„Căsătoreşte-te cât eşti naiv, că pe urmă n-ai s-o mai faci prea curând”
Ne alăturăm şi noi la această frumoasă campanie dând mărturie despre povestea căsătoriei noastre.
Ne-am cunoscut pe timpul facultăţii, soţul meu făcea facultatea de teologie la Iaşi, iar eu eram la ştiinţe administrative în Galaţi. Ne-a fost foarte greu cu distanţa, ne vedeam la o lună, poate câteodată şi la două luni, vorbeam foarte mult la telefon (nu ne ajungeau 4000 de minute pe lună) şi pe internet. Au fost perioade când ne vedeam şi mai des, o dată pe săptămână, dar asta se întâmplă când nu eram în sesiune.
Dragostea era imensă, iar asta făcea ca distanţa să fie mică. Având acelaşi duhovnic, părintele Hristodulos – o persoană deosebită, ne-a ajutat foarte mult, atât la ispitele care veneau cât şi la unele neînţelegeri pe care le aveam. Cu ajutorul Maicii Domnului şi a părintelui am trecut mai târâş, mai pe ocolite, peste toate lucrurile pe care le-am întâlnit şi ne-a făcut să înţelegem care ne este scopul şi cât de mare este bucuria şi împlinirea atunci când faci voia Domnului.
După terminarea facultăţii, având doi ani de prietenie, ne-am hotărât să ne căsătorim. Eu aveam 22 de ani, iar soţul meu 23. După câteva luni a apărut şi micul Alexandru, darul lui Dumnezeu, rodul dragostei noastre şi totodată liantul care ne-a apropiat şi mai mult şi ne-a întărit proaspătul nostru drum pe care ni l-am dorit enorm. La început ne-a fost foarte greu cu Alexandru, învăţaţi fiind să fim singuri, să ne culcăm târziu şi să ne trezim târziu, venirea lui nu a fost atât de uşoară. Numai că ori de câte ori plângea îi cântam „Cuvine-se cu adevărat” sau făceam o altă rugăciune în gând. Câteodată se liniştea, câteodată nu, dar cu toate astea suntem atât de fericiţi că-l avem şi acum face nişte năzdravanii de ne vine să-l mâncăm.
Eu nu muncesc, soţul meu este dascăl la o biserică dar nu este angajat şi noi trăim din serviciile pe care le are părintele şi alocaţia lui Alexandru. Nu ne este foarte uşor, dar nici atât de greu… aşa cum suntem, ne este bine şi în fiecare zi dăm Slava Lui Dumnezeu pentru fiecare lucru bun sau mai puţin bun care ni se întâmplă. În septembrie, anul ce tocmai a trecut, soţul meu a dat capacitatea preoţească luând-o dealtfel, iar acum aşteptăm să ne rânduiască Domnul o parohie după puterile noastre. Închei aici mărturia mea amintindu-mi că pe timpul facultăţi am fost la o seară duhovnicească într-una din camerele de la cămin şi era invitat părintele Simeon Sică şi dumnealui spunea: „Căsătoreşte-te cât eşti prost, că pe urmă n-ai s-o mai faci prea curând”, adică atunci când ai să înaintezi în vârstă şi pretenţiile ţi se ridică, nici nu mai eşti atât de dispus să faci compromisuri şi să ştii să-l asculţi şi pe celălalt.
Căsătoriţi-vă de tineri dragi prieteni!
(Simona Spanache)