Fericiti cei Prigoniti

Fericirea a VII-a: “Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”

4375893-mdCare este a saptea fericire si ce inteles are?

“Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9).

Pacea intemeiata pe adevar, dreptate si dragoste este cel mai mare bun social pentru oameni si popoare. Ea usureaza ridicarea conditiilor de viata ale fiecarui om si inalta popoarele, aducandu-le propasire si fericire. Profetii Vechiului Testament au descris imparatia mesianica a lui Hristos ca pe o imparatie a pacii si a dreptatii, iar ingerii au cantat in noaptea Nasterii Domnului: “Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire” (Luca 2, 14).

Aceasta pace intre oameni si popoare, dupa care nazuieste orice societate, izvoraste, dupa invatatura crestina, din pacea omului cu Dumnezeu si din pacea cu sine insusi, de care se bucura numai cei ce savarsesc binele. Despre aceasta pace deplina vorbeste Mantuitorul cand spune Ucenicilor Sai: “Pace va las voua, pacea Mea o dau voua” (Ioan 14, 27).
Facatori de pace sunt deci, dupa invatatura sfintei noastre Biserici, in primul rand cei ce savarsesc Domnului, zilnic, jertfa cea fara de Sange, rugaciuni si posturi pentru ca peste toti oamenii sa se reverse “pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte” (Filip. 4, 7). Continuare »

Fericirea a VIII-a: “Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor”

Care este a opta fericire si ce inteles are?

“Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5, 10). Asa cum am vazut si la fericirea a patra, cuvantul “dreptate” are si aici intelesul de dreapta credinta si dreapta purtare, viata neprihanita, sfintenie, in care bineinteles este cuprinsa si virtutea sociala a dreptatii657 (Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvantul XV la Matei, Migne, P. G., LVII, col. 228).

Vechiul Testament ne vorbeste de multi drepti care au fost prigoniti din pricina luptei lor impotriva pacatelor lumii in care ei traiau si pentru indreptarea acesteia spre o viata morala.  Luptand pentru dreptate, au fost prigoniti proorocii.  Tot din pricina aceasta a fost rastignit Mantuitorul Hristos. El a proorocit Ucenicilor Sai ca vor fi prigoniti, ca si El: “Daca va uraste pe voi lumea, sa stiti ca pe Mine mai inainte decat pe voi M-a urat. Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al sau; dar pentru ca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea va uraste” (Ioan 15, 18-19). Continuare »

Fericirea a IX-a: “Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni…

22551Care este fericirea cea noua si ce inteles are?

“Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi” (Matei 5, 11-12). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul fericeste pe cei care vor avea de suferit defaimari, prigoane si chiar moarte, din pricina credintei in El si a raspandirii Evangheliei crestine in lume.

Pentru credinta in Dumnezeu si pentru nadejdea venirii lui Mesia au suferit prigoane proorocii Vechiului Testament. De pilda, Proorocul Ilie a fost prigonit de Ahab si Izabela, fiindca i-a mustrat ca se inchinau la idolul Baal (III Regi 18); Proorocul Isaia a fost taiat cu fierastraul, din porunca regelui idololatru Manase; Proorocul Ieremia a fost izgonit din tara, pentru ca a mustrat pe cei nedrepti. Aceleasi suferinte au indurat multi altii pentru credinta lor cea dreapta (Matei 23, 35; Evr. 11, 32-40).

De aceea, Mantuitorul Iisus Hristos a indemnat pe Ucenicii Sai: “Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida; temeti-va mai curand de acela care poate si trupul si sufletul sa le piarda in gheena. Au nu se vand doua vrabii pentru un ban? Si nici una dintre ele nu va cadea pe pamant fara stirea Tatalui vostru. La voi insa si perii capului, toti, sunt numarati. Asadar nu va temeti; voi sunteti cu mult mai de pret decat pasarile” (Matei 10, 28-31). Continuare »

Datoriile creştinului către Dumnezeu

11097Care este rostul legilor morale?

Din cele spuse pana acum am inteles ca crestinul trebuie sa se calauzeasca in viata dupa legile morale. Acestea ii arata datoriile prin implinirea carora isi poate intocmi viata potrivit voii lui Dumnezeu si dobandi mantuirea sufletului.

Care sunt aceste datorii ale crestinului?

Datoriile crestinului le-a aratat lamurit Mantuitorul in raspunsul dat unuia dintre ispititorii Sai, care voia sa cunoasca cea mai mare porunca din Lege, zicandu-i: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a doua, la fel ca si aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei 22, 37-39).  Asadar, crestinul are datorii catre Dumnezeu, catre sine insusi si catre aproapele.  Despre ele s-a vorbit in partea de mai inainte. De aceea acum le aratam la un loc, dar numai pe scurt.

Care sunt datoriile catre Dumnezeu?

Crestinul este dator sa se straduiasca sa cunoasca pe Dumnezeu si sa recunoasca in El pe Creatorul, Binefacatorul, Sfintitorul si Judecatorul sau si numai Lui sa-I slujeasca cu toate puterile sale. Aceasta o cere porunca intai a Decalogului, precum si Mantuitorul, prin cuvintele spuse cu prilejul ispitirii Lui de catre diavol: “Piei, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti” (Matei 4, 10). Continuare »

Datoria creştinului faţă de sine însuşi

4123507-mdCe intelegem prin datoriile crestinului catre sine insusi?

