Căsătoria din interes
Nevoia de a iubi şi de a fi iubit este nevoia unei persoane de altă persoană. Dar ce se întâmplă dacă acea persoană se căsătoreşte cu tine doar pentru ce ai tu să-i oferi, din punct de vedere material?
Astăzi vă propun să abordăm un subiect care îi preocupă pe tineri, bărbaţi şi femei, deopotrivă. Adeseori întâlnim cupluri care au tot confortul înainte să se căsătorească. Nu-i rău deloc, însă în vremurile în care trăim, te întrebi: de unde? Cu siguranţă există o explicaţie: sprijinul financiar al părinţilor.
Nu spun că părinţii nu ar trebui să-şi ajute copiii, dar nu mi se pare firesc ca un tânăr, având două mâini şi două picioare, să aştepte toată viaţa sprijinul lor. Din comoditate sau din reavoinţă mulţi dintre noi, care nu mai primesc un ajutor prea consistent de la părinţi, se orientează spre o căsătorie „avantajoasă”.
Mi-a fost dat să văd în jurul meu astfel de cazuri, cu domnişoare care au renunţat mult prea uşor la o poveste de dragoste de mulţi ani şi s-au căsătorit cu băieţi „recomandaţi” de părinţi sau pe care i-au întâlnlit chiar ele, frecventând diverse locuri unde banul face regulile. Aveau o prietenă, se iubeau, şi deodată ea dispărea şi într-o saptămână se căsătorea cu altcineva. Până la acest nivel poate să meargă minciuna.
Poate că în societatea de astăzi dragostea nu mai este singurul motiv care ar putea să lege două suflete în sfânta taină a căsătoriei. Pentru cei mai pragmatici dintre noi, să ai o casă şi o maşină, este suficient ca să-ţi asiguri fericirea. Doamne, cât se amăgesc! Căsătoria nu-i deloc o joacă de copiii şi dacă nu există iubire adevărată între soţi, acea unire nu se va concretiza sau nu va dura prea mult şi vor sfârşi prin a-şi trăi viaţa în minciună. Tu asta îţi doreşti? Dacă e aşa, nu-ţi imaginezi căt este de cumplit. Te aşteaptă o singurătate în doi…
Fiecare dintre noi ar trebui să avem principii de viaţă, care pot fi efectul educaţiei sau ideile noastre proprii referitoare la ceea ce dorim de la propria existenţă. Eu am ales o căsătorie fără implicaţii financiare, mergând pe ideea: nu am nici eu, nici tu; hai sa muncim împreună, ca să avem! Şi satisfacţia este pe măsură, credeţi-mă. Ne uităm în urmă şi spunem cu inimă împăcată că tot ce avem am reuşit să strângem împreună. Sigur că nu este uşor, şi nu poţi avea totul deodată. Dar, cu răbdare şi multă muncă, ajungi să ai de toate. Important e să vă aveţi unul pe altul. Nu-i nici o ruşine să stai cu chirie până reuşeşti să cumperi o locuinţă sau că circuli cu autobuzul fiindcă nu ai maşină. Toate aceste lucruri se pot cumpăra, în timp, de aceea nu cred ca e necear să-ţi pierzi sufletul şi şansa la fericire şi mântuire prin viaţa de familie, acceptând compromisul unei căsătorii de convenienţă.
Noi ar trebui să alegem pe cei cu care urmează să împărţim şi bune şi rele, nu mama sau tata. Mai grav este că banul decide. Pentru că. în felul acesta, fără să vrem sau să ne dăm seama, ne vindem sufletul diavolului, cel care iubeşte banii. Şi ajungem să nu mai ştim cine suntem şi încercăm, disperat, să umplem golul cu obiecte ce pot fii cumpărate cu bani. Pentru că banii i-am ales…..
