Acest articol al Simbolului de credinta ne invata ca, dupa ce Fiul lui Dumnezeu S-a smerit «coborandu-Se din cer», adica facandu-Se om, dupa inviere S-a umplut de slava dumnezeiasca si dupa firea Sa omeneasca, inaltandu-Se cu trupul la cer si sezand de-a dreapta Tatalui, adica la locul cel mai de cinste. De aici se desprind doua lucruri: a) ca Dumnezeu, Iisus Hristos a fost totdeauna in sanul Tatalui si in tot locul; b) dupa inaltare, Iisus este cu trupul numai in cer, nu si pe pamant, dar in chip tainic Se afla si in dumnezeiasca Euharistie, din clipa in care painea se preface in Trupul Sau, iar vinul in Sangele Sau. Acest articol ne arata si mai mult marea cinste cu care a imbracat Dumnezeu pe oameni.
Fiul lui Dumnezeu n-a lepadat dupa inviere firea noastra, ci S-a suit cu ea la cer, stand ca un om pe tronul dumnezeiesc, cirmuind lumea si ajutandu-ne sa ne facem si noi dupa chipul Sau. Fiul lui Dumnezeu S-a facut ca unul dintre noi, dar acest Unul dintre noi S-a inaltat la cinste dumnezeiasca si carmuieste lumea.