Casiana: „Fecioria este un dar de preţ, dar cine o mai apreciază?”
Lumea trece prin diverse perioade şi în fiecare dintre ele întâlnim ispite, iar vrăjmaşul îşi găseşte noi căi de a contamina sufletele. Astfel, nu de mult timp am avut parte de câteva întâmplări ce m-au pus pe gânduri. Fostul meu prieten mi-a spus că intenţionează să-şi păstreze fecioria până la căsătorie, ca, după ce ne-am despărţit să râdă de mine că fusesem de acord… Îşi schimbase părerea între timp.
La un an şi jumătate după întâmplare, expunând punctul meu de vedere prietenului actual, acesta mi-a zis că nu ştia de existenţa acestui păcat, apoi, că nimeni nu-şi mai propune astfel de lucruri în zilele noastre. A încercat să discute despre asta cu un psiholog, dar acesta i-a spus că, deşi sunt persoane care aleg uneori să facă asta, e un lucru foarte rar întâlnit. Apoi, interesându-mă în legătură cu acest subiect, am aflat că virginitatea nu ar fi sănătoasă şi că acele persoane care o păstrează au o problemă de natură psihologică. Am fost uimită. Ce e sănătos atunci? Bolile cu transmitere sexuală, avorturile şi pilulele contraceptive? Pe cine să dai vina? Pe părinţi, duhovnic, sau pe… societate?
Fecioria este un dar de preţ, dar cine o mai apreciază? Putem să ne întâlnim zi de zi cu persoane care spun “gândeşti ca pe vremea bunicii, modernizează-te!”, dar nu înţeleg de ce acele persoane care cred opusul fecioriei, nu pot spune “greşeşti zicând că moda face acest lucru să nu mai fie un păcat”. Probabil pentru că gândurile bune nu includ ṣi curajul de a le spune.
Am decis să mă alătur şi eu campaniei în urma citirii unor mărturii. Mi se pare un lucru minunat. Vă încurajez pe toţi acei tineri care intenţionaţi să fiţi plăcuţi Lui Dumnezeu să vă menţineţi poziţia, pentru că nu sunteţi singurii. Felicitări pentru iniţiativă şi Doamne-ajută să reuşim ceea ce ne-am propus!
(Casiana)
Iustin
februarie 26, 2012 @ 5:59 pm
Se spune ca fecioria iti creeaza probleme de natura psihologica… se spune. si totusi in zilele noastre, e plina lumea de oameni cu probleme mai mici sau mai mari de natura psihologica, fapt ce este recunoscut de medici dar care se poate observa si cu ochiul liber… inseamna ca lume multa isi pastreaza fecioria… sa inteleg ca cei care isi pastreaza fecioria au probleme de natura psihologica si cei care fac fapte necurate nu au probleme de natura psihologica… facand o scurta analiza in randul cunoscutilor mei pentru mine e clar ca teoria asta e falsa, e total invers. Problemele apar atunci cand facem lucruri impotriva firii. Iisus ne invata ce e impotriva firii, iar ca exista si oameni care desi isi pastreaza fecioria sufera, e o tema care poate fi dezbatuta indelung, poate ca sufera ca sa fie alaturi de Iisus in suferintele sale pentru mantuirea lumii. Asa ca decat sa suferim facand raul, mai bine sa suferim facand binele pentru o rasplata imensa din care acum in suferinta vedem doar cateva parti, nu o vedem pe toata, dar pe care mai devreme sau mai tarziu o vom vedea si ne va bucura. Doamne ajuta!
alex
februarie 26, 2012 @ 10:16 pm
E un lucru foarte frumos sa se mentina fecioria pana la casatorie…insa astazi mai greu se poate realiza.
Boitos
februarie 27, 2012 @ 11:05 am
Sincer nu prea am inteles ce vrea sa spuna Casiana prin acest articol dar mi-a ramas in minte atat:
„Fecioria este un dar de preţ, dar cine o mai apreciază?”
Nu inteleg de ce trebuie sa aprecieze cineva, ceva de-al meu?
De ce sa astept sa aprecieze un baiat (sunt fata si dau exemplu pt. baiat) faptul ca nu mi-am inceput viata sexuala? Fiti putini mai egoisti cu voi in acet caz, nu dati tot ce aveti la oricine.Pt ca pana ajungi sa te casatoresti, acea persoana de langa tine este oricine.
Si atunci ce sa astept , sa imi ridice o statuie, sa se laude cu mine pt asta, sa imi vorbeasca mai frumos, sau ce sa imi faca?
