca pe niste dureri venind inapoi care ma inlantuiau in propriul meu giulgiu, care fusesese de fapt mecanismul meu de a-i spune lui Hristos: pot si fara tine., dar m-a strans atat de tare acel giulgiu incat smerindu-ma catre Tine am strigat si m-ai auzit mai repede ca niciodata! Ai venit usor, dar nu m-ai desfasurat de acel giulgiu. Erau multe pete negre pe dansul care trebuiau curatate. Acele pete ma departau de Tine. Dar ai venit vazandu-ma tare inlantuit si m-ai desfacut la incheieturi si atunci am strigat: Libertate! Dar nu a fost asa, mai erau pete multe! Unele de care nici nu stiam, unele la care nu ma gandeam.
Ai fost acolo permanent cu mine, dar durerile netraite alaturi de Tine, au creat in jurul meu un labirint MARE, caruia i-am dat numele de Labirintul intunericului. Dar ai venit Tu, Lumina lumii, si m-ai dus din durere mica ce simteam. in durere si mai tare? Cum Tu Cel ce dai bucurie, mie mi-ai adus mai multa durere? Nu erai Tu Hristoase care imi daruiai mai multa durere, erau durerile traite fara Tine! Erau dureri mari ca niste monstrii, dar am intalnit si multa mangaiere.
Dupa fiecare durere primeam mangaiere mare! Cine poate sa inteleaga aceasta? Era ceva deosebit! Dupa ce traiam spaima, durere si manie, eu nevrednicul primeam mangaiere! Multa mangaiere! Au fost atatea dureri, inca mai sunt! Dar nu mai au putere asupra mea! Caci Tu mi-ai daruit putere sa le depasesc! Ce ma faceam Eu fara tine, in dureroasa mea lunga calatorie catre centrul inimii mele, unde iadul era mai mare, acolo Te-am simtit mai tare ca niciodata! Mi-ai dat tarie sa pot continua, in labirintul inimii mele…
Multumesc Doamne, caci labirintul s-a transformat in bucurie nepieritoare….!
george
octombrie 7, 2009 @ 1:33 pm
da,asa este.
calatoria asta care l-a inceput ni s-a parut un drum greu, presarat cu suferinta ne aduce bucurie in suflete, simtim ca Dumnezeu ne-a luat sub aripa Lui cea iubitoare. Dumnezeu care este cu noi de a pururea si pe care il ignoram,il neglijam iar Domnul mereu ne primeste cand venim si strigam catre El,cat ne odihneste.
Doamne, ramai Doamne in inimiile noastre!