Motivele întrupării Fiului lui Dumnezeu

02-MaicaDomnuluiPrimul motiv e ca dreptatea cerea ca, precum un om a calcat legea ascultarii de Dumnezeu, un Om se cadea sa si ispaseasca, implinind aceasta lege prin ascultare si platind cu viata Sa nevinovata calcarea celorlalti: “Precum prin neascultarea unui om s-au facut pacatosi cei multi, tot asa §i prin ascultarea Unuia, se vor face drepti cei multi” (Rom. 5, 19). Trebuia, cu alte cuvinte, ca impacarea intre Dumnezeu si om sa se faca nu numai prin fapta lui Dumnezeu, ci si a omului. Sf. Grigorie de Nissa spune: “Dupa ce moartea intrase in lume prin neascultarea unui om, a fost izgonita prin ascultarea altui Om.

Iata pentru ce S-a facut ascultator pana la moarte: ca sa vindece prin ascultare pacatul neascultarii si sa nimiceasca prin invierea Sa moartea, care intrase in lume prin neascultare”154 (Sf. Grigorie de Nissa, La intampinarea Domnului, Migne, P.G., XLVI, col. 729).

De aceea S-a facut Fiul lui Dumnezeu si om, ca sa lucreze in numele oamenilor, dar fapta Lui, ca a Celui ce era si Dumnezeu, sa aiba un pret care sa covarseasca vina tuturor oamenilor. «Cel ce a murit pentru noi, spune Sf. Chiril al Ierusalimului, nu era de un pret mic; nu era o oaie necuvantatoare, nu era un om de rand, nu era nici un inger, ci Dumnezeu, facut om. Faradelegea pacatului nu era asa de mare pe cat dreptatea Celui mort din pricina noastra; nu am pacatuit asa de mult cat pretuia dreptatea Celui ce Si-a pus sufletul pentru noi»155 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, 13, 33, dupa trad. Pr. D. Fedoru, Bucuresti, 1945, vol. II, p. 349).

Luand firea noastra si tinand-o curata si implinind cu ea legea ascultarii de Dumnezeu si ispasind cu sangele ei varsat pe cruce calcarea oamenilor, a scapat-o de osanda si ne-a impacat cu Dumnezeu. “Vrajmasi fiind”, zice Sf. Apostol Pavel, “ne-am impacat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Sau” (Rom. 5, 10 si II Cor. 5, 18). Firea noastra, care inainte purta in ea uratenia neascultarii si era purtata de cei ce erau dusmani lui Dumnezeu, a ajuns acum firea curata a Fiului Sau prea iubit. Privind cu iubire la Fiul Sau, Dumnezeu privea cu iubire si la firea noastra pe care o purta El. iubind pe Fiul Sau, Cel ce S-a facut ascultator pana la moarte, Dumnezeu iubea totodata pe om.

Dumnezeu nu mai vedea acum firea noastra ca pe cea care a calcat legea si drept urmare trebuie sa moara, ci ca pe firea care a ispasit calcarea legii si e vrednica sa se impartaseasca de viata. Si iubirea lui Dumnezeu fata de firea noastra, purtata de Fiul Sau, avea sa se rasfranga asupra tuturor celor ce purtau aceasta fire si se lipeau prin credinta de Fiul Sau. De aceea spune Sf. Apostol Pavel ca in Fiul lui Dumnezeu “avem rascumpararea prin sangele Lui, adica iertarea pacatelor” si ca “printr – insul a binevoit sa impace toate cu Sine, facand pace prin sangele crucii Lui”. Sau si mai limpede: “Si pe voi care erati oarecand instrainati si vrajmasi cu mintea voastra catre lucrurile rele, de acum v-a impacat prin moarte, in carnea. trupului Lui, ca sa va puna pe voi sfinti si fara de prihana si nevinovati inaintea Sa” (Col. 1,14,20,21-22).

Iubindu-ne acum Dumnezeu intru Iisus Hristos, ne face parte de aceeasi mostenire a bunatatii Sale, de care Se impartaseste Iisus Hristos ca Fiu al Sau, socotindu-ne si pe noi ca pe niste fii ai Sai: “Iar daca suntem fii, suntem si mostenitori, mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna – mostenitori cu Hristos, daca patimim impreuna cu El, ca impreuna cu El sa ne si preamarim” (Rom. 8, 17).

Al doilea motiv pentru care S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu a fost ca sa ne arate ca dragostea Lui fata de noi e asa de mare, ca El nu mai sta departe de noi, ci Se face om ca noi, ia firea noastra si vine intre noi ca sa vorbeasca cu noi in graiul nostru si sa ne invete fata catre fata, nu prin altii, ca in Vechiul Testament. El voia astfel sa ne castige si mai mult inima, prin dragostea Sa, si sa ne dea pilda vazuta de cum trebuie sa se poarte un om adevarat ca sa placa lui Dumnezeu. Si El nu S-a facut om numai pentru o vreme, d pentru vecii vecilor, ramanand in legatura cu noi si aratand cat de mult pretuieste si iubeste pe oameni. «Mantuitorul a venit, spune Sf. Ioan Damaschin, ca sa Se faca partas firii noastre, ca sa ne invete prin pildele Sale calea virtutii, ca sa ne scape de stricaciune prin comuniunea cu viata, facandu-Se incepatura invierii noastre»156 (Dogmatica, Cartea IV-a, Cap. 4, dupa trad. Pr. D. Fecioru, 1938, p. 239).

Al treilea motiv se vede chiar din cuvintele de mai sus ale Sf. Ioan Damaschin. Fiul lui Dumnezeu S-a mai intrupat ca, unind firea noastra cu firea Sa dumnezeiasca, facand-o firea Lui insusi, ea sa nu mai poata sa se departeze de Dumnezeu, sa nu mai poata sa lucreze impotriva Lui, ca acest templu sa nu se mai poata ruina, ci sa fie de acum mereu plin si strabatut de Dumnezeu. Altfel ar fi fost cu putinta ca firea noastra, odata mantuita, iarasi sa se piarda. In acelasi timp, numai asa a putut sa scape cu adevarat si pentru totdeauna firea omeneasca de stricaciune si de moarte, unind-o strans cu Sine Cel ce era izvorul nestricaciunii si al nemuririi. Prin firea noastra zidita acum in Dumnezeu, toti putem fi “ziditi intru Hristos” (Efes, 2, 10). Noi putem adica acum sa stam mai usor, daca vrem, in legatura cu Fiul lui Dumnezeu, caci El e si om ca noi, nu numai Dumnezeu. Iar stand prin credinta si prin dragoste in legatura cu El, ne aflam ziditi in El, impreuna cu firea Sa omeneasca, aflata in El.

De aceea spune Sf. Apostol Pavel ca precum in Fiul lui Dumnezeu au fost zidite si asezate toate la inceput, cand s-au facut, cu atat mai mult acum, luand El firea noastra, ne aseaza iarasi in El si mai deplin, pe toti cei ce vrem. Drept aceea ne indeamna: “intru El sa umblati, inradacinati si ziditi fiind intr-insul” (Col. 2, 6-7).
Sf. Chiril al Alexandriei infatiseaza motivul al treilea astfel: “Cum putea omul de pe pamant, cazut in moarte, sa se intoarca la nestricaciune? Era nevoie ca trupul muritor sa se impartaseasca din puterea de viata a lui Dumnezeu. Iar puterea datatoare de viata a lui Dumnezeu – Tatal e Cuvantul Cel Unul-Nascut”157 (La Luca, 5, 19, Migne, P. G., LXXIII, col. 908).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *