Care este talentul tău? Încă nu știi?

Hristos a înviat!

E o întrebare care m-a frământat mult timp, mai ales înainte de a mă apropia de Dumnezeu și de a intra în Biserică. Sunt sigur că fiecare dintre voi și-a pus problema aceasta măcar o dată în viață.

De fapt întrebarea „Care este talentul meu?” are de fapt în culise o întrebare mai profundă: „Care este sensul vieții mele?” sau: „Pentru ce m-am născut eu pe pământ? Cum mă pot împlini în modul meu propriu, unic?”

Societatea în care trăim ne-a influențat să vedem talentul într-un mod greșit, și asta din cauza culturii succesului promovată de capitalism, și a depărtării omului de Dumnezeu.

Haideți să ne gândim la emisiunea „Românii au talent” care este difuzată de altfel în multe țări ale lumii, sub diverse alte denumiri. În fața unui juriu se prezintă oameni care consideră că au talent și prin urmare și-l manifestă pe scenă în fel și chip pentru a demonstra ceea ce zic. În general, la această emisiune vin oameni care cântă, dansează sau care pot face diferite lucruri ciudate cu corpul lor. Talentul în această emisiune este rezumat la o activitate artistică, dar mai degrabă la un mod de a-i înveseli pe ceilalți.

De exemplu, dacă eu sunt un bun contabil, și acesta este talentul meu, cum aș putea să-l demonstrez într-o emisiune televizată? Dacă aș face demonstrații cu conturi și balanțe comerciale în timp ce spectatorii nu au cunoștințe contabile, n-ar înțelege nimic. Dacă sunt un profesor bun de biologie, cum pot demonstra asta pe scenă? Dacă o femeie este o mamă iubitoare cum ar putea demonstra ea iubirea față de proprii copii? Dar dacă sunt un navigator de exepție, un pescar prevăzător, un taximetrist de mare finețe, un sudor cu mână de pictor, sau un neurochirurg cu precizie matematică?

A vedea talentul doar în cântăreți, compozitori, pictori, sculptori, medici, scriitori, poeți sau într-un geniu, este o puternică îngustare a vederii noastre asupra societății.

Suntem mulți oameni care în activitatea noastră de zi cu zi nu excelăm printr-un talent vizibil, în fața cărora oamenii să zică: Uau! Ce talent are de exemplu un angajat la un magazin de mobilă? Sau un băiat care livrează pizza? Sau un brancardier dintr-un spital? Dar femeia de servici care face curățenie în scară? Dar secretarul unui ministru?

Dar gândiți-vă că și geniile au nevoie de mobilă în casă. Și ei mai comandă câte o pizza la domiciliu. Și ei se-mbolnăvesc și ajung la spital și sunt duși dintr-un salon în altul de brancardieri. Cum ar putea trăi într-un bloc plin de murdărie pe casa scării? Și artiștii de geniu se supun hotărârilor guvernamentale ale unui ministru, consemnate și întemeiate pe argumente legislative de către secretarul acestuia. Și vedetele se plimbă cu barca-n Delta Dunării și au nevoie de un navigator talentat. Și profesorii au nevoie de taximetriști cu talent la șoferie.

Dacă stăm și ne gândim puțin, e ușor să înțelegem că nu putem trăi unii fără alții în această lume. Așa de frumos a creat Dumnezeu pe om, încât nu-și este suficient sieși, ci are nevoie de aproapele lui dar și de Dumnezeu pentru a fi fericit. Nici cei mari (oamenii importanți) nu pot trăi fără cei mici (oamenii de rând), care îi slujesc și le duc la îndeplinire planurile (ideile) dar nici cei mici nu pot fără cei mari, ca unii care pot să organizeze, să ia decizii importante și să direcționeze societatea în funcție de posibilități și nevoi.

Suntem o mare familie și ne slujim unii pe alții, și nimeni, dar absolut nimeni din lumea aceasta, nu-și poate aroga dreptul că este veriga cea mai importantă a întregului lanț de interdependențe dintre oameni. Istoria a arătat cum cei mai neînsemnați oameni pot ajuge regi și regii pot ajunge neînsemnați. Că imperiile mari de astăzi, mâine sunt praf și pulbere, iar o mână de oameni poate crea un stat.

Prin urmare, orice om, oriunde ar fi și orice ar face, slujește societății. Poate-mi veți zice: „Cu ce ajută societatea copii orfani care ajung în stradă și trăiesc din cerșit toată viața? Sau cu ce ajută societatea nevăzătorii sau cei născuți cu malformații congenitale grave? Cu ce ajută societatea toți cei care, din punct de vedere economic, nu produc bani?”

Săracii și cerșetorii există și au ajuns așa din vina noastră, a celor indiferenți și egoiști. Cine i-a părăsit pe copii în spital la naștere? Noi, rudele noastre, prietenii noștri, vecinii noștri. Cine i-a lăsat pe copii în spitale fără a le oferi afecțiune, grijă duhovnicească și cele necesare trupului? Noi. Cine îi tratează pe cerșetori ca niște paria ai societății, fără să-i primească, să-i îngrijească, să le ofere un acoperiș, haine, mâncare sau un loc de muncă? Noi.

Noi i-am aruncat în stradă, și existența lor în viața noastră ne readuce aminte că le suntem datori. Cu un zâmbet, cu o vorbă bună, cu o mângâiere, cu un covrig, o hăinuță… Cerșetorii, orfanii, oamenii străzii, și toți cei în grele suferințe ne aduc aminte de egoismul nostru, de Dumnezeul nostru Care ne iubește pe toți, și în care noi nu mai credem și nu-I mai împlinim poruncile.

”Dumnezeu a iconomisit cu înţelepciune această dependenţă a unuia de altul, ca să există iubire şi sprijin reciproc, comuniune socială şi bună rânduială. Şi trebuie să subliniez aici că bogaţii au mai mare nevoie de săraci decât săracii de bogaţi.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

Nevăzătorii sunt argumente vii ale faptului că fericirea omului este înlăuntrul lui și nu în afară. Că Împărăția Cerurilor este înlăuntrul nostru și aici Îl vom întâlni pe Cel mult dorit de sufletul nostru: pe Domnul Iisus Hristos.

Cu ce ajută societatea copiii de bani gata care nu fac nimic și doar se distrează până mor? Arată tuturor că banii, oricât de mulți și oricum ar fi folosiți pentru a cumpăra plăceri, nu-ți aduc pacea în inimă și iubirea aproapelui.

Nu există ființă umană, indiferent cât de rea este, sau cât de mult rău a făcut, care să nu trezească în ceilalți, involuntar, și o dorință sfântă, un dor de a trăi curat și bineplăcut lui Dumnezeu.

Practic, dragilor, fiecare om din această lume, există cu un sens, iar acest sens este în legătură cu noi, nu izolat, de sine-stătător. Existența fiecărui om este necesară acestei lumi, societății întregi, nouă tuturor. Dumnezeu nu îngăduie răul, decât în măsura în care poate scoate un bine și mai mare din el, spunea Părintele Paisie Aghioritul. Prin urmare, orice faptă rea a unui om, îngăduită de Dumnezeu, va aduce la un moment dat, prin înțelepciunea Lui, un bine mai mare tuturor. Dar asta nu înseamnă să facem toți răul ca să ne fie bine, ci înseamnă că Dumnezeu tot prin cei buni va transforma răul celor răi într-un bine mai mare.

Sunteți toți o familie, suntem toți un singur organism și fiecare părticică este importantă în fucționarea lui. Suntem toți un motor foarte complicat și funcționăm împreună și orice problemă a unei mici părți aduce repercursiuni asupra întregului.

Dacă la un automobil s-ar slăbi furtunașul prin care ajunge lichid de frână la roțile mașinii, ce s-ar întâmpla? Ar curge lichid și mașina nu ar mai putea frâna, iar viața pasagerilor ar fi în pericol. Un simplu furtunaș, ieftin și neimportant, e firul de ață de care se leagă viața unor oameni.

A fi talentat nu înseamnă doar să cânți și să dansezi ci înseamnă să continui lanțul de iubire prin care Dumnezeu își arată dragostea față de noi oamenii. Fiecare om este important. Și brutarul, și agentul de vănzări, și economistul, și cel care asfaltează, și paznicul, și polițistul, și pompierul, și săracul, și orfanul, și văduva, și diaconul, și patriarhul, și politicianul, și secretarele, și vopsitorul și maicile de la mănăstire, și inginerul, și muncitorul în construcții, și românul, și englezul, și grecul, și indianul, și africanul, și albul și negrul și mulatrul, și deșteptul, și cel mai încet la minte, și blândul și cel aspru, și suspiciosul și credulul, și puternicul, și cel slab, și femeia și bărbatul, și copilul, și adultul, și cel bătrân, și cel viu și cel trecut la Domnul, și sfântul și păcătosul….

Toți suntem importanți! Nu doar prin faptele noastre dar mai ales prin origine. Suntem fii de Împărat, și Îl numim pe Dumnezeu în fiecare zi: “Tată” și spunem „Tatăl nostru, Care ești în ceruri…”. Suntem fii ai Dumnezeului Celui Preaînalt. Avem chipul lui Dumnezeu în noi, și de aceea viața noastră are o rațiune, un sens de a există care își are rădăcina chiar în voia lui Dumnezeu, în Hristos – Rațiunea, Logosul.

Care este talentul tău? Încă nu știi? Apropie-te de Dumnezeu, vino în Biserică, mărturisește-ți păcatele unui duhovnic, și apoi împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului. Când va veni Hristos în tine, Dumnezeul nostru, atunci vei vedea cum viața ta capătă sens. Viața ta are un sens, dar e acoperit de păcatele tale. Hristos Domnul descoperă în noi sensul pe care El Însuși la pus în noi de la naștere, dar pe care El vrea ca noi să-l descoperim în libertate, fără a fi forțați.

Aproape toți oamenii care s-au apropiat sincer de Dumnezeu și și-au schimbat viața mărturisesc că treptat viața a început să aibe sens pentru ei, că au început să înțeleagă pentru ce trebuie să trăiască, pentru ce i-a lăsat Dumnezeu în lume.

Dumnezeu este singurul care poate descoperi în noi sensul pe care El Însăși ni l-a sădit din primul moment al existenței noastre. De altfel sensul vieții mele și sensul vieții tale, cititorule, se leagă, se intercondiționează și au o finalitate comună: ambele se împlinesc în Dumnezeu.

Capătul sensului vieții noastre este tot Dumnezeu. În El și prin El ne vom simți împliniți.

Ce frumos! Dumnezeu m-a creat și a pus în mine un sens al vieții, cu totul original, asemănător dar totuși unic față de al celorlalți, dar care mă duce tot la El. Purtăm în noi fiecare diferite drumuri (sensuri) care duc în același loc. Viața fiecăruia dintre noi este o altă modalitate de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a-L mărturisi în lume.

Și pe final vă împărtășesc un cuvânt frumos al Lamiei Beligan, fiica marelui actor, care spunea: „Omul poartă mereu cu sine ceea ce va deveni“.

Indiferent cine ești și ce faci, nu uita că viața ta este importantă pentru întreaga lume, chiar dacă te consideri a fi neînsemnat.

Noi toți suntem Omul. Închei cu cuvintele părintelui Rafail Noica despre umanitate:

„Deci toată această omenire, toţi aceşti oameni, bărbaţi şi femei (ca să nu mai vorbim de “mase”, de “gloate” şi alte asemena lor, concepte care nicidecum nu-şi au locul în viaţa adevărată a rugăciunii), fie ei “ca nisipul mării şi ca iarba pământului” în număr, şi “ca stelele cerului” – toţi aceştia, suntem un om, în chipul Dumnezeului nostru (…).

(Claudiu Balan)