Fericiti cei Prigoniti

Ce este păcatul şi cum se naşte?

9689077-mdCe este pacatul?

Pacatul este calcarea cu deplina stiinta si cu voie libera, prin gand, cuvant sau fapta, a voii lui Dumnezeu. Iar pentru ca voia lui Dumnezeu se arata in legile Sale, de aceea pacatul se mai numeste si faradelege.

Care este originea pacatului?

Dupa invatatura Bisericii noastre, pacatul si-a luat inceputul odata cu caderea stramosilor, in rai. Caci citim in Sfanta Scriptura: “precum printr-un om (Adam) a intrat pacatul in lume si prin pacat, moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au pacatuit in el” (Rom. 5, 12). Pacatul nu tine insa de firea omului, ci el s-a ivit prin intrebuintarea rea a voii libere cu care a inzestrat Dumnezeu pe om.

Deci originea pacatului nu este de la Dumnezeu. Dumnezeu nu este urzitorul pacatului si nici nu-l voieste, dar il ingaduie, fiindca nu voieste sa stirbeasca libertatea de vointa a omului. Sfantul Antonie cel Mare spune: “Raul nicidecum nu e pricinuit de Dumnezeu, ci prin alegerea cea de buna voie s-au facut dracii rai, ca si cei mai multi dintre oameni… Nu cele ce se fac sunt pacate, ci cele rele, dupa alegerea cu voie… Si asa fiecare din madularele noastre pacatuieste cand din sloboda alegere lucreaza cele rele in loc de cele bune, impotriva lui Dumnezeu”632 (Filocalia, vol. 1, p. 14 si 20). Continuare »

Care sunt mijloacele prin care se pot birui ispitele?

3381842-mdCe este ispita?

Ispita este indemnul la pacat. Ea trezeste pofta spre a dobandi ceva prin calcarea legii morale.
Aceasta pornire vine sau dinauntrul cuiva, adica din firea lui slabita de pacatul stramosesc, sau din afara.
Ispita dinauntru este prilejuita de:
1) Pofta trupului (mancare, bautura, desfranare);
2) Pofta ochilor (bogatie); si
3) Pofta inimii (trufia vietii, mandrie), dupa cum citim in Sfanta Scriptura: “Pentru ca tot ce este in lume, adica pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume” (I Ioan 2, 16).
Ispita din afara vine de la diavol si de la lume.

Ca ispitele vin de la diavol, ne arata insasi Sfanta Scriptura. Astfel, Mantuitorul zice: “Simone, Simone, iata Satana v-a cerut sa va cearna ca pe grau” (Luca 22, 31). Iar Sfantul Apostol Petru spune lui Anania, care ascunsese o parte din pretul unui ogor vandut: “Anania, de ce a umplut Satana inima ta, ca sa minti tu Duhului Sfant?” (Fapte 5, 3).  Chipul in care ispiteste diavolul este mai ales atatarea gandului omului cu felurite inchipuiri, care in locul binelui adevarat infatiseaza un bine inselator si pierzator de suflet.  Ispitele de la lume inseamna indemnul la pacat venit din partea oamenilor rai, care atata in altii felurite pofte si porniri pacatoase, fie prin cuvinte, fie prin fapte. Continuare »

Viciul sau obiceiul cel păcătos

6668596-mdCe este viciul?

Viciul este voia statornica de a calca legea morala. Prin multa pacatuire se naste vointa statornica de a calca legea morala. Pacatul, adica, patrunde atat de adanc in suflet, incat cel ce se gaseste in starea aceasta, simte multumire in a starui in faradelegi. Cel vicios savarseste pacat dupa pacat si ajunge sa se impietreasca in fapte rele, incat cu greu se mai poate desface din robia pacatului. Ceea ce este virtutea pentru faptele bune, este viciul pentru faptele rele.

Cum poate fi inlaturat viciul?

Viciul poate fi inlaturat prin hotararea tare a voii, ajutata de harul sfintitor, de a nu mai pacatui. Apoi, trebuie inlaturate pricinile care au lucrat la inradacinarea pacatului, ca: ispitele, educatia gresita, lipsa de supraveghere, precum spune Sfantul Apostol Pavel: “Drept aceea omorati madularele voastre cele pamantesti…, dezbracandu-va de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui, si imbracandu-va cu cel nou, care se innoieste spre deplina cunostinta, dupa chipul Celui ce l-a zidit… Iar peste toate acestea, imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii” (Col. 3, 5-14). Continuare »

Care este pedeapsa pacatului?

4288782-lgPedeapsa pacatului este blestemul lui Dumnezeu. Dreptatea dumnezeiasca cere ca fiecare fapta, buna sau rea, sa-si aiba plata ei, pentru ca Dumnezeu, dupa cum citim in Sfanta Scriptura: “Va rasplati fiecaruia dupa faptele lui” (Rom. 2, 6).  Faptele sunt judecate mai intai de constiinta morala a credinciosului. Fapta buna aduce multumire, liniste si fericire, pe cand fapta rea aduce tulburare launtrica, neliniste chinuitoare si mustrare neincetata din partea constiintei.

Mustrarile constiintei sunt mai amare decat durerile trupesti si ele arunca uneori pe pacatos in ghearele mortii, cum l-au aruncat pe Cain, ucigatorul de frate, sau pe Iuda, vanzatorul Mantuitorului.  Uneori insa constiinta nu-si rosteste judecata ei, fiind slabita si adormita prin pacat.

Alteori se pare ca pacatosul ramane nepedepsit de Dumnezeu. Totusi, dreptatea lui Dumnezeu nu ramane fara urmare. Dumnezeu incearca pe unii spre a-i intari si mai mult in credinta, trimite suferinte altora spre ispasirea pacatelor si se arata rabdator fata de cei nelegiuiti pana in clipa mortii lor.

Adevarata rasplata si pedeapsa urmeaza insa in viata viitoare. “Caci Fiul Omului va sa vina intru slava Tatalui Sau, cu ingerii Sai si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele sale” (Matei 16, 27). “Si se vor aduce inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre…

Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii… Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este pregatit diavolului si ingerilor lui… Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica” (Matei 25, 31-46). Continuare »

Păcate grele şi păcate uşoare

9249300-mdCare pacate se numesc usoare?

Usoare sau cu putinta de iertat se numesc acele pacate prin care credinciosul, dintr-o slabiciune a voii si a cunoasterii sale, se abate in chip usor de la legea morala si de la calea mantuirii. Ele nu au ca urmare pierderea harului dumnezeiesc, ci numai o slabire a lucrarii harului in sufletul credinciosului.

Afara de Mantuitorul si de Sfanta Fecioara Maria, nimeni nu a fost scutit de pacate usoare, nici chiar dreptii: “Cel drept cade de sapte ori si tot se scoala” (Pilde 24,16). Iar Sfantul Apostol Iacov spune: “Toti gresim in multe chipuri; daca nu greseste cineva in cuvant, acela este barbat desavarsit, in stare sa infraneze si tot trupul” (Iacov 3, 2).

De asemenea, Sfantul Apostol Ioan spune: “Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi” (I Ioan 1, 8).  Pacatele usoare nu trebuie insa privite cu nebagare de seama, caci ele sunt urate lui Dumnezeu si daca nu se sterg prin pocainta, duc la pacate grele. Continuare »

Mândria

8106968-lgCe este mandria?

Mandria, care, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, izvoraste din inima omului (Marcu 7, 21-22), este pretuirea de sine peste masura si atitudinea de superioritate sau de dispret fata de ceilalti oameni.  Deoarece prin mandrie au cazut atat ingerii cei rai, cat si cei dintai oameni, mandria este privita ca inceputul pacatului.  Ispita mandriei este foarte intinsa. Nu este credincios care sa nu fie ispitit de acest pacat. Insusi Mantuitorul a fost ispitit spre acest pacat de catre diavol, la inceputul lucrarii Sale in lume (Matei 4, 8-9).

