Skip to content

7 Comentarii

  1. alexandra
    noiembrie 24, 2012 @ 6:31 am

    ce se face la liceu in romania in clasa a 10 ,in strainatate fac acelasi lucru in clasa a 12.programele scolare sunt foarte incarcate.
    de ce majoritatea parlamentarilor nu.si dau copiii la scolile din romania ?si ii trimit prin nu stiu ce tari.
    stau ca niste libidinosi pe scaunele alea de piele si iau niste bani degeaba.
    ei daca vor sa faca vreo lege ”buna” o fac doar in interesul lor,sa le mearga lor afacerile bine.cine ar fi in stare sa voteze o lege impotriva lui.

    Reply

  2. alexandra
    noiembrie 24, 2012 @ 6:40 am

    in invatamant au intrat foarte multi oameni,drept profesori foarte nepregatiti.si doar copiii au de suferit pentru lucrul acesta,pt ca orele nu se fac asa cum ar trebui.
    trimpul trece leafa merge.sunt cls a 12,si pana acum la franceza am schimbat 5profesori .si din toti 5,doar o profesoara era hotarata sa faca ceva cu noi,lectii.restul palavrageli…
    la biologie,sunt singura care si-a ales anatomia pt ca am nevoie de ea la admitere.
    profesoru’ m-a lasat sa imi conspectez lectiile si sa le invat singura fara pic de explicatii.drept explicatie am primit ca nu se poate imparti in 2 la clasa,ca este greu.
    trist …

    Reply

  3. Berariu
    noiembrie 24, 2012 @ 8:25 pm

    Chiar nu am inteles, de ce autorul puncteaza la numarul 4, toate acele activitati intr-o lumina neagra. Chiar nu sunt de acord. Sportul, putina cultura muzicala, toate au un folos. Vad in Germania zilnic batrani , tineri alergand sau facand sport, si au prin acest lucru o viata foarte sanatoasa si echilibrata. In Romania daca cineva face jogging, esti privit ca un ciudat sau esti fluierat. Si atitudinea fata de sport, tine de educatie. Nici nu ma mir ca sunt atatia oameni bolnavi in Romania de diabet, tensiune, etc. Iar mult peste 50 % din romani nu stiu notiuni elementare de muzica clasica , nu cunosc o simfonie, un compozitor . Eu cred ca orice natiune ar trebui sa aiba putina cultura fata de lucrurile insiruite mai sus la punctul 4, iar faptul ca majoritatea romanilor privesc ingust acest lucru, nu mi se pare deloc in regula. Eu nu cred studiul asta se referea la faptul ca esti „definit” sau „existi” numai prin practicarea acestor activitati, ci cred ca au vrut sa puncteze cat de importante sunt si aceste aspecte in viata unui om, lucruri care lipsesc intr-adevar aproape cu desavarsire in viata romanilor. Si sincer e in defavoarea omului cand sportul si cultura muzicala lipsesc din viata acestuia. Eu nu zic ca sunt pro a ce s-a scris in articol, dar nici sa ne batem cu pumnul in piept si sa anihilam orice , caci mi se pare ca dam in absurd si penibil. Am putea sa privim mai relaxat si echilibrat unele aspecte. Cred ca ar trebui sa incepem sa privim si greselile in natiunea noastra, si nu sa aratam cu degetul pana la vesnicie spre UE, caci mi se pare ca devine o chestie exagerata. Altfel ne blamam unii pe altii, cine are dreptate si cine nu are dreptate, si alunecam in fanatism.

    Reply

  4. Danut Nancu
    noiembrie 26, 2012 @ 9:20 am

    Pentru alexandra006:

    Programele școlare din învățământul românesc nu sunt încărcate. Concepția învățământului din România este diferită de cea din Occident fiindcă păstrează, încă, multe trăsături ale învățământului tradițional.
    Ca să fiu mai explicit:
    – programele de învățământ din România se adresează elevului de nota 10, prin aceasta înțelegându-se cam maximul de randament ce poate fi dat de un copil de 10 ani sau de 16 ani, sănătos și dedicat studiului;
    – este evident că elevul care are 10 la toate materiile studiate în România este o capacitate intelectuală; sistemul pornește de la premisa că acea minoritate capabilă nu trebuie văduvită de informații;
    – o altă trăsătură a sistemului de învățământ din România este ierarhia, refuzată astăzi în Occident; este evident că unii, foarte puțini, vor avea 10, iar alții 8 și 9; o mare parte vor avea 6 și 7, adică vor fi elevi de performanță medie, ceea ce intră în normalitate; este absurd să punem ștachete de genul ”80% dintre absolvenții de BAC să ia 9 și 10”. Este imposibil în învățământul din România dar foarte normal în Occident; acolo ștacheta este mult mai jos și are ca referință elevul de nota 6 sau 7. Excepțiile sunt școli private de elită unde nu are acces oricine. Așa ceva în România încă nu există, dar va exista.
    – o mare problemă a învățământului din România este că pune accentul doar pe performanță. Firesc ar fi să echilibreze performanța cu valorile morale. Nu este firesc să consideri un elev de 6 sau 7 în România ca fiind ”prost”, este indamisibil ca părinții să-și chinuie odraslele să ia note de 10 în condițiile în care muncesc dar limitele lor omenești îi opresc. Performanța intelectuală, școlară, nu este echivalentă cu [b]VALOREA[/b]. Elevul de nota 7 poate fi un om minunat, care nu este musai să lucreze în cercetare. Poate fi un mecanic auto, un pictor sau fermier.
    – problema în Occident este că nivelează în jos, oferă satisfacție mediocrității intelectuale, nu oferă suficiente șanse elevilor de excepție; Reformele operate în anii 60 în Europa, sub influența curentelor de stânga, au distrus o întreagă tradiție intelectuală. Scopul nu mai este același ca în România de azi: de a instrui și educa copiii, de a-i ridica spre ȘTIINȚĂ, ARTĂ, CULTURĂ, scopuri iluministe, de altfel.
    Scopul actualei școli contemporane, cea spre care tindem și noi, este INTEGRAREA SOCIALĂ, UTILITATEA, MODELAREA PERSONALITĂȚII TÂNĂRULUI ÎN ACORD CU CERINȚELE SOCIALE. În școala tradițională inadaptarea putea fi o calitate, era semn al originalității, astăzi este un stigmat.
    Referitor la desele schimbări ale profesorilor, din păcate este o realitate. Am văzut de curând o statistică de unde reieșea că 40% din profesori consideră cariera lor doar temporară, în lipsă de altceva mai bun.
    Tocmai aceste aspecte nu sunt puse în evidență de studiul fundației germane. PIB-ul mic este criteriu dar banii alocați nu explică totul. Poți să aloci bani mulți dar prost. Poți să ai școli bine dotate dar cu profesori plătiți mizerabil. Chiar atunci când îi plătești nu ajunge. Mai este nevoie de încrederea că ceea ce ei fac este important, încrederea în viitor, în generația pe care o formează. Atunci când descoperi că ai muncit pe un salariu mizerabil și ai format o generație de tineri excepționali care pleacă toți la 20 de ani din țară, trăiești un sentiment de prisos, de lipsă de sens. Acei tineri nu vor fi viitorii medici care să-ți trateze semenii, nu vor fi viitori ingineri ai patriei într-o țară cu industria distrusă.
    Plecarea profesioniștilor din sistem a afectat și învățământul iar cei care profită de ”hemoragia” creierelor sun t tocmai cei de pe primele poziții ale clasamentului.
    De ce despre asta nu se vorbește?

    Există apoi aruncarea în derizoriu a modelului dascălului devotat, modest, patriot. Și nu doar prin noile modele ”de succes” promovate de mass-media. Chiar ”pedagogii de școală nouă” de la noi recomandă poziționarea elevului în centru, renunțarea la informație și încurajarea ”creativității”. În subsidiar, toată această teorie a noii școli are ca scop promovarea nihilismului.

