Care sunt roadele nadejdii crestine?

911707-mdInainte de toate, nadejdea inaripeaza sufletul cu o vie dorire spre Dumnezeu. De aceea da si o deosebita putere si trainicie credintei. Astfel, cel ce nadajduieste in Dumnezeu dobandeste multe de la El; omul acela este in stare sa mute si muntii, zice Mantuitorul (Marcu 11,23). Iar a muta muntii se talcuieste: a birui cele mai mari piedici. Chiar se si spune ca Sfantul Grigorie Facatorul de minuni (+270) ar fi mutat cu adevarat un munte287 (Gherasim Timus, Dictionar aghiografic, Bucuresti, 1898, p. 337). Moise, increzandu-se in Dumnezeu, cu toiagul a despicat in doua Marea Rosie (les. 24, 21); iar Proorocul Ilie a facut sa cada ploaie dupa o seceta de trei ani si sase luni (III Regi 18, 45). Cel ce nadajduieste este bogat cu mult inainte de a avea o bogatie, zice Sfantul Ioan Scararul.

1. Cel ce are nadejde in Dumnezeu ramane neclintit in fata oameni-lor, rabdator si linistit in stramtorari si in necazuri, si mai cu seama in fata mortii. Cine nadajduieste in Dumnezeu, acela nu se uita la bunavointa sau la reaua vointa a celor mari, nici la cele ce zic oamenii despre el (I Cor. 4, 3). Acela este rabdator in suferinta pentru ca stie ca “patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi” (Rom. 8, 18). Dreptul Iov a fost atat de rabdator, tocmai din pricina bucuriei ce o simtea nadajduind in invierea si rasplata viitoare (Iov 19, 25).

Ar putea fi oare cineva mahnit, avand inaintea ochilor cununa rasplatirii vesnice? Camila in pustie isi iuteste pasul indata ce simte ca se apropie apa. Scapata de ingrijorarea setei, ea nu mai simte oboseala calatoriei; nadejdea a risipit ingrijorarea. “Umplutum-am de mangaiere! Cu tot necazul nostru, sunt covarsit de bucurie”, spune Sfantul Apostol Pavel (II Cor. 7, 4), si -“moartea imi este castig” (Filip. 1, 21). “Doresc sa ma despart de trup si sa fiu impreuna cu Hristos” (Filip. 1, 23). “De acum mi s-a gatit cununa dreptatii pe care Domnul mi-o va da in ziua aceea, El, Dreptul Judecator” (II Tim. 4, 8). Pentru aceasta cununa, Sfantul Apostol Andrei (+62) a primit moartea cu nespusa bucurie.

Ca vazand crucea, pe care era sa fie spanzurat, a strigat: «Bucura-te, cruce fara de pret, Sfintita prin moartea Dumnezeului meu; cu desfatare privesc la tine! O, cat am suspinat eu dupa tine! Cu ce infocare te-am poftit!»288 (Ibidem, p. 67-68). Sfantul Ignatie purtatorul de Dumnezeu (+107) s-a bucurat foarte afland ca imparatul Traian l-a osandit la moarte; si cand a auzit ca crestinii din Roma vor sa-l scape, le-a scris rugandu-i sa nu-l lipseasca de cununa de mucenic: «Lasati-ma sa fiu mancare fiarelor, prin care pot dobandi pe Dumnezeu»289 (Ignatie al Antiohiei, Epistola catre Romani, cap. IV, in “Scrierile Parintilor Apostolici”, Ed. Institutului Biblic, Bucuresti, 1979, p. 175). Sfantul Arhidiacon Lavrentie (+258), osandit sa fie ars de viu pe un gratar, fiindca nu voise sa predea prefectului cetatii vasele sfinte ale bisericii, pe cand era chinuit, zicea batandu-si joc de cei ce-l chinuiau: «Acum intoarceti-ma si pe partea cealalta a trupului, ca una e fripta»290 (Gherasim Timus, op. cit., p. 492). Nadejdea este deci pentru sufletul nostru intocmai ca o ancora tare (Evr. 6, 19) si, dupa cum ancora ocroteste corabia in vreme de furtuna, asa si nadejdea fereste sufletul de inecare, cu deosebirea ca ancora se agata de fundul marii, pe cand nadejdea se prinde de toartele cerului.

2. Nadejdea crestina indeamna cu putere spre fapte bune si spre virtuti. «Nadejdea noastra este tot atat de neindoielnica, zice Fericitul Augustin, ca si o intamplare petrecuta in trecut». Ea a intarit pe Sfintii Mucenici in luptele cu prigonitorii lor pagani, pentru ca «nadejdea usureaza necazurile din aceasta lume»291 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 67 la Geneza, cap. I, trad. cit., vol. V, p. 435).

3. Nadejdea crestina chezasuieste viata vesnica. «Cine v-a mantuit?», intreaba Sfantul Ioan Gura de Aur pe ascultatorii sai si tot el raspunde: «Numai nadejdea in Dumnezeu si increderea in fagaduintele si in darurile Sale»292 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 14 la Romani, cap. 6, trad. cit., vol. X, p. 372). Casa lui Dumnezeu este intemeiata pe credinta, zidita pe nadejde si terminata prin dragoste. In cer insa nadejdea nu va mai fiinta, fiindca vom fi in stapanirea a tot ce am dorit si asteptat. «De aceea credinta si nadejdea vor inceta cand aceste bunatati ni se vor infatisa”293 (Idem, Omilia 34 la Romani, cap. 3, trad. cit., vol. IX, p. 529).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *