Care este vârsta ideală pentru căsătorie?
Fata se numeste M. si e studenta anul I la o faculatate de medicina (19 ani). Baiatul – I. – 26 ani, fara studii superioare, dar deosebit de inteligent si capabil; lucreaza. S-au cunoscut pe net acum 3 ani, au devenit buni prieteni, iar cel mai adesea discutate subiecte erau cele despre Dumnezeu si grijile duhovnicesti. Trei anotimpuri au fost fideli amicitiei lor, pentru ca apoi sa-si dea seama ca, de fapt, sunt indragostiti. Peste alte doua, s-au intalnit. Prima data, superb… S-au intalnit a doua oara (peste 2luni), a treia (peste jumatate de an)… Prutul a incetat sa-i desparta abia din momentul celei de-a patra intalniri, cand M. a venit in Romania la studii. Foarte bine… Acuma se vad ceva mai des, la intervale de saptamani, si nu luni. Aceasta pentru ca orasele lor de resedinta nu coincid. I. se gandeste serios la casatorie, M. e indecisa; rudele lui il tot intreaba cand se insoara; rudele ei o sfatuiesc sa nu se grabeasca la maritat. Tinerii insa vor ca iubirea lor sa fie binecuvanatata de Dumnezeu, prin Taina casatoriei…
Care-i totusi problema?
M. i se spune ca e prea tanara pentru a se casatori, ca mai intai trebuie sa termine facultatea (6 ani), sa aiba un loc de munca, sa fie, cat de cat, independenta din punct de vedere financiar, cu “picioarele pe pamant”. Mai mult! E sfatuita mai degraba sa traiasca in concubinaj, ca “riscurile” sunt mai putine (in caz de nelamuriri, daca se ajunge la despartire, macar problemele divortului sa nu le aiba); sau o indeamna sa cunoasca si alte persoane, sa nu fie atat de naiva ca sa creada ca prima sa dragoste e neaparat si ultima. Cei mai ingaduitorii, pur si simplu, ii zic sa nu se grabeasca…
Ea ar fi de acord, pe de o parte, cu reprosurile ce i se adreseaza. Intr-adevar, nu simte ca ar fi pregatita pentru viata de familie, or isi da seama ca, de fapt, niciodata nu se va simti pregatita. Un an sau doi de facultate pentru ea ar trece la fel ca toti cei 6, nu insa si pentru el… El o vrea de sotie, vrea el sa-i ofere tot sprijinul necesar, dar 6 ani ar insemna prea mult…
Multi nu vad in aceasta o problema: daca vor sa stea impreuna, sa stea! De ce e neaparat sa se casatoreasca?! Se casatoresc cei care vor sa intemeieze o familie, sa aduca pe lume copii. Ea, cat timp e studenta, nu va putea sa se dedice total acestei misiuni…
Totusi, care ar fi solutia, daca ideea concubinajului se exclude? La el nu poate sa renunte in favoarea studiilor, la studii nu poate renunta numai de dragul lui, iar statutul de studenta casatorita multora nu le convine. Amandoi tinerii isi doresc sa fie binecuvantati de Dumnezeu, sa viseze la fericirea lor proprie. Chiar daca, ulterior, s-ar vedea la fel de rar (ea ar locui in continuare la camin, el ar lucra in continuare in alt oras), chiar daca nu vor trai impreuna decat in vacante ( pana la un anumit timp), chiar daca vor fi binecuvantati cu copii abia mult mai tarziu, cu voia Domnului.
Si daca toti spun ca e prea tanara M., ca inca nu cunoaste viata, 20 de ani ar fi prea putini… atunci, care-i varsta ideala pentru casatorie?! (Preluat de pe forum)
Multi tineri si-au pus aceasta intrebare capitala si din pacate multi parinti le-au dat raspunsuri lumesti la aceasta rascruce de drum: „Mai incolo mama, pe la 27-30 de ani. Acum esti prea tanar(a), nu este momentul. Tu nu vezi ca viata si-asa e grea? de ce sa te legi la cap cu greutati? Mai stati asa…” Insa varsta ideala pentru casatorie nu este data de varsta trupeasca ci de cea duhovniceasca a tanarului. Cand cei doi tineri au ajuns la varsta duhovniceasca care sa-i determine sa vada casatoria asa cum este, adica o taina, ca tinta ei este mantuirea si nasterea de prunci, iar nu placerile si viata usoara, si cand acea varsta duhovniceasca ii determina sa-si asume toate responsabilitatile casatoriei, nu numai placerile ce decurg din aceasta, atunci aceasta este vasrta ideala pentru casatorie! De aceea unii sunt responsabili de la 22, 23 de ani, poate chiar mai devreme, in schimb ce altii sunt iresponsabili si la 30-35 de ani, poate chiar mai tarziu. Deci, cine vrea sa se casatoreasca, sa-si intrebe frumos constiinta ce varsta duhovniceasca poarta in suflet! Ca de aceea multe casatorii se strica cu pacate grele: n-au tinerii varsta duhovniceasca! Părintele Arsenie Boca învață că ”la căsătorie nu ajunge numai numărul anilor, îngăduiţi de lege, ci se cere şi vârsta credinţei în Dumnezeu, prin care, „păzind hotarele legii”, să se asigure stăpânirea peste patimi. Majoratul părţilor îl decide mintea, nu instinctul; credinţa, nu necredinţa; înfrânarea nu desfrânarea.”
dumbravioara
noiembrie 20, 2009 @ 5:10 pm
foarte adevarat si foarte interesant articolul! ma face sa ma gandesc mai mult la ceea ce imi doresc!
admin
noiembrie 20, 2009 @ 7:31 pm
Concubinajul e solutia cea mai slaba din toate pentru ca nu-i leaga de loc pe cei doi tineri, la prima cearta mai serioasa, unul din tineri se va gandi cu siguranta sa plece.
stefania
noiembrie 20, 2009 @ 8:46 pm
cuplul se pot casatorii daca se iubesc ,asta de a amana e scuza,se pot casatori in fata Domnului si pot continua studiile,nu i impiedica efectiv nimic,unde este dragoste,intelegere si mai ales frica de Dumnezeu,de exemplu daca ar tine posturile si fiecare dupa putinta miercuri si vineri,va fi foarte usor sa se continue studiile,dragostea asteapta,dar nu inteleg nu trebuie nunta mare sunt mii de lucruri mai importante decat concubinajul,daca te casatoresti nu hopa imediat vine copilul,si daca vine e bine primit,insa nu vad amanarea poti ingheta anul un an pana e devine mai usor dar daca te sfatui cu sotul incepi si studiile ca s bune pt viitor pt un servici mai bun,daca i intelegere iarasi nu vad dilema e ata de simplu,insa tot ce scrie e o scuza nu i nici unul pregatit,sunt siguranta le este frica..nu va mai ingrijiti de ale lumii cautati imparatia cerului si toate se vor adauga,deci concluzia mergeti cautati duhovnic,postiti,spoveditiva,iarasi comunicarea cu duhovnicul trebuie sa fie si impreuna si toate se vor indeplini,daca se iubesc nu vad de ce sa es mai amane e simplu biserica si duhovnil e rezolvarea
Constantin
noiembrie 20, 2009 @ 8:48 pm
interesanta intrebare…adevarat ca depinde de varsta duhovniceasca, iar pentru a fii pregatit cel mai bun ajutor ti-l poate oferi duhovnicul. doar el ne poate invata voia Lui Dumnezeu si ne poate feri de ratacirile la care mereu suntem ispiti sa ne ducem. ne este de mare folos sa ascultam de sfaturile lui, caci astfel de Dumnezeu ascultam. o iubire curata, ca a lor, este atat de puternica ca trece peste greutatile si obstacolele intalnite incat nici moartea nu o va birui. acum 9 luni am cunoscut o studenta(din alt oras), tot pe internet si am vorbit despre multe lucruri…chiar si despre casatorie. peste 3 luni m-am gandit ca e momentul sa ne vedem pentru prima oara, ea urma sa dea licenta o luna mai tarziu si am decis sa nu astept…asa am simtit pe moment. nu i-am spus si am asteptat-o la facultate dupa ce a iesit din examen…in acele clipe parca am uitat de tot si mi se parea ca nu sunt in realitate. am vorbit putin dupa care am stabilit sa ne intalnim la mall, iar ea a plecat acasa. peste cateva ore imi spune ca nu vrea si ca s-a intamplat brusc, am aflat atunci ca are pe cineva. de atunci nu a mai vorbit cu mine, dar intre timp eu au intervenit multe schimbari si acum imi dau seama ca Dumnezeu m-a ajutat tare mult ca am intalnit acea studenta. Cu toate ca au fost discutii de la distanta si doar o intalnire de cateva clipe, acele sentimente de iubire m-au schimbat si m-au adus pe calea cea buna, de la rataciri spre Adevar. Domnul a fost milostiv si nu m-a lasat sa ma ratacesc si sunt convins ca daca nu se intampla asa, ma duceam spre pacat. Iubirea ne va apropia, si ne vom gasi unul pe altul.
