Cand iubim pe cineva mai mult decat pe Dumnezeu
„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar peaproapele tău ca pe tine însuţi” (Ev. Luca 10:27)
Toata legea si calea mantuirii aici se cuprinde in aceste cuvinte. Dar pe cat de simplu sunt de inteles pe atat de greu sunt de acceptat si de facut.
Omul pacatos, fiind certat cu firea cea buna, face lucrurile taman invers decat ar trebui sa fie, asa incat a ajuns sa iubeasca pe aproapele mai mult decat pe Dumnezeu, iar pe Dumnezeu aproape deloc sau, in cel mai bun caz, la fel ca si pe aproapele. Insa a pune pe cineva pe acelasi loc cu Dumnezeu sau a-l iubi chiar mai mult decat pe Dumnezeu, este idolatrie.
De aceea sunt multe esecuri in dragoste, cand prietenul iubeste mai mult prietena decat pe Hristos. Consecinta de a-l iubi pe om mai mult decat pe Dumnezeu, este caderea in slabiciunile acelui om pe care il iubesti. Din oarba iubire, omul este tentat sau constrans sa treaca peste poruncile lui Hristos, pentru a face fericita persoana pe care o iubeste si care-i cere lucruri potrivnice mantuirii. Iar de aici curg toate faradelegile oamenilor si in special ale tinerilor:
Fecioria nu se mai pastreaza pana la casatorie pentru ca cel mai slab o cere jertfa pentru satisfacerea pornirilor sale patimase ascunse sub masca iubirii care se daruieste neconditionat, iar copii sunt ucisi in pantece datorita ascultarii de sot (sotie) mai mult decat de Hristos.
Orice dragoste care este pusa in inima noastra mai presus de dragostea de Dumnezeu, este o dragoste imbolnavita, si de aceea nu aduce decat necazuri. Ne aduce paguba si noua, dar si celor pe care ii iubim caci asa sa cum un pom bolnav ce rodeste, oricat de mare i-ar fi coroana si oricat de multa roada ar face, roadele tot bolnave vor fi ca si pomul din care au crescut.
O alta dragoste care deraiaza de la firescul lucrurilor este cea dintre mama si propriul copil, atunci cand mama isi iubeste rodul pantecelui mai mult decat pe Hristos. Din aceasta dragoste egoista, se face paguba copilului fiindca devine egoist din cale-afara la fel ca si dragostea cu care se hraneste, i se formeaza un caracter de manipulator si rasfatat , nepricepand osteneala aproapelui ci mai cu seama crede ca tot ce i se ofera i se si cuvine.
Pe de alta parte, sotul este si el pagubit datorita dragostei de care a fost privat in repetate randuri, si ajunge ursuz, racindu-se fata de sotie si fata de copil. Iar daca dragostea dintre soti se raceste si decade, cu timpul se intampla ca se ajunge si la nenorocirea cea mare a adulterului.
O iubire neoranduita care se naste din daruirea fata de oameni mai mare decat fata de Dumnezeu, este si iubirea parintilor mai mare decat cea fata de sot (sotie) si copii. De aici apar nenumarate certuri si gelozii care lovesc la temelia familiei.
Tot din aceasta pricina, mai sunt si acesti semeni ai nostri, care iubesc mai mult animalele decat pe oameni. Oricand le sare inima din piept atunci cand vad un animal ranit sau prost ingrijit, dar de cele mai multe ori trec cu nepasare fata de sarmanii de pe strada sau fata de cei doborati cu necazurile vietii. De aceea dragostea lor va ramane fara rasplata.
Este de stiut ca omul fiind facut din iubire, iubeste la randul sau din fire, dar fara Dumnezeu iese din armonia lucrurilor si nu stie cum sa iubeasca. Asa se face ca ori de cate ori inima noastra nu sta lipita de Izvorul Vietii si al Iubirii, dragostea intra in neoranduiala si isi incaleca bratele cu care iubeste, ducand la necazuri pe care de cele mai multe ori nu le pricepem.
Si ori de cate ori ne abatem de la Hristos pentru oameni, bantuim pe carari in care dragostea nu rodeste cum trebuie, pentru ca nici nu a fost sadita cum trebuie. Asa incat, Dumnezeu a fost nevoit sa ne dea medicamentul aspru cu care sa ne vindece de dragostea oarba, ca sa ne aduca in randuiala cea buna a lucrurilor, spre folosul tuturor:
„Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.” (Ev. Matei 10:37-38)
Dumnezeu este izvorul iubirii din care ne adapam inima, insa tot El este si cumpana prin care o daruim.
Valentin
septembrie 14, 2009 @ 6:49 pm
Cat adevar!!!!
paula
septembrie 14, 2009 @ 7:41 pm
da, asa este! foarte adevarat.
Viorel
septembrie 15, 2009 @ 12:26 am
Problema iubirii fata de animale, mai mult decat se cuvine ar trebui dezvoltata intr-un topic intreg. Este un adevarat flagel.
Saurian
septembrie 15, 2009 @ 10:57 am
Eu nu prea sunt de acord cu ce e în articol. Sunt cazuri când îl idolatrizezi pe cel de lângă tine care Îl trăieşte foarte tare pe Hristos. Care e problema atunci? Respectiva persoană fiind om nu poate să ducă tot şi ori va fi sufocat de noi, ori ne va dezamăgi, ori va greşi sau poate ne va face mult rău pe termen lung în anumite circumstanţe vrând să facă bine dar neştiind ce rezervă viitorul. De aceea Hristos ne cere ca El să fie în primul rând în sufletul nostru: pentru că El niciodată nu ne va dezamăgi, niciodată nu va fi sufocat de noi, niciodată nu Îi va lipsi dragostea pe care o cerem de la El şi niciodată nu va greşi în ceea ce face pentru noi.
@admin: comentariul acesta e cel de mai sus dar corectat.
Viorel
septembrie 15, 2009 @ 12:50 pm
@Saurian
„Care e problema atunci?”
“Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.” (Ev. Matei 10:37-38)
Iti spun dragul meu ca Dumnezeu a dat raspunsul la intrebarea ta acum 2000 de ani. Si crede-ma ca are dreptate. Intai pentru ca e Dumnezeu si in al doilea rand pentru ca omul oricat de bine intentionat ar fi e schimbator dar mai intai de toate nu are in el nici o putere care sa nu fie primita in dar. Omul nu-ti poate da tie viata si nici macar lui insusi. Nu a facut cerul si pamantul, nu aduce ploaia, etc.
Saurian
septembrie 15, 2009 @ 3:21 pm
@Viorel: Întrebarea pusă era una căreia i-am dat şi răspunsul.
anca
septembrie 22, 2009 @ 5:11 pm
Este cat se poate de adevarat!Atat de mare ar trebuii sa fie iubirea noastra pentru Dumnezeu,incat sa fim capabili „sa jertfim” persoana cea mai draga noua,daca Domnul ne-ar cere’o,si nu sa calcam pe poruncile date pentu binele nostru!Trebuie sa ne privim iubitul/iubita ca pe un cadou dat de Dumnezeu,si atunci oare nu ar trebuii sa „il pastram” curat si pur…in loc sa ne aruncam in „noroiul pacatului”alaturi de el?
D
septembrie 22, 2009 @ 6:25 pm
„Atat de mare ar trebuii sa fie iubirea noastra pentru Dumnezeu,incat sa fim capabili “sa jertfim” persoana cea mai draga noua,daca Domnul ne-ar cere ” –
Dumnezeu ne cere ! Nu asta , ci ceva mai greu ! Si anume sa ne jertfim pe noi insine din iubire pt. El. Sa jertfim poftele noastre,comoditatea noastra,tihna noastra, sa jertfim umanul din noi (prin a intoarce si celalat obraz , a da si haina celui ce iti ia camasa,si celelalte – numai lucruri impotriva firii ni se cer), si mai presus de toate sa jertfim ce avem mai de pret: libertatea sadita in noi – prin incredintarea totala in voia Sa.
Iata deci ca Dumnezeul nostru cere totul. Vrea totul. Ce ofera insa ? Nici mai mult nici mai putin decat indumnezeirea – dupa har.
florinm
septembrie 22, 2009 @ 10:29 pm
Cum putem iubi pe cineva daca nu-l dam Domnului, daca nu il ducem pe acela in Casa Sa (la sfanta biserica, la sfintele slujbe), sau daca nu ne rugam pentru el?
DOAR asa ne putem feri de a-l iubi pe acela mult drag noua, mai mult decat pe Dumnezeu. Daca nu-l dam Domnului, pentru ce il tinem ascuns?
