Catedrala „Sfântul Sava” din Belgrad și Catedrala Mântuirii Neamului din București
În timp ce în ţara noastră lucrările pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului sunt în plină desfăşurare, viitoarea catedrală a Patriarhiei Române nu a fost ocolită de contestatari, critici şi atacuri, în majoritatea cazurilor acestea fiind neîntemeiate şi lansate din anumite interese, în scopul manipulării publice şi îngrădirii autorităţii Bisericii Ortodoxe Române. Când majoritatea celor care abordează subiectul „Catedrala Mântuirii Neamului” pun acest proiect într-o lumină falsă şi total în neconcordanţă cu realitatea, suntem datori să oferim explicaţiile necesare şi adevărate oamenilor care tind sa dea crezare acestor aberaţii.
În primul rând, construirea catedralei nu este o idee de moment sau o născocire recentă a Bisericii Ortodoxe Române. Ideea construirii unei Catedrale Patriarhale în Bucureşti, care să reprezinte, deopotrivă, un simbol pentru capitala ţării şi pentru Biserica majorităţii covârşitoare a românilor, a fost lansată după cucerirea independenţei de stat a ţării, în 1878, şi a fost reluată după dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, în 1885, şi cu mai multă insistenţă după Marea Unire din 1918, de primul patriarh Miron Cristea, care a numit-o Catedrala Mântuirii Neamului. În perioada comunistă, în timpul patriarhilor Iustinian şi Iustin nu s-a putut împlini această dorinţă. Subiectul a fost redeschis de patriarhul Teoctist,abia după decembrie 1989. Noua Catedrală patriarhală se doreşte să fie un locaş care să reprezinte pe toţi românii ortodocşi, un simbol al identităţii noastre naţionale De aceea, este indicat ca ea să fie ridicată pe cel mai înalt punct al Capitalei şi într-o zonă semnificativă pentru România, nu neaparat pentru Bucureşti.
Deşi autocefală din 1925, Biserica Ortodoxă Română nu are nici până astăzi o catedrală patriarhală, ca simbol al unităţii şi autorităţii sale bisericeşti şi expresie a prestigiului de care ea se bucură în Ortodoxie şi în lumea creştină.Amintim aici că biserica folosită drept actuala catedrală patriarhală nu este neapărat un simbol al Patriarhiei Române, ci a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei sau a Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Dar bineînţeles că aceste lucruri nu sunt pomenite de nimeni, pentru ca nu cumva denigrările false să fie mai puţin credibile.
Dar să lăsăm pentru un moment neînţelegerile din România şi să ne îndreptăm puţin atenţia spre vecinii noştri din sud-vest, care, fără certuri,fără controverse sau alte piedici de acest gen, au reuşit să ridice cel mai impunător edificiu din lumea ortodoxă: Catedrala Sfântul Sava (sârbă-Hram Svetog Save) din Belgrad.
La sârbi, ideea construirii unei catedrale reprezentative pentru poporul sârb a existat timp de secole,însă autorităţile otomane au împiedicat orice demers în acest sens. Abia in anul 1895, dupa câştigarea independenţei, s-a izbutit construcţia unei mici biserici de către „Societatea pentru Construcţia Catedralei Sfantul Sava pe Colina Vracear”, existând însa planuri pentru ridicarea unui lăcaş monumental. Asociaţia era condusă de Mitropolitul Mihail.
În anul 1905, are loc primul concurs pentru construirea catedralei. Se prevedea construirea unei catedrale de 2.500 mp. Proiectele pentru marea catedrală, prezentate abia în anul 1905, au fost respinse ca nefiind indeajuns de bune, iar razboaiele balcanice şi Primul Razboi Mondial au sistat iar preocuparile de ridicare ale catedralei.
În anul 1926, a fost ales proiectul arhitectului Aleksander Deroko, premiat cu locul doi, în condiţiile în care premiul întâi şi trei nu fuseseră acordate. Proiectul acestuia a fost suprapus peste un plan realizat de Bogdan Nestorovic. Construcţia a început însa mult mai tarziu, piatra de temelie fiind pusă de episcopul Gavriil Dozic-Medenica, viitorul patriarh Gavriil al V-lea.
În anul 1939, pe data de 10 mai, ziua arderii Moaştelor Sfântului Sava, se pune temelia catedralei. Singura etapă realizată a fost însa numai fundaţia catedralei. După bombardamentele germane din anul 1941, lucrările au încetat. Locul a fost folosit ca parc auto de armatele hitleriste şi apoi de cele staliniste, iar mai târziu a fost transformat in depozit.
În anul 1958, patriarhul Gherman a solicitat reînceperea lucrărilor, dar acordul a fost dat abia în anul 1984, după 88 de intervenţii ale Patriarhiei Sârbe. De atunci, lucrările au înaintat lent, dar fără pauze mari. În cele din urmă, Catedrala Sfantul Sava a fost terminată complet abia în anul 2004.