stefania
noiembrie 20, 2009 @ 8:58 pm
nu este o varsta fixa pt a te casatori,insa daca crezi ca te iubeste…nu i bun concubinajul,nici in asa despartiti unul la camin sau altul in oras,daca deja ati cazut in relatii intime nu stiu eu,6 ani nu sunt multi sa te astepte de aia e important fecioria si daca nu o mai ai sa rupi pacatul de la radacina ,sa vezi atunci te mai asteapta sau fuge,mergi aproape de biserica si nu te amagi cu ale lumii sa stai impreuna inainte ca se duce tot farmecul iti imbatranesti sufletul,ti l umpli de pacate
MG
noiembrie 20, 2009 @ 9:08 pm
Daca e iubire adevarata, Dumnezeu va face ca ea sa se implineasca.
Liana
noiembrie 21, 2009 @ 11:26 am
Dar ce inseamna „iubire adevarata” ?
Iubesti, sau nu iubesti ! Dupa puteri.
Am citit undeva, deci citez, dar nu cuvant cu cuvant, ca ti se poate intampla sa versi peste cineva un ocean de dragoste, iar el iti picura in palma, dintro mica eprubeta, doua picaturi de dragoste; le primesti, ca ti-a dat atata cat are.
Deci, iubirea este iubire, multa, putina, fiecare dupa cat are.
Sau, am mai citit si in alta parte, ca daca cineva nu te iubeste atata cat ai vrea tu, asta nu inseamna ca nu te iubeste din toata inima lui.
Iubirea este o taina. Iubirea este Dumnezeu. Sau mai bine zis, Dumnezeu este Iubirea.
Dar, tanar fiind, este foarte usor sa confunzi iubirea patimasa, cea care cere satisfacerea instinctelor primare, cu „iubirea adevarata”, care nu cere astfel de satisfactii, ci daruieste totul, neconditionat, si neasteptand nimic in schimb. E greu, dar posibil.
Dar si daca ai ajuns la o astfel de iubire, adevarata, nu trebuie sa-l sufoci pe celalalt cu iubirea ta, deci nu trebuie sa versi tot oceanul dintro data peste el, ca poti….sa-l omori !
Adriana
noiembrie 21, 2009 @ 12:00 pm
Liana,
Sunt de aceeasi parere cu tine!!
MG
noiembrie 22, 2009 @ 10:00 pm
Nu imi place sa teoretizez prea mult, insa, cand am spus „iubire adevarata” m-am referit la cea despre care ne vorbeste Sf. Ap. Pavel in 1 Corinteni cap. 13, care, e de la sine inteles ca este bineplacuta lui Dumnezeu si pentru care cei care iubesc astfel, primesc ajutorul Lui. In opozitie cu ea exista alte tipuri de iubire: cea patimasa, cea obsesiva (care starneste in indragostit o serie de sentimente contrare invataturii noutestamentare, cum ar fi gelozia, furia etc.), cea dependenta, si apoi altele, care desi se cheama asa, nu sunt iubire.
Adriana
noiembrie 22, 2009 @ 10:25 pm
Iubirea dependenta este foarte interesanta, pentru ca iubitii cam ajung dependenti unul de altul si simt ca nu mai pot trai unul fara altul, desi inainte de a se cunoaste puteau trai foarte bine fara celalalt. Dar mai ales dupa ce ajung sa formeze un singur trup, se schimba lucrurile. De asta e bine de evitat unirea fizica inainte de casatorie, ca altfel suferinta devine prea mare la pierderea celuilalt. Si de altfel, la fel de mare este si pentru soti cand unul din ei moare, sau divorteaza. Nu prea se accepta cu zambetul pe buze o despartire, chiar fara pacat sa fie ea (cum este in cazul decesului unuia dintre soti).
MG
noiembrie 23, 2009 @ 11:53 pm
Iubirea dependenta este interesanta pentru persoanele cu inclinatie catre dependenta. Iubirea trebuie sa contina o mare doza de libertate si sa o ofere, pentru ca, daca nu ar fi asa, ar insemna ca libertatea se opune iubirii. Iubirea trebuie sa permita ca cel iubit sa fie in primul rand liber, pentru ca numai un om liber poate sa iubeasca si numai un om liber poate sa primeasca iubire.
Adriana
noiembrie 24, 2009 @ 12:10 am
MG,
Este cum zici tu, si cu toate acestea pierderea unei persoane dragi aduce mare durere, cel care pierde simte cum ii ramane un mare gol in inima si suflet, simte ca nu poate sa mai traiasca fara persoana pierduta, desi pana la urma poate, dar este cunoscut si cazul contrar al unor batrani care, dupa pierderea sotului/sotiei, se lasa pur si simplu sa moara, si in cateva luni de zile mor si ei…
MG
noiembrie 24, 2009 @ 7:42 pm
Bine specificat „batrani”! La o asemenea varsta este normal sa fie dependenti unul de altul, pentru ca viata i-a unit cu adevarat, au ajuns sa se cunoasca atat de bine si sa nu isi mai imagineze viata separati, incat „in cateva luni de zile mor si ei” dupa moartea celuilalt… Dar dupa cateva luni de stat „impreuna” (adica prieteni) nu cred ca le putem tinerilor da voie sa fie DEPENDENTI unul de celalalt! Pentru ca o dependenta prea timpurie miroase a nesiguranta…
Adriana
noiembrie 25, 2009 @ 2:05 am
Aici sunt perfect deacord cu tine!
