Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in DumnezeuTu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continuaEuharistia continua

 

   

Doamne ajută! Dragilor, mai e puțină vreme până la sărbătoarea Nașterii Domnului și pentru că e perioada cea mai frumoasă din an, cuviincios ar fi să ne aducem aminte și de cei în suferință care nu au o familie și de cei săraci care trăiesc în condiții grele, pentru ca și ei să simtă căldura iubirii lui Dumnezeu.

Noi am hotărât ca în acest an să ducem campania în două direcții:

1. Împreună cu Asociația Atitudini și Alternative din București care derulează campania "Tu ești Moș Crăciun" dedicată unui grup de 100 de copii din centrele de plasament (orfelinate) din București, am hotărât să-i ajutăm pe o parte din ei împlinindu-le dorințele așezate chiar de ei pe scrisorile către Moș Crăciun. Mai jos puteți vedea aceste scrisori:

Am putea să ne alegem fiecare câte un copilaș și să-i facem cadouașul. Dacă vă hotărâți să ajutați pe unul sau mai mulți dintre ei, atunci puteți preda cadourile personal la asociația Atitudini și Alternative sau le puteți trimite prin poștă. Puteți deasemenea participa la evenimentul organizat în Plaza Romania, în perioada 19-31 decembrie 2015, în cadrul căruia vor fi donate cadourile copiilor. Dacă vă hotărâți trebuie să ne contactați ca să vă trimitem mărimile copiilor la haine și îmbrăcăminte.

2. În Galați împreună cu un grup de tineri din parohii vom merge la copiii săraci de la Filești, de pe centura orașului, care locuiesc în casele de chirpici, și îi vom colinda și le vom oferi daruri. Deasemenea vom merge să colindăm și la centrul de găzduire temporară a tinerilor unde se află tineri proveniți din centrele de plasament, care au peste 18 ani și nu au unde locui. Și lor le vom duce mici daruri.

Dacă vreți să-i ajutați cu daruri pe copii orfani din București, sau/și pe copiii săraci din Filești și tinerii din centrul de plasament din Galați, vă rugăm contactați-ne la telefon: 0740.004.215 (Claudiu Balan) sau pe email la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Pentru donații în bani destinate copiilor din centrele de plasament din București, ale căror scrisori sunt mai sus, puteți face donații direct în contul Asociației Atitudini și Alternative:

Asociatia Atitudini si Alternative

CIF: 17880783

Banca Transilvania Agenție Piata Romana

Cont lei: RO13BTRL0410 1205 1248 03XX

Telefon: +40742.280. 389

Fax: +4(0) 314 341 645

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Trimiterea darurilor se poate face la adresa:

Asociatia Atitudini si Alternative
Str. Mihai Eminescu, Nr 19-21, Et.6, Sect 1, Bucuresti

Pentru donații în bani destinate stict copiilor săraci de la Filești și a copiilor orfani din Galați puteți folosi conturile de mai jos:

Titular conturilor: Asociația Ortodoxia Tinerilor

Banca: GarantiBank România

Cont lei: RO71 UGBI 0000 7020 0130 8RON

Cont euro: RO81 UGBI 0000 7020 0133 0EUR

Cont dolari: RO78 UGBI 0000 7020 0133 1USD

Observație: Și ultimele 3 litere fac parte din numărul contului, care are 24 de caractere.

Puteți face donații și prin serviciul PayPal:

Vă mulțumim mult pentru sprijinul pe care ni-l acordați la fiecare mare sărbătoare, și în fiecare an. Dumnezeu să vă răsplătească gândul bun și să vă bucure inimile alături de cei dragi.

 

Claudiu Balan
președintele Asociației Ortodoxia Tinerilor

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabără de Ziua Națională

Caută articole în site » Caută articole în site »

Ajută

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții