Când începe omul să existe?
Într-o zi a trebuit să merg cu mama mea în capitală, pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. Pe drum ne-am așezat la vorbă, subiectele abordate fiind destul de variate, mai ales că timpul necesar călătoriei era generos. La un moment dat mama a pomenit de moartea recentă a unei persoane, cu precizarea că mai avea câteva luni și ar fi împlinit o vârstă rotundă. Dar eu i-am spus că a și împlinit acea vârstă, că defapt vârsta omului pe pământ nu este cea încrustată pe cruce ci aceea la care se adaugă cele nouă (sau șapte) luni de viață intra-uterină. Și am insistat că anii pe care îi sărbătorim sunt cei de la naștere nu de la începutul existenței noastre, din rațiuni de obiectivitate cronologică: ziua începutului existenței noastre, adică a zămislirii, nu o putem determina exact, dar pe cea a nașterii da. Și mama nu a fost de acord cu mine, nu a putut să accepte o realitate atât de simplă, pentru a cărei înțelegere nu este nevoie de cunoștințe medicale sau teologice.
De ce nu a putut? Pentru că timpul vieții intra-uterine nu i s-a părut ca aparținând unei persoane, ci unei aglomerări de celule pe care medicina desacralizată o numește în mod sarcastic ”produs de concepție”. Adică nu avem de-a face cu o persoană din primul moment al zămislirii ci cu un produs biologic, iar utilizarea cuvântului ”produs” în loc de prunc, nu este întâmplătoare, ci este parte a propagandei ateiste, care are menirea de a induce în mentalul colectiv ideea că copiii nenăscuți au același statut cu produsele și mărfurile din magazine: acela de a fi refuzați sau acceptați, fără nicio implicare de ordin moral.
De aceea astăzi, într-o țară majoritar ortodoxă precum România, auzim din gura creștinilor stupizenii teologice precum ”Felicitări! Soția ta a născut, tocmai ai devenit tătic!”, ca și cum până atunci nu erai tatăl copilului din pântecele soției tale. Ca și cum nașterea copilului îți certifică paternitatea, iar relația de rudenie nu începe din momentul zămislirii.
Și tot de aceea, astăzi, canalele TV și posturile de radio nu mai podidesc să ne anunțe că ”prințul William a devenit tătic” iar ”regina Elisabeta a II-a a devenit din nou bunică”, ca și cum în timpul celor nouă luni de sarcină ale prințesei Kate, prințul și regina nu ar fi avut niciun grad de rudenie cu copilul nenăscut încă.
Credeți că aceste urări de fericire sunt nevinovate și inofesive? Nu, nicidecum, ci aceste expresii sunt tocmai rezultatul propagării în masă a unei mentalități criminale: pruncul nenăscut nu este considerat persoană umană ci are un statut inferior, el având dreptul de a fi recunoscut ca persoană doar după naștere. Și recunoașterea persoanei are o miză enormă pentru că tocmai de acestă recunoaștere depinde respectarea tuturor drepturilor, începând cu dreptul la viață.
Dar pentru că se stabilește nașterea ca fiind momentul în care devenim părinți sau bunici, se renegociază defapt momentul în care ființa din pântecele maimei este recunoscută ca persoană. Și dacă nașterea dictează apariția gradului de rudenie, atunci înseamnă că până la naștere, sau în cel mai bun caz un pic mai înainte, suntem liberi de vreo răspundere familială. Adică… liber la avort!
De observat că urările precum ”Felicitări, tocmai ai devenit mămică, tătic, etc.!” au același numitor comun ca și înștiințările sobre că o persoană publică ”a trecut în neființă”. Și într-un caz și într-altul avem de-a face cu o contestare a ființei umane, dincolo de existența ei extra-uterină: în cazul pruncului se neagă faptul că înainte de naștere omul este tot om, deci se neagă existența sufletului sădit de Dumnezeu la zămislire, iar în cazul mortului se neagă că după moarte omul există în continuare, deci se neagă existența sufletului și veșnicia sa.
În final, vă rog, feriți-vă fraților de ateismul deghizat în creștinism! Cercetați în lumina credinței toate cuvintele pe care le rostiți și gândiți-vă la toate implicațiile lor sufletești.
(Dan)
.jpg "Marșul pentru Viață la Galați (2018)")
Daniela
iulie 24, 2013 @ 8:38 am
Doamne ajuta, Dan!
Ma bucur ca nu ne lasi „orfani”, desi Claudiu spunea ca nu se vor posta articole pe durata taberei. Probabil ca ai ramas acasa nu intamplator, ci pentru a avea grija sa nu se stinga flacara din „candela” Comunitatii Ortodoxia Tinerilor.
Ai punctat foarte bine un aspect prea putin constientizat, si care, dupa cum bine spui, in lipsa constientizarii, poate avea consecinte nefaste serioase.
Apropo de aspectul prezentat de tine, stiai ca sud-coreenii in momentul nasterii unui copil considera varsta copilului ca fiind deja un an ? (sau cel putin asa am citit)
Dumnezeu sa ne lumineze pe toti!
Dan Tudorache
iulie 24, 2013 @ 10:57 am
Nu știam de lucrul acesta Danina dar de curiozitate, unde ai citit despre asta? Poate îi dăm ca exemplu.
Boitos
iulie 24, 2013 @ 11:18 am
Dan, scrie pe google:,,cum considera sud-coreenii varsta copiilor”, apare ,,Light up, Korea!”, si intra pe site.Acolo vei vedea printre articole ,,Varsta in Coreea” – se considera incepand cu conceptia.
Tot timpul i-am considerat pe astia mai destepti ca si noi, asa ca inteligenta, ca iutimea mintii, ca respectul fata de parinti si inaintasi.
Dan Tudorache
iulie 24, 2013 @ 11:50 am
OK, săru’mâna pentru ajutor!
[url]http://lightkorea.wordpress.com/2012/12/15/varsta-in-coreea/[/url]
Laura Stifter
iulie 24, 2013 @ 12:02 pm
Foarte interesant articol; felicitări, Dan! 🙂
Nimeni dintre cei înzestraţi cu un minim simţ moral nu s-ar putea împăca vreodată cu ideea că a comis o crimă, luând decizia de a avorta un copil. De aceea, îşi anesteziază conştiinţa, autosugestionându-se că fiinţa aceea, pe care au ucis-o, nu era o persoană umană, adică de fapt nici nu era fiinţă, ci un… a, un produs, am găsit termenul cel mai potrivit pentru asigurarea confortului psihologic. 🙁
Unul dintre cele mai tragi-comice argumente împotriva recunoaşterii drepturilor bebeluşilor înainte de naştere este ideea că aceştia nu au conştiinţă de sine.
Continuând acest raţionament, se poate ajunge cu uşurinţă la concluzia criminală şi diabolică a acelui profesor universitar din Marea Britanie, care propunea legalizarea „avortului după naştere”. Acordând credit ideii că toate fiinţele umane lipsite de discernământ şi conştiinţă de sine îşi pierd calitatea de persoane, se pot formula şi alte aberaţii, idei delirante şi periculoase pentru progresul social, moral şi spiritual. Doar câteva exemple:
până la vârsta de 4-5 ani, copiii nu sunt persoane cu drepturi depline;
persoanele care suferă de afecţiuni psihice grave nu sunt persoane;
bolnavii aflaţi în stare de inconştienţă şi menţinuţi în viaţă în mod artificial nu sunt nici ei persoane (favorizarea eutanasiei pasive).
Exemplele pot continua.
Cele mai grave crime şi nedreptăţi din istoria omenirii (în special din epoca noastră) au avut drept cauze IDEOLOGII! Nu doar dorinţa de putere, nici numai sadismul ori nebunia, ci în primul şi în primul rând propaganda unor ideologii. Mai exact, sadismul, dorinţa patologică de putere şi toate celelalte maladii duhovniceşti şi psihice, care au avut ca efect apariţia regimurilor totalitare şi a războaielor din istoria recentă, s-au bazat pe ideologii, s-au dezvoltat şi şi-au găsit justificarea prin acestea.
De aceea, prin simpla propagare a unei idei („embrionii sunt doar produse de concepţie”, „cei lipsiţi de conştiinţă de sine nu sunt persoane” etc) se pot comite crime; crime reale, concrete.
Prin urmare, cred că principala noastră ţintă, în orice acţiune proviaţă, este mărturisirea lui Hristos şi combaterea propagandei anticreştine. Dacă vom reuşi aceasta, consecinţele pe plan juridic nu se vor lăsa mult timp aşteptate.
Dumnezeu să fie cu noi şi să ne păzească!
P. S. Nu mai reţin ce filosof a afirmat că oamenii pot fi împărţiţi, în funcţie de modul în care se raportează la normele morale, în două categorii:
1. cei care-şi pun faptele în acord cu intuiţiile conştiinţei;
2. cei care-şi pun conştiinţa în acord cu faptele.
Daniela
iulie 24, 2013 @ 1:01 pm
Ii multumesc Simonei care ti-a raspuns la intrebare in locul meu. Nu mai retin site-ul pe care citisem ceea ce spuneam legat de coreeni, dar incercand sa gasesc acea referinta online am descoperit (pe wikipedia) ca de fapt e vorba de o practica comuna printre asiatici, nefiind vorba doar de coreeni:
[i]”East Asian age reckoning is a concept and practice that originated in China and is widely used by other cultures in East Asia and Vietnam, which share this traditional way of counting a person’s age. [b]Newborns start at one year old.[/b] The first year of life is counted as one instead of zero, so that a person is two years old in his or her second year, three years old in his or her third, and so on.”[/i]
Linkul este urmatorul:
https://en.wikipedia.org/wiki/East_Asian_age_reckoning
carina
iulie 26, 2013 @ 9:20 pm
Stiam de faptul ca in unele parti din Asia varsta copilului e calculata din momentul conceptiei.
Totusi, atunci cand spunem ca” X a devenit mama/tata” in mom. nasterii copilului nu e de fapt o chestie anti-crestina, deghizata in ateism. Sa ne gandim cu atentie, nu trebuie sa ne victimizam chiar asa, noi, ortodocsii. Si cand un cuplu da vestea apropiatilor ca sotia e insarcinata, ceilalti se bucura si le ureaza felicitari, tocmai, pentru ca e un copil in pantecele lor care se va naste.
Dan Tudorache
iulie 27, 2013 @ 7:06 am
Carina, se pare că m-am explicat degeaba. Dacă o familie (nu un cuplu) dă vestea apropiaților că soția e însărcinată, iar apropiații se bucură și le urează felicitări cu privire la noul copil și implicit la noul lor statut de părinți, atunci ce logică își mai au felicitările post-naștere: ”Felicitări, tocmai ai devenit tătic”?
”Felicitarea” aceasta nu este cumva tocmai reflexia unei gândiri ateiste, câtă vreme în creștinism omul este om începând cu primul moment al concepției, deci și relația copil-părinți tot atunci se naște?
carina
iulie 27, 2013 @ 2:14 pm
Nu cred ca toti care zic „Ati devenit tatic” sunt atei… iar acel „tocmai” e cu referire la nasterea care tocmai a avut loc.
Felicitarile pe care le adreseaza oamenii in mod normal la nasterea unui copil sunt „Felicitari, esti tata/mama!” Si nu semnifica faptul ca toti sunt atei sau parintii sunt atei. E un mod de a felicita nasterea. se folosesc mai multe urari: „Felicitari pentru nastere, etc”
carina
iulie 27, 2013 @ 2:20 pm
si e mai mult o nuanta a modului de folosire al limbii romane.
E mai usor sa zici „o sa avem un copil” sau „avem un copil in pantecele sotiei”? De obicei se spune „sotia mea e insarcinata” iar nu „Sotia mea si cu mine avem un copil la ea in burta/uter”.
