Când m-am întors Acasă!
Viaţa… Picură încet prin vene, aceste fire ale Înaltului, atât de însetate vene… Goale de Tine, pustii de Cer…
Aş vrea să scot culorile sufletului să le las în tihna văzduhului, să le simt cuprinsul, să le adulmec zarea, să le simt mirosul, să le mângâi duhul, să le ascult cântarea, să le vindec chipul, să nasc asemănarea…
Şoptiţi-mi rana voastră, să torn pe ea Potir de vin şi untdelemn, tămăduind adâncul cum nimeni n-a putut vreodată, să nu mai lacrime durerea şi nici amarul ghemuit…
De atâta vreme zăboviţi, vă port în mine-mi de cînd Ei…
Venit-a clipa izbăvirii şi-a sfintei-nalte biruinţi, a unei realcătuiri – prefacere sfinţită taină – şi eu şi Ei încununaţi în dulci peceţi, tămăduite în harul Lui…
Mi-e sufletul aşa o taină, în ceasul sfânt al despărţirii şi-mi simt pustia cum-nfloreşte a rane flori de maci şi crini, rodite din iertării lut, şi-aşa şi eu şi Ei, îmbrăţişaţi a Sărbătoare, ne naştem spre Acasa Lui …
Aşa mi-e-un dor de Ei şi mine, în haina lungă albă toată ce poartă poale însângerate de noi în El, în Crucea Lui…
Aşa ne-o sfântă bucurie… Aşa mi-e duhul tot un cânt şi nu-i durere şi nici rană căci ele-s duse-n gropăciuni. Ne-mpărtăşim a nemurire, în Trupul nou iertat deplin şi-aşa încolonaţi în Slavă, mărşăluim spre Veşnicii. Naintea noastră stă Împăratul şi-aşteaptă a Lui copii de rană, în ale sale Braţe strânse, pătrunşi de dragoastea din pieptu-I, smerit sărut de încredinţare că judecata am trecut…
Şi stăm cu toţi laolaltă, nici unul dintre noi pierduţi, în astă sfântă măreţie, întreg desăvârşit deplin, în sfânta Lui Dumnezeire, Acasa noastră Împărăţie.
***
„…întunericul îl voi preface înaintea lor în lumină şi povârnişurile în câmpii întinse. Acestea sunt făgăduinţele Mele pe care le voi împlini şi cu vederea nu le voi trece.” (Isaia 42, 16)
„Te sfătuiesc să cumperi de la Mine… veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale…” (Apocalipsa 2, 18)
„Dumnezeu rabdă pe părinţii ce se pocăiesc şi, de asemenea, pe urmaşi. Iar dacă continuă generaţii în şir să păcătuiască şi să nu se pocăiască, pedepseşte mai departe pe urmaşi, până în a patra generaţie dar şi mai departe. În aceasta se manifestă şi răbdarea lui Dumnezeu, dar şi dreptatea Lui. Căci dacă păcătuiesc pe rând urmaşii cuiva până în a patra generaţie, înseamnă că, cu toată răbdarea lui Dumnezeu, nu s-a ivit pocăinţa nici în primul dintre cei patru, nici în următorii trei. Persistenţa răului în toţi arată încăpăţânarea tuturor în păcat.” (Pr. Dumitru Stăniloae)
„Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată.” (Apocalipsa 20, 4)
„Amărăciunea cea mare mi-a fost mie spre bine.” ( Isaia 38, 17)
„Veseleşte-te pustie însetată. Să se bucure pustia; ca şi crinul să înflorească.” (Isaia 35, 1)
„Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii…” (Apocalipsa 7, 17)
„Nici un blestem nu va mai fi. Şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea şi slugile Lui Îi vor sluji Lui. Şi vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor. Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor.” (Apocalipsa 22, 3-5)
„Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut. (Apocalipsa 21, 4)
„Şi pe haina Lui şi pe coapsa Lui are nume scris: Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.” (Apocalipsa 19, 16)
Slavă şi Lui Dumnezeu laudă!
___________
Autor: Maria Vicol