Pentru a putea face fata asa cum se cuvine diferitelor trebuinte ale vietii si pentru a-si indeplini menirea sa morala, crestinul are nevoie de pregatire sufleteasca si trupeasca. Aceasta pregatire o au in vedere tocmai datoriile catre sine insusi. Prin mijlocirea lor, puterile si insusirile credinciosului, ajutate de harul sfintitor, infloresc si rodesc binefacator in viata.

De cate feluri sunt datoriile catre sine insusi?

Datoriile catre sine insusi sunt de doua feluri: unele privesc intreaga fiinta a credinciosului, iar altele, fiecare parte alcatuitoare a fiintei sale, adica sufletul si trupul.

Care sunt datoriile crestinului catre intreaga sa fiinta?

Datoriile crestinului catre intreaga sa fiinta se cuprind in trei virtuti de seama: cinstirea de sine, dragostea de sine si smerenia.

Ce este cinstirea de sine?

Cinstirea de sine este virtutea prin care credinciosul recunoaste si pretuieste vrednicia cu care Dumnezeu l-a inzestrat mai mult decat pe toate celelalte fapturi.  Cu mintea sa, credinciosul isi da seama ca el are insusiri si puteri care-l deosebesc de toate celelalte fapturi. Credinta crestina ii arata ca numai omul este creat “dupa chipul lui Dumnezeu” (Fac. 1, 26-27); ca este scapat din robia pacatului prin jertfa Mantuitorului, ca este “templu al Duhului Sfant” (I Cor. 6, 19) si chemat la fericirea vesnica. Faptul acesta, de buna seama, trebuie sa-i fie crestinului indemn puternic de a pretui dupa cuviinta darurile si vrednicia cu care l-a inzestrat Dumnezeu numai pe el, adica indemn puternic de a se cinsti si respecta pe sine. Continuare »

Ce este dragostea de sine?

9676214-mdDragostea de sine este virtutea prin care crestinul, intarit de harul sfintitor, nazuieste sa-si dezvolte darurile primite de la Dumnezeu si sa-si desavarseasca viata, potrivit legilor morale, spre a ajunge la unirea cu Dumnezeu. Deci, pe cand dragostea fireasca de sine se cuprinde in imboldul pastrarii vietii, virtutea dragostei de sine se arata prin pastrarea, sporirea si buna intrebuintare a darurilor primite de la Dumnezeu.

In ce chip isi arata crestinul dragostea de sine?

Crestinul isi arata dragostea de sine prin grija fata de luminarea si intarirea puterilor sufletesti si de mantuirea sufletului, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, care spune: “Ce-i va folosi omului daca ar castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?” (Matei 16,26), precum si prin grija pentru sanatatea trupului si pentru folosirea lui in slujba lui Dumnezeu si a aproapelui.

Care sunt foloasele dragostei de sine?

Virtutea dragostei de sine, fiind nedespartita de dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele, este neaparat necesara pentru mantuire. Fara ea, crestinul nu poate implini lucrul pe care i l-a incredintat Dumnezeu in aceasta viata, nu poate fi staruitor in bine si nici nu poate folosi bine virtutile crestinesti. Ea infraneaza poftele rele, duce la ferirea de pacat si la impodobirea cu alese virtuti crestine. Continuare »

Ce este smerenia?

3279925-mdSmerenia, intalnita cu adevarat numai in religia crestina, este virtutea prin care crestinul recunoaste ca toate darurile si insusirile sale bune le-a primit de la Dumnezeu si de aceea nu se mandreste cu ele. “Ce ai, pe care sa nu-l fi primit; iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?” (I Cor. 4, 7).  Dar pentru ca, pe langa insusiri bune, fiecare om are si slabiciuni, smerenia mai cere ca fiecare sa-si recunoasca si slabiciunile sale, precum si sa recunoasca in acelasi timp si partile bune ale aproapelui.

Asadar, smerenia nu se impotriveste cinstirii si dragostei de sine. Dimpotriva, cu cat crestinul este mai patruns de inalta vrednicie a firii sale si de inaltimea chemarii sale, cu atat mai mult el va sti sa pretuiasca si darurile date de Dumnezeu lui si aproapelui, recunoscandu-si totodata atat slabiciunile sale, cat si dependenta sa intru toate de Dumnezeu.

Este smerenia necesara mantuirii?

Da, pentru ca fara smerenie nu poate avea loc lucrarea eficienta a harului dumnezeiesc, nici credinta desavarsita, nici rugaciunea cuviincioasa, nici pocainta adevarata si nici staruinta in bine.  Astfel, smerenia este una dintre cele mai alese virtuti crestine, fiind cu drept cuvant numita temelia lor. Asa, de pilda, credinta este smerenie a mintii; ascultarea, smerenie a voii; pocainta, smerenie a poftelor si a patimilor. Continuare »