Când dragostea nu se uită la trup…
Pe Cristi l-am cunoscut pe când am intrat la şcoală, în clasa 1. Era un băiat cumsecade, de statură medie, brunet şi cu ochi albaştri, şi care avea o problemă de locomoţie ce-l făcea să meargă într-un mod mai ciudat. Dar lucrul acesta nu i-a afectat în vreun fel memoria iar ca şi copii, când îl întrebam „de ce merge aşa?” ne răspundea simplu şi sincer „aşa m-am născut…”.
Începând cu clasa a-3-a, Cristi n-a mai venit la şcoală. Boala necruţătoare l-a imobilizat într-un scaun cu rotile – avea distrofie musculară, o boală care în timp atrofiază toţi muşchii organismului… Timpul a trecut si dupa mulţi ani am aflat despre Cristi, de la cineva, că „are prietenă!”. Bineînţeles, la vârsta aceea (17-18 ani) nu m-am gândit la ceva serios ci poate la un ataşament de-al lui faţă de vreo fată.
Dar iată că Dumnezeu le aşează pe toate şi nu demult am aflat despre Cristi că s-a căsătorit! Da, s-a căsătorit cu o fată sănătoasă şi din punct de vedere fizic dar şi din punct de vedere mental, o fată frumoasă şi curajoasă care emană mult optimism în jurul ei, o fată care, în neputinţa fizică a iubitului ei, îşi găseşte puterea de a lupta pentru amândoi, ce mai … un înger de fată pentru care scaunul cu rotile al celui de lângă ea nu a împiedicat-o să se oprească la aparenţe, la milă şi, de ce nu, la indiferenţă.
De fiecare dată când mai aflu noutăţi despre ei mă umplu de curaj şi mă ruşinez într-un fel de motivele mele de deznădejde pe care le găsesc banale în faţa iubirii lor pure şi puternice.
Aş vrea să vă las să urmariţi în continuare într-un filmuleţ un rezumat al modului cum s-au cunoscut cei doi. Mi-aş dori ca pentru toţi să încercăm să depăşim barierele aparenţelor, să încercăm să nu le mai arătăm celor neputincioşi sentimentul nostru de milă care îi poate descuraja să mai nădăjduiască, ci mai degrabă să încercăm să ţinem în interiorul nostru acest sentiment de milă pentru semenii noştrii mai slabi, iar in exterior să afişăm o atitudine de încurajare şi de înţelegere astfel încat să invăţăm să-i ascultăm şi pe ei ca pe nişte oameni normali.
Oare câţi dintre noi am fi capabili de o asemenea jertfă? Nu numai să-L vedem pe Hristos în cel neputincios de lângă noi, dar să ne asumăm convingerea conlucrării în taina cununiei, lăsându-ne cu totul în mâinile Lui…!
Deşi nu am vreo dizabilitate fizică (mulţumesc lui Dumnezeu), v-am scris aceste rânduri având în mine un handicap sufletesc, o neputinţă de a mă lăsa cu tot sufletul în mâinile şi în grija Domnului nostru Iisus Hristos, o îndoială în cuvintele Domnului care spune: „Nu te teme că eu sunt cu tine! Nu privi cu îngrijorare că eu sunt Dumnezeul tau! Eu îţi dau tărie şi te ocrotesc şi dreapta mea cea stăpânitoare te va sprijini! [Isaia 41.10]”
Multă sănătate vă doresc tuturor şi cel mai mult, multă încredere sa avem în Dumnezeu! „Cred Doamne, ajută necredinţei mele!”
(Silvia)
elena
ianuarie 10, 2012 @ 3:25 pm
Aceasta e dragostea adevarata cand iubesti persoana asa cum este ea , cum gandeste, cum actioneaza, cum vorbeste ; cand apreciezi in celalalt lucrurile marunte si nu te opresti la partea fizica, cand ti-e dor mereu sa-i auzi glasul cand iti rosteste numele, atunci iubesti …
Mi-a placut enorm filmuletul!!! >:D
Georgiana
ianuarie 10, 2012 @ 4:07 pm
o poveste extraordinara!m-a impresionat foarte mult!
Roxana
ianuarie 10, 2012 @ 9:10 pm
Ne-a informat un prieten care a vizionat filmarea de la nunta lor ca a vazut un pastor protestant, lucru care este confirmat de biblia protestanta ce apare la inceputul clipului postat. Avand in vedere ca e vorba de ortodoxia tinerilor, in umila mea parere acest articol ar trebui reeditat cu o alta poveste, insa care are la baza credinta ortodoxa.
Doamne ajuta!
coroi gabriel petru
ianuarie 10, 2012 @ 10:07 pm
FOARTE FRUMOS!ESTE O DRAGOSTE ASA CUM DUMNEZEU O VREA PENTRU FIECARE DINTRE NOI!UN EXEMPLU ,POATE CHIAR UN MODEL DE IUBIRE PENTRU TINERII DE AZI SI DE MAINE!
Administrator
ianuarie 10, 2012 @ 10:54 pm
Salut Swan,
Știam acest lucru când ne-am hotărât să scriem acest articol. Am vorbit cu Silvia și i-am spus să abordeze așa cum se cuvine acest subiect, pentru că este delicat.
Faptul că Nicoleta și Cristi sunt de altă credință, nu cred că ne împiedică pe noi să le luam exemplul.
Articolul nu încurajează credința lor ci apreciază iubirea lor curată și necondiționată. Scopul articolului este să ma facă și pe mine să-i privesc pe oamenii cu handicap așa cum îi privesc pe cei sănătoși.
Lumea e plină de frumusețe și de oameni frumoși… să culegem ca albinele doar polenul, doar ce-i mai frumos din viața fiecăruia.
Cei doi au și un blog și în mod special nu am dat linkul către acest blog, tocmai pentru a nu se înțelege că încuviințăm în vreun fel credința pe care ei o au.
Swan, hai să ne arătăm Ortodoxia prin iubire !
Bogdan Munteanu
ianuarie 11, 2012 @ 12:29 pm
Povestea este frumoasă, indiferent de faptul că cei doi nu sunt de credinţă ortodoxă…
Nu cred însă nici că observaţia făcută de Swan (10-01-2012 23:10) ar fi nepotrivită – cred că o fost o semnalare bine intenţionată, deşi nu trebuie ‘reeditat’ articolul…
***
Dacă este chiar ‘model de iubire’ (gavril » 11-01-2012 00:07) – nu aş merge până într-acolo, ci aş vrea să spun că văd lucrurile altfel.
Prea ne-am învăţat, cu toţii, să ne amăgim cu modele din filme (mai ales), cărţi şi auzite/văzute la alţii. Astfel de ‘modele’ nu ar trebui să fie decât Mântuitorul, Maica Sa, Sfinţii Săi – noi să le imităm iubirea, dar să o aplicăm în situaţiile concrete şi extrem de diferite ale vieţilor noastre.
Avem ‘tiparul’ de iubire dumnezeiască de urmat, dar fiecare om este unic, diferit, irepetabil… Nu există modelele de iubire:
– nu toate relaţiile încep aşa de simplu ca între Nicoleta şi Cristi (un schimb de rânduri pe mess), ci, poate, în împrejuări mai complicate şi neaşteptate;
– nu toţi pot primi puterea să iubească precum Nicoleta pe cineva mai ‘special’, iar dacă nu-s ‘în stare’ nu trebuie nici judecaţi, nici să se considere ei înşişi nedemni;
– nicio iubire care pare acum „pură şi puternică”, precum o numeşte autoarea (Silvia) nu va fi ferită de ispite, încercări, iar cei doi ar putea fi puşi în faţa multor greutăţi, poate tocmai pentru a li se testa cât de puternică este iubirea.
– deşi toate persoanele cu handicap merită alt tratament din partea noastră, nu ar trebui să îşi facă cineva iluzia că toate persoanele cu dizabilităţi ar putea să găsească, într-o zi, o astfel de iubire, mai ales în condiţiile în care atâţia alţi oameni nu reuşesc să afle iubirea…
Povestea în sine rămâne extraordinară (probabil irepetabilă), aşa că nu cu vreun ‘model’ să rămânem, ci cu tâlcul oferit de însăşi autoarea – să ne fie o pildă că trebuie să ne lăsăm cu adevărat în grija Domnului!
SB
ianuarie 11, 2012 @ 2:16 pm
Vă muţumesc frumos pentru aprecieri/neaprecieri, comentarii şi intervenţii (deşi meritul este al celor 2, Nicoleta şi Cristi).
Pt Swan, Caludiu ţi-a dat un răspuns foarte frumos (mie nu mi-ar fi ieşit 🙂 ). Ştiam despre cei 2 că nu sunt ortodocşi, tocmai de aceea n-am menţionat în articol credinţa lor pentru că scopul era cu totul altul. Am vrut să scot în evidenţă acea iubire la care nouă ne este teamă să ne gandim („nu cumva să ne lovească şi pe noi …”).
Mulţumesc de asemenea şi lui MunteanUK pentru aprecieri şi lămuriri 🙂
Frumos a zis Caludiu: „hai să ne arătăm Ortodoxia prin iubire !”
Minte luminată să avem cu toţii!
(Silvia)
Albinuta
ianuarie 12, 2012 @ 6:16 am
O poveste frumoasa si folositoare pentru mine ,mi-a adus aminte de perioada cand mi-am cunoscut sotul ,de muuulte sentimente frumoase din trecut ,ma ajuta sa privesc prezentul cu nadejde si sa am incredere in viitor .Multumesc muuuult de tot pentru aceasta ,pentru mine chiar nu conteaza de ce credinta sunt (bineinteles ca ar fii preferat sa aiva credinta crestin ortodoxa )insa nu am de unde sa stiu ce le rezerva viitorul ,poate cadva cu ajutorul lui Dumnezeu chiar vor ajunge la adevarata credinta
mi-a placut de asemenea ceea ce a scris domnul Bogdan (Muntean UK) ,multumesc (chiar daca nu era scris pentru mine )