O altă problemă pe care o constat este aceea că evităm munca. Mai ales noi care avem puterea să facem asta. Absolvim o facultate şi visăm la salarii fabuloase. Dacă nu primim sume pe măsura isteţimii, nu ne deranjăm să muncim pe mai puţin, Şi atunci, din comoditate, căutăm o prietenă sau un prieten cu bani. De parcă ar fi ai tăi! Mi se pare jenant să ceri altcuiva pentru a-ţi acoperi cheltuielile. Poate pentru unii nu e greu deloc. Dar mă întreb cum se simt…Cred ca ar fi mult mai simplu să plăteşti din propriul portofel consumaţia la restaurant, Vei avea şi satisfacţia muncii şi conştiinţa împăcată. În plus, faci un gest frumos.
Sfânta Scriptură vorbeşte despre faptul de a fi amândoi un trup..Oare cum credeţi că putem avea parte de o asemenea unitate, dacă între soţi nu există dragoste? Confortul şi excursiile în străinătate te consolează o vreme, însă există destule momente când rămâi doar tu cu elea şi iţi dai seama că ai in faţă un străin sau o straină. Sau eşti bolnav şi nu are cine să-ţi dea un pahar cu apă, pentru că nu-i pasă de tine şi atunci nu-ţi rămâne decât s-o chemi pe mama sau să le faci reproşurii celor ce ţi-au spus că e ”cea mai bună partidă”. Oricum, nimănui nu-i pasă, pentru că tu stai în casă cu elea.
Nu vreau sa par răutăcioasă sau să jiignesc pe cineva. Departe de mine acest gând! Vreau doar să vedeţi cu ochii minţii realitatea în care trăim. Să nu ne încărcăm conştiinţa cu acest păcat. Să nu vă minţiti singuri, fiindcă bucuria se află în lucruri mărunte…
MONICA
martie 12, 2009 @ 3:00 pm
Cred ca astfel de personae care se casatoresc ptr bani ,doar din interes , ar trebui sa fie foarte triste.Ptr ca cel de langa , in mod sigur nu le iubeste . Au ratat sansa de a avea parte de dragoste adevarata si se compromit intr-un fel de prostitutie.El are parte de o fata frumoasa pe care s-o arate celorlalti si cu care are relatii intime ,iar ea beneficiaza de bijuterii ,haina si masina.
As eticheta aceasta relatie intr-un fel de prostitutie legalizata .Poate suna dur ,dar asa mi se pare mie.
Emy
aprilie 20, 2010 @ 11:04 pm
Din pacate casatoria din interes este tot mai frecventa in zilele noastre,asta dovedeste ca iubirea de aproape este mai prejos fata de iubirea de bani.
Casatoriile din interes au majoritatea sansa destul de mare sa fie una inutila si sortita esecului.
Cand nu este iubire ura isi face repede loc iar Cel Rau vine ca un pungas nevazut si ai face pe doi oameni casatatoriti din interes sa se destrame din interior.
Casatoria cu o astfel de persoana la baza careia sta interesul o vad ca una periculoasa,o casatorie care atrage sotul ori nevasta dupa caz in blestematul intuneric.
O persoana care se casatoreste din interes este de obicei una lenese,una care nu face nimic pentru sufletul propriu si deci prin urmare nu o sa faca nici pentru familie mare lucru.
Multe persoane cad in capcana iubirii marsava la baza careia sta interesul material si astfel isi irosesc viata si amagindu-se tot odata.
Prin urmare,cercetati bine pe cine luati in viata asta,nu faceti alegere dupa frumusetea exterioara inselatoare ochiului,nici dupa sex,nici dupa cat de vedeta este.
Doar atit sa stiti,totul este trecator in viata asta,suntem o mazgalitura pe care timpul o va sterge definitiv iar cenusa o duce in zari.
Veronica
aprilie 21, 2010 @ 2:52 am
Emy draga, sa-ti ajute bunul Dumnezeu; cat de frumos te straduiesti tu sa indrepti sufletele noastre ratacite ,pe drumul cel drept. Dumnezeu sa-ti rasplatesca! Daca inimioara ta are asa frumoase ganduri , inseamna ca tu esti pe drumul cel bun.Rog pe Bunul Dumnezeu sa te tina aproape de El si pe tine si pe noi toti. Doamne ajuta!