Laura Stifter
iulie 27, 2013 @ 6:04 pm
Am aflat chiar astăzi o serie de date ştiinţifice despre dezvoltarea embrionului în primele săptămâni de viaţă şi cel mai mult m-a impresionat, m-a tulburat emoţional ideea că embrionul, începând cu săptămâna a opta, este capabil să se mişte şi să simtă durerea.
La noi în ţară, din câte ştiu, avortul este legal până la 18 săptămâni. Greşesc?… În orice caz, este legal cu mult peste săptămâna a opta de sarcină.
Prin urmare, acel făt simte, cel puţin fizic, tot ceea ce i se face, adică, mai pe şleau, simte că e tăiat în bucăţi. Punct.
Ştiu că este o exprimare dură şi poate afecta, dar n-am de gând să reformulez, fiindcă asta e realitatea care se petrece zilnic, în ţara noastră, în clinicile de ginecologie.
Şi este clar că medicii care fac astfel de „întreruperi de sarcină la cerere” sunt la curent cu aceste date ştiinţifice, de vreme ce le-am aflat şi eu, fără să fiu de specialitate, doar citind o carte de bioetică ortodoxă.
„Înţelepciunea lumii acesteia nebunie este înaintea lui Dumnezeu”, atunci când este pusă nu în slujba Înţelepciunii adevărate (Logosul divin întrupat), ci a unor practici imorale strigătoare la cer.
Bine fac catolicii, când îi excomunică pe cei care ucid bebeluşi prin avort… 🙁 E necesar să fie excomunicaţi, pentru a se îndrepta, pentru a înceta să se mai autosugestioneze că „realitatea nu există” şi că fapta lor n-ar fi nicicum o problemă de conştiinţă.
Iar m-am exprimat într-un mod vehement despre avort. Îmi face plăcere să discut şi să polemizez pe diverse teme; de fiecare dată, reuşesc să-mi susţin ideile într-un limbaj diplomatic şi să păstrez o atitudine tolerantă faţă de cei care împărtăşesc opinii diferite. Totuşi, când vine vorba de avort, am un sentiment de revoltă atât de puternic, încât nu-mi mai controlez atitudinea şi mă exteriorizez, exprimând în mod liber, direct, fără menajamente, tot ceea ce am în minte pe această temă. Când mă gândesc că este vorba despre fiinţe umane, pentru care S-a sacrificat Hristos… cum să-mi mai pot exersa abilităţile retorice şi argumentative pe o astfel de temă de viaţă şi de moarte?… 🙁
Hristos, Dumnezeul nostru, Calea, Adevărul şi Viaţa, să protejeze vieţile celor care nu se pot apăra, pentru că, în faţa iubirii Sale, nu există obstacol!
Pace şi bucurie întru Domnul vă doresc! Să ne bucurăm de Domnul Dumnezeul nostru pentru că, deşi păcatul este întuneric, deşi „toţi ne-am abătut împreună, netrebnici ne-am făcut” (constatarea dramatică a Psalmistului), totuşi „lumina lui Hristos luminează tuturor” şi El, Lumina cea adevărată, Izvorul vieţii şi al eternei fericiri, va risipi cândva tot întunericul aparent invincibil al păcatului, primindu-ne pe toţi în „lumina cea neînserată” a Împărăţiei iubirii Sale!
Dan Tudorache
iulie 29, 2013 @ 12:29 pm
Carina, desigur că nu toți cei care zic ”Ați devenit tătic” după naștere, sunt atei. Nici nu am sugerat asta. Dealtfel, majoritatea românilor care zic asta sunt creștini. Dar urarea aceasta, expresia aceasta, își are rădăcina/izvorul în mentalitatea atee și este preluată din neglijență de creștini, la fel cum este preluată și expresia ”A trecut în neființă”. Deci proveniența lor este necreștină dar propagarea s-a făcut în mediul creștin.
