Cântări minunate în Sfânta și Marea zi de Miercuri

În Sfânta şi Marea Miercuri dumnezeieştii Părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul aceasta s-a întâmplat cu puţin înainte de mântuitoarea patimă

Am selectat din Triod câteva cântări care se cântă în bisericile ortodoxe la slujba deniei din sfânta și marea zi de miercuri:

„Păcătoasa a venit la Tine, vărsînd mir cu lacrimi pe picioa­rele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzîndu-Te pentru dragostea banilor. Slavă Hristoase, milostivirii Tale.”

„Iuda, lepădîndu-se de prietenia lui Hristos pentru aur, mergând a zis mai-marilor celor fără de lege: Ce-mi veţi da mie, şi eu voi da vouă precum voiţi pe Hristos, pe Care ÎI căutaţi ? Milostiveşte-Te spre su­fletele noastre, Hristoase Dumnezeu­le, şi ne mîntuieşte.”

„Pe Tine, Fiul Fecioarei, cunoscându-Te păcătoasa că eşti Dumnezeu, a zis cu plângere, rugându-se, ca una ce făcuse lucruri vrednice de lacrimi: Dezleagă-mi datoria, precum mi-am dezlegat şi eu părul; iubește-mă pe mine ceea ce Te iubesc, care după dreptate eram urâtă, şi Te voi propovădui alături de vameşi, Făcătorule de bine, Iubitorule de oameni.”

„Cînd păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înţeles ucenicul cu cei fă­ră de lege. Aceea se bucura turnînd mirul cel de mult preţ, iar el se gră­bea să vândă pe Cel fără de preţ; aceea a cunoscut pe Stăpînul, iar ace­sta se despărţea de Stăpînul; aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob vrăjmaşului. Rea este Ienevirea, ma­re este pocăinţa, pe care dăruieşte-o mie, Mîntuitorule, Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne mintuleşte pe noi.”

„Vai de ticăloşia lui Iuda! Văzut-a pe păcătoasa sărutînd tălpile Mântuitorului, şi a gîndit cu vicleşug la sărutarea vînzării. Aceea şi-a dezle­gat părul, iar acesta s-a legat cu mânia, aducînd în loc de mir răutatea cea urât-mirositoare; că pizma nu ştie să cinstească lucrul cel de folos. Vai de ticăloşia lui Iuda, de care iz­băveşte, Dumnezeule, sufletele noas­tre.”

„Venit-a la Tine femeia cea necu­rată şi întinată, vărsând lacrimi pe picioarele Tale, Mântuitorule, dinain­te vestind Patima Ta. Cum mă voi uita la Tine, Stăpâne ? Că Tu ai venit să mântuieşti pe păcătoasă. Ridică-mă din adine pe mine cea moartă, Cel ce ai ridicat pe Lazăr din mormânt, fiind mort de patru zile. Primeşte-mă pe mine ticăloasa, Doam­ne, şi mă mîntuieşte.”

„Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luînd rânduială de mironosiţă, şi tânguindu-se a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie ! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeş­te izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele ia­răşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-1 cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete. Izbăvitorul meu ? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsura­tă milă.”

„Astăzi s-a adunat adunarea cea vicleană, şi a gândit asupra Ta cele deşarte ; astăzi Iuda pentru toc­meala ce a făcut, şi-a arvunit luişi spînzurare; iar Caiafa şi nevrând a mărturisit că unul pentru toţi ai luat patimă de bunăvoie, Mântuitorul nostru, Hristoase Dumnezeule, slavă Ţie.”

„Cea defăimată pentru viaţă şi re­cunoscută pentru întoarcere, purtând miresme, s-a apropiat de Tine, grăind: Să nu mă lepezi pe mine păcătoasa, Cel ce Te-ai născut din Fecioară; să nu treci cu vederea la­crimile mele, Cel ce eşti bucuria îngerilor; ci mă primeşte pe mine, cea care mă pocăiesc, pe care nu m-ai lepădat când păcătuiam, Doam­ne, pentru mare mila Ta.”