Cât de „salvabilă” este lumea…?
Să facem un exercițiu sufletesc. Să măsurăm salvarea lumii. Dar nu după măsura cu care o măsuram până acum, cea a logicii corecte. Și nici după măsura celui care suferă de lume, care a fost rănit cumva de lume, și așteaptă un soi de retribuție din partea lui Dumnezeu. Pentru omul care gândește asa, „lumea” e declarată ca și pierdută. Sau „majoritar” pierdută. De ce? Pentru simplul fapt ca i-a făcut un rău lui. Deci și salvarea ei e lăsată fără sorți…
Dar noi să nu gândim așa. Ci după gândul acela minunat cu care venim la Împărtășanie, de fiecare dată. Când zicem: „cel dintâi dintre păcătoși sunt eu…”.
Și atunci, dacă ne însușim acest gând, o, minune, structurile lumii se schimbă! Atunci am provocat un cutremur în întreaga Creație și în destinul ei…
Cum?
Chiar așa. Dacă eu sunt „cel dintâi dintre păcătoși”, atunci recunosc, cu pocainta, ca sunt cel din urmă din Creație. Adică, într-un fel frumos și minunat, recunosc că „eu sunt cel din urmă care merită salvat”…!
Și dacă eu sunt cel din urmă care merită salvat, atunci – ca prin minune! – o lume întreagă stă înaintea mea, plină de posibilitatea salvării! Desigur, asta vine pe masura curățirii și întoarcerii ei la Dumnezeu… Dar eu îi recunosc ei, acestei lumi pe care m-am obisnuit s-o denumesc „rea”, o șansă mai mare de întoarcere și curățire, și în cele din urmă, de salvare – decât mie. Pentru că eu mă văd cel din urmă și la salvare, și la curățire, și la întoarcere.
Pare incredibil. Dar lucrurile Adevarate sunt din categoria celor „incredibile”!
Ideea finală e că un gând smerit, un gând de pocainta asumat personal, are puterea de a schimba din temelii structurile lumii. Micul nostru gând poate să producă un „cutremur” duhovnicesc în Creație.
Și asta, dacă încetăm să vedem „lumea” ca mai puțin vrednică de salvare decât noi. Dacă măsurăm cu măsura Dragostei pe care o așteptăm noi înșine.
Ce minunate ai făcut, Doamne, lucrurile! Cum pot gândurile Tale să salveze lumea Ta, în care cei de pe urmă suntem… noi!
Exercițiu frumos și cu gust de Împărăție!
(Monahul Iustin)