Cum se poate cunoaste bunatatea sau rautatea unei fapte?

9665291-mdPentru a cunoaste bunatatea sau rautatea unei fapte, trebuie sa tinem seama de toate partile ei, adica de:

1) Obiect, care inseamna lucrul de care se ocupa fapta (de pilda: rugaciunea, milostenia, furtul etc.);

2) Motiv, adica indemnul care face voia sa se hotarasca pentru un lucru sau altul. Motivul cel mai inalt al faptelor savarsite de crestin trebuie sa fie iubirea fiasca fata de Dumnezeu, Care i-a dat viata si toate cele trebuitoare vietii, si-l iubeste atat de mult, incat pentru mantuirea lui a dat si pe Fiul Sau, Cel Unul Nascut, “ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 15);

3) Scop, adica tinta la care tinde voia cu fapta sa. Scopul cel mai inalt al faptelor trebuie sa fie preamarirea lui Dumnezeu, precum citim in Sfanta Scriptura: “Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti” (I Cor. 10, 31). Sfantul Vasile cel Mare zice: «Crestinul va savarsi bine lucrul sau, daca va referi la Dumnezeu tot ce face, spre a indeplini voia Lui»624 (Sfantul Vasilie cel Mare, Regulile pe larg, 15, Migne, P. G., vol. 31, col-326).

4) Intentie, care inseamna indreptarea faptei spre scopul ei. De pilda, intentia mea este sa ajut pe aproapele meu aflat in nevoie, desi inca nu stiu in ce chip il voi ajuta. Ma hotarasc sa-l ajut din motivul dragostei catre aproapele si-i trimit un dar cu scopul de a-i alina nevoia;

5) Imprejurari, adica semnele dupa care o fapta in savarsirea ei se deosebeste de alta. Astfel, la fiecare fapta se pune intrebarea: a) cine a facut-o (tanar, batran, preot, mirean); b) ce s-a facut (milostenie, furt); c) unde s-a facut (in biserica, acasa, pe fata, in ascuns); d) cu ce mijloace (prin castig cinstit, prin furt, singur, prin altul); e) in ce scop (pentru a ajuta pe cineva, pentru a-l insela; f) chipul in care s-a savarsit fapta (din dragoste, din ura, cu pregatire); g) cand s-a savarsit fapta (ziua, noaptea, in timpul Sfintei Liturghii).

Fapta, ca sa fie buna, trebuie sa corespunda voii lui Dumnezeu dupa toate partile ei, adica dupa obiect, motiv, scop, intentie si imprejurari. Cand fapta se potriveste cu voia lui Dumnezeu numai in una dintre partile sale, ea este rea. De pilda, cand cineva fura spre a ajuta pe cineva, scopul faptei este bun, dar mijloacele sunt rele, deci fapta sa este rea. Cand cineva ajuta pe aproapele spre a fi laudat de oameni, fapta in sine este buna, dar scopul urmarit este rau; deci pentru savarsitor fapta nu poate fi socotita buna.

De buna seama, crestinul are datoria de a savarsi totdeauna fapte bune, caci numai asa isi poate dobandi mantuirea sufletului. Caci crestin adevarat nu este cel care din cand in cand savarseste cate o fapta buna, ci cel care in chip statornic isi impodobeste viata cu fapte bune.

Dar pentru a putea ajunge la aceasta stare, crestinul trebuie sa-si incordeze neintrerupt puterile sale sufletesti, spre a potoli pornirile rele si a birui ispitele care mereu se apropie de el cu indemnuri la fapte rele. Crestinul adevarat trebuie, in chip statornic, sa lupte impotriva raului, sa se curete de patimi, sa-si castige taria si deprinderea in savarsirea faptelor bune, adica sa se impodobeasca cu frumusetea virtutii crestine. Sfantul Antonie cel Mare spune: «Sa nu zica cineva ca este cu neputinta omului sa ajunga la viata cea virtuoasa, ci numai ca aceasta nu este usor” 625 (Filocalia, vol. 1, trad. D. Staniloae, Sibiu, 1946, p. 4).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *