Da. Pentru motivele de mai sus, Sfintii Apostoli si primii crestini numeau aceasta zi Ziua Domnului si o serbau prin adunari de rugaciune si slujba, impreunate cu savarsirea Sfintei Euharistii, precum si cu felurite fapte de milostenie.
Marturie despre aceasta ne stau cele ce gasim scrise chiar in Sf. Scriptura (vezi Fapte 20, 7; 1 Cor. 16, 2; Apoc. 1,10). Asijderea faceau si barbatii apostolici, adica ucenicii Sfintilor Apostoli.
Unul dintre acestia, anume Sf. Ignatie Teoforul, episcop al Antiohiei (+107), scrie in scrisoarea trimisa de el crestinilor din Magnesia (cap. 9): «Asadar, cei care au trait in randuielile cele vechi si au venit la nadejdea cea noua, sa nu mai tina sambata, ci Duminica, in care si viata noastra a rasarit, prin El si prin moartea Lui»590 (Scrierile Parintilor Apostolici, trad. cit., p. 168.).
Iar Sf. Iustin Martirul (+155) scria pe la mijlocul veacului al doilea dupa Hristos: «In ziua soarelui (Duminica), noi ne adunam cu totii laolalta, deoarece aceasta este prima zi in care Dumnezeu, schimband intunericul si materia, a creat lumea, iar Iisus Hristos, Mantui-torul nostru, in aceeasi zi a inviat din morti»591 (Apologia I, cap. 67, trad. cit., p. 71.).
Asemenea marturii mai gasim si in Asezamintele Sf. Apostoli (cartea II, cap. 59), in canoane592 (Vezi de ex. can. 29 Laodiceea), precum si la o multime de Sfinti Parinti si scriitori bisericesti din veacurile II-IV, ca de pilda: Tertulian593 (Apologeticum, cap. 16, trad. David Popescu, vol. cit., p. 63; De corona militis, cap. 4), Sf. Irineu594 (Epistola catre Victor, Episcopul Romei (la Eusebiu al Cezareei, Istoria bisericeasca, V, 24.), Origen595 (Talcuirea la cartea Iesire, cap. 15), Sf. Ambrozie596 (Sermo 61), Sf. Ioan Gura de Aur s.a.
De aceea, odata cu recunoasterea crestinismului de catre imparatul Constantin cel Mare (313), Duminica a fost recunoscuta si consfintita de catre stat ca zi de odihna, chiar pentru necrestini, ramanand astfel pana astazi la toate popoarele crestine, ca zi saptamanala de repaos sau odihna.