Hristos a inviat!
Gabriel Florin
decembrie 6, 2010 @ 7:38 am
Căsătoria din interes
Fraţilor, dragilor, DOAMNE ajută! Vreau să vă spun pe această cale că am constatat că de fapt problema aceasta a căsătoriei din interes nu este un subiect doar pentru zilele noastre, ci este o problemă cu mult mai veche, aş putea spune, chiar de secole, mai ales că-n perioada feudală se punea foarte mult accent pe acest gen de căsătorie, ba mai mult, din câte mai ştiu, – şi pe unirea dintre veri spre exemplu, acest lucru fiind întâlnit mai cu seamă în familiile aristocratice din occident. Problema care mă preocupă pe mine-n mod deosebit este aceea că din păcate ne ghidăm, chiar şi-n cazul în care găsim pe cineva fie ca noi, fie sub nivelul nostru economic, ne uităm cu precădere la frumuseţea trupească, în speţă la senzualitate, iar acesta, este, cel puţin din punctul meu de vedere, primul criteriu în alegerea potenţialului partener de viaţă. Spun asta pentru că de multe ori mi s-a spus: Nu eşti genul meu, deşi eşti inteligent, deştept etc." Dar ce să mai spunem despre ocaziile în care întâlnim persoane cu dizabilităţi pe care, indiferent câtă capacitate intelectuală şi mai ales sufletească au, îi considerăm ca pe nişte ciudaţi, neajutoraţi, miluibili şi aşa mai departe, pe care ne vine doar să-i compătimim şi să-i trimitem în mediul lor, că doar nu sunt de nasul nostru al celor aşa-zişi normali. Şi mai este ceva la fel de dureros: chiar dacă am suferit din cauza unor persoane de la care am vrut mai multă atenţie, bunăoară să ne considere ceea ce suntem în calitate de femei sau bărbaţi şi nu copii, căci trebuie să spun că se întâmplă să fim consideraţi astfel de cei pe care-i alegem, nu din punct de vedere comportamental, ci mai degrabă fizic, – tot către acel gen de persoane ne îndreptăm, fiindcă nu ne interesează câtuşi de puţin de cei care vor să ne fie aproape trup şi suflet, ci vrem să fim satisfăcuţi doar la nivel de mândrie, orgoliu şi senzualitate excesivă, fără însă a ne da seama că acest gen de atenţie din partea celor pe care i-am ales ca parteneri de viaţă nu numai că se spulberă exact atunci când suntem la ananghie, ci mai mult, familiile acelea se dezbină, iar noi riscăm să cădem într-o totală deriziune, ajungând la stadiul de rebut tocmai pentru cei care odinioară ne plăceau pentru calităţile noastre estetice şi mai cu seamă senzuale. Deci, după ce am fost nişte mărfuri bune şi vandabile, riscăm să ajungem din păcate nişte cioarse lepădate atunci când nu mai avem ce le da celor pe care i-am ales, şi asta, cum spuneam mai devreme, exact atunci când bat necazurile la uşa noastră sau ne invadează fără vrerea şi mai ales fără ştirea noastră. În acest dezastruos de inexorabil caz, deznădejdea pune stăpânire pe noi în secunda 1, iar noi, din cauza pierderii suferite, de cele mai multe ori nu vrem să ne-ntoarcem şi să vedem unde am greşit. Iertaţi-mă fraţilor pentru atât de lunga şi stângacea mea expunere a problemei pe care pe această cale o dezbat cu voi. Este doar un punct de vedere. DUMNEZEU să vă binecuvânteze pe toţi, iar nouă tuturora, indiferent de vârstă, profesie, categorie socială să ne dea înţelepciunea de care avem cu adevărat mare nevoie.