Cunosc cateva persoane care acuma au o varsta inaintata, dar care au fost fecioare la casatorie , si la care ori le-au murit sotii, ori au divortat.Dar nici una nu mi-a spus vreodata ca ii pare rau ca nu si-a inceput viata sexuala inainte, sau ca a asteptat sa se comporte sotul mai frumos cu ea.
Una dintre ele chiar mi-a spus: Daca sotul meu a fost cum a fost , trebuia sa fiu si eu ca si el? Sau daca el nu m-a respectat trebuia sa nu ma respect nici eu?
Nu celalalt ne face ,,doamne” pe noi femeile, ci noi ne facem ,,doamne” , noi trebuie sa ne respectam inainte de altii.Daca altii ne vor aprecia asa cum suntem bine daca nu treaba lor.
Imi cer scuze ca am vorbit in numele femeilor, sunt sigura ca sunt si barbati seriosi, exact ca si noi .
Numai bine si post usor.
Dan Tudorache
februarie 29, 2012 @ 11:39 am
Doamne ajută, dragă Simona!
Încerc să-ți răspund la nelămurire, cu oarece întârziere, dar sper cu folos.
Este un gest de normalitate ca un băiat să aprecieze fecioria unei fete, și invers. Fecioria este și ea o virtute, alături de celelalte. Dacă apreciem în ceilalți virtuți precum hărnicia, punctualitatea, respectul, cu atât mai mult trebuie apreciată fecioria, care este mai mare decât acestea. A nu aprecia fecioria, atunci când vedem această virtute la cineva, este semn de autism duhovnicesc…adică ceea ce se întâmplă astăzi.
A nu aprecia o virtute, ba mai mut, a o vedea drept un handicap, reflectă defapt un handicap sufletesc grav (bădăranul vede respectul drept o slăbiciune a ”fraierilor”, șmenarul vede munca doar pentru ”proști și tractoare”, curvarul vede fecioria doar pentru ”habotnici”, etc.).
Deci, iată, e normal să apreciezi fecioria în ceilalți, și mai ales este normal să te aștepți ca soțul/soția să-ți aprecieze fecioria (pentru cine o are).
Într-adevăr, în primul rând ne păstrăm fecioria ca să ne respectăm pe noi înșine ca și chipuri și asemănări după Dumnezeu. Îți păstrezi fecioria tocmai ca să nu te înjosești în mocirla dezmățului și a lipsei de normalitate. Dar fecioria o păstrezi și ca dar pentru viitorul soț/soție (după caz), ca dovadă autentică că i-ai fost fidel(ă) în dragoste, că pentru tine iubirea nu este o joacă trecătoare, sau doar o nevoie a trupului, ci un sentiment profund care merge spre veșnicie.
Așadar, cele două, fecioria ca respect de sine și fecioria ca dar pentru soț(ie), sunt complementare, nu se exclud. Sunt complementare ca părțile unei funii… se împletesc armonios. Altfel, gândindu-ne la feciorie doar ca respect de sine, putem să dăm naștere egoismului, adică nu iubirii de virtute ci iubirii de noi înșine pentru cât de feciorelnici suntem… ceea ce este o mândrie.
E drept că ”nu celălalt ne face ”doamne”” dar celălalt trebuie să aibe bunul simț (reflexul normalității) de a recunoaște și aprecia virtutea în celălalt. Și este normal să apreciezi un om cu atât mai mult cu cât este mai virtuos. Și cu mult mai mult ar trebui să apreciem oamenii cu virtuți pe care noi nu le avem.
În cazul fecioriei, este normal ca soțul să-și aprecieze soția pentru această virtute cu atât mai mult cu cât ea este… floare rară în zilele noastre. Am să dau un exemplu cât se poate de concret în acest sens, și sunt sigur că nimeni nu va mai avea nicio nelămurire legată de aprecierea fecioriei. Este vorba de părinții fericitului mărturisitor Valeriu Gafencu:
„Când s-a căsătorit, mama avea vreo 24 de ani. Tuţa (tatăl lui Valeriu) era cu vreo 10 ani mai în vârstă. Tuţa o iubea în taină de mult timp.
Mama era o fată simplă, cu şcoala primară, fără altă avere decât fecioria sufletului şi a trupului.