Ce urmari aduce pacatul mandriei?

Cel ce se lasa cuprins de pacatul mandriei uita ca tot ce are a primit de la Dumnezeu, nesocoteste poruncile lui Dumnezeu, se lauda numai pe sine, graieste de rau pe altul, este fatarnic, se razvrateste impotriva autoritatilor si randuielilor obstesti. Astfel, din mandrie, intocmai ca dintr-o radacina otravita, se nasc multe pacate. Sfantul Casian Romanul, vorbind despre acest pacat, spune: «Patima mandriei intuneca intreg sufletul si-l prabuseste in cea mai adanca prapastie.

Pacatul mandriei, cand pune stapanire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare si inalta, il darama in intregime si il surpa pana in temelii. Marturie despre aceasta este ingerul acela care pentru mandrie a cazut din cer. Caci fiind zidit de Dumnezeu si impodobit cu toate virtutile si cu intelepciunea, n-a voit sa le recunoasca pe acestea venite din darul Stapanului, ci din firea sa»635 (Filocalia, vol. 1, p. 123).

Mantuitorul infiereaza cu toata taria pacatul mandriei, aratandu-i urmarile atat de grele. El spune: “Oricine se inalta pe sine se va smeri” (Luca 14, 11). Iar Sfantul Apostol Iacov zice: “Dumnezeu celor mandri le sta impotriva” (4, 6).  Crestinul, deci, trebuie sa se fereasca si sa se lepede de pacatul mandriei, imbracandu-se cu virtutea smereniei si intarindu-se sufleteste prin post si rugaciune. El trebuie sa-si aminteasca totdeauna ca toata virtutea si tot ce are el a primit de la Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel: “Ce ai, pe care sa nu-l fi primit? Iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?” (I Cor. 4, 7). Continuare »

Iubirea de arginţi şi desfrânarea

Ce este iubirea de argint?

Iubirea de argint, care izvoraste, ca si alte cugete rele, “din inima omului” (Marcu 7, 21), este pofta neinfranata dupa bunurile pamantesti, considerand castigarea lor drept scopul principal al vietii. Ea se arata, pe de o parte, din dorinta de a aduna avere prin orice mijloace, iar pe de alta, prin stradania de a pastra cu indaratnicie cele adunate, adica prin zgarcenie.

Pacatul acesta se impotriveste dreptatii si indurarii, aducand mari pagube semenilor nostri. De aceea, Sfantul Apostol Pavel spune ca: “Iubirea de argint este radacina tuturor relelor si cei ce au poftit-o cu infocare au ratacit de la credinta si s-au strapuns cu multe dureri” (I Tim. 6, 10).

Ce urmari aduce iubirea de argint?

Iubirea de argint naste pofte nesatioase, atata patimi, duce la inselaciune, furt, minciuna, juramant stramb, nedreptate, apasarea semenilor saraci si departare de Dumnezeu. “Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta”, spune Mantuitorul (Matei 6, 21). Ea sfarseste uneori cu sinuciderea sau moartea celui ce si-a lipit inima de avutie, precum arata cazul lui Iuda, cel care a vandut pe Mantuitorul pentru 30 de arginti.

De aceea, Sfantul Apostol Pavel indeamna pe Timotei: “Celor bogati in veacul de acum, porunceste-le sa nu se semeteasca, nici sa-si puna nadejdea in bogatia cea nestatornica, ci in Dumnezeul cel viu, Care ne da cu belsug toate, spre indulcirea noastra” (I Tim. 6, 17).  Iubirea de argint fiind o piedica in calea mantuirii, crestinul trebuie sa lupte impotriva ei cu virtutea cumpatarii, dreptatii si indurarii, cerand ajutorul lui Dumnezeu. Continuare »