Care este adevarul?
Que est veritas? Care este adevarul? Hmm… cred ca daca ai merge intr-un oras si ai pune un afis mare pe o cladire adresand intrebarea asta, ar veni o sumedenie de oameni de stiinta, psihologi, fizicieni, arheologi, biologi, antropologi, cercetatori ai paranormalului, OZN-ologi, spiritisti, vrajitori iar in final crestinii.
Toti au cate ceva de spus despre versiunea lor de adevar, bilogii cu teoria lui Darwin, fizicieni cu Big-Bangul lor, OZN-ologii cu fiintele lor extratereste inteligente, spiritistii cu zeii lor pagani care pot merge mana in mana cu ‘extraterestii’ si cu teoria lui Darwin a evolutionismului. Iar la urma ar veni crestinii cu Hristos.
Eu personal nu pot spune ca am credinta adevarata, ar fi o minciuna daca as spune ca am credinta in Hristos si in Dumnezeu cu toata inima mea. Dar puteti sa ma invinovatiti? Cand sunt atatea aiureli in lume si cand mintea mea a fost otravita de cand eram la gradinita cu astfel de „teorii” verificate de niste cercetatori din nu stiu ce laboratoare, din nu stiu care tara „evoluata” cum ar fi Anglia, Germania sau SUA ?
Cand deschid televizorul pe Discovery (in general Science), Animal Planet, National Geographic sau alte posturi de genul acesta care ar trebuii sa-mi dea niste date concrete despre universul care ma inconjoara, tot cea ce gasesc este cenusa. Toata multimea asta de teorii imi da o stare de mahnire si o senzatie foarte ciudata, in ultimul timp.
De ce m-ar interesa pe mine ce s-a intamplat acum 100 de milioane de ani pe vremea dinozaurilor cand acest lucru nu ma ajuta cu nimic in viata? De ce m-ar fascina pe mine teoria Big-Bangului din care cica’ s-a format tot universul: dintr-un nor urias de gaz care exista acolo din totdeauna (observati sarcasmul) si care dintr-odata a explodat formand galaxii, sisteme solare si nu mai stiu ce alte chestii.
Cu ce m-ar mangaia faptul ca Omul se trage dintr-o specie de maimuta cu urechi ascutite si coada scurta? Poate sunt egoist dar toate aceste teorii ale ‘luminatilor’ din ziua de astazi ma fac sa ma simt fara personalitate, ca un vierme, ca o insecta fara constiinta, care ar trebui sa se resemneze destinului tragic, destin pe care il vor suferi toate lucrurile din universul acesta la un moment dat si anume extinctia.
Stau cateodata si cuget cum oamenii de stiinta nu inebunesc atunci cand se gandesc la destinul acesta, la aceasta sentinta cosmica spre care se indreapta toata umanitatea. Oare pe ei nu-i apuca disperarea cand se gandesc ca nu-i vor mai revedea pe cei iubiti ai lor niciodata?
Apoi vine crestinismul care dintr-odata da sens acestei vieti, da un scop nobil omului, lamureste complet asupra lucrurilor din universul acesta, ne arata ca nu trebuie sa ducem povara acestei vieti de unii singuri, ca nu trebuie sa disperam atunci cand trecem printr-un necaz, ca nu trebuie sa ne temem de moarte. Crestinismul ne da un Tata (Dumnezeu), un frate (Hristos) si o mama (Nascatoarea de Dumnezeu), ne adopta din negura si din salbaticia aceste lumi. Pare totul atat de minunat, atat de fantastic sa il ai pe Dumnezeu alaturi de tine, ceva desprins din cartile de basme pe care le citeam cand eram mic. Intr-un fel imi este frica sa nu cad in visuri… m-am saturat sa visez. Vreau sa fiu cu picioarele pe pamant. Eu pot fi acuzat ca ma incred in basme atunci cand ma rog la Dumnezeu, ca nu ma rensemnez acestei vieti, ca traiesc cu capul in nori, ca sunt slab.
Atunci cand ma pun la rugaciune trebuie sa-mi argumentez mereu ca Dumnezeu ma asculta, ca Hristos e in fata mea. Intotdeauna este ‘ceva’ care ma opreste de a crede cu toata inima, la fel cum Petru a inceput sa se scufunde cand mergea pe apa. Imi argumentez cu marturiile sfintilor parinti, cu marturiile apostolilor, cu marturiile celor care s-au vindecat de boli grave si carora li s-au intamplat minuni, cu credinta care au marturisit-o parintele Cleopa, Arsenie Boca, Papacioc, Sofian, Elefterie (ultimul la care a fost si bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, cand era in viata si care a auzit de la oamenii cu care s-a intilnit acolo cum parintele le spunea cum îi cheama fara sa-i fi vazut vreodata si ce pacate grave facusera in viata lor)
Cred ca aceasta ultima marturisire a bunicului meu este probabil cea mai apropiata de microcosmosul meu, de viata mea. Sa cred in aceasta sau in teoriile celor de pe cealalta parte a pamantului? Oare a mintit bunicul meu? Sau a fost mintit de o mana de oameni angajati de parintele Elefterie care sa le spuna pelerinilor ca acesta face minuni? Da, cam aceste ganduri imi trec prin minte, oribil nu?
Oare toti parintii au mintit, oare apostolii au fost niste fanatici care si-au sacrificat toata viata propovaduind Evanghelia stiind bine ca Hristos nu a inviat? Cine moare pentru o minciuna? Oare au existat apostolii? tot soiul de intrebari care imi stau ca un zid imens de beton intre mine si a crede in Hristos cu toata inima mea.
Poate nu m-am informat destul, poate ar trebuii sa cercetez inainte sa judec, nu stiu….
Tot ceea ce stiu sigur este ca toata civiliziatia moderna, toata invatatura oamenilor de stiinta, tot ceea ce ne invata in scoala despre adevarul suprem al acestei vieti sta impotriva celui care vrea sa creada in Hristos. Asta o stiu foarte bine pentru ca am simtit-o.
(Sebastian)
Ca un raspuns la aceste framantari ce caracterizeaza o intreaga generatie de tineri va indemnam sa cititi:
Si evolutionistii cred in minuni
Discovery, Animal Planet si National Geographic fac propaganda teoriei evolutioniste
Oameni si dinozauri impreuna! …glumesti nu?
Cercurile misterioase din lanurile de culturi
Adevarul nu este relativ, adevarul este Hristos
Laura-optimista
iulie 20, 2010 @ 9:34 am
Credinţa
Sebastian, felicitări! Într-adevăr, trebuie să credem în Domnul nostru, în pofida tuturor ideologiilor străine de creştinism, străine de adevăr, ce se răspândesc din ce în ce mai mult în rândul celor din generaţia noastră. Hristos ne respectă libertatea atât de mult, încât ne îngăduie chiar să-I tăgăduim existenţa, fără a ne constrânge, prin minuni, să-L slăvim după cuviinţă, iar adversarii credinţei încearcă să-şi promoveze ideile prin manipulare, dorind să ne determine în acest mod să le acceptăm şi să le considerăm drept evidente. De aceea, doar cu ajutorul harului divin vom putea păstra darul credinţei, despre care ştim că este singura adevărată. Hristos ne adresează, de două mii de ani, aceleaşi cuvinte: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. El n-a spus despre Sine că este un adevăr, ci „Adevărul”(Ioan14,6), unicul adevăr absolut.
De aceea, „dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, că aceasta este mărturia lui Dumnezeu: că a mărturisit pentru Fiul Său”, precum ne îndeamnă „Apostolul iubirii”.
Domnul Hristos, Unicul Adevăr, să umple sufletele noastre de credinţă dreaptă, statornică şi neîndoielnică, căci fără ajutorul Său, vom rătăci în permanenţă, ne vom îndepărta de sensul autentic al vieţii şi vom tăgădui viaţa veşnică, pe care Hristos ne-a dăruit-o prin Jertfa şi Învierea Sa.
Doamne, ajută!
DUMNEZEU EXISTĂ! SĂ NE BUCURĂM DE IUBIREA SA! 🙂
omp
iulie 20, 2010 @ 12:00 pm
Admin, transformand comentariul lui Seby in articol, mi-ai „furat” gandul… chiar merita…
Laura-optimista
iulie 20, 2010 @ 2:45 pm
Foarte simpatic!
A, acest articol a fost, iniţial, un comentariu? 🙂 Admin mi-a făcut şi mie această surpriză de a-mi transforma un comentariu în articol. 🙂 M-am bucurat foarte mult, pentru că atunci când te gândeşti să trimiţi un articol, îţi imaginezi că trebuie să formulezi ideile cu multă atenţie, te concentrezi şi dacă mai eşti şi într-o stare specifică vacanţei, te laşi păgubaşi, dar scriind un comentariu, fără a şti că va fi publicat sub formă de articol, reuşeşti să-ţi exprimi gândurile cu mai multă uşurinţă. 🙂 Cel puţin aşa observ că mi se întâmplă mie şi probabil că aşa a fost şi cu Sebastian… Mai ales de când am scăpat de bac, parcă nu mă mai pot concentra la nimic, sunt foarte relaxată şi distrată. 🙂
Oricum, felicitări! Este un articol, ce reflectă frământările multora dintre cei din generaţia noastră, care-L caută pe Dumnezeu, încercând să identifice adevărata credinţă între atâtea surogate spirituale.
Bucurie!
Un cititor
iulie 20, 2010 @ 3:22 pm
Ce / Cine este adevarul?
IOAN 17:17 Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.
Multi s-au intrebat precum Pilat (IOAN 18:38 Pilat I-a zis: Ce este adevărul?…) si inca ne intrebam… Eu nu vreau sa raspund cu altceva decat prin cuvintele Mantuitorului:
IOAN 14:6 Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
Atata timp cat crestinii vor cauta pe Domnul Iisus Hristos si vor cauta sa implineasca cuvintele Sale, vom fi Fii ai Luminii, calauziti de Duhul Sfant, dupa cum spune sfanta Scriptura in Ioan 16:13
¨Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.¨
AMIN!
Guest
iulie 20, 2010 @ 3:25 pm
Multumesc Laura pentru comentariile care le-ai facut 😀
Intradevar acest articol a fost inital un comentariu pe care l-am adresat pe site, la una dintre temele expuse ieri.
Recunosc ca poate nu am folosit expresii tocmai potrivite (se trage, cica’, nu stiu care…..) ce ar stimula anumite persoane sa ma trimita sa citesc un manual de gramatica a limbi romane…..dar ce sa faci ‘Io la inima mi-s moldovian’ 😀
Dar cu smerenie recunosc ca am scris tot articolul din inima, o farama din lucrurile care ma framanta in ultima vreme si asa cum specifica Admin la sfarsitul articolului poate deranjeaza pe mai multi.
Nu spun ca nu am credinta, departe de aceasta dar la fel ca fiecare om din aceasta societate sunt tras in toate partile de anumite curente contemporane venite de la cei mai mari ai acestei lumi.
Nadajduiesc ca Dumnezeu ma va lumina pe mine pacatosul ca in viitor sa raspund cu toata inima ‘Adevarat a inviat’
Doamne ajuta!
Sebastian
iulie 20, 2010 @ 3:27 pm
PS: Eu am scris mai sus 😀
Laura-optimista
iulie 20, 2010 @ 7:33 pm
Către Sebastian
Sebastian, Doamne, ajută!
🙂 Ştiu cum este, pentru că şi eu făcusem câteva greşeli gramaticale în articolul acela. Neştiind că va fi publicat ca articol, este logic să fi mai puţin atent. Oricum, ai fost simpatic… am cunoscut mai mulţi moldoveni în ultima vreme, doi îmi sunt chiar prieteni. 🙂
Am înţeles că eşti un tânăr credincios şi sunt sigură că Domnul îţi va întări această virtute. „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele”(Marcu9,24) este, potrivit părintelui Steinhardt, textul biblic ce dovedeşte în mod incontestabil originea divină a creştinismului. Steinhardt are, în scrierile sale, mai multe texte, în care descrie trecerea celor îndoielnici, care doresc să creadă, de la atitudinea dubitativă la credinţa neclintită. De exemplu, un astfel de text foarte interesant poţi găsi pe blogul dedicat părintelui(www.nicolaesteinhardt.wordpress.com). Acolo este o predică din „Dăruind vei dobândi”, care cred că se intitulează „Ce-i credinţa, ce-i necredinţa”. O altă predică foarte educativă pe această temă(a credinţei şi îndoielii) există pe site-ul http://www.razbointrucuvant.ro şi se intitulează „Noi cei din Duminica Tomei”, fiind scrisă de către I P S Bartolomeu Anania.
„Cel care vrea să creadă ajunge la putinţa de a crede”(pr. Dumitru Stăniloae), cerând ajutorul lui Hristos şi, paradoxal, crezând în puterea Sa de a-i dărui credinţă.
Dumnezeu să fie cu tine în totdeauna!
Multă bucurie!
Laura S.
RDF
iulie 21, 2010 @ 8:07 pm
De-a lungul veacurilor, omul si-a pus o sumedenie de intrebari, incercand sa gaseasca raspunsuri MARI la toate…Dar oare nu cadem in abisul mortii?Oare ne ajuta cu ceva pe cararea spre Imparatie???