Cât de atenţi suntem la „semnele de circulaţie” de pe „autostrada vieţii” ?
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru „semnele de circulaţie” pe care ni le oferi mereu şi ajută-ne, Te rog, să le putem „vedea” la timp pe toate, ca să putem ajunge cu bine la „destinaţie”!
Aceste „semne” sunt discretele Tale atenţionări pe „autostrada vieţii” fiecăruia dintre noi. Desigur că un „şofer” conştiincios studiază mai întâi la „şcoala de şoferi”(Biserica), unde învaţă să aplice „regulile de circulaţie” (învăţăturile Tale) din „manual” (Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie).
Doar aşa fiecare poate înţelege corect aceste „semne”, astfel încât să ştie să-şi conducă „automobilul”(sufletul) la destinaţia corectă: Împărăţia Ta!
„Autostrada” aceasta e luminată permanent cu „farurile” iubirii Tale…
Unii „şoferi” conduc mai rapid, alţii mai încet; importantă este „atenţia” cu care conduce fiecare…
Cu adevărat, dacă am fi atenţi la tot ce se întâmplă în jurul, dar mai ales înlăuntrul nostru, am şti să legăm faptele unele de altele, descoperind că – într-adevăr – nimic nu-i întâmplător…
Trezvia e cea care ne ţine atenţi pe „autostrada vieţii”! Netrezvia duce la „accidente” uneori mortale, alteori cu urmări nefaste pentru „şoferii” care se „ciocnesc” (prin „viteza” maniei si a unui orgoliu excesiv). „Viteza” excesivă duce – de obicei – la ieşirea din echilibru, la „derapaj”…
De la „staţiile PECO” ( Sfintele Taine ) ne alimentăm cu „benzina” (harul) necesară drumului mai lung sau mai scurt , ales de fiecare.
Cel mai grav e atunci când se „circulă” pe „sensul interzis” al morţii veşnice (provocate de necredinţă, deznădejde, nepocăinţă, sau – cel mai cumplit – al urii faţă de Tine, Doamne)…Destinaţia acestui „sens” este IADUL… (fiecare „contravenţie / infracţiune” se „depunctează” până la suspendarea „permisului”!).
… şi totuşi, în marea Ta iubire, îi atenţionezi pe toţi cu tot felul de „semne de circulaţie”, ca să se întoarcă din drumul lor greşit, spre calea cea BUNĂ. Din păcate unii n-au făcut „şcoala de şoferi” cu seriozitate sau n-au făcut-o deloc şi circulă „fără permis”; dar poate că cel mai rău e de cei care, deşi cunosc foarte bine „semnele de circulaţie”, totuşi le ignoră voit.
Doamne, Tu ne predai toate „regulile de circulaţie” prin slujitorii Tăi (preoţii), ca să învăţăm să ne conducem sufletele, luminate de „farurile” iubirii Tale nemărginite, pe calea cea bună a mântuirii!
Doamne, luminează-ne mintea să-nţelegem corect şi să respectăm „semnele de circulaţie” pe drumul spre Tine!
(Un călător pe autostrada vieţii)
Pe aceeasi tema va recomandam:
Casatoria este ca o excursie cu masina
Elena
februarie 22, 2010 @ 2:09 pm
Foarte interesant ! Si deosebit !
Onciu
martie 4, 2010 @ 9:14 am
chiar mi-a placut…