Andreea
noiembrie 25, 2009 @ 3:01 pm
Fratilor daca se iubesc sa se ia…nu e normal sa stea impreuna inainte de casatorie, Dumnezeu nu o sa-i mai ajute cu nimic. Noi avem prieteni care s-au decis dupa un an si in 8 luni au facut nunta, au gasit casa cu chirie mica, au reusit sa faca o nunta cat de cat organizata, ma refer la masa de dupa, el e teolog, ea a terminat, el mai are 2 ani de facultate, Dumnezeu le-a ajutat si toate s-au asezat foarte bine, urmeaza ca din banii ramasi sa-si ia masina….Eu sunt cu prietenul meu de 4 ani, eu sunt anul 2 la arhitectura, lucrez, mai am inca 4 ani de facultate, pe care sa-i duc pana la capt cu bine, tinand cont ca e facultate grea, nu stiu cum o sa ma descurc si cu munca, el e teolog, mai are 2 ani de facultate, eu vreau sa ne casatorim, insa mai toti ne spun sa ne terminam studiile…in primul rand e stupid sa astept sa termin o facultate, sa gasesc un job mai bun, sa-mi iau o casa si eventual apoi sa fac si copii cand eventual nu o sa se mai poata.Eu consider ca doi tineri trebuie sa se casatoreasca devreme, pana in 25 de ani. De ce?!.
1.in primul rand vor creste impreuna, nu va veni fiecare cu moftul lui de acasa si vei incerca sa-l indrepti
2.toata situatia materiala e mult mai frumos, zic eu, sa si-o faca amandoi, o sa aprecieze mult mai mult toata munca, toate lucrurile lor, o sa-si aminteasca cu bucurie sacrificiile facute pentru perna sau perdelele cele noi.
3.daca e sa stam sa ne facem o situatie materiala buna, apoi niciodata nu o sa o facem, pentru ca mereu ne dorim altele si altele…si dorintele noastre o sa se mareasca odata cu situatia materiala si o sa ne afundam si mai tare in cele lumesti.
4. cred ca e frumos sa fim parinti tineri nu?!.copii cresc cu tine, si cand vine copilul vine si painea pentru el. pentru ca daca pasarile cerului nu-si fac griji pentru hrana lor, cu atat noi, fii lui Dumnezeu…dar multi suntem egoisti si nu vrem sa fim responsabili…iar mai tarziu vrem copii..si stai si te lupti, faci tratamente pentru ca nu mai poti face…si uite unde se duce agoniseala ta din tinerete…pe tratamente…pentru ca nu ai fost in stare sa faci copii atunci cand a fost vremea lor si te-ai luptat pentru averi…ce avere mai mare decat copii putem avea pe acest pamant…copii care sa-L iubeasca pe Dumnezeu…
Doamne ajuta!
florinm
noiembrie 25, 2009 @ 4:02 pm
Adevar ai grait, Andreea! Sa va ajute Domnul pe tine si prietenul tau sa faceti „casa” impreuna! Voi paziti-va asa cum trebuie si nu va faceti griji, acelea le aud majoritatea tinerilor care vor sa se casatoreasca. Treceti peste ce va aud urechile, nu va plecati acelor cuvinte desarte, prin care va vorbeste cel rau, ca sa va indeparteze de la scopul vietii: dobandirea Imparatiei Cerurilor!
Doamne, ajuta!
D
noiembrie 25, 2009 @ 4:21 pm
Si sa te ajute Domnul sa-ti pasttezi acest fel de a vedea lucrurile.
Sper ca si prietenul tau este intr-un duh cu tine.
Voin Ionut
noiembrie 25, 2009 @ 6:44 pm
Andreea, sunt de acord cu tn doar pe jumatate…referitor la „copii sa se faca cat mai la tinerete”…nu prea e bine, depunde si de varsta duhovniceasca pe care o ai…pentru ca banuiesc ca stii…ca cu cat un copil e facut mai tarziu, (cam pe la 30 – 35) e mai bine pentru ca, parintii find mai „mari” vor fi mai instruiti sa ofere o educatie mai buna…
florinm
noiembrie 25, 2009 @ 7:06 pm
Ionut, pana la 30-35 de ani ce propui sa se faca? Anticonceptionale, avort????
D
noiembrie 25, 2009 @ 8:18 pm
Copiii ar trebui sa-i facem cand ni-i da Domnul, nu cand avem noi impresia ca suntem mai „instruiti”.
Simo
noiembrie 25, 2009 @ 11:24 pm
Eu m-am casatorit la 20 de ani,sotul avea 22.La 22 de ani ni se nastea primul copilas,eram in anul IV la facultate,a fost greu,e adevarat dar si tare frumos.Sincer,daca ar fi sa ma nasc a doua oara as face la fel,pentru ca avem o casnicie frumoasa in adevaratul sens al cuvantului.Desi,poate multi au gandit ca nu avem minte sa ne casatorim asa devreme.Noi le-am demonstrat ca s-au inselat :-))!
Andreea
noiembrie 26, 2009 @ 4:49 pm
@ florinm & D..va multumesc fratilor…incerc sa-l fac sa inteleaga, pe prietenul meu, ca toate lucrurile pot merge frumos, adica scoala, cu familia, cu copii daca iti pui nadejdea in Dumnezeu si iti pui prioritatile acolo unde trebuie…din pacate multi tineri din zilele noastre fug de responsabilitati, sa-si termine studiile, sa ia un job bun, adevarata implinire ti-o da Dumnezeu, indiferen unde lucrezi si cati bani ai..
@ Voin Ionut…mama m-a facut la 20 de ani…pe sora mea a facut-o la 30…eu am fost mult mai sanatoasa decat sora mea…eu cred ca dupa 30 de ani..intr-adevar creste iq-ul, bine asta depinde de fiecare, cresti si duhovniceste sau nu, iar depinde de fiecare…lucrurile facute cu rugaciune ies intotdeauna bine, indiferent de varsta…la 35 de ani sa faci un copil, sorry da deja ma simt batrana, nu neaparat atunci, dar ma gandesc cat din viata mea ma mai pot bucura de acel copil, deci sa inteleg ca el, copilul meu, primul, cand el va fi de varsta mea va face primul copil, iar eu o sa fiu bunica de 70 de ani, daca-i mai apuc…e aiurea!.
Dumnezeu aseaza lucrurile cum stie ca e mai bine pentru noi…aveti nadejde!.Doamne ajuta!
MG
noiembrie 26, 2009 @ 11:18 pm
Ce parere aveti despre un tanar care ar dori sa se casatoreasca mai mult ca orice pe lumea asta, insa ceva il retine, si anume teama ca ar putea esua la fel ca parintii sai in casnicie, adica sa devina doi straini in aceeasi casa? Ma iertati, fratilor, ca vin cu asemenea intrebari. Mentionez ca tanarul are aproape 28 de ani si de toate relatiile pe care le-a avut pana acum s-a ales praful, pentru ca, desi, repet, si-a dorit un singur lucru, nu a putut vreodata sa creada ca acel lucru s-ar putea realiza in viata lui. Nu a putut sa indrazneasca sa creada ca exista o fata pentru el, care sa il accepte si sa il inteleaga si care sa nu aiba vreun gand ascuns atunci cand sta de vorba cu el. Iubirea i s-a parut intotdeauna un lucru care i se refuza, si a considerat mereu ca nu merita sa traiasca o poveste de iubire. In prag de sfinte sarbatori resimte mereu un gol sufletesc care dispare dupa ce trec acestea. Se plimba singur pe strazi, considerandu-se blestemat si fara speranta. In viata de zi cu zi este un tanar normal, glumeste, rade, munceste, stie sa faca fetele sa il priveasca cu drag. Dar atat. Pentru ca nu crede ca merita iubirea, nu o lasa sa apara in viata lui. Cam asta ar fi povestea lui. Orice gand, orice idee din partea voastra este binevenita. Va multumesc pentru ca ati avut rabdare sa cititi postul meu. Cu prietenie, MG
Adriana
noiembrie 27, 2009 @ 12:30 am
MG,
Pe acest site este un articol in care scrie cum cineva isi dorea tot asa de mult sa se casatoreasca cu o fata care sa il inteleaga, si ceea ce a facut a fost sa se roage in fiecare seara ca sa primeasca o astfel de sotie, si dupa cativa ani de rugaciune zilnica, a primit, si este foarte multumit acum 🙂
Ai incredere in rugaciune si cere in fiecare zi sa primesti sotia mult dorita, si o sa vezi ca va aparea intr-o buna zi si iti va lumina viata. Curaj! 🙂
bianchina
noiembrie 27, 2009 @ 1:33 am
Offf …
MG, e tare trista situatia baiatului despre care vorbesti. Dupa felul cum gandeste si implicit actioneaza, singur isi rateaza sansa la fericire. Faptul ca el gandeste ca nu poate fi iubit, ca nu merita iubire, ca nu crede ca o sa se poata casatori vreodata (desi este lucrul pe care si-l doreste cel mai tare), nu face decat sa-i submineze continuu orice tentativa de a demonstra contrariul. Aceste ganduri sunt foarte nocive, sinucigase le-as spune. Daca ar fi sa vorbesc ca un psiholog (pt. ca asta sunt ca formare profesionala), as spune ca are probleme serioase cu increderea si stima de sine. Si nu este vina lui; din ce povestesti tu, inteleg ca a trait intr-un mediu in care nu a avut parte de afectiune, de iubire (ma gandesc ca, daca parintii lui nu au avut afectiune unul fata de celalalt, e posibil sa nu fi avut nici fata de copii – am cunoscut astfel de cazuri foarte indeaproape). Cand cresti intr-un astfel de mediu, in care iubirea nu este valorizata, pleci cu un mare handicap in viata (te trezesti, pe de o parte, ca nu stii sa oferi iubire, nu stii sau nu reusesti sa-ti exprimi sentimentele iar, pe de alta parte, consideri, ca si baiatul din poveste, ca nu meriti sa fii iubit, ca iubirea este ceva foarte indepartat, de care numai unii au parte, iar daca se intampla totusi sa apara, o respingi pentru ca nu stii / ti-e frica sa o primesti). Ce sa zic, e tare greu. Acum, ca vorbesc dpdv psihologic sau duhovnicesc, solutia mi se pare aceeasi: are mult de luptat cu sine insusi. Primul pas ar fi sa constientizeze ca are o mare problema cu lipsa increderii in sine si imediat urmatorul pas ar fi sa indeparteze cauza acestei lipse, adica acele ganduri negre care il conduc de fiecare data spre esec. Ar fi tare multe de spus. Dar, cel mai important lucru, este sa-si schimbe modul de a gandi, de a privi lucrurile, sa scape de teama ca nu o sa reuseasca. Cand crezi ca nu esti in stare sa faci un lucru, pai sigur n-o sa ajungi sa-l faci, ca singur iti pui aceasta frana.
Nu mai zic ca bine ar fi daca s-ar apropia de biserica (nu stiu daca este credincios), de Hristos si L-ar ruga sa-l ajute sa se schimbe. Dar, chit ca o sa ceara ajutor de la Domnul, asta n-o sa-l scuteasca de efortul personal. Ce are el – este o neputinta, pe care trebuie sa si-o vindece, pentru a putea ajunge la un moment dat sa se casatoreasca asa cum isi doreste si “sa nu se mai aleaga praful” de acea relatie. Dar, cele doua elemente (efortul personal si ajutorul cerut de Sus in rugaciune) trebuie sa mearga mana in mana; unul fara celalalt nu va fi suficient (e doar o parere – cam lunga :-), dar asta ai cerut).
PS: Dumnezeu ne-a creat din iubire si pentru iubire. Suntem facuti sa iubim (nu trebuie sa ne fie frica sa iubim).
Saurian
noiembrie 27, 2009 @ 8:57 am
@MG: ştiu cam prin ce trece respectivul băiat. În privinţa mea problema am rezolvat-o în felul următor ( mă refer ce îmi spun când îmi apar gândurile că îmi voi rata căsnicia ca şi părinţii mei ) : căsnicia o ratezi în momentul în care o laşi să meargă de la sine. Adică dacă tot timpul eşti atent ca persoana de lângă tine să fie fericită, dacă cauţi să petreci cât de mult cu persoana de lângă tine ( şi nu la calculator sau la televizor că astea înstrăinează pe soţi… o spun din experienţă ), dacă ori de câte ori apar probleme le discuţi cu cea de lângă tine lucrurile nu vor ajunge aşa. Apar necazuri în căsnicie în momentul în care apar necazuri şi le arunci sub preş. Asta e părerea mea de băiat de 23 de ani singur ( aşa că cei căsătoriţi să nu îmi săriţi cu cuţitul la gât dacă spun prostii :-)) )
@bianchina: dacă ai ştii cât de bine mă găsesc în cuvintele descrise de tine… Chiar că am nevoie de un psiholog. :-))
D
noiembrie 27, 2009 @ 7:43 pm
Sa nu fie cumva la respectivul baiat si ceva mult mai subtil. Unele persoane,desi nu-si doresc acele stari,totusi simt CEVA cand le au ,”ceva” care-i face sa se complaca in ele. Este destul de greu de explicat in cuvinte; daca vrei este un fel de masochism sufletesc. Nu este chiar cel mai potrivit termen,dar altul nu am la indemana; poate insa se intelege ideea. Iar starea asta nu este tocmai buna din punct de vedere duhovnicesc;
Mai poate fi considerata (citeam undeva) un fel de mandrie (desi cu totul speciala). Un fel de privire in oglinda a mandriei: adica te consideri un om care nu merita sa fie iubit,un om blestemat,caruia nu i se cuvine o familie … Poate ar trebui sa se gandeasca respectivul baiat in mod sincer la aceste aspecte. Daca se regaseste cumva, atunci problema este clar duhovniceasca,nu psihologica.
Pana la urma este si o neincredere in Dumnezeu: adica n-ai incredere ca Domnul iti poate da o fata cum iti doresti. El, care poate da orice.
Sa se gandeasca ca poate primi sotia ca DAR de la Domnul, nu pentru ca AR MERITA sa fie iubit.(se tot repeta cuvantul”merit” – a propos de ce am scis un alineat mai sus) Deci pur si simplu ca DAR.
Sa-si puna nadejdea fratele in Domnul si va trece aceasta stare care eu cred ca este mai mult de la vrajmasul decat din experienta familiei sale.
MG
noiembrie 27, 2009 @ 8:41 pm
Multumesc tuturor pentru raspunsuri. Toate comentariile sunt foarte faine. 🙂
@ Adriana, esti o fire foarte optimista si sunt convins ca stii sa binedispui persoanele din jurul tau. Tine-o tot asa! 😉
@ Bianca, psihologic vorbind ai dreptate, cu siguranta exista si o stima de sine scazuta la mijloc, dar, tinand cont ca personogeneza se incheie cam pe la 25 de ani, e
greu sa modifici ceva la fondul pe care il detii. Valabil si pentru tine aprecierea cu optimismul! 🙂 Thx
@ Saurian, e foarte bine sa ai ganduri de casatorie la varsta ta, si mai ales ca o privesti din punct de vedere duhovnicesc, asa cum trebuie ea privita, si nu lumesc, asa cum se obisnuieste in ultima vreme.
@D parca ma aud pe mine dand raspunsul acesta… imi place ideea ta, e drastica dar justa. Baiatul considera ca starea sa e legata de familie, si crede in sinea sa ca trebuie sa o poarte in continuare pentru greselile unor inaintasi, dar si ale sale personale. O considera un fel de penitenta, dar nu stie inca cat timp va mai dura. (Este o traire ortodoxa asta sau una…gnostica?) Oricum, cea mai mare parte a tineretii si-a consumat-o fara a fi fericit din acest punct de vedere, doar asteptand si sperand… Mandria de care spui tu exista, ea iese la suprafata ori de cate ori vede un cuplu impreuna, care par fericiti, se schimba la fata si indata isi schimba starea…devine trist dar si mandru totodata. In momentul acesta ar vrea sa gaseasca un duhovnic care sa aiba rabdare sa il asculte si sa experienta sa il indrume. 🙂
D
noiembrie 27, 2009 @ 8:58 pm
Sa-i ceara lui Dumnezeu, si El ii va randui duhovnic. Iar pana atunci sa vorbeasca personal cu Domnul. Caci ii este mai intim decat el insusi.
Penitenta? Nu frate, asta nu e penitenta. E ispita !
Adriana
noiembrie 27, 2009 @ 10:50 pm
MG,
Apropos de optimism, am avut perioade lungi de optimism si perioade la fel de lungi de pesimism in care credeam si eu despre mine asa cum ai descris tu mai sus, in timp ce in perioadele de optimism nu imi vedeam prea multe defecte. Si totusi eu eram aceeasi, cu aceleasi defecte si calitati. Asa ca o vreme am considerat ca linia de mijloc este calea cea mai buna, in care te vezi asa cum esti, fara sa exagerezi nici in plus, dar nici in minus. Insa cum este destul de greu sa stai pe linia de mijloc, daca tot este sa mai cazi in vreo „extrema”, am ajuns la concluzia, din experienta, ca este mai bine sa cazi de partea optimista, decat de cea pesimista, pentru simplul motiv ca omul culege ceea ce seamana, asa ca e bine de semanat optimismul, speranta, curajul, zambetul etc, ca sa putem sa le culegem inapoi tot pe acestea. Ca am semanat destul si din cele rele, si sa stii ca rele mi-am cules. Asa ca mai bine cele bune, chiar si in extrema sa fie de bune, daca se poate spune asa, ca apoi bune culegem 🙂
Si stii ce este foarte interesant? In momentul in care ne schimbam noi in bine, incepem sa vedem lumea mai frumoasa, desi lumea nu se schimba imediat dupa noi, si tot vazand-o noi cu ochi frumosi, pana la urma incepe se schimbe chiar si lumea dupa noi, ca frumosul si binele place la toti 🙂
mica
decembrie 10, 2009 @ 12:19 pm
Alegem casatoria in defavoarea concubinajului, pentru ca am vrea sa fim placuti Domnului… Ei bine, dar cum sa se faca si acea nunta, astfel incat sa nu displaca lui Dumnezeu? Cum sa evitam petrecerea cea lumeasca, fara care, pt majoritatea, nunta nu inseamna nunta?
alina
decembrie 19, 2009 @ 4:57 pm
frumoase cuvinte…am ramas surprinsa de un anumit lucru si acum am sa va spun ce poveste de ”iubire” traiesc eu, iar cuvintele ” mai stati asa, prieteni”, mai incolo mama, pe la 27-30 de ani imi este foarte cunoscuta. Sunt cu cineva de un an si ceva ne-am cunoscut prin intermediul unei prietene, ne-am placut reciproc….si asa am inceput sa iesim impreuna s-a facut un an si 4 luni, pe la 6 luni, eu m-am gandit sa-l intreb ce ganduri are cu mine, i-am zis de la inceput ca imi doresc o familie(pentru ca am avut o copilarie foarte urata, mama o betiva cu care m-am chinuit foarte mult ca s-o scap de acesta boala, fratele vitreg deasemenea, tata un om bun, sarac, acum si bolnav….in fine fara bunici, pentru ca au murit cand eu inca nu ma nascusem, am trait mereu cu idea ca ceilalti au si eu nu am in fine)….si am vazut ca prietenul meu este foarte atasat de mama lui, nescotand nic o iota de la el, m-am gandit sa aplic un plan b si sa vb cu mama lui mai pe departe asa si sa-i arunc o vb sa vad ce parere are….am un gust amar si acum cand ma gandesc ce mi-a spus: ” el nu este pregatit pentru casatorie pe la 27 de ani (el avand 25 nu asta ar fi problema 2 ani, dar am sentimentul ca nu se va intampla), ca este tanar” cu alte cuvinte nu esti de baiatul meu( pentru ca ei sunt de familie buna)…asa am inteles eu..si bineinteles era de acord cu relatia asta (cat va fi, ma rog)asa fara Dumnezeu.o SPUN PENTRU TOATA LUMEA NICIODATA SA NU REFUZATI UN OM SAU MAI DEGRABA UN OPIL CHINUIT. Chiar si asa un copil chinuit cum am fost eu, fara mama, ii multumesc lui Duumnezeu ca mi-a dat aceasta cruce ca m-a ajuta in fiecare zi s-o pot duce, ca-mi este si mama uneori, si tata, si sora si frate.Revenind la povestea mea, mama lui continua sa-i impuna tot, nu-l urasc pentru relatia lor frumoasa, nu asta vreau: sa-l departez de familie, vreau doar sa am iubeasca. si din zi in zi simt cum el este mult mai departe si mult mai rece fata de mine. Asadar , nu va cer un sfat, ca poate nici nu ati inteles ce am scris, va rog doar sa aveti grija de sufletele voastre, sa-L iubiti pe Dumnezeu , sa nu faceti nimic fara El, si sa nu va lasati pacaliti de cei care poarta o masca.
marturisitorul
decembrie 19, 2009 @ 5:08 pm
eu….m-as ruga mai mult lui Dumnezeu…la El toatul este posibil…Doamne ajuta!
Sorin M.
decembrie 27, 2009 @ 8:21 pm
„CARE ESTE VÂRSTA POTRIVITĂ
Am fost întrebat odată care este vîrsta minimă potrivită pentru căsătorie. Am răspuns din cele văzute, auzite şi experimentate anume că: vîrsta minimă pentru căsătorie la bărbaţi este de douăzeci şi patru de ani, iar la femei de douăzeci şi unu de ani din următoarele motive:
1. Din punct de vedere duhovnicesc este necesar:
-Creşterea în Domnul şi cunoaşterea Lui; tăria şi statornicia credinţei
-Cunoaşterea voii lui Dumnezeu care este Sfinţenia; Sfinţirea vieţii
-Umblarea în neprihănire şi evlavie pe calea Domnului
-Cunoaşterea Sfintelor Scripturi, a învăţăturilor Bisericii şi a celor de la Oaste, pentru a lucra în ogorul Domnului de tineri, înainte ca să fie împiedicaţi sau stingheriţi de grijile familiei.
