Cântări minunate în Sfânta și Marea zi de Vineri

În Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insul­tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care Ie-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, e a fost răstignit împreună cu El.

Am selectat din Triod câteva cântări care se cântă în bisericile ortodoxe la slujba deniei din sfânta și marea zi de Vineri:

„Când măriţii ucenici la spălarea cinei s-au luminat, atunci Luda rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se s-a întunecat, şi judecătorilor celor fără de lege, pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi dar, iubitorule de avuţii, pe Cel ce pentru acestea spânzurare şi-a agonisit. Fugi de sufletul nesăţios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra învăţătorului. Cela ce eşti spre toţi bun, Doamne, slavă Ţie.”

„Astăzi Iuda se leapădă de cinstea Iui Dumnezeu şi se înstrăinează de har; fiind ucenic, se face vânzător: în obicei prietenesc ascunde vicleşug, şi nebuneşte socoteşte că este mai bine a sluji iubirii de argint, decât dragostei Stăpânului, făcîndu-se călăuză adunării celei fără de lege. Iar noi avînd mântuire pe Hristos, pe Acesta să-L slăvim.”

„Astăzi Făcătorul cerului şi al pământului a zis ucenicilor Săi: S-a apropiat ceasul şi a sosit Iuda, cel ce Mă vinde; nimeni să nu se lepede de Mine, văzându-Mă pe Cruce în mijlocul a doi tâlhari. Că pătimesc ca un om, şi mântuiesc ca un iubitor de oameni, pe cei ce cred întru Mine.”

„Astăzi veghează Iuda să vîndă pe Domnul, pe Mântuitorul lumii, Cel mai înainte de veci, pe Cel ce a săturat mulţime de oameni cu cinci pîini. Astăzi cel fără de lege se leapădă de învăţătorul; şi fiind ucenic a dat pe Stăpânul, a vîndut cu bani pe Cel ce a săturat cu mană pe om.”

„Astăzi au pironit pe Cruce iudeii pe Domnul, Care a tăiat marea cu toiagul şi i-a povăţuit în pustie. Astăzi au împuns cu suliţa coasta Celui Ce a rănit Egiptul cu bătăi pentru ei şi au adăpat cu fiere pe Cel plouat mană de mîncare.”

„Ce pricină te-a făcut, Iuda, vânzător al Mintuitorului? Au doară te-a despărţit din ceata Apostolilor ? Au doară te-a lipsit de harul tămăduirilor ? Au doară cinând împreună cu ceilalţi, pe tine te-a gonit de la masă ? Au doară picioarele celorlalţi le-a spălat, iar ale tale nu le-a bagat în seamă ? O, de cât bine te-ai făcut uitător ! Iată gîndul tău cel nemulţumitor se vădeşte, iar îndelungă-răbdarea cea neasemănată şi mare mila Mintuitorului se propovăduieşte.”

„Doamne, răbdând toate, aşa ai zis celor fără de lege ce Te-au prins: De aţi şi rănit pe păstorul, şi aţi risipit cele douăsprezece oi, pe ucenicii Mei, dar aş fi putut să aduc înainte mai mult decît douăsprezece legiuni de îngeri. Dar rabd îndelung, ca să se împlinească cele ce am arătat vouă prin proorocii Mei, cele nearătate şi ascunse. Doamne, slavă Ţie.”

„Spuneţi călcătorilor de lege, ce aţi auzit de la Mântuitorul nostru ? Au n-a dat El legea şi învăţăturile proorocilor ? Dar cum aţi gîndit să daţi lui Pilat pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, şi Izbăvitorul sufletelor noastre ?”

„Cel ce Se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, stat-a gol la judecată, şi a primit palme peste obraz, din mîinile pe care le-a zidit. Şi poporul cel călcător de lege a răstignit pe Domnul slavei pe Cruce. Atunci s-a rupt catapeteasma Templului; soarele s-a întunecat, nesuferind să vadă batjocorit pe Dumnezeu, de Care se cutremură toate. Aceluia să închinăm.”

„Acestea zice Domnul către iudei: Poporul Meu, ce am făcut vouă ? Sau cu ce v-am supărat ? Pe orbii voştri i-am luminat, pe cei leproşi i-am curăţit, pe bărbatul cel ce era în pat I-am îndreptat. Poporul meu, ce am făcut vouă ? Şi cu ce Mi-aţi răsplătit ? În Ioc de mană, cu fiere; în loc de apă, cu oţet; în loc ca să Ma iubiţi, pe Cruce M-aţi pironit. De acum nu voi mai răbda; chema-voi neamurile Mele, şi acelea Mă vor preaslăvi împreună cu Tatăl şi cu Duhul, şi Eu le voi dărui viață veşnică.”

„Astăzi catapeteasma Templului se rupe, spre mustrarea călcătorilor de lege, şi soarele îşi ascunde razele sale, văzând pe Stăpânul răstignit.”

„Astăzi a fost răstignit pe lemn, Cel ce a așezat pământul pe ape. Cu cunună de spini a fost încununat împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii. Cu suliţa a fost împuns Fiul Fecioarei! închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă şi slăvită învierea Ta.”

„Coasta Ta cea purtătoare de viaţă, revărsîndu-se ca un izvor din Eden, adapă, Hristoase, Biserica Ta, ca pe un rai cuvintător; de unde împărţindu-se ca la început în patru Evanghelii, adapă lumea veselind făptura şi învăţînd neamurile să se închine împărăţiei Tale cu credinţă.”

„Răstignitu-Te-ai pentru mine, ca să-mi izvorăști mie iertare; îrnpunsu-Te-ai în coastă ca să-mi ţâşneşti pâraie de viaţă; cu piroane Te-ai pironit, ca, prin adâncul patimilor Tale, crezând eu înălţimii puterii Tale, să-Ţi cînt: Dătătorule de viaţă, Hristoase, slavă şi Crucii Tale, şi Patimii Tale, Mîntuitorule.”

„Când Te-ai răstignit, Hristoase, toată făptura văzându-Te s-a cutremurat; temeliile pământului s-au clătinat de frica puterii Tale, luminătorii s-au ascuns, şi catapeteasma Templului s-a rupt; munţii s-au cutremurat şi pietrele s-au despicat, şi tâlharul cel credincios grăieşte cu noi, Mântuitorule : Pomeneşte-ne întru împărăţia Ta.”

„Zis-ai: Vedeţi prietenilor, nu vă tulburaţi; acum s-a apropiat ceasul ca să fiu prins, şi să fiu dat morţii de mîinile celor fără de lege ; şi toţi vă veţi risipi, lăsîndu-Mă pe Mine. însă vă voi aduna iarăşi, ca să Mă vestiţi pe Mine cel iubitor de oameni.”

„Văzând mieluşeaua, Maria, pe Mieluşelul său tras spre junghiere, mergea după El zdrobită, împreună şi cu alte femei, strigînd aşa: Unde mergi, Fiule ? Pentru ce faci această călătorie grabnică ? Au doară este iarăşi altă nuntă în Cana, şi acolo Te grăbeşti acum, ca să le mai faci lor vin din apă ? Oare, merge-voi cu Tine Fiule, sau voi aştepta mai bine ? Dă-mi cuvânt, Cuvinte; nu mă trece tăcând. Cel ce m-ai păzit curată; că Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu.”

„Zis-ai, Hristoase, ucenicilor: Scuturaţi acum somnul de pe pleoape şi la rugăciune privegheaţi, ca să nu pieriţi intru ispită; şi mai vârtos tu, Simone, că celui mai tare este ispita mai mare; înţelege-Mă, Petre, pe Mine, pe Care toată făptura Mă binecuvintează, slăvindu-Mă în veci.”

„Ceata cea pierzătoare a celor ce urau pe Dumnezeu, adunarea celor plini de răutăţi, a ucigaşilor de Dumnezeu, a venit asupra Ta, Hristoase, şi Te-au târît ca pe un nedrept, pe Tine, Ziditorul tuturor, pe Care îl slăvim.”

„Preoţii şi cărturarii împreună fiind răniţi de răutatea cea ucigătoare de sine, au predat paginilor ca un dar Viaţa să o ucidă, adică pe Cel ce este din fire Dătător de viaţă, pe Care-L slăvim.”

„Înconjuratu-Te-au ca nişte câini mulţi, şi Te-au lovit, împărate, cu palme peste obraz, şi Te-au întrebat mărturisind minciuni asupra Ta; şi toate răbdând, pe toţi i-ai mântuit.”

„Două lucruri şi rele a făcut fiul meu cel întâi-născut, Israel: pe Mine, Izvorul apei vieţii, M-a părăsit, şi şi-a săpat luişi puţ sfărâmat. Pe Mine M-a răstignit pe lemn, iar pe Varava l-a cerut şi l-a slobozit. Spăimântatu-s-a cerul de aceasta, şi soarele şi-a ascuns razele; iar tu, Israele, nu te-ai ruşinat, ci morţii M-ai dat. Iartă-le lor, Părinte Sfinte, că nu ştiu ce au făcut.”

„Fiecare mădular al sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi; capul a răbdat spini; faţa, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oţetului celui amestecat cu fiere ; urechile, hulele cele păgâneşti; spatele, biciuiri şi mâna, trestie ; întinsorile a tot trupul pe cruce, şi cuie, încheieturile şi coasta, suliţă. Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne-ai mântuit pe noi din patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de oameni, şi ne-ai înălţat, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.”

„Astăzi văzîndu-Te pe Tine, Cuvinte, spânzurând pe Cruce, Fecioara cea fără prihană, tânguindu-se cu milă ca o maică, s-a rănit la inimă cu amar, şi suspinând cu durere din adâncul sufletului, zgâriindu-şi obrazul, se chinuia; de aceea în piept bătându-se striga cu jale: Vai mie, Dumnezeiescule Fiu ! Vai mie, Lumina lumii ! Cum ai apus de la ochii mei, Mielul lui Dumnezeu ? Pentru care oştile celor fără de trupuri erau cuprinse de spaimă, zicînd: Cel ce eşti necuprins, Doamne, slavă Ţie.”