Lucia
ianuarie 30, 2010 @ 9:38 pm
pentru „D”: cred ca ati vrut sa spuneti ca:
– cele sus-enumerate sunt, de fapt, „mai presus de fire” si nu „impotriva firii”…
– abia atunci cand facem voia Lui (si ne „jertfim” voia proprie) ne recastigam adevarata LIBERTAATE…
– Dumnezeu, Care este IUBIRE, bate usor la poarta inimilor noastre (fara sa forteze pe nimeni!) si asteapta (precum tatal pe fiul risipitor) ca noi – de buna voie – sa o deschidem, astfel incat El sa poata umple inimile noastre cu IUBIRE…si, astfel, sa fim fericiti…
nyky
ianuarie 31, 2010 @ 1:18 am
iubirea de Dumnezeu rezolva orsice problema din viata noastra.Ce putm noi sa facem fara de el? oare nu am primit noi toate de la el ? oare nu ne a daruit el si pe cei dragi de linga noi? Da el a facut totul pentru noi si noi nu puteam sa avem nimic daca nu era El.Totusi el vrea si mai mult ca sa putem ajunge desavirsiti asa cum este El : sa iubim chiar si pe dusmanii nostrii si pe toti oamenii de pe pamint ,acdasta este voia Lui Dumnezeu. Doamne ajutane
denisa
martie 16, 2010 @ 9:32 pm
eu cred ca pe Dumnezeu trebuie sa-l punem pe primul loc in viata noastra,el ne ajuta de la el vine ajutorul ,si chiar sunt de acord cand doua persoana au o relatie trebuie in mijloc sa il aiva pe Hristos!!…dar totusi asta nu inseamna ,adica ma gandesc la cei casatoriti,nu prea cred ca se mai gandesc ei la Dumnezeu,Eu fara Dumnezeu nu pot trai!..dar nici fara persoana iubita!….eu ma sarut cu el nu cu Dumnezeu si totusi cand fac asta ma gandesc la Hristos ,are si el un rol acolo este intre noi!
Maria
martie 16, 2010 @ 10:23 pm
Denisa
minunat ce spui tu. asa e.
denisa
martie 17, 2010 @ 5:30 pm
multumesc mult maria:-)
bamby
martie 17, 2010 @ 9:54 pm
Dumnezeu este iubire,unde vom gasi iubirea adevarata daca nu la Domnul.El este Izvorul vietii si motorul spiritual al tuturor miscarilor din Univers. Fericit este cel ce cauta,afla,se apropie se uneste si vietuieste in Dumnezeu si Dumnezeu in el.Fiecare om,de aici de pe pamant isi alege ,ori pentru cer ori pentru infern. . Stim foarte bine ca aproapele nostru(omul in general) ne dezamageste mereu,minunt de minunt,secunda de secunda,ore,zile,ani.dar Bunul Dumnezeu NICIODATA IN VECI NU VA DEZAMAGI.
gabriela
aprilie 6, 2010 @ 8:21 pm
da, e drept
fara Dumnezeu nu se poate!!
Laura-optimista
iunie 11, 2010 @ 11:45 am
„După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama.”(Fericitul Ieronim)
„Fiindu-le pe plac oamenilor, uneori, nu-I suntem plăcuţi lui Dumnezeu.”
„Măsura iubirii lui Dumnezeu e să-L iubim fără măsură.”
„Dacă Dumnezeu nu este pe primul loc în viaţa ta, nu e pe locul, care I se cuvine.”(pr. Teofil Părăian)
Doamne-ajută!
denisa
iulie 20, 2010 @ 9:47 pm
vai lamuriti-ma si pe mine ca nu am intales??
pai mie una mi se pare ceva normal ca mama sa ma iubeasca cel mai mult pe lume,si la fel si tata sa o iubeasca pe mama cel mai mult,doar Dumnezeu este in sufletele lor.
eu chiar nu intaleg asta…..
omp
iulie 21, 2010 @ 8:55 am
Avraam si-a dorit atat de mult un copil si – cand l-a avut (tocmai la adanci batraneti, prin minune divina) – a fost incercat de Domnul in credinta si iubirea totala fata de EL… Avraam n-a dat gres nici de data asta, demonstrand ca pentru el Dumnezeu – Cel Care ne daruieste semenii pe care ii iubim – e mai presus de toti, ca si Daruitor, fara de Care pierdem orice dar primit… Parintii care-si idolatrizeaza copiii, risca sa-i „piarda”, tocmai pentru ca ajung sa confunde darul cu Daruitorul… la fel sta treaba si intre soti sau indragostiti… cand uitam „masura” corecta (∞ pentru Dumnezeu si „ca pe noi insine” pentru aproapele), riscam sa-i pierdem pe cei iubiti mai mult decat insasi Legea divina ne-o recomanda…
Adrian
decembrie 14, 2010 @ 8:09 pm
superb articolul, am trecut si eu prin aceste momente in care am iubit mai mult pe aproapele meu mai multe decat pe Dumnezeu, ceea ce mi-am dat seama cu putin timp in urma. Citind acest articol am aflat si alte lucruri pe care nu le stiam si acum pe care le stiu si am sa tin cont de ele. Iubiti-l pe Dumnezeu din toata inima voastra.