Cu mare bucurie îmi amintesc de anii aceeia frumoşi când alergam pe jos, peste dealuri, munţi şi văi, de la adunare la adunare în anturajul fraţilor bătrâni, ca să învăţ de la ei râvna Casei Domnului, Cuvântul Vieţii Veşnice, care mult mi-a folosit atunci şi mai ales în viaţa de mai târziu. Şi nu era uşor. Existenţa o câştigam cu multă trudă de la vârsta de opt ani. La vârsta de doisprezece ani am intrat în uzină, la prepararea cărbunelui în hale afectate cu gaze, în schimb de noapte. Mama m-a înscris cu trei ani mai mare ca să fiu admis. La vârsta de patrusprezece ani şi jumătate am intrat în adâncurile pământului. Eram admis la o şcoală tehnică. Şi totuşi, nici lecţiile, nici munca grea şi istovitoare nu mă împiedicau din aparticiparea activă la adunări şi şcoli Biblice, din mersul înainte.
Poate va zice cineva că astăzi nu mai sunt adunările mari şi duhovniceşti cum erau atunci. Nu mai este râvna, dragostea şi unitatea cerească de atunci. Dragostea s-a răcit cu vremea la cei mai mulţi, ca să se împlinească Sfintele Scripturi. E vremea din urmă. Satana dă târcoale ca leul căutând să înghită – de-i va fi cu putinţă – chiar şi pe cei aleşi. Acesta este adevărul.
Dacă şi din dragostea divină tinde a se răci, nu mai sta pe gânduri, omule a lui Dumnezeu. Scoală-te, trezeşte-te!…. Fugi în casa cu căldură a celui mai apropiat frate, înviorează-te, prinde puteri noi, înfierbântă-te de dragostea pentru Hristos Domnul, ia cu tine copii şi soţia, rugaţi-vă şi întăriţi-vă, căci Satana vrea dezbinate.
Noi, fiecare am venit la Domnul Iisus nu ca să fim mereu în adunări mari, nu pentru distracţii religioase care în vreme de strâmtorare sunt limitate, ci ca să ne mântuim.
Domnul Iisus S-a promis în mijlocul adunărilor de doi sau trei adunaţi în Scumpu-I Nume. Vremurile se schimbă, oamneii trec, anii zboară, se ascund în oceanul veşniciilor: dar Domnul Dumnezeu rămâne Acelaş neschimbat: ieri, astăzi şi în veci. Ca să-i semănăm Lui trebuie să învăţăm a fi în aceeaşi dragoste neschimbată ca a Lui.
Scripturile se împlinesc, curând Domnul va veni pentru judecată. Judecata va începe de la Casa lui Dumnezeu. Cum stai frate şi soră în faţa acestui mare Adevăr?…
2. Am citit când eram tânat o revistă cu prescripţiuni medicale, în care medicii de grad universitar cu mare renume în vremea aceea, interziceau cu desăvârşire orice intenţii de legături sau apropieri între sexe înainte de împlinirea vârstei de douăzeci şi patru la bărbaţi şi douăzeci şi unu la femei, în vederea evitării unor boli de acest gen ţi în vefderea formării inui popor sănătos.
Sfânta Scriptură dă detalii duhovniceşti zicând că:”tânărul să fie fără prihană; să fie bărbatul unei singure neveste; să aibă şi să păstreze neprihănirea până la sfârşit” (1 Timotei 3, 2 – 10; Tit 1, 6), iar „femeile, de asemeni, să fie cinstite” ( 1 Timotei 3, 11; 1 Petru 3, 3 – 4).
3. Al treilea motiv constă în elementele care conduc la trăinicia căsătoriei. În creştinism nu există decât un singur bărbat, simbolul desăvârşirii în Hristos Domnul şi o singură femeie, simbol al Bisericii, care este Nireasa lui Hristos. Dumnezeu pedepseşte păcatul ( 1 Cor. 5, 1 -5). Păstrarea fecioriei stă în atenţia Domnului şi a Bisericii Sale.
Bărbaţii tineri ţi vârstnici, au pildă de urmat în neprihănire pe Domnul Iisus Hristos şi pe cei ce I-au urmat; iar femeile, au pildă de urmat în neprihănire pe Domnul Iisus, pe Maica Sfântă şi pe femeile care I-au urmat. Numai mintea sănătoasă şi braţele puternice pot conduce la liman corabia ameninţată de valuri.
O, cum aş vrea ca glasul să-mi fie ca al tunetului şi dorinţele, înger călăuzitor spre Lumina Adevărului.
Feriţi-vă cu toată puterea voinţei, luaţi har şi putere divină ca să nu fiţi afectaţi de duhul lumii în care se îmbracă tineretul de azi:
– dezbracat de haine, fără ruşine, nu se sfiesc de priviri stăruitoare,
– fără respect pentru perii albi, neânduplecaţi, fără evlavie.
Tineretul creştin se îmbracă cu Har şi Dar Divin, cu toată armătura Duhului ( Efes. 6, 10 – 24 ), se roagă şi posteşte în toată vremea cerând izbîvire în încercări, se împărtăşeşte cu Sfintele Taine. Nu vă lăsaţi îmbătaţi de vinul dezmierdărilor lumeşti sau fireşti. Nu-l gustaţi, ci mai degrabă luptaţi-vă să fiţi mereu sănătoşi în credinţa cea dată odată pentru totdeauna sfinţilor.
Îmbrăcaţi-vă cuviincios şi purtaţi-vă cuviincios ca în faţa lui Dumnezeu; căci El ne vede şi când suntem singuri şi sub perdea şi pretutindeni. Tineri credincioşi, nu întristaţi Sfânta Lui Faţă Părintească.
– Nici prin umblare, nici prin îmbrăcăminte, nici prin unsori, farduri sau purtare de scule şi podoabe,
– Nici prin dezmierdări neângăduite, nici prin vizionare neângăduită, care trezeşte pofra ochilor, ci în toate, fiţi model de ascultare şi împlinire a voii lui Dumnezeu, că de fapt, nu cinematografia sau televiziunea sunt vinovate, ci reaua întrebuinţare. Dacă toate ar fi puse în slujba Domnului, ar fi o binecuvânare pentru răspândirea Evangheliei. Dar,…nu irosiţi „timpul”, pentru care vom răspunde în faţa Domnului.
Şi de ce să agităm firea pământească, pentru a ne conduce la moarte veşnică?…”
din cartea „SFATURI EVANGHELICE PENTRU TINERETUL CRESTIN” ( Manuscris ) de Cornel Rusu
D
decembrie 27, 2009 @ 9:32 pm
Sa ma ierti, dar cred ca este cam superficiala fixarea unei varste standard:de ex. 24 baietii si 21 fetele. Chiar nu stiu de unde o fi scos-o. De ce n-ar fi 23/20 sau 25/22 ? Oamenii sunt foarte diferiti si cred ca si varstele potrivite pt. casatorie de asemenea.
