Camașa fericitului
(Poveste extrasa din Randunica din Ghebacea, Vasile Marcu)
Se zice ca un imparat bogat cum altul nu se mai afla pe fata pamantului s-a imbolnavit de o boala necunoscuta, o boala grea, chinuitoare. Toti doctorii si toti vracii au fost adusi la capataiul lui sa-i faca ce i-o face sa scape de suferinta sa, dar nici unul nu i –a putut afla leacul. Iar imparatul se chinuia si se topea pe picioare vazand cu ochii. Intr-una din zile, slujitorul care-l ajuta si-l sprijinea in tot momentul, in supararea sa, cuteza sa graiasca imparatului:
– Marite, Doamne, ingaduie slugii tale sa spuna un cuvant.
Imparatul i-a facut semn sa vorbeasca.
-Iata, zice acela, printre multimea slujitorilor tai se afla o copila nevarstica si neinvatata careia ii este dat sa mature si sa spele scarile de marmura ale palatului tau. Si se zice ca aceasta ar avea darul de a cunoaste cele mai ascunse suferinte omenesti si leacul pentru vindecarea lor.
– Sa fie adusa aici! Zise imparatul.
Si indata slujitorii au alergat pentru a indeplini porunca.
Ajunsa in fata imparatului, fetita s-a aruncat cu fata la pamant asteptand cuvant din partea stapanului sau. Si imparatul grai:
– Copila, ridica-te, cerceteaza-mi suferinta si afla-mi leacul.
– Slavite imparate, zise micuta slujnica, mai intai sa-mi spui cum iti e suferinta.
– Nimic nu ma doare si toate ma dor, raspunse imparatul.
– Ai vreo rana vazuta sau nevazuta?
– Nicidecum, dar tot sufletul mi-e o rana si plin de amaraciune.
– Iti lipseste ceva?
– Am toate in stapanirea mea si n-am nimic. Sunt cel mai bogat, dar si cel mai sarac om de pe fata pamantului si sufar cumplit de o amara tristete.
Acum, fetita cu glas blajin si cu fata blajina, zise:
– Marite Doamne, suferinta ta poate fi inlaturata cu multa usurinta numai daca vei imbraca pe tine camasa celui mai fericit om din imparatia ta.
Indata imparatul a trimis soli in toata imparatia sa afle pe cel mai fericit om, sa-l dezbrace de camasa si sa o aduca lui. Si au cautat trimisii imparatesti prin palatele voievozilor, prin casele marilor boieri, prin castelele bancherilor, peste tot cercetau si intrebau:” Cine se simte a fi cel mai fericit om din aceasta imparatie?” Si au aflat numai ura, zavistie, perversitate, lacomie si alte nazbatii de felul acesta. Si s-au intors aceia la imparatul lor suparati si cu mainile goale. Si iarasi a zis imparatul: Mergeti si cautati cu de-amanuntul prin orase si targuri, ca nu se poate sa nu aflati un om fericit, caruia luandu-i camasa sa o aduceti in graba la mine ca s-o imbrac si sa scap de suferinta aceasta apasatoare. Si iarasi au plecat solii iscodind prin orase si targuri sa afle omul fericit, dar peste tot a intalnit dusmania, jaful, minciuna, plansul, razbunarea.
Si intorcandu-se iarasi solii la imparatul lor, au zis cu dezamagire: ”Slavite stapane, am cautat in tot locul si n–am aflat omul fericit, fara numai lacrimi, dureri si scrasniri din dinti.”
– Nu se poate sa aflati macar un om fericit in toata imparatia mea! tipa imparatul.
Si iarasi au plecat solii intreband pe oricine intalneau in cale, cutreierand coline, sate si campii si negasind ei ceea ce cautau. Dezamagiti si obositi fiind s-au hotarat sa se intoarca la stapanul lor si sa-i spuna ca nu e chip a afla in toata imparatia un om fericit. Si pe cand se intorceau ei ca niste curci plouate, au auzit prin vai un oarecare om cantand cat il tinea gura si- l indemna inima. Indata au alergat si aflandu-l pe acela, l-au intrebat:
– Cine esti tu, omule?
– Sunt socotit cel mai din urma om din sat, raspunse cel intrebat.
– Ai case mari, bogatii, bani multi?
– Nimic din toate astea!
– Ai femeie, copii?
– Mi-e casa plina!
– Din ce traiesti tu si toti ai tai?
– Din ce da Dumnezeu. Oricum nu ne–am culcat vreodata flamanzi.
– Te vedem a fi unul din cei mai sarmani, dar, pentru ce canti cu atata voiosie?
– Pentru ca sunt un om fericit!
– Vreti sa ne amagesti spunand un neadevar?
– Nicidecum! Eu nu pot sa mint pe cineva, pentru ca ma aude si ma vede Dumnezeu, Cel ce m-a procopsit cu ochi ca sa vad, picioare sa merg , maini sa lucrez si cu voie buna sa fac tot ceea ce mi se cere. Si uite asa-mi tin eu casa, femeia si copiii si de aceeea cant pentru ca ma simt a fi omul cel mai fericit!
– Cu adevarat esti fericit?
– Intocmai. Foarte fericit!
Auzind acestea, solii imparatesti au sarit asupra sarmanului acela pentru a-l dezbraca si a-i lua camasa. Bietul om, nestiind care-i pricina, zise catre “jefuitori”
– Domnii mei, va vad a fi trimisi imparatesti si de la un om ca mine n-aveti ce lua. Va osteniti in van!
Solii insa, n-au vrut sa ia seama la vorbele aceluia. Si trantindu-l la pamant, i-au smuls cu sila haina de pe dansul. Si… ce-au vazut? Ce-aveau sa vada, decat un om gol-golut, cum l-a facut mama-sa. N-avea el camasa dar era imbracat in fericire. Era fericit pentru ca avea ochi, maini, picioare si inima deschisa.
Si,….asta e, dragii mei: Fericirea e langa noi si ne surade!”. Ne trebuie insa un dram de intelpciune sa vedem si sa simtim acestea. “Intelepciunea este un mare dar de la Dumnezeu, dar pe care El il da credinciosului ce-l cere cu osardie, cu lacrimi , cu iubire. Intelepciunea ne ajuta sa ne vedem pe noi insine, sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne vedem micimea, sa ne masuram scurtimea vietii si sa grijim de mantuirea sufletului nostru. Intelepciunea ne graieste numai adevarul, ea ne limpezeste mintea sa pricepem ca toata truda omului pe pamant este zadarnicie si goana dupa vant. Praf si cenusa. Intelepciunea ne sfatuieste cum sa ne eliberam din robia pacatului si a mortii si sa ne dobandim mantuirea sufletului, viata vesnica si fericita in Dumnezeu” (Invatatura de credinta crestina ortodoxa)
Iata, dar, ce ne descopera intelepciunea: ceea ce vedem, nu exista (e praf si cenusa). Iar ceea ce nu vedem, exista (viata vesnica si fericita in Dumnezeu)
Filofteia
mai 8, 2010 @ 2:08 pm
Foarte frumoasa povestea!!Iar ultima parte, e de tinut minte!!
Si,….asta e, dragii mei: Fericirea e langa noi si ne surade!”. Ne trebuie insa un dram de intelpciune sa vedem si sa simtim acestea. “Intelepciunea este un maré dar de la Dumnezeu, dar pe care El il da credinciosului ce-l cere cu osardie, cu lacrimi , cu iubire. Intelepciunea ne ajuta sa ne vedem pe noi insine, sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne vedem micimea, sa ne masuram scurtimea vietii si sa grijim de mantuirea sufletului nostru. Intelepciunea ne graieste numai adevarul, ea ne limpezeste mintea sa pricepem ca toata truda omului pe pamant este zadarnicie si goana dupa vant. Praf si cenusa. Intelepciunea ne sfatuieste cum sa ne eliberam din robia pacatului si a mortii si sa ne dobandim mantuirea sufletului, viata vesnica si fericita in Dumnezeu” (Invatatura de credinta crestina ortodoxa)
Iata, dar, ce ne descopera intelepciunea: ceea ce vedem, nu exista (e praf si cenusa). Iar ceea ce nu vedem, exista (viata vesnica si fericita in Dumnezeu)
omp
mai 8, 2010 @ 2:56 pm
Daca-mi permiteti, exista si varianta Pr.I.Bută:
Cămaşa fericitului,
Un împărat era bolnav de o boală grea. Doctorii nu-i găseau medicamente, babele nu aveau leacuri din ierburi care să-l poată ajuta.
Atunci a adunat la sfat toţi înţelepţii din împărăţie să găsească posibilitatea de însănătoşire a împăratului, care zicea în făgăduinţa lui:
– Dau jumătate din împărăţia mea aceluia, care mă va face sănătos ! făgăduială ce va avea împlinire…
– Înţelepciunea noastră nu ne arată leacul ! Nu ştim aşa ceva…
– Măria -Ta – rosti altul – dacă am găsi un om fericit şi i-am lua cămaşa, ca să te îmbraci cu ea, te vei face sănătos !
– Trimiteţi căutători în toată împărăţia mea ! Dacă vor găsi un om fericit să-i ia cămaşa şi să mi-o aducă.
– Aşa vom face , măria – ta !
Solii merseseră să caute fericitul. Vreme îndelungată au întrebat pe cei consideraţi că au fericire. Unul era bogat dar bolea mereu, altul era sănătos dar sărac. Fiecare se plângea de ceva, nici unul nu s-a recunoscut fericit.
Într-o zi doi soli au aflat într-o poiană dintre păduri un cioban, care – cu ochii la oi – cânta cu fluierul melodii vesele. Solii împăratului l-au întrebat:
– Ce faci, ciobanule ?
– Păzesc oile şi cânt cu fluierul !
– Ce zici ? Eşti fericit ? Aşa pari …
– Da, sunt fericit ! Eu nu sunt cioban stăpân la oi; eu sunt cioban slugă ! În fiecare dimineaţă îmi pune baciul un bulz de mămăligă cu brânză înfăşurată într-un brustur în glugă şi plec cu oile la păscut.
– Bani ai; haine bune ai ?
– N-am bani ! Când mă plăteşte, o dată pe lună duc toţi banii acasă şi-i dau mamei. Haine mai bune am tot acasă. Le ţin să merg cu ele la biserică !
– Să te întrebăm ceva: Zici că eşti fericit ?
– Da ! Sunt fericit. Sunt foarte fericit. Nu-mi lipseşte nimic. Am totul. Mulţumesc Domnului pentru bucuria de a trăi . Ce mi-aş mai putea dori altceva ? Pot să vă fiu de folos cu ceva ? Întrebă el.
– Nu vrei să-ţi dăm bani şi cu ei să cumpărăm de la tine cămaşa fericitului ? Plătim bine …
Ciobanul şi-a descheiat haina şi a zis:
– Eu nu am cămaşă ! Mă îmbrac cu jerseul acesta de lâna peste pielea goală şi cu haina peste jerseu ! Atâta tot …
Solii s-au dus la împăratul bolnav şi i-au spus:
– Măria ta, n-am găsit nici un fericit ! Un cioban slugă la stăpân de oi, ne-a spus că este fericit. Dar când am vorbit despre cămaşă, ciobanul s-a dezbrăcat şi ne-a arătat, că el n-avea cămaşă !
– Şi ce mai facem ? Ce ziceţi !
– Măria ta, în lumea celor bogaţi cu întinderi de pământuri nu-i nici un fericit. În lumea celor cu solduri de bani la bănci nu este nici un fericit. Între cei puşi deasupra oamenilor nu-i nici un fericit. Singurul fericit este ciobanul – slugă, care nici el n-avea cămaşă.
ilie georgeta
mai 8, 2010 @ 11:58 pm
…e bine sa iei lucrurile asa cum sunt daca vrei sa traiesti mult sa nu ramnesti la bunul altuia sa nu ai invidie sa le vezi doar pe ale tale si sa te multumesti cu cit ai asa ne vrea DUMNEZEU SA FIM SI DACA AM FI URMAT ACESTE PORUNCI , CA, ALTFEL NU LE POT SPUNE , NAR MAI FI FOST RAZBOAIE SI NU ATITEA RELE CARE VIN PE NOI IAR BOLI NICI ATIT…CA, DE MULTE ORI DATORITA SUPARARII NE INBOLNAVIM DE INIMA SI GATA SI INFARCTUL SI GATA SI LA GROAPA …SI CE AI FACUT?DACA MORI DE TINAR?ASA TREBUIE SA IEI VIATA ASA CUM E SA LE VEZI PE TOATE BUNE SI FRUMOASE PENTRUCA, CHIAR ASA ESTE DAR ASTA N-O VEZI DECIT ATUNCI CIND NU MAI POTI INTOARCE NIMIC RAR SUNT OAMENII CARE TRAIESC ASTFEL ACEI OAMENI SUNT CU ADEVARAT FERICITI …ASA AR TREBUI SA FIM TOTI CA , E DE AJUNS SA FII SANATOS CA AVIND SANATATE POTI FACE FATA LA TOATE GREUTATILE PE CARE LE INTINPINI CA ASTA-I VIATA …OMUL CIT TRAIESTE ARE MULTE DE INDURAT SI PUNTI DE TRECUT OBSTACOLE PE CARE TREBUIE SA LE TRECI ALTFEL…!
Veronica
mai 9, 2010 @ 12:51 am
Poveste trista , dar adevarata! Foarte putini oameni fericiti in ziua de azi. Doamne ai mila de noi!
Nelu
mai 9, 2010 @ 11:34 pm
Foarte bine spus intelepciunea . Multi oameni din ziua de azi confunda intelepciunea cu inteligenta (istetimea )
A.
mai 13, 2010 @ 10:05 am
Frumoase carti a scris. Eu am primit in cadou Un om al lui Dumnezeu si Dar cei noua unde sunt.
Un om al lui Dumnezeu e foarte frumoasa cartea, merita citita.