Când femeia va vedea în bărbatul ei virtuţile şi gândirea lui Hristos, îl va recunoaşte cap al ei şi al familiei

26

Doamne ajută!

Preot fiind, la fiecare cununie pe care o săvârşesc sau la care particip aud, ca şi fiecare dintre voi, glasul cântăreţului de la strana care termina de citit apostolul: „…iar femeia să se teamă de bărbat!” Atunci mă strânge în spate, mai ales că această frază e cea care încheie pericopa ce se citeşte la fiecare cununie ortodoxă din lumea aceasta şi, fiind ultima, este puternic accentuată.

Mă tulbur pentru că doresc să se explice acest pasaj, dar şi pentru că femeile prezente la o cununie, care aud acest pasaj, pleacă stupefiate, pe când bărbaţii, mai cu seamă cei violenţi, prind curaj. Într-adevăr traducerea mot-a-mot aceasta este, dar ar putea fi înlocuită, cum de multe ori se şi face, cu cuvintele „să respecte pe bărbat” – în lipsa unei explicaţii ulterioare -, deşi nici una din sintagme nu este pe deplin mulţumitoare cu sensul îndemnului.

În cele ce urmează aş dori să încerc o lămurire. Referitor la calitatea din care adresez aceste explicaţii, vreau să vă zic că am fost şi, încă sunt, pasionat de limba greacă veche, având şi ceva studii în acest sens şi, prin urmare, pot citi textul biblic în originalul său grecesc.

Am verificat şi, atât în ediţiile Bibliei în limba greacă veche, cât şi în codicii cei mai vechi, cuvântul este „fovomai” care se traduce prin „a-ţi fi frică”, „a te teme”, dar cu siguranţă sensul pe care a vrut să-l exprime apostolul nu este acela de teamă, cum se înţelege astăzi, adică de groază, ca în familiile în care soţul este un „mârlan”, iar unele din abilităţile sale cele mai fine sunt „croşeul de dreapta” şi „low- kick-ul la coaste”.

Sensul acestei sintagme se descoperă doar citind întreg capitolul 5 din Epistola către Efeseni şi mai cu seamă următoarele trei versete:

Versetul 2: „Umblaţi intru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe sine pentru noi jertfă…”

Versetul 21: „Supuneţi-vă unul altuia intru frica Lui Hristos..”

Versetul 22: „Femeile să se supună bărbaţilor lor că Domnului”

Lucrurile sunt foarte clare pentru mine şi, cred, pentru toţi. În versetul 2 se spune negru pe alb că iubirea este singura care poate „conduce” într-o familie. Şi nu orice fel de dragoste, ci cea sprijinită pe jertfă.

Păi, s-o luăm logic: un conducător, dacă se impune prin forţă, va guverna atât timp cât are forţă. După aceea va fi detronat şi executat. Mântuitorul putea foarte uşor să fie un Mesia politic. Avea toate pârghiile. Era suficient numai să fi dorit şi nu mă intra pe un măgar în Ierusalim, ci pe cal ab şi, odată cu el, mulţimea de evrei, frustraţi de conducerea romană. Însă, total invers, a condus prin dragoste, jertfă şi convingerea celuilalt; prin libertate. A spălat picioarele celorlalţi, s-a lăsat umilit. La fel şi în familie, bărbatul sau femeia îşi câştigă respectul şi nu şi-l impune, iar acolo unde există dragoste adevărată, discuţiile despre cine este „cânta” în casa nici nu îşi au rostul, căci dragostea este „cocoşul”.

Referitor la versetul 21: „supuneţi-vă unul altuia intru frica lui Hristos”, trebuie spus că frica lui Hristos trebuie să o aibă amândoi.

„Frică de Dumnezeu este începutul înţelepciunii”, zice împăratul Solomon (Pilde 1, 7). Care frică? Frica ziditoare, nu groaza. Părintele Cleopa spunea că există două capete ale înţelepciunii: la unul este frică de Dumnezeu, iar la celălalt este dragostea. Frica de a nu fi după voia lui Dumnezeu, frica de a nu cădea din iubirea Lui, aduce în noi dragostea adevărată. Următorul verset ne spune că ” femeile să se supună bărbaţilor ca Domnului.”

Ce să însemne asta? Cum adică ca Domnului, când bărbatul meu este un grosolan, bea, fumează, înjură, nu se închină. Desigur, noi nu putem schimba cuvântul Scripturii. Aşa ar trebui să fie: femeia să se supună bărbatului ca Domnului, iar bărbatul lui Hristos. Da ce să facem când bărbatul nu se supune de cele mai multe ori lui Hristos? Bisericile sunt de cele mai multe ori pline de femei.

Răspunsul ni se dă în versetul 32, care spune că unirea între bărbat şi femeie prin Taina Cununiei este taina „în Hristos şi în Biserică”. Adică familia nu poate ființa fără Hristos. El trebuie să se reflecte ca într-o oglindă în cineva dintre membrii familiei. După cum am spus mai sus, după „proiectul” creaţiei, destinat este bărbatul. Bărbatul trebuie să întrupeze pe Hristos în faţa femeii şi a copilului. Pe de altă parte, femeia este „construită” să fiinţeze dependenta de Hristos. Aşa se explică „supunerea” ei.

Atât timp cât bărbatul are „gândirea lui Hristos” (Filipeni 2, 5), atât timp cât este icoana lui Hristos întrupata prin virtuţi, va avea ascultarea, respectul, iar în cazul familiilor conforme până la ultimul detaliu cu învăţătura ortodoxă, chiar supunerea femeii şi a copiilor. Cuvântul „bărbat” vine din latinescul „vir” şi are aceeaşi rădăcină cu cuvântul „virtute”. Deci, bărbatul prin excelenţă este chemat să întruchipeze virtutea. Astfel, când femeia va vedea în bărbatul ei virtuţile şi gândirea lui Hristos, îl va recunoaşte ca şi cap al ei şi al familiei, după cum scrie versetul 23: „pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii”.

Acum lucrul acesta cu capul şi cu corpul nu convine tuturor, dar trebuie de reţinut că femeia şi bărbatul nu concurează unul cu celălalt, ci sunt două bucăţi care alcătuiesc acelaşi întreg. Ei sunt în aceeaşi echipă. Într-un concurs oamenii dintr-o echipă nu se bat unul cu altul, ci lucrează ca împreună să câştige. Sau, cum ar fi să personalizăm părţile principale ale unei maşini şi să ne imaginăm că femeia ar fi motorul, iar bărbatul, caroseria cu sistemul de direcţie. Dacă s-ar certa „bărbatul șasiu-direcție” cu „femeia motor”, n-ar putea împlini scopul, care nu este să se certe care e cea mai importantă piesă, ci să ajungă împreună cu „pasagerii-copii” în parcarea raiului.

În altă ordine de idei, îmi aduc aminte că pe la începutul căsătoriei am fost împreună cu soţia la duhovnicul nostru şi i-am pus întrebarea cine pe cine să asculte, eu fiind sigur că mă va „unge” cap al familiei. Părintele, cu finul său discernământ, a spus: „Măi, ascultaţi unul de altul la bine!”. Iată, câtă teologie şi adevăr într-un duh de rugăciune. Aşa este, în multe familii în care soţul bea, este violent, fumează miroase de la el ca de la un container şi cheltuie banii familiei, femeia este cea care devine icoana vie a lui Hristos, iar bărbatul se face trup şi femeia cap. Şi nici nu s-ar putea altfel, deoarece în asemenea cazuri prin jertfă de mucenic, ea devine şi mama şi tata şi cap al familiei totodată.

Sunt şi cazuri în care ambii părinţi sunt debusolaţi în cele duhovniceşti, iar unul din copiii familiei, care L-a cunoscut pe Dumnezeu, şi care aduce pe Hristos în casă, devine indirect reper şi cap duhovnicesc al familiei.

În concluzie, în Apostol este descrisă starea ideală, perfectă din punct de vedere duhovnicesc în care funcţionează cel mai bine familia: bărbatul model şi icoana vie a lui Hristos, femeia supusă în „frică”, în sens de respect duhovnicesc faţă de bărbat, care o iubeşte ca pe sine însuşi (Efeseni 5, 28) şi copii binecuvântaţi, cu educaţie aleasă şi având modele vii pe părinţii lor.

Aşa să ne ajute Dumnezeu pe toţi şi familiile noastre!

(Pr. Marian Macuc)

 

(Visited 29 times, 1 visits today)