Suntem superficiali în credință și de asta preluăm lucruri stăine care ne deformează încetul cu încetul viziunea asupra vieții. O altă expresie de o perfidie ieșită din comun este ”întrerupere de sarcină”. Iată ce diferență de nuanță între ”pruncudiere” și ”întrerupere de sarcină”. Primul cuvânt reflectă realitatea macabră a faptei iar al doilea diminuează percepția faptei ca și cum ar fi o banală întrerupere de curent electric care oricând poate fi repus în circuit.
Știu că nici acum nu-ți pare mare lucru, dar gândește-te te rog la acest exemplu: Știi că din când în când mai auzim la televizor cum cutare copil sau familie este în strare gravă la spital (sau chiar a murit) din cauză că a consumat ciuperci din natură contamitate cu spori de ciuperci otrăvitoare.
Deși tipul de ciupercă cules este comestibil, totuși sporii de la ciupercile otrăvitoare din jur au fost împrăștiați de vânt/precipitații peste ciupercile sănătoase. Ca atare, ciupercile comestibile sunt și ele otrăvitoare chiar dacă sunt clasificate ca fiind sănătoase. Au fost contamitate dar nu se vede cu ochiul liber ci doar la consum, când e prea târziu.
Tot așa stau lucrurile și cu aceste idei/expresii necreștine care ne contaminează pe noi creștinii din lipsa noastră de discernământ. Preluăm o ideea cu germenele răutății în ea chiar dacă noi nu avem rea intenție. Și o folosim, hrănim rațiunea cu ea, dar sensul necreștin intoxică conștiința, o moleșește și ajungem bolnavi sufletește. De asta am spus că trebuie să fim atenți la consecințele ultime ale cuvintelor pe care le folosim.
Laura Stifter
iulie 29, 2013 @ 2:17 pm
Ştiţi că vrednicul de pomenire IPS Bartolomeu Anania, cu doar câţiva ani înainte de a trece la Domnul, a publicat o pastorală (sau un articol… nu mai reţin exact) în care arăta incompatibilitatea expresiei „a trece în nefiinţă” cu eshatologia creştină.
Ironia istoriei, la plecarea dintre noi a părintelui, câteva ziare au anunţat acest eveniment tragic, folosind, chiar în titlurile articolelor respective, sintagma cu pricina: „Părintele Bartolomeu Anania a trecut în nefiinţă”.
Ne-am obişnuit într-o atât de mare măsură cu anumite clişee verbale, încât nu le mai conştientizăm sensurile. 🙂
Doamne ajută!
P. S. Da, avortul este denumit „întrerupere de sarcină”, iar copilul ucis este doar un „produs de concepţie”… 🙁
P. S. 2. De câte ori discut despre schimbarea sensurilor anumitor cuvinte, sau despre folosirea unui limbaj neadecvat în anumite situaţii, îmi revin în minte pasajele din romanul „1984” al lui G. Orwell, în care un regim totalitar comunist le impunea cetăţenilor să folosească anumiţi termeni inversându-le sensul. Era nostim şi, totodată, dramatic de realist. Sloganurile partidului aflat la putere erau semnificative în acest sens: „Războiul este pace! Libertatea este sclavie! Ignoranţa este putere”. Cele patru instituţii ale statului aveau, de asemenea, denumiri contrare rolurilor lor reale: Ministerul adevărului (instituţia care se ocupa cu falsificarea documentelor), Ministerul păcii (responsabil cu întreţinerea unei permanente stări de război), Ministerul iubirii (specializat în reeducarea prin tortură a adversarilor politici) şi Ministerul abundenţei (care reducea treptat cantitatea de alimente destinată cetăţenilor, convingându-i pe aceştia că, de fapt, cantităţile ar fi în continuă creştere). 🙂
Aşa cum scria părintele Alexander Schmemann în lucrarea sa „Euharistia – Taina Împărăţiei”, diavolul, neputând crea nimic, fură şi perverteşte ceea ce este al lui Dumnezeu; astfel se explică, pare-se, obiceiul lui de a perverti în modalităţi atât de neaşteptate sensurile cuvintelor.