18 cruci sunt aşezate pe bolţile catedralei, iar clopotniţa este înzestrată cu 49 de clopote. Catedrala are o suprafaţă de 3.500 mp, la care se adaugă trei galerii de 1.500 mp, la primul nivel şi o galerie de 120 mp la nivelul al doilea. Are o înălţime de 70 de metri, o lungime de 81 de metri de la nord la sud, iar 91 de metri de la vest la est. Punctul cel mai înalt are 134 de metri, acesta fiind crucea de pe turla principală,care este suflată cu aur şi are 12 metri înălţime. Capacitatea interioară este de 10.000 de persoane şi 800 de cântăreţi,în balconul destinat acestora. Faţada catedralei este lucrată din marmură şi granit, urmând ca decoraţiunile să fie facute din mozaic, exemplu fiind, în interior, Hristos Pantocrator din cupola centrală, unde fiecare ochi va avea suprafaţa de 3 metri. Cea mai grea încercare a constructorilor a fost ridicarea domului central, de 4.000 de tone, construit în întregime jos, acoperit cu aramă, având montată şi crucea, întreaga acţiune durând 40 de zile.
Toate aceste cifre fac din Catedrala Sfântul Sava cea mai mare biserică ortodoxă din lume, depăşind edificii precum Sfânta Sofia din Constantinopol sau Hristos Mântuitorul din Moscova.
Aşadar, dacă într-un stat-Serbia, considerat a fi de nivel asemănător cu al României din punct de vedere economic şi al condiţiilor de trai a reuşit să fie înălţat un astfel de monument, simbol al consecvenţei sârbeşti şi al credinţei ortodoxe a acestui popor fără a fi afectată economia sau statul sârb în vreun fel, ţara nesuferind nicio pierdere după finalizarea catedralei, care ar fi şansele ca România să fie afectată cu ceva de pe urma construirii Catedralei Mântuirii Neamului în condiţiile în care fondurile au provenit din cadrul Bisericii Ortodoxe Române din susţinere proprie şi din donaţii ? Răspunsul este cât se poate de simplu – cu nimic nu va fi afectată România, ba din contră va fi mai câştigată din punct de vedere spiritual.
Construirea Catedralei Mântuirii Neamului poate fi considerată şi o biruinţă asupra perioadei negre din secolul trecut (regimul comunist), când numai în perioada 1968-1987 au fost demolate următoarele biserici şi mânăstiri din Bucureşti: Crângaşi (1968), Albă-Postăvari (1984), Sf. Nicolae-Jitniţă (1986), Mănăstirea Cotroceni (1984), reconstruită după anul 2004, Ieni (1977), Sf. Vineri-Hereasca (1987), Sf. Nicolae-Sârbi (1985), Olteni (1987)., Mănăstirea Văcăreşti (1986), Bradu-Staicu (1987), Sf. Spiridon-Vechi (1987), reconstruită în 1992, Mănăstirea Pantelimon (1986), Spirea Veche (1984), Izvorul Tămăduirii (1984), Sf. Treime-Crucea de Piatră (1987), Capela Sf. Mina (1985), Gherghiceanu (1984), Doamna Oltea (1986), reconstruită în anul 2000. Totodată, alte biserici şi mănăstiri au fost dislocate de pe vatra lor şi mutate pe un alt aliniament, după cum urmează: Schitul Maicilor (1982), Mihai Vodă (1984), Sf. Ilie-Rahova (1984), Olari (1986), Sf. Ionică-Piaţă (1986), Sf. Ştefan-Cuibul cu Barză (1988), Sf. Gheorghe-Capra (1985).
Mulţi vorbesc şi se indignează cu privire la costurile ridicării Catedralei Mântuirii Neamului şi la modul cum aceste sume puteau fi întrebuinţate în alte scopuri mai mult sau mai puţin folositoare. Ei bine, dacă ar fi să facem o comparaţie, cu banii folosiţi pentru zidirea acestui locaş se puteau face aproximativ……9 kilometri de autostradă (raportându-ne la preţul cu ajutorul căruia în România se construieşte 1 kilometru de autostradă) care, realist vorbind, s-ar fi făcut doar la nivel teoretic. Oare nu este mai folositoare şi mai benefică o catedrală-simbol a neamului ortodox românesc care va dăinui, cu ajutorul lui Dumnezeu, mulţi ani, decât
9 kilometri de autostradă care se vor strica în câţiva ani ? Aceasta,bineînţeles,dacă vor fi realizaţi în realitate,nu doar pe hârtie. Oare nu merită măcar atât acest popor care de veacuri întregi a păstrat în suflet dreapta credinţă ?
Bine ar fi, ca înainte de a ne formula o părere despre Catedrala Mântuirii Neamului şi despre tot ceea ce presupune aceasta , să luăm în calcul mai mult date reale şi oficiale decât să cădem în plasa celor care şi-au făcut un ţel din a ataca dreapta credinţă şi, implicit, Biserica Ortodoxă Română şi iniţiativele acesteia.
(Micu Iulian)
