Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in DumnezeuTu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continuaEuharistia continua

 

   

Dragilor, cred că v-ați obișnuit ca în timpul fiecăruia dintre cele patru posturi de peste an să organizăm o colectă pe care să o dedicăm unei cauze. Pentru că ne aflăm în timpul postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii celor întemnițați, ne-am gândit să mergem pe aceeași direcție ca acum doi ani, când am donat câteva sute de cărți deținuților din câteva penitenciare. Numai că de data aceasta ne vom îndrepta către jertfa foștilor deținuți politici, dintre care mai toți ar trebui cinstiți ca eroi ai neamului, iar unii dintre ei au intrat deja în evlavia populară ca "sfinții închisorilor".

De (re)cunoașterea acestor sfinți mucenici și mărturisitori se ocupă cu râvnă neobosită prietenii noștri de la Fundația Sfinții Închisorilor. În acest sens, de câțiva ani se lucrează la renovarea segmentului de închisoare care aparține fundației, și totodată se urmărește amenajarea unui muzeu și crearea unei ample biblioteci care va avea două tematici:

a) Una cu cărți de memorialistică de detenție, deportare, rezistență armată anticomunistă și tot ce ține de pătimirea creștină din secolul XX. De-a lungul vremii s-au editat peste 900 de titluri de carte, dintre care cea mai mare parte trebuie procurată.

b) Alta de cărți creștin ortodoxe, indiferent de tematică dar în special operele teologice ale preoților și monahilor mărturisitori care au pătimit în închisori. Ex: IPS Bartolomeu Anania, pr. Ilarion Felea, pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Ilarion Argatu, m. Teodosia Lațcu, Liviu Galaction Munteanu, etc..

Deocamdată biblioteca este la început dar se adună carte cu carte, și cu sprijinul vostru, al tuturor celor care aveți evlavie la sfinții închisorilor, putem face ceva frumos împreună pentru generațiile de azi și de mâine.

Pentru sprijinirea acestui demers nu este nevoie deocamdată de bani, ci doar de donație de carte. Drept urmare, dacă aveți cărți de memorialistică ori de studii și tot ce a însemnat comunismul sau cărți cu tematică creștin-ortodoxă peste care s-a pus praful uitării în rafturile voastre, vă rugăm donați-le ca piatră de temelie pentru Biblioteca "Sfinții Închisorilor".

Nu este nevoie decât de un pic de efort și timp pentru a expedia cartea (cărțile) la poștă, pe adresa Fundației Sfinții Închisorilor: Pitești, Str. Negru Vodă nr. 30, județul Argeș, cod poștal 110069. Pentru orice lămurire suplimentară puteți suna la telefon 0248.265.381, de luni până vineri între orele 9 și 17:00.

Îmi doresc tare mult ca evlavia pe care o avem cu toții față de noii martiri să fie un pretext de a ne uni inimile într-un proiect duhovnicesc de anvergură, care va aduce multă zidire sufletească. Avem ocazia, ca din puținul nostru, să contribuim la un proiect de mare sensibilitate națională, pentru cunoașterea modelelor autentice de jertfelnicie creștină, dar și pentru restabilirea adevărului istoric, prea mult mistificat. Depinde doar de noi, de disponibilitatea și dragostea noastră, fără să ne mai plângem de birocrație, lipsă de bani sau timp. Este în puterea noastră să dăm formă și fond acestei biblioteci care are o semnificație profundă, după cum vom arăta.

Pentru aceasta, amintesc de un eveniment de mare însemnătate, care arată cât de minunat lucrează Dumnezeu în lume. Este vorba despre sfințirea paraclisului din Camera 4 Spital a închisorii Pitești, acolo unde au avut loc cele mai cumplite orori din câte a putut consemna istoria lumii. Aici, la Camera 4 Spital, sufletele a sute de studenți creștini și patrioți au fost batjocorite până la renegare, trupurile sfărmate cu totul iar conștiințele siluite în mod sistematic până la satanizare. Aici, în locul cel mai negru de pe pământ, unde Dumnezeu a fost hulit și blasfemiat ca nicărieri în altă parte, se săvârșește acum Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

În Camera 4 Spital s-au înjosit idealuri, s-au sfărmat voințe, dar tot aici au strălucit mucenici și eroi. Pe jertfa lor ființează azi acest paraclis, ridicat cu truda unor creștini inimoși. Paraclisul acesta este răspunsul pe care Dumnezeu l-a dat în istorie lui Nicolski, Pintilie, Nemeș, Sepeanu, Avădanei, Țurcanu, Popa Țanu și toată cohorta de înșelați care au vrut să realizeze "omul nou", fără Dumnezeu.

Toți aceștia, și mulți alții ca ei, l-au vrut cu orice preț scos pe Dumnezeu din oameni și din istorie dar au ajuns tocmai ei la lada de gunoi a omenirii în timp ce Dumnezeu stă acum pe masă, în Sfântul Potir, în locul în care ei se credeau stăpâni absoluți!

N-au putut ei să urască cât poate Dumnezeu să iubească. N-au putut ei să facă rău cât scoate Dumnezeu bine din răul lor. N-au putut ei să mutileze suflete câte a putut Dumnezeu să vindece și să îndumnezeiască. Așa încât, paraclisul de la Camera 4 Spital este materializarea biruinței pătimirii creștine și transfigurarea Experimentului Pitești. Ce minunat este Dumnezeul nostru! A pus cel mai mare bine în locul celui mai cumplit rău. A întors în bine tot răul spre luarea aminte a tuturor celor care și azi încearcă să-I stea împotrivă.

Desigur, această lucrare s-a făcut prin oameni, prin oamenii Lui, căci El ne cheamă întotdeauna la împreună lucrare și sfințire.

La fel stau lucrurile și în cazul bibliotecii de care vă spuneam. Haideți ca în locul teancurilor cu declarații de autodemascare să punem cărți de zidire sufletească. Haideți ca în locul defăimărilor, turnătoriilor și fantasmagoriilor scrise de deținuți sub imperiul teroarei să așezăm învățătura de credință, evlavia și tot adevărul revelat. Haideți să ne facem unelte lucrătoare în mâinile Domnului.

Pe această cale, vă îndemnăm să vă faceți timp să vizitați închisoarea Pitești, unde veți fi primiți oricând cu ospitalitate.

(Dan Tudorache)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabără de Ziua Națională

Caută articole în site » Caută articole în site »

Ajută

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții