Fericiti cei Prigoniti

Care sunt sarbatorile domnesti (praznicele imparatesti) din cursul anului?

icoanacinzecimiiDe cate feluri sunt sarbatorile din cursul anului bisericesc?

Dupa insemnatatea lor, ele sunt de doua feluri, si anume:
a) Sarbatori domnesti (praznice imparatesti), inchinate preamaririi lui Dumnezeu sau uneia din Persoanele Sfintei Treimi, indeosebi a Fiului lui Dumnezeu, Hristos Mantuitorul.
b) Sarbatori ale Sfintilor mai alesi, intre care cele dintai sunt sarbatorile Maicii Domnului, cea dintai dintre Sfinti.

Care sunt sarbatorile domnesti (praznicele imparatesti) din cursul anului?

Sarbatorile domnesti din cursul anului sunt:
1. Pastele sau Sarbatoarea Invierii Domnului, cea mai veche si mai mare sarbatoare crestina, “sarbatoarea sarbatorilor” si “praznicul praznicelor”.
2. Inaltarea la cer a Domnului, care cade totdeauna Joia – la patruzeci de zile dupa inviere.
3. Rusaliile – numita in popor si Duminica Mare – sau Duminica Pogorarii Duhului Sfant, la 50 de zile dupa inviere, sau la zece zile dupa inaltare.
4. Schimbarea la fata a Domnului, 6 august.
5. Craciunul sau Nasterea Domnului, la 25 decembrie.
6. Taierea imprejur a Domnului, la 8 zile dupa Nastere, la 1 ianuarie (Luca 2, 21).
7. Boboteaza sau Botezul Domnului (Epifania sau Teofania =Aratarea Domnului), la 6 ianuarie.
8. intampinarea Domnului (Stretenia), la 40 de zile dupa Nastere, adica la 2 februarie (Luca 2, 22 s.u.).
9. Floriile, Duminica Stalparilor sau a Floriilor, cu o saptamana inainte de Pasti, ziua intrarii triumfale a Domnului in Ierusalim, inainte de Patimi (Matei 21, 1-10 si Ioan 12, 12-18). Continuare »

Randuiala pruncului la 8 zile de la nastere si la 40 de zile

8609176-lgCare sunt cele mai de seama ierurgii in legatura cu omul?

Sunt cele ce se savarsesc la nasterea omului si cele care se savarsesc la moartea lui, sau in legatura cu pomenirea mortilor.

Care sunt ierurgiile in legatura cu nasterea?

Sunt urmatoarele:
a) Randuiala de ziua intai pentru femeia lehuza, indata dupa nastere;
b) Rugaciunea la insemnarea pruncului, cand i se pune numele; a opta zi dupa nastere;
c) Randuiala imbisericirii pruncului si a curatirii lehuzei, la 40 de zile dupa nastere.
Cea dintai se savarseste in casa femeii care a nascut, iar celelalte doua, la biserica.

Cum se face randuiala in ziua intai si care este rostul ei?

In ziua intai dupa nasterea pruncului, preotul face sfintirea cea mica a apei. Apa sfintita acum e ca o preinchipuire a botezului563 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sf. Taine, cap. 59, p. 71). Cu ea se stropeste casa, lehuza, pruncul, moasa si toti ai casei. Apoi preotul citeste trei molitve pentru femeia lehuza, in care se roaga pentru grabnica ei ridicare din patul nasterii, pentru iertarea pacatelor ei, pentru ocrotirea ei si a pruncului de bantuiala duhurilor necurate si pentru curatirea mamei de intinaciunea trupeasca pricinuita de nastere, intrucat, precum zice Psalmistul (Ps. 50, 6), suntem zamisliti intru faradelege si nascuti in pacat.

Cu acelasi scop rosteste acum preotul si o rugaciune deosebita pentru moasa si alta pentru celelalte persoane care au ajutat la nastere, intrucat atingerea de lehuza si de prunc le este socotita ca o intinare, de care trebuie curatati564 (Ibidem, p. 71). Din apa Sfintita cu acest prilej se obisnuieste a se pune in baia (scaldatoarea) copilului, in primele trei zile dupa nastere. Continuare »

Cum se face si care este rostul randuielii la 40 de zile dupa nastere?

La patruzeci de zile dupa nastere se face randuiala pentru imbisericirea pruncului botezat si pentru curatirea lehuzei, dupa datina mostenita tot din Legea Veche (Lev. 12, 1-8), pe care a pazit-o si Maica Domnului, aducand pe dumnezeiescul sau Prunc la templu, unde a fost intampinat si tinut in brate de batranul Simeon (Luca 2, 22 s.u.).

Pruncul e adus de maica sa sau de nas inaintea usilor bisericii, unde preotul citeste molitvele de curatire, rugandu-se intai pentru mama, ca Dumnezeu sa o curateasca de intinaciunea lehuziei si sa o invredniceasca a intra din nou in sfantul locas si a se impartasi cu Sfintele Taine; se roaga apoi pentru prunc, pentru ca Dumnezeu sa-l creasca, sa-l binecuvanteze si sa-l sfinteasca, invrednicindu-l, la vremea cuvenita, de luminarea botezului.

Urmeaza apoi imbisericirea pruncului, adica introducerea lui in biserica: preotul ia in brate pe prunc, inchipuind pe dreptul Simeon, care a purtat in bratele sale pe Pruncul Iisus si face semnul Crucii cu el intai in fata usilor bisericii, apoi in mijlocul bisericii si, in cele din urma, in fata usilor imparatesti, zicand de fiecare data: «Se imbisericeste robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) in numele Tatalui…» (daca pruncul e baiat preotul il duce si in altar, ocolind cu el Sfanta Masa). Apoi il pune jos, in fata usilor imparatesti, in semn ca e inchinat Domnului, de unde il ridica nasul sau mama. Partea de la urma a randuielii din a patruzecea zi, adica imbisericirea pruncului, preotii o fac de obicei indata dupa slujba botezului.

Ierurgii in pragul mortii

8641996-mdCare sunt ierurgiile in legatura cu sfarsitul omului si grija pentru cei morti?

Sunt acele ierurgii si randuieli poruncite de Biserica sau mostenite din practica crestina.

Cum se mai numeste grija pentru cei morti?

Se mai numeste cultul mortilor.

Cum trebuie sa fie sfarsitul adevaratului crestin?

In rugaciunile ei (ectenia dinainte si de dupa sfintirea Darurilor) Biserica ne indeamna sa cerem de la Dumnezeu, intre altele, «sfarsit crestinesc vietii noastre: fara prihana, neinfruntat, cu pace…», adica in pace cu toata lumea si cu cuget impacat, linistit, fara teama de moarte.

Care este grija si datoria crestineasca cea mai de seama a celor vii fata de cei ce-si dau sufletul?

Ca acestia din urma sa moara spovediti si grijiti (impartasiti) si cu lumanarea aprinsa in mana.

De ce este atat de trebuincioasa spovedania si impartasirea pe pragul mortii?

Pentru ca marturisirea pacatelor, mai mult decat oricand in cursul vietii, aduce celui pe moarte iertarea acestor pacate, linistirea cugetului, impacarea cu Dumnezeu si cu semenii pe care ii va fi nedreptatit, urat sau pagubit cu ceva, sau cu care va fi fost certat. Continuare »

Obiceiuri la inmormantare

De ce se pune lumanare aprinsa in mainile celui ce trage sa moara?

Pentru ca lumina este, pe de o parte, calauza sufletului pe calea cea fara de intoarcere, risipind intunericul mortii, iar pe de alta parte ea inchipuie pe Hristos si Evanghelia Sa, caci El a spus: “Eu sunt Lumina lumii. Cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii” (Ioan 8, 12; II Cor. 4, 4, 6). Avand deci lumanarea in mainile sale, omul trece la cele de dincolo impreuna cu Hristos si avand cu el “lumina vietii” celei vesnice, pe care a primit-o inca de la botez.

Viata pamanteasca a crestinului inceputa cu Hristos se sfarseste astfel tot cu El, pentru a se prelungi in ceruri langa El. Lumanarea aceasta ne aminteste totodata de pilda celor zece fecioare, si anume de candelele aprinse cu care cele cinci fecioare intelepte au intampinat pe mirele lor la miezul noptii (Matei 25, 1-13).  Aceeasi insemnare o au si celelalte lumini si sfesnice care ard imprejurul sicriului, precum si lumanarile aprinse care se dau celor ce iau parte la slujba inmormantarii sau la parastas. Continuare »

Ce sunt Acatistele si Paraclisele?

Maica-Domnului-facatoare-minuni1Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz. Ele nu fac parte din randuiala celor sapte Laude si nici din celelalte slujbe ale sarbatorilor de peste an, ci se citesc la orice vreme, in afara ceasurilor de slujba ale Bisericii, la cererea credinciosilor si pentru feluritele lor nevoi.

Se numesc acatiste (in greceste ahatistos), pentru ca in timpul lor nu stam jos in strane, ci in picioare sau in genunchi in fata icoanei sfantului spre care ne indreptam rugaciunile noastre. Acatistele sunt alcatuite din mai multe cantari de lauda si de rugaciune catre Mantuitorul, Sfanta Fecioara sau alti Sfinti.

Aceste cantari poarta numele de condace si icoase. Fiecare icos se termina cu Bucura-te, mireasa, pururea fecioara (sau Bucura-te, sfinte… etc) si fiecare condac se termina cu Aliluia pe care il repeta strana. Cel mai vechi si mai insemnat si mai mult folosit dintre acatiste este Acatistul Maicii Domnului, sau al Bunei-Vestiri, compus din 25 de cantari de lauda catre Sfanta Fecioara. A fost alcatuit de Patriarhul Serghie al Constantinopolului (+386).

Se citeste mai ales la Utrenia din Sambata a cincea a Postului Mare, adica la denia de Vineri seara. Randuiala lui o aflam in Ceaslov. Tot acolo mai aflam si alte acatiste, ca Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos si Acatistul Sfantului Nicolae. In Ceaslovul cel Mare si Acatistier se gasesc si alte acatiste pentru sarbatori mari si pentru sfintii cei mai insemnati, ca de pilda: Acatistul Sfintei Cruci, Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul, Acatistul Sfintilor Apostoli, Acatistul Sfantului Gheorghe, Acatistul Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava s.a. Continuare »

Slujbe inainte si in ziua inmormantarii

Ce slujba se face la casa celui repausat?

Indata dupa moarte sau inainte de inmormantare, preotul savarseste la casa repausatului panihida sau panahida. Numele acestei ierurgii vine de la cuvantul grecesc Pannihis, care inseamna priveghere sau slujba de toata noaptea, deoarece panihida inlocuieste priveghiile, adica rugaciunile din timpul noptii, care se faceau odinioara in biserici, in ajunul praznicelor mari, sau in case, la capataiul celor repausati.
Aceasta slujba e o prescurtare a slujbei inmormantarii, fiind alcatuita din rugaciunile incepatoare obisnuite, troparele de la inceputul slujbei inmormantarii, rugaciunea «Dumnezeul duhurilor si al tot trupul…» in care ne rugam pentru iertarea si odihna celor raposati, apoi “vesnica pomenire”.

Cand se face inmormantarea?

De obicei a treia zi dupa moarte, cand se face pentru raposat si prima Pomenire si cand, dupa credinta noastra, sufletul celui repausat paraseste pentru totdeauna pamantul si locurile pe unde a trait, pentru a se inalta la cer570 (Mitrofan, Viata repausatilor nostri si viata noastra dupa moarte, din frantuzeste, de Iosif, Mitropolit primat, ed. II, Buc. 1899, p. 25). La nevoie inmormantarea se face insa si mai degraba sau mai tarziu. Continuare »