Camerele de supraveghere în biserici şi mănăstiri: un non-sens

Acum ceva timp am găsit pe internet un site al unei parohii care avea camere de supraveghere atât în interiorul bisericii cât și în exterior şi în cimitirul de lângă. Cu un simplu soft oricine ar fi putut intra de acasa pentru a vedea ce se întâmplă în acea biserică, în orice moment din zi şi din noapte, chiar şi în sfântul altar.

După ceva vreme de la această întâmplare am intrat într-o biserică din Bucureşti şi am asistat la Sfânta Liturghie din pridvor. Atunci am observat două camere de supraveghere care filmau din diferite unghiuri ale acelui sfânt locaş. M-a surprins şi m-a dezamăgit prezenţa acelor camere şi mă gândeam: „Dacă Dumnezeu nu are grijă nici măcar de biserica Sa, atunci de ce tot ne mai punem nădejdea în El?”

Camerele de supraveghere în biserică sunt un non-sens pentru că însăşi Biserica e cea însărcinată cu sădirea nădejdii în Dumnezeu în sufletele oamenilor. Din biserică se aude glasului lui David zicând:

“Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică, că Dumnezeu este cu neamul drepţilor. Săracul nădăjduieşte în Domnul şi voi aţi râs de nădejdea lui, zicând: cine va da din Sion mântuire lui Israel?” (Psalmul 13, 5-6 )

Frica de hoţi şi teama că ei vor prăda biserica este în contradicţie cu ceea ce Biserica învaţă prin preoţi pe tot poporul de la amvon, anume că Dumnezeu este mereu cu noi, secundă de secundă:

„…iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28:20)

E ciudat că găsim camere de supraveghere în biserici, acolo unde auzim mereu că trei sunt virtuţile creştinului: credinţa, nădejdea şi iubirea. Dacă nu avem nădejde că Dumnezeu are grijă de casa Lui, loc sfânt şi nepătat de urma păcatului, cum oare să credem că va avea grijă de cele lumeşti, de casa sau maşina noastră? Cum să credem că Dumnezeu va avea grijă de ce vom mânca sau ce vom bea sau cu ce ne vom îmbrăca?

În Psamul 4 versetul 8, David împăratul spune “Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat.”, verset pe care noi creştinii îl repetăm la rugăciunea de după masă în fiecare seară. Omul a fost aşezat întru nădejde în Dumnezeu, într-o relaţie continuă cu El, ca un cordon ombilical dintre mamă şi fiu, şi oricând se teme are la îndemână rugăciunea.

“Mijlocul cel mai potrivit pentru întărirea şi împrospătarea nădejdii este rugăciunea stăruitoare (Iacov 5, 13). Rugăciunea stăruitoare este «securea deznădejdii » (Sfântul Ioan Scărarul) şi este solia nădejdii, trimisă să mijlocească la Dumnezeu fericirea veşnica – ținta cea mai de pe urmă a nădejdii. Si, dupa cum «credința fără fapte bune este moartă» (Iacov 2, 26), așa și nădejdea fără rugăciune este amorțită.” (Pr. Gabriel Militaru)

Un părinte spunea la un moment dat că în Biserica noastră acum, când duhul secularizării este foarte puternic, e prea puţină rugăciune şi multă mândrie. Camerele de supraveghere sunt un semn al slăbirii rugăciunii şi al lipsei de încredere în Dumnezeu.

Sfântul Ioan de Kronstadt, unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse spunea: „Bizuie-te pe ajutorul lui Dumnezeu la modul absolut.”, adică nu doar pentru mântuirea sufletului sau pentru iertarea păcatelor, ci şi pentru cele mai mici lucruri pe care le faci zilnic, pentru că fără El nici acelea nu ţi-ar reuşi. Sfântul Ioan de îndeamnă să ne punem nădejdea în Dumnezeu şi pentru a ajunge cu bine la servici, şi pentru a nu aluneca iarna pe gheaţa de afară, şi pentru a ne păzi de hoţi, şi pentru a ne ieşi ciorba bună, şi pentru a reuşi la examene, şi pentru a vorbi înțelept, şi pentru a respira sănătos…pentru tot.

Orice putem să-i cerem lui Dumnezeu şi ne va ajuta, chiar El ne spune asta:

„Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa. Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.” (Matei 21, 21-22)

Oare esta aşa de ruşinos să nădăjduieşti în Dumnezeu că-ţi va păzi biserica, şi toate cele din ea?

“Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei.” (Psalmul 24,2)

Cât este de greu ca preot să-i ceri lui Dumnezeu, ca şi David, atunci când ieşi din biserică: „Doamne, spre Tine am nădăjduit, ai grijă de sfântul tău locaş, păzeşte-l de hoţi, de foc, de ape, de primejdii, de tot răul.”?

Da, probabil au fost biserici din care s-a furat, dar până la urmă ce este mai important în acea biserica? Potirul şi discul de aur sau Trupul şi Sângele Domnului care se aşează în ele? Dacă hoţii le fură atunci se poate sluji în vase de ceramică, care nu vor atrage hoţii. Ce este mai important, coperta de aur a Evangheliei sau cuvintele Evangheliei ce strălucesc ca o făclie pe paginile de hârtie ale ei? Să fure tot aurul dacă vor…, bogăţia Bisericii este în credincioșii ei, în cuvântul lui Dumnezeu și în Sfintele Taine care nu pot fi furate.

Comuniunea oamenilor în Duhul Sfânt şi primirea Trupului lui Hristos, asta este pâna la urmă bogăția din biserici. În diaspora, românii fac slujbă în frunte cu preotul lor în locuri închiriate cu ora, duminica, după care strâng tot şi pleacă, dar pleacă mulţumiţi şi bucuroşi că au avut unde se întâlni cu Dumnezeu şi unii cu alţii.

Mi-aduc aminte că citisem undeva, cred că la părintele Cleopa, cum a fost furată de hoți o icoană făcătoare de minuni din mănăstire, iar asta se întâmplase chiar la câteva zile după ce icoana fusese aurită. Până atunci nu atrăsese atenţia hoţilor. Şi chiar dacă s-ar fura o icoană făcătoare de minuni, sau moaştele unui sfânt, Dumnezeu credeţi că n-ar mai face minuni? Credeţi că Dumnezeu n-ar mai lucra prin sfinţii Lui?

E oare cuviincios să pui camere de supraveghere într-o biserică în care se află moaştele unui sfânt, acolo unde sfântul acela mereu veghează şi ocroteşte pe toţi cei ce se închină şi-i cer ajutorul?

Dacă nici tu ca slujitor al lui Dumnezeu nu mai ai nădejde în Dumnezeu, cum să ceri păstoriţilor tăi să aibă?

Biserica nu va cădea niciodată, nici porţile iadului nu o vor birui, indiferent în ce vremuri va trăi, indiferent câţi îi vor sta împotrivă. Hristos, Cel ce o conduce o va scoate mereu nevătămată. Pe timpul comunismului s-au dărâmat biserici, s-au închis mănăstiri, iar unele locașurile de cult s-au transformat în toalete şi în închisori, dar credinţa în Hristos a oamenilor n-au putut s-o dărâme şi s-o piardă.

Nu obiectele liturgice ale unei biserici sunt bogăţia Bisericii, ci creştinii, cei care-l poartă pe Hristos în inimile lor, şi care oricând pot zidi o nouă biserică de zid. Nu veşmintele preotului sunt cele pline de har ci sufletul şi întreaga lui fiinţa, şi chiar de hoţii le vor fura, Duhul Sfânt primit de la hirotonie nimeni nu-l poate lua de la el.

Fraţilor, cel mai frumos lucru este că ne avem unii pe alţii şi Hristos ne uneşte tot mai mult în El, restul nu mai contează…

Grija excesivă pentru biserica de zid a parohiei este un semn de slabă credinţă în Dumnezeu şi de perspectivă îngustă asupra acestei mari taine: Biserica – Trup al lui Hristos. Mai bine păstorii noştri ar supraveghea cu rugăciunea cămările sufletești ale celor păstoriţi, pentru că un suflet e mai valoros decât o lume întreagă, chiar şi decât 100 de biserici de zid.

Să mă iertaţi dacă am supărat pe cineva.

(Claudiu)