Când tu te mândreşti eu sufăr
Adesea se vorbeşte despre mândrie ca fiind cel mai mare păcat din lume. Pare ciudat gândindu-ne că raportat la ucidere, desfrânare, furt, înşelăciune şi multe altele, mândria pare doar un exces de personalitate. Când ne mândrim încercăm să ne arătăm oamenilor aşa cum nu suntem de fapt, dar am vrea să fim.
Adeseori ne mândrim că facem, că dregem, că avem o casă frumoasă, că ne-am cumpărat nu ştiu ce maşină, că am reuşit, că am ajuns nu ştiu unde, că avem salariu atât, că suntem mai buni decât alţii, că suntem mai inteligenţi, mai smeriţi, mai fără de păcat. Mândria poate fi foarte evidentă dar se poate manifesta şi foarte subtil, doar ca un gând, ca o idee. Nimeni nu scapă de ispita mândriei, nici cei mai păcătoşi, nici cei mai apropiaţi de Dumnezeu. Sfinţii părinţi ne spun că lupta cu această patimă se dă până la moarte, ea fiind o patimă nelegată direct de trup ci mai mult de comportamentul sufletului. Chiar dacă nimic din cele trupeşti nu te mai leagă de pământ totuşi păcatul mândriei (conştientizarea că eşti bun, că ai ajuns fără pătimire) o să te bântuie clipă de clipă.
Tot sfinţii părinţi spun că mândria este rădăcina tuturor răutăţilor, din ea apar toate celelalte patmi şi păcate.
Când văd o maşină frumoasă trecând pe stradă îmi doresc şi eu una asemenea. Când văd pe cineva îmbrăcat cu haine frumoase, când văd pe cineva că a dobândit un serviciu la o companie foarte bună, când văd că alţii îşi permit anumite lucruri, când aud că prietenii mei vor pleca în vacanţă într-un loc exotic, când văd că unii părinţi pot să le ofere copiilor anumite lucruri, sau orice altceva, atunci vreau şi eu.
Deşi îmi doresc toate astea şi mult mai mult totuşi nu le pot avea. Tocmai de aceea le vreau foarte mult pentru că pe moment sunt intangibile pentru mine. Şi pentru că nu le pot avea pe termen scurt, în mine se creează o frustrare. Această frustrarea la un moment dat va răbufni într-un fel sau altul. Când voi avea sansa voi face tot posibilul să dobândesc ceea ce nu am putut până acum, chiar făcând şi diverse compromisuri.
Acumulăm foarte multă frustări zilnic uitându-ne la cei din jurul nostru, ajungând chiar să-i invidiem şi să-i urâm pe cei ce au.
Frustrăile acumulate vor izbucni prin vorbe urâte, prin violenţă, prin deznădejde, prin neîncrederea în ajutorul lui Dumnezeu.
Când eram mic mă uitam dimineaţa la desene animate pe canalul Italia 1; în pauza desenelor erau foarte multe reclame, mare parte din ele îndreptate către copii. Acum 15 ani eu vedeam reclame la Snickers, Mars, Bounty, la îngheţata Magnum, la crochete din peşte şi la jucării pe care eu nu le puteam avea. Nu existau în România, dar efectul reclamelor asupra mea a fost foarte puternic. După aproape 15 ani acele mici frustări au izbucnit; când merg la supermarket îmi zboară mereu ochii în căutarea batoanelor de ciocolată de la televizor sau a crochetelor de peşte ale căpitanului Nemo.
Poate e un exemplu pueril dar totuşi asta arată cât de adânc sunt înfipte frustările în inimile noastre şi mai arată că la un moment dat ele vor răbufni într-un fel sau altul.
Când de mândrim în faţa celorlalţi prin fapte sau vorbe le aducem suferinţă, le creem o frustrare, o poftă care se vrea a fi satisfăcută. Dar o poftă pe care noi oamenii nu conştientizăm că trebuie eliminată prin rugăciune, ci credem că trebuie satisfăcută prin plăceri.
Cei frustraţi care nu pot avea tot ce doresc vor încerca să le dobândească prin furt, violenţă, înşelăciune, prin desfrânare, etc. Din cauza mândriei noastre există atât de mult rău în lume. Dacă tu ca om bogat de afişezi cu o maşină de câteva zeci de mii de euro iar alţii nu au ce mânca atunci e normal ca cei din jur să fie revoltaţi.
Ar trebui să fim mai atenţi la comportamentul nostru pentru că zi de zi şi oră de oră îi influenţăm pe cei din jurul nostru prin felul nostru de a fi. Data viitoare când vrei să le arăţi prietenilor tăi realizările tale, fii rezervat în a o face pentru că s-ar putea să-i răneşti.
Din acest motiv smerenia e cea mai mare virtute, pentru că aşa cum mândria e izvorul tuturor răutăţilor pentru societate, dezbinând oamenii, aşa smerenia este izvorul iubirii şi al înţelegerii, unindu-i pe oamenii.
E de ajuns doar un cuvânt pentru a crea o frustrare, nu e nevoie să te mândreşti cu lucruri mari.
(Claudiu)
Oana
iulie 2, 2010 @ 8:34 am
Eu am observat ca atunci cand ma mandresc din nestiinta sau stiinta, cu cel mai mic lucru (ex. am luat un 10 la examen, sau eu am o haina mai frumoasa ca celalalt, sau eu am vazut/citit prima nu stiu ce articol) [b]imediat cad[/b]. Toate ceea ce sunt ,sunt din mila Domnului. [b]Nu apa pe care o beau, imi tine de sete, ci putea lui Dumnezeu care se afla in apa imi tine de sete.[/b]. Este bine sa dam slava lui Dumnezeu pentru tot ce avem si ce nu avem, cum spune apostolul [i]toate imi sunt ingaduite insa nu toate imi sunt de folos. [/i] Am ajuns sa cred ca orice picatura de mandrie, imi anuleaza toada stradania de a ma smeri. Dumnezeu sa va ocroteasca!
ioana
iulie 2, 2010 @ 11:16 am
Frumos articol..eu sunt de parere ca ar trebui gasita si cauza pentru care un om este mandru.Am intalnit persoane care sunt asa doar din dorinta de a iesi in evidenta,de a fi bagate in seama si atunci eu cred ca ar trebui sa acordam mai multa atentie acelor persoane pentru ca ele sa scape de pacatul mandriei.Altii simt nevoia sa se mandreasca cu o masina scumpa doar pentru ca ei au impresia ca ei nu valoreaza nimic si altfel nu-si pot castiga prietenii,iar solutia ar fi sa ajutam aceste persoane sa aiba incredere in fortele proprii si sa inteleaga ca prietenii nu se cumpara cu masini sau bani.Cauze sunt multe.
ionutzu18
iulie 2, 2010 @ 11:26 am
Ioana, vrei sa-ti spun eu care este izvorul tuturor rautatilor? Nu este mandria, ci iubirea de sine…de aici se trag toate printre care se afla si mandria. Un om nu poate fi mandru daca mai intai nu se iubeste pe el…
Ioana
iulie 2, 2010 @ 11:58 am
Ai dreptate,dar pe langa iubirea de sine pot fi si anumite dorinte ascunse ale unor oameni cum ar fi aceea ce a fi bagat in seama sau de a-si face prieteni,de a fi iubit,etc. manifestate de fiecare in parte in mod diferit.Cel putin asta e parerea mea.
omp
iulie 2, 2010 @ 12:05 pm
cred ca suferim clar de mandrie si cand:
– ii dispretuim pe semeni, cand ne credem mai buni ca ei sau pe ei ii consideram mai rai ca noi,
– voia noastra nu coincide cu cea divina,
– [b]ne credem smeriti[/b]!!! asta deja e o „culme”…
Claudiu
iulie 2, 2010 @ 12:58 pm
Ioana, ai mare dreptate, am uitat sa spun acest lucru, oamenii se mandresc ca sa fie bagati in seama pentru ca noi ii trecem cu vederea sau nu vrem sa ne imprietenim cu ei.
ionutzu18
iulie 2, 2010 @ 2:03 pm
Pai draga Claudiu, nu tot din iubirea de sine fac asta???
Guest
iulie 2, 2010 @ 2:34 pm
scdsfgvdzfb
Claudiu
iulie 2, 2010 @ 4:36 pm
Ba da, Ionut, dar asta ar trebui sa fie o atentionare pentru noi, sa observam ca ei se mandresc si din vina noastra. Daca le-am acorda atentie poate nu s-ar mai mandri.
Guest
iulie 2, 2010 @ 6:49 pm
cu totii stim ca madria e rea si urata inaintea de Dumnezeu. vrem sa scapam de ea, dar de ce nu ne spune nimeni ce sa facem concret sa scapam de ea. multa vorbarie despre cat de rea e mandria nu prea a ajutat pana acum si nici nu cred ca va ajuta. deci, ce sa facem sa scapam de mandrie? cum sa dobandim smerenia, adevarata smerenie?
omp
iulie 2, 2010 @ 9:05 pm
@Anonim
exemple gasesti si in:
– pilda vamesului (ce se ruga: „Doamne, milostiv fii mie, pacatosului!) si fariseului (care il dispretuia pe vames, multumind Domnului ca nu e ca vamesul de pacatos, laudandu-se in fata Domnului cu postul si zeciuiala)!
– pilda curelarului din Alexandria, care zicea despre fiecare om in parte: „Doamne, omul acesta e mai bun ca mine!”
– prima Fericire (din cele 9): Fericiti cei saraci cu duhul…(adica cei care – permanent – se cred departe de desavarsire, desi poate ca au virtuti mai multe ca altii, se cred saraci in cele duhovnicesti… modesti, supusi, plini de respect; oricat de multe fapte bune ar face, considera ca nu au facut de ajuns si se straduiesc sa infaptuiasca si altele; ei vad in realizarile lor si ajutorul lui Dumnezeu..)
omp
iulie 2, 2010 @ 9:42 pm
@Anonim – continuare
iata si alte exemple:
[b]Mantuitorul[/b], Fiul DUMNEZEULUI CELUI PREAINALT S-a smerit pe Sine, [i]”chip de rob (om)luand”… [/i]
[b]Sfanta Fecioara Maria[/b] a fost aleasa pentru ascultarea, smerenia ei: [i]”Fie mie dupa cuvantul tau!”[/i]; s-a supus, acceptand ca voia ei sa coincida cu voia divina…
[b]Sf Ap Petru[/b], dupa pescuirea minunata, spune Mantuitorului: [i]”Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.”[/i]
[b]Sutasul [/b]care-L roaga pe Domnul sa-i vindece sluga: [i]”Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea.”[/i]
etc etc etc
Dan
iulie 4, 2010 @ 9:12 pm
” cel ce se lauda, in Domnul sa se laude ” (1 Cor 1, 31)
pretorian
iulie 5, 2010 @ 9:03 pm
Fata de ceilalti e simplu: sa nu le mai spunem realizarile noastre.
Fata de mine insumi nu stiu, aici e de lucru cu propriu orgoliu, si da, ma refer la acela subtil si parsiv care ca un sarpe se strecoara in suflet si se cuibareste acolo de nici nu-ti dai seama ca e acolo. Prin marturisire la duhovnic si rugaciune la Dumnezeu vom reusi.
avvathanasie
iulie 15, 2010 @ 12:13 pm
„Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har” (I Petru 5 , 5).
geo
iulie 22, 2010 @ 1:55 pm
[b]Sa piara cei ce-mi graiesc mie: [i]Bine, bine[/i]; sa se bucure si sa se veseleasca cei ce spun:[i]Slavit sa fie Domnul[/i][/b]
Doamne ajuta..
Lilii
noiembrie 27, 2011 @ 5:20 pm
Cred ca in general ar trebui sa fim atenti/atente la cuvintele ce le folosim,de foarte multe ori uitam ce putere mare au cuvintele.De exemplu sunt oameni care in unele situatii sunt foarte fericiti,entuziamati si din cauza fericirii,entuziasmului lor care in momentul respectiv e la cote maxime spun tot,cat sunt ei de fericiti,etc…si de multe ori fara sa isi dea seama persoana respectiva ii face gelosi pe cei de langa ea si le da impresia ca se mandreste.
E adevarat ca ar trebui pe cat mai putin posibil sa nu le aratam celor de langa noi faptele care le facem pentru a nu le da motiv sa ne laude iar noi sa nu ne mandrim,dar ce facem atunci cand vrem sa ajutam pe cineva,sau cand facem o fapta buna indiferent de ce gen este si nu afla nimeni de ea dar totusi tu in sufletul tau te simti multumit de tine pt faptul ca ai reusit sa ajuti,ca ai facut fapta aceea ?
Eu personal mai des m-am confruntat cu a doua situatie decat cu prima,adica de multe ori nu ma mandream atunci cand cineva spunea ceva de bine despre mine pt ce-am facut,ma simteam fericita pt ca vedeam ca simteam ca persoana aceea tine intr-o mica masura la mine,si ca ma considera o persoana ok,insa atunci cand faceam un lucru bun desi nu stia nimeni despre el simteam in mine o anumita multumire si pt ca am reusit sa ajut pe cineva prin ceea ce am facut dar si pt ca eu am facut acel lucru.:(