    Reply

  5. Berariu
    noiembrie 26, 2012 @ 12:31 pm

    „…- problema în Occident este că nivelează în jos, oferă satisfacție mediocrității intelectuale, nu oferă suficiente șanse elevilor de excepție; Reformele operate în anii 60 în Europa, sub influența curentelor de stânga, au distrus o întreagă tradiție intelectuală. Scopul nu mai este același ca în România de azi: de a instrui și educa copiii, de a-i ridica spre ȘTIINȚĂ, ARTĂ, CULTURĂ, scopuri iluministe, de altfel.”

    Deci chiar NU SUNT DE ACORD. Singurul motiv pentru care am plecat din Romania in Germania ca sa studiez, este acela ca Romania nu imi mai oferea nivelul de invatamant si calitatea necesara in facultate. Lucrez intr-un domeniu pe care il practic temeinic si de performanta de la 5 ani. Incepand cu varsta de 17-18 ani, oameni maturi , de 30-40 de ani mi-au zis ( din domeniul meu , bineinteles ), ca nu am ce sa mai invat din orasul meu, si practic, am ajuns cea mai buna. Am ramas, din dragoste de patrioata cica, un an – doi la facultate totusi in tara, pana am picat in depresie datorita nivelului celor cu care lucram , a colegilor, nivelul respectiv fiind unul pe care eu il aveam probabil pe la 13 -14 ani din multe puncte de vedere. Si asa am plecat in Germania, si trebuie sa sufar si sa plang pentru ca Romania nu a avut ce sa imi ofere , in invatamant, si datorita acestui lucru trebuie sa stau in strainatate. Unde de altfel , nivelul de aici nici nu se poate compara cu cel din tara. In sfarsit simt ca ma aflu unde trebuie , ca si meserie, si nu simt ca ma mai plafonez, ci invat de la maestri de nivel mondial. Pe mine articolul acesta chiar m-a intors pe dos, pentru ca vorbeste opus exact de lucrul care m-a facut sa plec din tara, si pentru care sufar ca nu pot sa imi indeplinesc visele profesionale acasa la mine : lipsa profesionalismului si a nivelului intr-adevar de exceptie.

    Reply

  6. Berariu
    noiembrie 26, 2012 @ 12:36 pm

    ps. Si apropo de „Scopul nu mai este același ca în România de azi: de a instrui și educa copiii, de a-i ridica spre ȘTIINȚĂ, ARTĂ, CULTURĂ, scopuri iluministe, de altfel.” In mod ironic, lucrez in domeniul culturii si al artei. Si stiu ce vorbesc, deoarece cunosc acest domeniu FOARTE bine, si stiu ce se petrece in Romania in invatamant, dar si la locul de munca. Sunt sub nivelul marii, comparativ cu ce a fost candva, mai demult.

    Reply

  7. Danut Nancu
    noiembrie 26, 2012 @ 2:56 pm

    Învățământul universitar este un domeniu distinct. Evident că universitățile românești nu sunt nici pe departe la nivelul celor din Occident.
    Dar în învățământul gimnazial, parțial cel liceal, situația este cu totul alta. O știu de la zeci de elevi care au plecat acolo, o știu de la oameni care au venit din Italia, spre exemplu, unde au lucrat în învățământ, și care se plângeau tocmai de schimbarea profundă din învățământul peninsular.
    Asta nu înseamnă că nu există școli care fac excepție, dar sistemul public de învățământ, din informațiile pe care le dețin, a suferit mult urmare a reformelor din anii 60.
    De altfel, s-au publicat lucrări consistente pe acest subiect. A se vedea Allan Bloom – Criza spiritului american, unde vorbelște chiar de deteriorarea mediului universitar umanist.

    Repet, la nivel universitar situația se schimbă. Nivelul laboratoarelor, al resurselor materiale dar și umane în condițiile în care în colegiile din Europa sau SUA vin tineri dotați din toată lumea, inclusiv la nivel de cadre didactice, nu se pot compara cu cele din România. De altfel, am găsit undeva avansată de cifra de 50.000 de tineri români care studiază în momentul de față în Occident.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *