Cândva eram un mic boboc de floare
Cândva eram un mic boboc de floare, nu Te cunoşteam prea bine, nici nu Te simţeam când erai lângă mine. Când uşor mi-am desfăcut câte o petală, am început să gust din razele de lumină pe care le trimiteai asupra mea. Dar negura m-a adormit, m-a prins în mrejele ei plăcute şi trecătoare şi-am amorţit. Şi încercam să mă desprind, să Te aud cântând, rugăciunea mea nu mai avea parfumul de altădată…şi uşor câte o petală a început să-mi cadă…şi să cadă…
Şi aşa uscat, cu ochii umezi Te-am strigat din adâncul meu cel putred, şi ca un milostiv m-ai auzit, m-ai primit în Casa Ta…şi am început să simt din nou dulceaţa cântării Tale…Şi am inmugurit din nou, din picăturile lacrimilor mele, şi m-ai primit, şi-am înflorit, şi mult am început să tânjesc după iubirea Ta…
Şi acum…spini cresc în jurul meu, când mă sufocă, când mă înţeapă. Mai cade câte o petală când eu păcătuiesc, alta se usucă, alta se ofileşte…Parfumul meu de rugăciune se pierde şi el din nou, dar nădăjduiesc la mila Ta…
E sufletul meu Bunule, ca o floare inmugureşte lângă Tine şi tot ca o floare se usucă fără Tine…E sufletul meu care caută îmbrăţişarea Ta, iubirea Ta, mila Ta…
Dă-i Bunule un strop de iubire, de apă vie, să înmugurească din nou!
( 8 Martie 2010)
Oana
Saurian
martie 11, 2010 @ 2:17 pm
Foarte frumos….
Mariana
martie 11, 2010 @ 3:04 pm
Superbe ganduri!!! Se potrivesc de minune cu sărbătoarea mea de azi 🙂
Muguraş de floare…
( 13 martie 2009…când mi-a surâs gingaş prima mea nepoţică, Nadine…)
E zvon de primăvară în tot albastrul zării,
Narcisa înfloreşte la tâmpla aşteptării,
Cald, albul de miresme îmi înfăşoară dorul
Ca tânăra mămică ce-mbrăţişează-odorul.
Se pregătesc petale să-nfeşe copilaşul
Venit ca dar din ceruri, zâmbind ca îngeraşul…
Când razele de soare dezmiardă ochişorii,
Trei lacrimi de mămică sărută obrăjorii.
Privesc cu drag minunea ce-n braţe se frământă,
Un zâmbet mă surprinde şi inima îmi cântă,
Se naşte-n mine dorul de-o largă-mbrăţişare,
Dar braţe de mămică fac taina mult mai mare.
Un gângurit de înger şi-un plâns ca de vioară
Răzbat în largi ecouri ce inima-nfioară…
Când mâna-mi tremurândă atinge obrăjorul,
Un muguraş de floare alină-ndată dorul.
Şi bucurii şi temeri încep să mă cuprindă,
O taină-nrourată vor inima-mi s-aprindă…
E lacrima minunii că-s mamă de mămică
Şi-i taina şi fiorul de-a fi din nou bunică…
( Mariana L. )
PS. Anul trecut, pe 11 martie, se nastea nepotica noastra Nadine. Iata ca astazi implineste primul anisor al vietii ei si ii dorim sa creasca frumos, sa fie sanatoasa si sa Il iubeasca pe Dumnezeu.
Pe 13 martie am vazut-o pentru prima data si atunci ,,a inflorit” poezia de mai sus : )
Elena
martie 11, 2010 @ 3:29 pm
Un articol minunat, iar despre poezia Marianei, n-am cuvinte ! Sa va traiasca puisorul Nadine, Mariana ! Sa va bucurati de ea, si ea de voi ! Sa va tina Domnul in sanatate si bucurii !