Desigur, ca forma de transmitere a Revelatiei dumnezeiesti supranaturale, Sfanta Traditie, sau Traditia apostolica, are drept continut intreaga invatatura a Apostolilor, primita de ei prin viu grai de la Hristos insusi in timpul celor trei ani si jumatate de activitate publica a Lui. In cuprinsul Traditiei apostolice intra si o serie de structuri harice ale Bisericii intemeiate de Hristos si care vin de la Hristos prin Sfintii Sai Apostoli: Sfintele Taine, toate ierurgiile si ierarhia bisericeasca sacramentala cu cele trei trepte harice care tin de constitutia teandrica a Bisericii, precum si anumite oranduieli privind viata Bisericii si viata membrilor ei.
Cartile Noului Testament contin si constituie Traditia apostolica, dar nu o epuizeaza, caci multe altele a savarsit Hristos, care s-au transmis mai departe numai pe cale orala in Biserica (Matei 28, 20; Ioan 20, 30-31; 31, 25), adica prin cei imbracati cu puterea Duhului Sfant spre a fi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu (I Cor. 4, 1). Intr-un rastimp de opt veacuri, continutul Sfintei Traditii, adica al Traditiei apostolice, a fost fixat de Biserica in opt izvoare si anume:
1. Simbolurile de credinta (cel zis “apostolic” sau “roman”, folosit astazi de Biserica Romano-Catolica si de Bisericile Protestante; simbolul niceo-constantinopolitan alcatuit la sinoadele ecumenice I de la Niceea (325) si II de la Constantinopol (381), singurul folosit in Biserica Ortodoxa si, alternativ cu cel “roman”, in Biserica Romano – Catolica, si uneori la protestanti; si cel “atanasian”, folosit in Biserica Anglicana);
2. Cele 85 de canoane apostolice;
3. Definitiile dogmatice si canoanele celor 7 sinoade ecumenice si ale celor 9 sinoade particulare (aprobate de sinodul Trulan);
4. Marturisirile de credinta ale martirilor;
5. Definitiile dogmatice impotriva ereziilor;
6. Scrierile Sfintilor Parinti;
7. Cartile de slujba ale Bisericii si
8. Marturiile istorice si arheologice referitoare la credinta crestina apostolica.
Traditia e schimbatoare sau neschimbatoare?
Aluatul imparatiei lui Dumnezeu e amestecat cu framantatura omeneasca si ce e neschimbator sta la un loc cu ce e schimbator si trecator. Pazind ce trebuie, Biserica ramane de-a pururi aceeasi si viata ei in Duhul nu cunoaste adaugire sau micsorare. Traditia, fiind curentul de viata al Bisericii, sta in stransa legatura cu valorile si nazuintele spre desavarsire ale credinciosilor. Credinta si morala crestina sunt neschimbatoare, ca roade ale Descoperirii dumnezeiesti, iar Biserica a lucrat continuu pentru desavarsirea sufleteasca a credinciosilor, asa cum ne-o dovedeste istoria Bisericii inca de la aparitia crestinismului. Prin urmare, “Traditia”, in intelesul crestin, nu inseamna incremenire in forme moarte omenesti, ci numai pastrarea nestricata a adevarului Descoperirii dumnezeiesti, izvor nesecat de desavarsire.
In ce inteles, anume, se poate vorbi despre progresul Sf. Traditii?
Progresul Sf. Traditii inseamna dezvoltarea si adancirea acesteia. «Progresul pentru fiecare lucru, zice Vincentiu de Lerin, inseamna dezvoltarea acestui lucru din sine insusi. E cazul cu inteligenta, cu stiinta, cu intelepciunea; fiecare din acestea se dezvolta numai in felul propriu. In cazul religiei, dogma se poate dezvolta numai in ea insasi, in acelasi inteles, in aceeasi idee. Religia poate imita felul de dezvoltare al corpurilor, care desi cu inaintarea anilor isi dezvolta functiunile, ele raman, totusi, ceea ce erau…
Se poate adauga forma, infatisare, distinctie, totusi firea fiecarui gen ramane aceeasi”56 (Vincentiu de Lerin, Commonitorium, 23, Migne, P. L., L, col. 667). Prin dezvoltarea si adancirea Traditiei, deci, noi capatam o intelegere din ce in ce mai limpede a invataturilor descoperite de Dumnezeu. Aceste invataturi ajung a fi formulate de Biserica in mod solemn in Sinoadele ecumenice sau prin propovaduire con sfanta a acelorasi adevaruri dumnezeiesti, in “Dogme”, care sunt scurte formule de credinta, propovaduite in Biserica spre mantuirea noastra.