Tuţa era un om întreg, sănătos şi voinic, cu un trecut frumos, student la Politehnică, bine văzut de toţi oamenii de valoare pe care-i avea Basarabia în acele vremi. Îi mai trebuia puţin şi ieşea şi el inginer. Dar, luând contact cu societatea aşa-zis „sus pusă” şi cunoscându-i decadenţa, a renunţat la toate perspectivele pe care i le deschidea viitorul şi s-a întors în sat, la plug, făcându-se şi învăţător. Voia să întemeieze un cămin frumos şi curat, să aibă soţie, copiii lui, gospodăria lui… Şi a luat-o pe mama. Mama l-a întrebat:
– De ce mă iei tu pe mine de soţie, că eu n-am nici carte, nici avere… pe când tu… De ce nu ţi-ai ales o fată învăţată, de la Iaşi, că doar atâtea te doreau de bărbat?
Iar el i-a răspuns:
– Ei, Lena, de câte ori mă uit la tine, mă gândesc că nu sunt vrednic de tine. Tu ai ceva ales, tu ai fecioria. Eşti curată. Şi de aceea te iubesc eu.
Tuţa, până la data căsătoriei, păcătuise cu alte femei. Avea însă cinstea sufletească, era de o sinceritate totală în a-şi recunoaşte păcătoşenia. De aceea îmi era atâta de drag.” (Sfântul Închisorilor, pag. 9-10)
Boitos
martie 1, 2012 @ 8:46 am
Bine Dan, eu te inteleg, dar nici nu trebuie sa asteptam sa fim apreciati foarte mult pt feciorie, deoarec s-ar putea sa fim foarte dezamagiti. Sunt foarte multe persoane care isi bat joc sau iau in deradere pe cei feciori.Si la un tanar (tanara) cu varsta intre 15-18 de ani este destul de greu sa le faca fata. De aceea am spus ca trebuie sa fim egoisti in acest sen.
Da, este normal ca sotii sa isi aprecieze fecioria unul altuia, dar sa nu cadem in deznadejde cand nu se intampla asa.
Si apoi, au mai ramas foarte putine lucruri normale in societatea noastra , din pacate.
Ana
martie 1, 2012 @ 11:32 am
@Dan
Ce-ai scris tu este de fapt esenta:
[quote]Dacă apreciem în ceilalți virtuți precum hărnicia, punctualitatea, respectul, [b]cu atât mai mult trebuie apreciată fecioria, care este mai mare decât acestea[/b].[/quote]
Si cred ca cei care nu apreciaza fecioria au inclinare spre desfranare.
[quote]A nu aprecia fecioria, atunci când vedem această virtute la cineva, este semn de autism duhovnicesc[/quote]
Dan, am citit si eu acel pasaj din viata sfantului Valeriu, si am fost uimita de simplitatea cu care tatal sau i-a vorbit despre importanta fecioriei. Marturie frumoasa si puternica pentru orice generatie.
Doamne ajuta
Dan Tudorache
martie 1, 2012 @ 12:13 pm
Da Simona, în acest sens nu trebuie să avem așteptări de la lumea certată cu Dumnezeu și cu bunul simț. Știi vorba… cine își face iluzii are deziluzii 🙂
Sunt foarte mulți cei care iau în derâdere pe cei feciori pentru că fii întunericului sunt mai mulți și mai ales mai îndrăzneți decât fii luminii. Dar tinerilor feciorelnici nu trebuie să le fie rușine cu fecioria și cu credința lor. Trebuie să dea mărturia cea bună, cu îndrăzneală, pentru ai rușina pe cei care au ajuns la nebunia de a se lăuda cu păcatul. Nu nouă trebuie să ne fie rușine ci lor, pentru faptele reprobabile pe care le fac. Dacă tăcem, presiunea va fi asupra noastră… vom fi timorați, iar cei slabi în credință vor ceda deși simt că nu e bine.
Dacă mărturisim pe Hristos, atunci punem presiune pe nesimțirea și bădărănia din jur… o punem la colțul rușinii, acolo unde îi este locul.
Știu, nu este ușor deloc, așa cum nu i-a fost ușor nici dreptului Lot să fie curat într-o cetate plină de îndobitociți. Tinerii feciorelnici din ziua de azi au parte de încercările dreptului Lot, pentru că mulți din jurul lor au apucăturile sodomiei căpătate din industria pornografiei, dar și biruința acestor încercări are tot răsplata lui Lot! 🙂
Așadar, din acest punct de vedere eu îți zic: CURAJ!
Dan Tudorache
martie 1, 2012 @ 12:14 pm
Da Ana, mi-a mers și mie la inimă mărturia aceea!