Cartile Vechiului Testament au fost scrise inainte de Hristos, intr-un rastimp de peste o mie de ani (1400-400). Cartile Noului Testament au fost scrise in veacul I, cele mai multe inainte de anul 70. Numai cartile Sf. Ioan Evanghelistul si Teologul au fost scrise intre aceasta data si sfarsitul veacului I.
39. Ce inseamna Vechiul Testament si ce inseamna Noul Testament?
In vorbirea obisnuita cuvantul “Testament” inseamna hotararile luate de cineva in scopul de a fi respectate dupa moarte. Cu acest inteles si pe temeiul descoperirii date prin Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Evrei (9, 15 si urm.), Sf. Parinti au invatat ca cele doua Testamente – cel Vechi si cel Nou – arata vointa lui Mesia de a face mostenitori ai imparatiei vesnice pe cei ce vor crede in El. Cand e vorba despre Sf. Scriptura a Vechiului Testament si a Noului Testament, cuvantul “Testament” mai are si inteles de “legamant”. El e “Legamantul” dintre Dumnezeu si om, facut indata dupa caderea acestuia, prin fagaduinta data de Dumnezeu primilor oameni ca samanta femeii va zdrobi capul sarpelui.
Acest legamant, pe cale de a fi uitat de oameni, a fost reinnoit fata de Patriarhul Avraam (Fac. 12, 1-4), apoi a fost incheiat, in scris, pe muntele Sinai, intre Dumnezeu si poporul evreu (les. 20). Despre acest legamant vorbeste Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Evrei (9, 15-28). Toate scrierile care cuprind legea si Proorocii formeaza Legamantul Vechi, adica Testamentul Vechi, fiindca vorbesc despre acel Legamant, fiindca sunt date inainte de Hristos si-si afla implinirea si desavarsirea in El. Scrierile sfinte, date dupa Hristos, formeaza Legamantul nou, adica Testamentul Nou, fiindca vorbesc despre noua legatura facuta la Cina cea de Taina intre Dumnezeu si oameni, “legea cea noua”, adusa lumii de Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 26, 28).
Sf. Apostol Pavel arata in chip lamurit invatatura despre cele doua Testamente. Vorbind despre jertfa Mantuitorului, el zice: “Si pentru aceasta El (Hristos) este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferita spre rascumpararea greselilor de sub intaiul testament, cei chemati sa ia fagaduinta mostenirii vesnice. Caci unde este testament, trebuie neaparat sa fie vorba despre moartea celui ce a facut testamentul. Caci un testament ajunge temeinic dupa moarte, fiindca nu are nici o putere cata vreme traieste cel ce l-a facut. De aceea, nici cel dintai n-a fost sfintit fara sange” (Evr. 9, 15-18).