Cât de mult să ne dăm după „lume”?
Când ajungi să-L cunoşti pe Dumnezeu, pe de o parte te bucuri de libertatea de a trăi fără de păcat, gustând clipă de clipă din harul lui Dumnezeu, dar pe de altă parte lucrurile se complică iar statutul tău în familie şi în societate se schimbă brusc.
Dacă până nu de mult am fi făcut orice să fim primiţi în grupul de prieteni şi să fim apreciaţi, după ce-L cunoaştem pe Dumnezeu lucrurile se schimbă radical. Multe fapte din comportamentul nostru care ne făceau plăcuţi în anturajul în care trăim le descoperim ca fiind păcate înaintea lui Dumnezeu şi dăunătoarea aproapelui nostru.
Deşi întâlnirea cu Dumnezeu ne trezeşte la realitate şi ne ajută să cunoaştem Adevărul, totuşi vrem în continuare să ne păstrăm prietenii. Marea problemă intervine atunci când unele din relaţiile noastre de prietenie se bazează în primul rând pe comportamente păcătoase.
Mi-aduc aminte când L-am cunoscut pe Dumnezeu că m-am lăsat de fumat, nu mai mergeam la discotecă, nu mai vorbeam vulgar, veneam mai des la Biserică, citeam mai mult şi îmi schimbasem viaţa în mare măsură. Schimbarea mea a dus până la urmă la despărţirea de cel mai bun prieten, Bogdan, cu care stătusem în ultimii patru ani aproape zi de zi. Despărţirea nu a fost bruscă şi nu a intervenit în urma unei discuţii aprinse ci treptat. Eu nu mai puteam face ce făceam înainte, iar el nu putea să înţeleagă ce trăiesc eu şi nici să meargă cu mine la slujbe, sau în pelerinaje, sau la conferinţe duhovniceşti, etc. Eu am început să ies cu alţi oameni şi el a început să se apropie de un alt grup de prieteni.
Îmi părea rău, pierdusem unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din toată viaţa, dar prezenţa lui Dumnezeu în viaţa mea era foarte reală şi mă ajuta să fiu destul de matur încât să nu mai fac vechile păcate. De fapt primisem atâta bucurie de la El după ce mi-a iertat atât de multe păcate şi viaţa mea avea un orizont extraordinar din acel moment, încât pâna la urmă am considerat că e mai bine să nu mai continui cu Bogdan.
Astăzi după 9 ani de când ne-am despărţit suntem iarăşi prieteni. Viaţa şi necazurile ei ne-au adus din nou împreună, dar de data aceasta prietenia noastra se bazează pe alte dorinţe: credinţa în Dumnezeu, dorinţa de a ne întemeia o familie, corectitudinea, o viaţă cumpătată şi bazătă întotdeauna pe iubire, şi multe altele.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan spune:
„Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2. 15-17)
Ce să facem? Trăim în lume dar sfinţii de zic să nu iubim lumea. E de observat că pentru ei „lumea” este de fapt comportamentul păcătos: minciunea, hoţia, desfrânarea, beţia, lăcomia pântecelui, ura, uciderile, mândria, lăcomia după bani, adulterul şi multe altele.
Sfinţii acuză păcatul şi nu pe cei păcătoşi. Hristos Domnul ne îndeamnă să urâm păcatul dar să iubim pe cei păcătoşi chiar şi pe vrăjmaşii noştri.
Creştinismul nu înseamnă o despărţire de lume, o fugă în păduri şi în peşteri, ci înseamnă doar o despărţire de faptele lumii. Biserica prin toţi învăţătorii ei nu ne îndeamnă să ne izolăm faţă de lume, să avem propriile noastre grădiniţe, şcoli, spitale, parcuri, magazine, etc. ci ne încurajează să rămânem în societate dar să dăm mărturie prin comportamentul nostru că unele din faptele ei sunt păcătoase.
