Acestea sunt legile date de stat, pentru buna carmuire si indrumare a poporului pe calea binelui obstesc si pentru continua inflorire a vietii acestuia. La intocmirea lor, autoritatea statului tine seama de vointa si de trebuintele poporului.
Sfanta noastra Biserica invata pe credinciosii sai sa se supuna intru totul legilor Statului, “caci nu este stapanire decat de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt randuite. Pentru aceea, cel ce se impotriveste stapanirii se impotriveste randuielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se impotrivesc isi vor lua osanda” (Rom. 13, 2). Crestinul va da socoteala inaintea Dreptului Judecator si pentru implinirea sau calcarea acestor legi. De asemenea, credinciosii sunt indrumati sa-si implineasca indatoririle lor cetatenesti fata de Patrie, cu acelasi zel si cu aceeasi ravna ca si pe cele fata de Biserica.
Care este datoria crestinului fata de legi?
Crestinul, ca faptura a lui Dumnezeu, trebuie sa asculte de voia Acestuia, rostita prin legile date, caci numai asa isi poate intocmi o viata cinstita si-si poate dobandi mantuirea sufletului. Legea, prin insasi fiinta ei, cere doar ascultare si nu sta in bunul plac al cuiva sa i se supuna sau nu. Este drept ca uneori se intampla ca legea sa fie calcata. Dar crestinul nu trebuie sa faca aceasta in chip premeditat; el ramane supus legii chiar si atunci cand o calca. Porunca launtrica prin care legea morala cere crestinului sa faca sau sa nu faca ceva se numeste datorie morala. Aceasta nu este altceva decat trebuinta pe care o simte credinciosul inauntrul sau de a implini voia lui Dumnezeu si a ocoli cele potrivnice ei, fara ca libertatea voii sa-i fie ingradita cu ceva. Cum poate insa implini legile si evita calcarea lor, aceasta i-o spune fiecaruia cugetul sau constiinta sa morala.