Iar argumentul 2 , al acelor asa-zisi medici, este de-a dreptul aiuritor.Or fi avut ceva indicatii de la partid.
dumbravioaraa
decembrie 27, 2009 @ 10:12 pm
Eu am 21 de ani si nu sunt pregatita sa ma marit(bine ca nici nu am cu cine :-))). Insa cea mai mare prostie pe care o poate face omul este sa isi programeze viata. Nu noi suntem stapanii vietii noastre ci Dumnezeu. E adevarat ca Dumnezeu ne-a lasat liberi, sa facem de vrem cu viata noastra, nu ne obliga sa ii urmam Lui si sa traim dupa bunul Sau plac, insa vom da socoteala pe lumea aialalta. Cunosc fete care nu si-au terminat liceul , au ramas insarcinate si au fost nevoite sa se casatoreasca- nu e de laudat, nici de luat drept exemplul.Au fost colege cu mine in liceu. La 15 ani, clasa a 10, doua colege au ramas insarcinate si nu si-au continuat studiile. Insa un lucru apreciez: ca nu au facut avort, asa cum fac altele. Am o alta cunostinta care si-a inceput viata sexuala cu partenereul ei, amandoi fiind crescuti in sanul unor familii foarte credincioase insa..nu s-au putut abtine si s-au unit trupeste, necununati fiind.Insa,Dumnezeu mare si iubitor, a facut astfel incat mama fetei sa gaseasca o adeverinta pe care fata o avea de la ginecolog(nu intru in amanunte) si uite asa au aflat parintii ei ca au pacatuit si nefiind de acord ca fata lor sa traiasca in pacat le-a zis amandurora cand i-a chemat si au stat de vb cu ei: ori va casatoriti, ori va despariti.Asa ceva nu se cuvine. Ea(fata) era oarecum inspaimanata pentru ca o nelinistea gandul ca la 20 de ani sa se marite..etc etc .Insa a zis: nu pot fara el, il iubesc, iar de despartit nici nu se pune problema. S-au casatorit si sunt fericiti. Stiu o alta fata care s-a casatorit la 18 ani,cunosc o alta care s-a casatorit la 27 si sunt sigura ca si voi cunoasteti oamnei care s-au casatorit la varste cat s epoate de diferite. Altii la 18, altii la 34..etc.Nu dupa lume trebuie sa ma iau atunci cand vreau safac pasul asta.Ci dupa ceea ce simt. Il iubesc? ma iubeste? e un om cu mare frica de Dumnezeu si ar putea sa imi fie sprijin pentru toata viata? dar eu? eu cumt sunt? sunt buna pemtru el? ma merita?il merit? as putea sa ii fiu sprijin(asa cum pot ca femeie) la batranete?astea sunt intrebarile si ;greutatile; care ma framanta.restul… pe parcus.perechea tanara de mai sus de care scriam, avea o mare problema:bine bine ma casatoresc dar nu am casa(le oferise o ruda apropiata si credincioasa un apartament sa stea pentru cateva luni) si.. minune ca acum e al lor! a facut si ruda aia o fapta buna cu ei:-)
Mariana
decembrie 28, 2009 @ 11:01 am
Răspunsul din finalul aricolului mi se pare cel mai bun!
La asta mă gândeam şi eu când citisem doar titlul…
Cei ce zic,,eşti prea tânăr…mai aşteaptă până pe la 27 – 30 de ani” nu fac decât să le fie şi mai greu la bătrâneţe 🙂
Vă spun din experienţă: e mult mai bine să ai copii când eşti tânăr, când ai putere, sănătate…
Şi apoi, ,,greutăţile” sudează cuplul credincios, îi fac să lupte împreună, să se roage, să se bucure când văd că Dumnezeu le e aproape.
Cel mai bine ştiu doar cei doi dacă au ,,vârsta” necesară…adică acea maturitate ce îi va ajuta să îşi asume responsabilităţile vieţii de familie.
Un lucru este cert: să nu porniţi în căsnicie cu îndoieli! Îndoiala va fi ca o picătură de acid care va eroda în timp familia.
Să fie convins 100% si băiatul şi 100% să fie convinsă şi fata că e voia Lui Dumnezeu ca ei să alcătuiască o familie şi că ,,acum” e momentul! În cele mai fericite cazuri şi părinţii sunt convinşi 100% şi prieteneii credincioşi…Toţi din jur recunosc în cei doi o pereche ce trebuie să primească în curând binecuvântarea Sfintei Taine a cununiei.
Concubinajul este exclus!!! Nu poate fi vorba de aşa ceva între creştini!
Mihai
ianuarie 4, 2010 @ 9:25 am
Eu sunt la o facultate umanista si s-a discutat problema asta si la noi. Despre varsta optima a casatoriei. Am spicuit textul, dar nu am foarte mult timp sa citesc in detaliu pentru ca trebuie s ainvat ceva.
Personal nu consider ca exista o varsta optima a casatoriei, dar exista niste limite. Practic nu este o varsta, dar este un interval.
In primul rand, daca ai 19 ani si de abia ai intrat la facultate, nu cred ca e cazult sa te arunci in bratele primeia/primului. In fine, daca simti ceva puternic si esti pregatit sa iei o hotarare trebuie sa discuti deschis o problema: ne casatorim, dar cum facem? Nu are sens sa inveti 3 ani la medicina ca apoi sa nu mai poti termina facultatea, dar daca ai un sot care te iubeste si te respecta, te poate ajuta.
Presupunem ca ai un copil si esti anul 5 la medicina. OK! Ce e rau in asta? Altii de aceeasi varsta au copii si nu se sinchisesc sa isi puna intrebari existentiale. Ii plimbati pe rand. Si barbatul poate face o mancare si sa puna masina de spalat.
In plus, nu strica sa iesi sa iei o gura de aer dupa ce ai invatat un tratat. Deci daca reusesti sa imbini problemele, zic ca nu e niciun impediment. Dar daca te casatoresti din anul 1 si in anul 2 iti propui sa ai copil… E cam de gandit putin. Mai bine te casatoriesti in anul 2 sau 3 si inaul 4 sau 5 ai copil. Bine, nu „masor” timpul in functie de anii de facultate. Mai intra in joc si maturitatea ta, ca om. Abia ai plecat pe o alta cale in viata – studentia – si se mai adauga si o nou afamilie.
Oricum, singuratatea nu e un lucru bun, iar cand vei avea cariera… Nu o sa mai poti avea familie. Mai bine cate putin din toate, decat sa alergi dupa cariera mereu. Oricum, daca faci din placere meseria… Familia nu va fi un impediment.
Cosmin
februarie 23, 2010 @ 3:03 am
Am observat ca pe fiecare il framanta cate ceva in aceasta problema deosebit de importanta de altfel, cum ar fi : varsta, studiile , situatia materiala , compatiblitatea ect. Nu asi vrea sa comentz acum aceste probleme care sunt reale si mai mult sau mai putin importante, ci asi vrea sa mai completez lista cu unele intrebari care pe mine unul ma framanta in mod deosebit si poate si pe uni dintre voi.
1. Stiu ca este un pacat foarte mare si foarte urat in fata lui Dumnezeu ca doi tineri sa „se intineze” fizic inainte de casatorie.Dar oare ce se poate face atunci cand cei doi au ajuns sa se iubeasca si sa se gandeasca la casatorie chiar daca stiu ca au trecut prin mai multe relatii atat el cat si ea inainte sa se cunoasca? Sa spunem ca si dupa ce s-au cunoscut o perioada au trait in pacatul acesta scarbos pana cand au inteles amandoi gravitatea lui.Ce se poate face pentru a recapata ajutorul lui Dumnezeu, mila lui Dumnezeu pentru viitoarea casnicie?Multi dintre voi o sa spuneti:cei doi sa se spovedeasca cu multa cainta, sa se roage, sa nu mai repete pacatul si sa se casatoreasca cat mai repede.Aceste lucruri sunt PRIMORDIALE si PERFECT ADEVARATE.Dar daca aceste lucruri nu vor sterge mania lui Dumnezeu asupra celor doi si COPII (urmasii acestora) vor avea de suferit(fizic sau sufleteste)?.
2. Eu sunt ferm convins ca Dumnezeu nu va lasa un copil , un ingerasi fara de pacat sa moara de foame atata timp cat nici pe mine mult pacatsul nu ma lasa sa mor de foame.Problema din punctul meu de vedere nu este sub nici o forma aceasta ci : ce am sa il invat eu pacatosul pe copilul meu pentru a nu il SMINTI, si pentru a nu ii fi pricina de poticneala chiar eu parintele lui?Eu care nu sunt instare nici pe mine sa ma invat !!
Doamne ajuta !
Saurian
februarie 23, 2010 @ 8:14 am
Cosmin, Dumnezeu nu e o Persoană care are crize de nervi cum au oamenii. :-)) Ştii ce e pedeapsa lui Dumnezeu? Hai că îţi arăt experimental: ia o mână de nisip şi arunc-o în sus. Ce se întâmplă? Nisipul cade pe tine. Dar asta înseamnă că DUmnezeu a trimis nisipul să cadă pe tine? La fel e şi pedeapsa lui Dumnezeu. În schimb dacă te căieşti cu toată fiinţa ta şi îţi schimbi viaţa Dumnezeu îţi dă har şi ajutor şi te fereşte să suferi consecinţe din cauza asta. Să încercăm să nu avem viziunea asta faţă de Dumnezeu că dacă am necazuri e din cauză că mă pedepseşte. El niciodată nu pedepseşte. El dacă permite nişte necazuri are motiv să nu cădem în păcate mai mari sau să ne vindece unele boli sufleteşti pe care le avem şi nu suntem în stare să facem ceva pentru a ni le vindeca.
xyz
mai 29, 2010 @ 2:26 pm
In ceea ce priveste varsta si casatoria, o diferenta de varsta de 10 ani intre soti este un impediment sau un risc?
Filofteia
mai 29, 2010 @ 2:40 pm
Nu cred ca este nici un impediment, nici un risc. Sotul meu este cu 13 ani mai in vrasta decat mine (eu 23, el 36). Sumtem casatoriti de 3 ani de zile si nu pot spune ca nu au fost neintelegeri, au fost si sunt si acum, dar asta numai din cauza mea, ca am uneori gura prea mare. In tot acest timp de cand suntem impreuna, nu am simtit niciodata diferenta aceasta de varsta. Ne completam unul pe celalat, el e o fire mai dura, eu mai sensibila si e mai bine asa, pt ca daca eram amandoi duri sau amandoi sensibili nu stiu ce iesea :-). Sa aveti nadejde in Dumnezeu, sa-i cereti Lui ajutorul cand aveti nevoie, si totul va fi bine indiferent cati ani sunt intre voi, caci nu anii conteaza, ci sufletul. Doamne ajuta!
Filofteia
mai 29, 2010 @ 3:17 pm
O carte foarte buna, pentru noi tinerii, atat pt cei casatoriti, cat si pentru cei necasatoriti este cea a Cuviosului Paisie Aghioritul „Viata de familie”. Acum mi-am amintit de ea, si m-am gandit ca o gasiti multe raspunsuri in ea. Doamne ajuta!
xyz
mai 29, 2010 @ 3:32 pm
Va multumesc mult pentru sfaturi. Voi cauta cartea. Doamne ajuta!
Guest
iunie 23, 2010 @ 7:17 pm
E acceptabil cazul lui Filoteia, cand el e mai mare cu 13 ani decat ea. Dar cazul invers: Cand ea e mai mare ca el cu 13 ani ?
alexa
iunie 24, 2010 @ 1:26 pm
Eu cred ca nu exista o varsta ideala pentru casatorie. Sigur ca tinerii sunt sfatuiti sa se casatoreasca la o varsta mai frageda pentru a evita sa cada in pacat; in plus se mai fac si presiuni din partea unor familii asupra fetelor ,mai ales daca au trecut de 24 ani si nu s-au casatorit.Consider ca oamenii nu mai au rabdare si ajung, din dorinta prea mare de a se casatori si din presiune, sa faca alegeri gresite si apoi sa sufere toate viata. Sunt sigura ca daca ar avea rabdare si daca ar avea incredere ca Dumnezeu este cel care ii aduce impreuna pe doi tineri la momentul potrivit, ar duce o viata linistita,lipsita de framantari. Dumnezeu ne da libertate dar are un plan cu noi asa ca mai trebuie sa tinem cont si de voia Lui si sa ne rugam sa ne dea capacitatea de a o cunoaste, de a sti ce sa facem cu viata noastra-mai ales atunci cand ne decidem asupra unei casatorii, aceasta fiind o taina prin care Dumnezeu ne leaga pentru toata viata de cineva. Sigur ca trebuie sa aiba si ceva posibilitati financiare, o situatie cat de cat nu neaparat vila, masina si multi bani. Dar cel mai important, cred eu, este sa aibe amandoi credinta in Dumnezeu, un mod de gandire sanatos iar momentul potrivit pentru casatorie va fi acela cand amandoi se vor simti pregatiti. Asta poate fi si la 18, si la 38 sau chiar si mai tarziu.
Dan
iunie 24, 2010 @ 1:41 pm
Alexa, in cea mai mare parte ai spus foarte bine lucrurilor pe nume.
Dar, ca sa fiu carcotas, am doua nelamuriri si te intreb:
Ai spus „sigur ca trebuie sa aiba si ceva posibilitati financiare” (in vederea casatoriei)….dar daca nu are acele posilitati? Daca baiatul/fata e sarac(a), atunci nu are voie sa se casatoreasca? Sau nu e bine sa se casatoreasca (desigur daca are cu cine)?
Si-apoi spui ca poate sa se casatoreasca oamenii si la 38 de ani si chiar mai tarziu, si chiar se poate dar aici ai omis niste aspecte foarte importante. La 38 de ani si chiar mai mult nu stiu cati oameni mai sunt dispusi sa faca si sa creasca copii (ori familia are si menirea aceasta).
Si la varsta asta nu stiu cati oameni mai rezista nepatati de patima desfranarii.
Daca tinerii se naravesc de desfranare (prea-desfranare) de la varste din ce in ce mai fragede ma intreb cati ori rezista pana la varsta aceea sa se casatoreasca placut Domnului.
De aceea eu cred ca Domnul nu lasa pe oamenii Sai sa astepte casatoria mai mult decat este nevoie, iar varstele inaintate la care pasesc unii oameni in casatorie cred ca se datoreaza faptului ca nu s-au pregatit sufleteste pentru aceasta la timp (desigur sunt si exceptii)
alexa
iunie 24, 2010 @ 1:41 pm
pentru Anonim
Sunt de aceeasi parere cu Filoteia ca nu anii conteaza ci sufletul, totusi sunt convinsa ca nu trebuie sa fie o diferenta de ani mai mare de 10-13 ani;iar asta poate fi aplicata in ambele cazuri. Totusi, sfatul meu e sa fii foarte atent(a) sa va potriviti la felul cum ganditi, la temperament, la ce asteptari aveti de la viata in doi, pentru ca o diferenta mare de varsta poate insemna si diferente mari in gandire.
Aniri
iunie 24, 2010 @ 4:24 pm
de acord
Asa e, varsta duhovniceasca (sufleteasca, in gandire etc) e importanta.
Citind superficial cazul lor, chiar ai zice ca nu e mare lucru. Dar daca iti pui intr-adevar problema, descoperi ca.. e o problema. Singura pe care o vad eu de fapt ar fi distanta.. Nu cred ca as putea concepe sa te casatoresti si sa locuiti in orase diferite. Nu mi se pare viata de familie..(chiar daca e pt o perioada; dar ma rog, depinde si de ce isi doresc ei..); Daca ar locui in acelasi oras, ar avea unde sa locuiasca impreuna, clar: mi se pare frumos sa fii casatorit din facultate, n-as considera un impediment..