Cât de mult să ne dăm după lume, mai ales că uneori simţim că suntem marginalizaţi sau excluşi în mod voit, consideraţi ciudaţi ai societăţii sau oameni cu firea slabă? Învoirea spre păcat a unui grup de prieteni te face de multe ori să te gândeşti: „Ei păcătuiesc dar măcar sunt împreună, eu nu vreau să fac acest păcat dar stau singur”. De acest gând se foloseşte uneori diavolul ca să ne ispitească şi să cădem iarăşi în păcat.
Trăind creştineşte aflăm cu surprindere că oamenii se îndeamnă mai repede spre păcat decât spre o faptă bună, şi că te trezeşti de multe ori singurul din grupul de prieteni care nu vrea să se îmbete, sau singurul care vrea să-şi păstreze fecioria până la căsătorie, sau care nu vrea să fumeze, sau se ducă în club. Starea acesta ne împinge la deznădejde dar iată ce fel ne încurajează Hristos Domnul:
„Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. ” (Ioan 15, 18-19)
Gândul că Hristos ne-a ales pe noi din lume ar trebuie să fie unul foarte îmbucurător şi plin de nădejde. În al doilea rând El nu ne-a ales că suntem mai speciali ci ca noi să dăm mărturie lumii că trăieşte în minciună, în răutate, în destrăbălare şi egoism şi la un moment dat toate acestea vor veni asupra ei, şi mai târziu va suporta consecinţele.
„Nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte.” zice Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (1In 3, 13). Prin simplu fapt că noi suntem altfel, acuzăm lumea de păcat, chiar fără a spune o vorbă. Oamenii smeriţi îi acuză prin smerenia lor pe cei mândri, cei blânzi prin blândeţea lor pe cei mânioşi, cei înfrânaţi prin cumpătarea lor pe cei lacomi, şi asta se întâmplă pentru că toţi avem conştiinţă şi simţim mustrările ei.
Noi creştinii suntem sarea pământului, noi suntem jaloanele după care lumea se poate ghida în degringolada ei, noi suntem lumina lumii, arătând tuturor că se poate trăi şi fără de păcat, ba mai mult, că fericirea apare doar prin iubire, şi iubirea are un singur izvor: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Cine are iubirea ca relaţie normală între el şi ceilalţi acela are viaţa, spunea Părintele Stăniloae.
Cât de mult să ne dăm după lume? Până la păcat, până unde începe compromisul, târguiala cu poruncile lui Dumnezeu. Când simţi că apropierea ta de lume are la bază răul atunci te retragi subtil fără să acuzi pe nimeni.
Da, problema este că noi vrem şi cu Dumnezeu şi cu lumea. Vrem să ajungem şi în împărăţia cerurilor, dar să ducem şi o viaţă plină de desfătări. Vrem să părem sfinţi înaintea lumii dar sufletul nostru şi mintea sunt pline de mizerii.
Vrem şi la biserică şi în club. Vrem şi Trupul şi Sângele Donnului dar vrem şi-o ţigară. Vrem să fim apreciaţi de lume dar vrem să fim şi smeriţi. Vrem bucurii dar fără necazuri. Vrem reuşite fară muncă şi obstacole. Vrem Înviere fără Cruce.
Dragilor, deşi e greu de acceptat la tinereţe acest lucru, totuşi trebuie să ştim că viaţa de creştin e o viaţă de constrângeri şi uneori de chin. Pregătiţi-vă să fiţi mai degrabă prigoniţi pentru că faceţi binele decât lăudaţi! Pregătiţi-vă să trăiţi într-o lume care nu împărtăşeşte nicidecum aceleaşi principii cu voi. Fiţi conştienţi că a fi creştin nu înseamnă a duce o viaţă perfectă într-o societate perfectă, ci dimpotrivă înseamnă să fii virtuos acolo unde mulţi nu sunt, să înduri unde alţii n-ar îndura, să ierţi unde alţii s-ar răzbuna, să fii cinstit unde alţii ar vedea o mare oportunitate de a se îmbogăţi, să fii milostivi atunci când nu s-ar cuveni, să iubeşti atunci pe cel care nu merită, să te rogi pentru duşmanii tăi, să te lepezi de tine pentru celălalt. Făcând astfel vom gusta viaţa veşnică încă de pe acum din timpul vieţii, şi toate ni se vor părea uşoare, pentru că toate le facem cu Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor.
Totuşi sinceritatea, buna-cuviinţă şi cinstea creştinilor deschid multe uşi în viaţă, veţi vedea.
„Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.”
(Claudiu)
Albinuta
septembrie 30, 2011 @ 9:19 am
Doamne ajuta ,multumesc mult de tot pentru aceste cuvinte ,intradevar traim in lume trebuie sa invatam sa ne comportam si sa vietuim alaturi de toate persoanele (credinciosi sau mai putin credinciosi),uneori nu este tocmai usor,iar atunci cand avem persoane apropiate care nu inteleg rostul si rolul credintei este destul decomplicat insa cu ajutor de la Domnul este posibil .Dumnezeu sa te intareasca Claudiu si sa-ti trimita cea ce-ti este de folos pentru a iesi biruitor din incercari .
Administrator
septembrie 30, 2011 @ 9:41 am
Doamne ajuta! Albinuta
Si tie Dumnezeu sa-ti daruiasca putere!
Spor in toate!
elena
septembrie 30, 2011 @ 11:17 pm
Doamne ajuta, frumos articol, ca de obicei, de fapt:-) Cat de mult ne dam, sau nu dupa lume? De multe ori ne lasam influentati de lume, dar de multe ori nu, uneori constient ,alteori fara sa ne dam seama , persoanele din jurul nostru ne schimba viata, uneori in bine dar din pacate de foarte multe ori in rau… Din nefericire exista un lume un instinct de turma ,dar care nu tinde spre Pastor ,care tinde spre gura lupului cel viclean. Oamenii sunt toti la fel ,pana la urma toti cauta dragoste , prietenie, bunastare,fericire, dar in calatoria aceasta numita viata, multi nu stiu unde sa caute, sau traiesc doar iluzii , fatade ale acestora si li se pare ca totul e bine si nu accepta „binele divers”, pana nu-l cunosc. Pana nu demult ma simteam atat de singura neavand nici un prieten(a) pe aici, pana nu am inteles ca golurile sunt in alta parte …Cautam sa am pe cineva aproape avand impresia ca urasc singuratatea dar in acelasi timp cautam sa fiu singura , voam cu disperare un singur lucru , dar care am realizat ca nu eram pregatita sa-l primesc , realizasem ca toate dorintele mele , bucuriile, implinirile nu se aflau nici daca aveam 1000 de prieteni , eu aveam nevoie de unul singur care sa-mi acopere toate golurile si L-am regasit , Singurul si Unicul meu prieten care de multe ori uit ca Il am mereu aproape! Iisus e prieten bun, El nu ma tradeaza , El nu ma inseala , nu ma raneste, mereu ma asculta si mereu mi- e grabnic ajutator ori de cate ori Il caut…Am regasit prietenia!
Omenii au o frica imensa de singuratate , pentru ca se simt neputinciosi fiind nevoiti sa se confrunte cu propriul eu, cu propriile slabiciuni, frustari,ganduri si de aceea sunt mereu aplecati spre compromisuri. Si mai e un motiv pentru care ne dam unii dupa altii este acela ca avem frica de diversitate, avem frica sa nu fim dati deoparte, exclusi, judecati, in fine, aratati cu degetul…
Administrator
octombrie 1, 2011 @ 10:56 am
Da Elena, frica aceasta de a ramane singuri si de a fi dati la o parte ne indeamna sa facem compromisuri si sa acceptam sa intram in orice grup de prieteni, chiar daca nu ne indentificam cu ei.
Intr-adevar frica de a ramane cu noi insine e teribila, cu slabiciunile si mizeriile noastre din suflet.
marcel
octombrie 2, 2011 @ 6:13 pm
Vai ce fain ati pus in dreapta sfintii zilei ma bucur nespus si daca a-ti pune si niste informatii despre ei ar fi bine, dar e ok si asa. Doamne ajuta!
Administrator
octombrie 2, 2011 @ 7:46 pm
Gata, am adaugat si linkuri catre vietile sfintilor din fiecare zi.