Cătălin și Mihaela, doi tineri cu multe necazuri, ajutați să-și întemeieze o familie

În Iași, pe bulevardul cenușiu Ștefan cel Mare, într-o seară geroasă de decembrie, cu puțin înainte să sune clopotele pentru praznicul Nașterii Domnului, un cuplu rătăcește ţinându-se de mână. Strângerea mâinilor este singurul zid de rezistență în fața unui destin mult prea vitreg pentru puterile lor. Dinspre Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, doi preoți se îndreaptă spre Mitropolie. Mâinile celor doi se desprind una de alta. Băiatul își face curaj și se apropie de preoți.

Puteți să mă ajutați cu un leu, vă rog?

Preoții se opresc, îl privesc, îl cercetează. Află că este cu fata care așteaptă la o oarecare distanță. Cine sunt, de unde vin, ce-i cu ei pe stradă pe vremea asta? Au fost invitați la un ceai și, așa, am aflat și noi povestea lor. Este o altfel de poveste, ce aduce cu sine o viață de durere și lipsuri, de foamete și sărăcie, de incertitudini și umbre. Dar viața lor s-a luminat, la un moment dat, de o rază de soare.

În zorii zilei de 7 februarie, cerul pare mai luminos și mai curat. Biserica „Sfântul Sava” își deschide larg porțile și pe ea intră, sfioși, unul câte unul, tineri îmbrăcați în ie, cu ochii sclipind de curiozitate și de acea tinerețe care ne alungă toate supărările. Printre atorenii și ascorenii care umplu încet – încet biserica, intră, tot ținându-se de mână, aceiași doi tineri din seara geroasă de iarnă, de data aceasta, îmbrăcați în mire și mireasă. Ea – emoționată dar sigură pe sine, într-o rochie albă și lungă, el – modest, simplu, purtând în priviri semnele vieții unui om încercat de multe.

Slujba începe. Mirii, străjuiți de nași, pornesc încet spre naos, într-un mers al speranței. De la strană se ridică voci curate și tinere, se răspândește ușor un miros sfânt de tămâie, care învăluie capetele încoronate în fața Domnului.

Se cunună robul lui Dumnezeu Cătălin, cu roaba lui Dumnezeu Mihaela.

Preoții citesc rugăciuni, tinerii cântă, biserica se umple de un fior și de un tremur delicat, ca în fața unei mari Taine.

La sfârșitul slujbei, în fața mirilor se formează un rând de tineri care așteaptă să-i felicite și, în același timp, să îi cunoască pe ce doi. Mirii zâmbesc, un pic stingheriți de marea de oameni noi și entuziaști, primesc cadouri și mulțumesc cu emoție în glas. Apoi, în micul prăznicar al Bisericii „Sfântul Sava”, mesele se umplu repede, farfuriile cu bucate se golesc, paharele se umplu, se închină în cinstea mirilor și a nașilor, bucuria crește. La sfârșit, zăbovesc, curioasă să aflu și restul poveștii.

Departe de atmosfera idilică din filme, Cătălin Pompierescu, 32 de ani, a avut un trai dur și multe de înfruntat: a crescut pe străzi, a dormit în gări, sub poduri, a privit sărăcia în față și a gustat din plin suferința. Mihaela Isaura, 25 de ani, a fost dată la un Centru de plasament, împreună cu frații ei, părinții neavând posibilitatea să-i crească. Suflete pribege, s-au întâlnit tot pe stradă, sub un pod, acum 6 ani. S-au plăcut și s-au luat după un an, pecetluindu-și relația în fața legii, dar nu și în fața lui Dumnezeu, după cum îmi mărturisește Cătălin.

Locuiesc la un bătrân, într-o cameră înaltă, de 11 metri pătrați, unde, la ideea lui Cătălin, au construit un fel de pod, unde și-au așezat cele strict necesare traiului. Gazda lor, un om milostiv, nu le ia niciun ban. Știe că nu au de unde plăti, știe că nimeni nu-i angajează, neavând școală suficientă. Ba dimpotrivă, din pensia lui de 600 Ron îi ajută și pe ei. Cătălin a lucrat pentru puțin timp la o spălătorie de mașini, dar nu a mai putut rămâne acolo. Mihaela este chemată câteodată de oamenii care-i cunosc, să spele un vas, să scuture covoarele. Nu e nimic stabil, nimeni nu o angajează cu carte de muncă.

La finele anului trecut, au rămas, din nou, fără mâncare. Au ieșit iar în stradă, căutând mângâiere. Ce-a urmat, deja știți. Unul dintre părinții care le-a ieșit în cale în seara de iarnă le-a descrețit frunțile, le-a mai sfințit traiul. Le-a propus să se căsătorească religios, și, puțin câte puțin, să intre în rând cu lumea. Au ezitat, neavând bani, dar apoi au înțeles că uneori iubirea dintre oameni poate suplini chiar și lipsurile materiale.

Nunta aceasta este dovada că unde-s mulți adunați în numele Domnului, acolo se săvârșesc minuni. Sub îndrumarea părintelui, doi tineri, ei înșiși căsătoriți de câteva luni, Bogdan și Mihaela Bulgariu, au acceptat să le fie nași. Împreună, le-au făcut rost de haine, flori, nuntași, ospăț, toate cele necesare unei asemenea bucurii. Au dat sfoară în țară, pe la porțile tinerilor din ATOR și din ASCOR, să îi adune pe toți în același loc, să-i unească prin cânt și prin Hristos.

În final, îi întreb ce-și doresc. Îmi răspunde Mihaela, spunând că visează să aibă o bucățică de pământ, că apoi se descurcă ei să-și făurească o locuință. Având un adăpost sigur, și-ar dori copii, să le mai umple viața de lumină. Despre ziua de sâmbătă, ziua nunții, Cătălin îmi mărturisește cu emoție „Nu știam ce-o să fie, dar a fost superb”. Niciunul nu s-a așteptat la o așa surpriză. Mă privesc cu timiditate și cu bucurie. Îmi vorbesc despre părintele, pe care-l poartă în suflet și în gând pentru toată osteneala și despre nașii lor, fără de care visul lor de a se căsători ar fi fost imposibil. Sunt copleșiți de atenție, emoționați de reușita de a fi o familie în fața lui Dumnezeu.

Într-un februarie timpuriu, în Biserica „Sfântul Sava”, amiaza se așterne leneșă. Tinerii ce au înveselit masa cu cântecele lor cântă acum imnul „Cuvine-se cu adevărat”, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. Se risipesc apoi, încet – încet, după ce, cu bucurie pe chipuri, se salută și se îmbrăţişează. Unii dintre ei ajută la strânsul mesei, alții la cărat bagajele și cadourile. Cu toții poartă în suflete o emoție și un dor de frumos și de bine. Zâmbesc.

Povestea lui Cătălin și a Mihaelei este departe totuși de a-și găsi frumosul sfârșit fericit. Încă mai au de trecut prin teama zilei de mâine. Căutarea unui loc de muncă, speranța că gazda îi va mai ține în camera improvizată pe câțiva metri pătrați, măcar până reușesc să fie pe picioarele lor, neliniștea legată de viitor sunt provocările cu care continuă să se confrunte. Prin oameni au reușit să se cunune, prin Dumnezeu și prin aleșii săi, vor reuși să trăiască și pe mai departe.

Teodora Drişcu – Iași