Cărți duhovnicești pentru deținuții din penitenciare

Doamne ajută tuturor! Așa cum v-am obișnuit, Asociația Ortodoxia Tinerilor organizează în fiecare post o campanie de într-ajutorare a persoanelor în necazuri și nevoi. Am intrat în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și timp de 18 zile încercăm să ne apropiem mai mult de oameni și de Dumnezeu: prin înfrânare de la mâncăruri grele, prin mai multă rugăciune, prin participarea mai deasă la slujbele Bisericii, prin înfrânarea de la tot felul de pofte și plăceri trupești, prin citirea Sfintei Scripturi și a cărților duhovnicești, și nu în ultimul rând prin milostenie.

Toate de le vom face, dar milostenia de n-o împlinim, degeaba am făcut nevoință, căci milostenia este iubirea fiecărui creștin exprimată în fapte concrete. Sunt atât de mulți oameni în jurul nostru care suferă și tânjesc, cu voce tare sau discret, după ajutorul nostru!

Pentru că atât Sfântul Apostol Pavel cât și Sfântul Apostol Petru au fost întemnițați împreună cu deținuții de drept comun ai acelor vremi, ne-am gândit că frumos ar fi ca în acest post să ne îndreptăm atenția către deținuții din penitenciare, așa cum ne îndeamnă cuvântul Domnului:

„Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. ” (Matei 25, 36)

Una din cele 6 condiții de a intra în Împărăția Cerurilor, pe care le dă Mântuitorul Hristos este cercetarea celor din închisori, pentru că acolo sunt oameni care suferă profund, în diferite forme. Unii deznădăjuiesc gândindu-se că mai au mulți ani de îndurat, alții cârtesc spunându-și că nu meritau o asemenea pedeapsă, alții sunt batjocoriți și tratați ca ființe inferioare de către colegii de celulă, obligați să facă tot soiul de lucruri degradante. Unii se dedau la desfrânare, alții se apucă de țigări sau droguri. Dar sunt și deținuți care-și îndreaptă viața prin pocăință, se apropie de Dumnezeu, se căiesc de păcatul lor, îndură anii de închisoare cu demnitate și privesc senini și cu nădejde în Mântuitorul nostru, spre viitor.

Aproape în fiecare penitenciar din această țară există o capelă ortodoxă în care slujește un preot, care este duhovnicul tuturor celor ce vor să-și mărturisească păcatele și să-și înoiască sufletul.

Ne-am gândit să facem o colectă de cărți duhovnicești pe care să le donăm deținuților pentru a-și câștiga mântuirea citind ceva de folos sufletesc, și pentru a-și îndrepta viața. Iată ce spune Părintele Nicodim Măndiță, trecut și el prin temnițe, referitor la dăruirea unei cărți duhovnicești:

Când mergi la cineva dornic de învățătură și lipsit, să-i duci vreo carte bună de citit. Du-i și vreo piine sau altceva de mincare. Nu vezi că peștele nu vine la undița goală? Că trebuie să întrebuințăm tot ce ne stă la indemina ca sa putem cistiga suflete pentru imparatia lui Dumnezeu. Astfel, vazind fratele dragostea ta, va primi cu bucurie cuvintul vietii

Alteori părintele Nicodim spunea la spovedanie:

”Fratilor, am socotit sa va dau de ascultare si canon citirea cuvintului lui Dumnezeu. Ca de va veti lumina mintea cu cuvintul lui Dumnezeu, atunci veti fi capabili sa duceti o viata plina de fapte bune si folositoare. De va dau sa postiti mult si sa faceti metanii, nu va cunosc puterea. De va dau sa faceti milostenie, nu va cunosc starea materiala. Si daca nu va miluiti mai intii sufletul vostru ci il lasati flamind, ce folos mai are milostenia?

De aceea, intii luminati-va mintea cu rugaciunea si cu cuvintul lui Dumnezeu si apoi postiti si faceti milostenie.”

Scopul nostru principal este de a le dărui cât mai multe cărți legate de viața celor care au suferit în temnițele comuniste, și care s-au sfințit prin multa suferință, au dobândit bucuria netrecătoare și mântuirea sufletului.

Suntem siguri că deținuții din zilele noastre se vor identifica în suferința lor cu viețile mărturisitorilor care au suferit în aceleași temnițe ca și ei, doar că cei dintâi pe drept, iar cei din urmă pe nedrept. Și dacă sute de tineri precum Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Gheorghe Jimboiu sau Constantin Oprișan au făcut zeci de ani de temniță pe nedrept și au ajuns la măsura sfinților Bisericii, atunci deținuții de astăzi, care azi suferă pentru nedreptatea lor, vor fi foarte motivați să dea un sens nobil suferinței, și prin smerenie și pocăință să înainteze sufletește către Dumnezeu și să zică asemenea tâlharului bun pe cruce:”Pomenește-mă Doamne când vei veni în împărăția Ta!” și chiar să ajungă la măsura sfințeniei. Suntem convinși că jertfa noilor martiri este un model puternic de întoarcere la Hristos și de înnoire a vieții pentru cei care și-au pierdut echilibrul sufletesc.

Sunt două modalități prin care puteți contribui la această campanie:

  1. Donând cărți duhovnicești pe care le aveți în biblioteca personală. Faceți un mic pachet, mergeți la Poșta Română și-l trimiteți la sediul social al Asociației Ortodoxia Tinerilor: Strada Frunzei, nr.5, Bloc F3, Sc.2, Ap.63, Galați, județul Galați, cod poștal: 800684. Costul de trimitere a unui pachet este în jur de 8 lei, în funcție de greutatea expediată.

  2. Trimițând bani în conturile asociației Ortodoxia Tinerilor. Cu ajutorul lor vom comanda cărți noi cu prețuri foarte mici de la editurile ortodoxe. Iată câteva titluri la care ne-am gândit: „Sfântul ÎnchisorilorValeriu Gafencu”, „Întoarcerea la Hristos – Ioan Ianolide”, „Viața părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale și ale altora”, ”Mărturisiri din mlaștina disperării”, „Strigat-am către tine, Doamne”, etc.

Iată care sunt conturile noastre:

Titular: Asociația Ortodoxia Tinerilor

Cont lei: RO71 UGBI 0000 7020 0130 8RON
Cont euro: RO81 UGBI 0000 7020 0133 0EUR
Cont dolari: RO78 UGBI 0000 7020 0133 1USD

Conturile sunt deschise la Garanti Bank SA, Agentia Galați II.

La rubrica ”destinația sumei”, rugăm să specificați pe ordinul de plată: ”cărți pentru deținuții din penitenciare”

În funcție de numărul de cărți pe care le vom strânge vom încerca să-i ajutăm pe deținuții din:

  • Penitenciarul Galați
  • Penitenciarl de minori de la Tichilești, jud. Brăila
  • Peniteciarul de la Gherla
  • Peniteciarul din Albacete, Spania (acolo sunt întemnițați pe perioade temporare români care au săvârșit diferite infracțiuni)
  • Peniteciarul Gherla

Cărțile vor fi distribuite printre deținuți de preotul capelan al fiecărui penitenciar.

Dacă vreți să ne contactați o puteți face la:

Telefon: 0740.004.215 (Claudiu Balan)

Email: asociatia@ortodoxiatinerilor.ro

Post cu folos!

Pentru rugăciunile Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluește-ne pe noi păcătoșii!

Claudiu Balan – Președintele Asociației Ortodoxia Tinerilor
Dan Tudorache – Vicepreședinte
(Visited 11 times, 1 visits today)