Cateva consideraţii despre practica rugăciunii lui Iisus

S-a scris mult despre sfintita rugaciune a lui Iisus, de-a lungul veacurilor, nume mari ale ortodoxiei, traitori ai pustiei, ruguri aprinse ale rugaciunii au pus experienta lor pe hartie pentru a ramane peste timp spre invatatura celor ce vor veni dupa ei, in acelasi gand. Nu ma voi apuca sa insir nici numele operelor respective nici numele celor ce au scris, ele fiind arhicunoscute si pe de alta parte sigur nu le-as putea mentiona pe toate.

De fapt nici nu este acesta scopul articolului de fata. Doresc sa trag un semnal de alarma, spre atentionarea celor neincercati. Aceasta deoarece, de cum s-a facut vorbire despre “Jurnalul duhovnicesc”, de cum s-a pomenit despre “efectele miraculoase” ale susmentionatei rugaciuni, entuziasmul unora a crescut brusc, periculos de mult. Ca un patit, vreau sa domolesc aceasta emulatie avertizand ca este o cale plina de primejdii pentru cei neincercati, pentru cei cu mintea inalta si pareri foarte bune despre ei insisi, pentru cei smeriti doar teoretic si pentru cei care vor sa ajunga pe culmi pe vreo scurtatura miraculoasa, adica fara o viata de osteneala, zdrobire, plangerea pacatelor.

Un alt motiv pentru care am purces la punerea in scris a acestor ganduri este si acela ca (in opinia mea) majoritatea covarsitoare a scrierilor ce fac referire la practicarea rugaciunii lui Iisus, sunt adresate “cunoscatorilor”. Putine sunt locurile in care se face referire in mod explicit la dificultatile legate de aceasta practica, lasand loc iluziei ca este suficient sa te apuci a zice “Doamne Iisuse….”, si in curand vei vedea Raiul. Nu ma voi apuca sa vorbesc de la mine, ca eu nu am nimic bun a spune, ci va voi supune atentiei cateva fragmente de text, extrase din cartea Rugaciunea lui Iisus in scrierile staretului Vasile de la Poiana Marului (1). In opinia mea ele sunt destul de elocvente, vorbind foarte lamurit in locul meu.

<<O buna parte din criticile si rezervele fata de rugaciunea lui Iisus sunt depasite fara dificultati deosebite daca se accepta distinctia intre cele doua nivele ale rugaciunii, cel ”practic” si cel “contemplativ”, numite si “rugaciunea practica” (lucratoare) si rugaciunea contemplativa”(vazatoare).>>

<<Stadiul practic se distinge de cel contemplativ printr-o caracteristica esentiala: primul apartine domeniului puterilor omului, al doilea insa este un dar gratuit de la Dumnezeu.>>

<<Toti, sustine el (Staretul Vasile de la Poiana Marului, de curand canonizat) citand un pasaj din Simeon al Tesalonicului, de la patriarh la ultimul monah sau laic, sunt datori sa practice in orice moment si in orice timp aceasta sfanta rugaciune a lui Iisus, chiar daca totusi trebuie sa admitem ca ei nu pot cunoaste lucrarea ei mestesugita, caci acest lucru este numai al monahilor care s-au lapadat de lume.>>

Vreau sa fiu mai explicit pentru cei care nu cunosc multe despre practicarea rugaciunii lui Iisus: exista doua trepte, prima si cea mai de jos numita cea lucratoare (practica) si pe care o pot aborda toti, monahi sau mireni, si cea vazatoare (contemplativa), care este accesibila doar celor ce s-au lepadat de lume.

<<Acest stadiu (cel contemplativ n.a.) este potrivit numai celor care si-au biruit patimile si se gasesc in acel stadiu de desavarsire tipic stilului de viata anahoretic: acestia sunt monahii care s-au “lepadat de lume”. Ceialti monahi, insa, si ei alcatuiesc marea majoritate, trebuie sa se limiteze la rugaciunea practica, cu care se combat patimile de care sunt inca legati.>>

<<In mod sigur Dumnezeu, Care vrea totdeauna binele omului, doreste si vrea sa-i inalte la stadiul contemplativ pe toti cei care se ostenesc in mod sincer si cu ravna in practica rugaciunii. Dar vai daca aceasta va ajunge sa constituie o pretentie: Unii, pe care se cuvine sa-I numim usuratici la minte, auzind ca prin aceasta rugaciune lucratoare a mintii se face o sporire grabnica, alearga inainte de vreme sa ajunga la rugaciunea vazatoare, socotind ca ea se afla la indemana celor care o doresc.>>

<<Mai departe Staretul Vasile spune:

De Dumnezeu insa se cade a ne teme iar nu sa fugim si sa ne lepadam de El din frica . Fiindca, intr-adevar, prin aceasta lucrare (a mintii) e nevoie de frica si cutremur, de zdrobire si smerenie, de multa cercetare a Sfintelor Scripturi si de sfatuirea fratilor celor de un gand cu noi, iar nu de fuga si de lapadare, nici de obraznicie (indrazneala) si randuiala de sine. Fiindca cel indraznet si obraznic, urmarind cele ce sunt mai presus decat vrednicia si intocmirea sa (Int. Solomon 3,21), alearga cu trufie sa ajunga inainte de vreme la rugaciunea vazatoare (contemplativa). Si iarasi: daca cineva visand in parerea lui ca ajunge la cele inalte , si-a agonisit o pofta (dorinta) satanica si nu adevarata, pe acestia usor ii prinde diavolul in mrejele lui ca pe o sluga a sa. Si ce avem noi cu sporirea inalta in sfintita rugaciune a mintii, daca dupa Sfantul Isaac de ea se invredniceste abia unul din zece mii?(dintre practicantii rugaciunii n.a.)? Fiindca e de ajuns pentru noi, patimasii si neputiinciosii, sa cunoastem macar urma linistirii mintii, care este rugaciunea lucratoare (practica) a mintii prin care sunt izgonite din inima momelile vrajmasului si gandurile cele rele, si care este lucrul monahilor incepatori si patimasi prin care se urca (de va voi Dumnezeu) spre rugaciunea vazatoare (contemplativa) si duhovniceasca.>>

<<Iar daca Marele Vasile porunceste monahilor necarturari sa savarseasca drept pravila aceasta rugaciune a lui Iisus cu numar si nu cu mestesug (arta), acest lucru se cuvine a fi inteles cum ca el aseaza acest lucru drep lege atat celor neinvatati cat si celor din lume (mirenilor), ca toti dupa masura lor sa laude pe Dumnezeu si sa nu fie trandavi.>>

<<…..pentru o asemenea rugaciune nu e de trebuinta nici de deprinderi nici de lepadarea de pofte lumesti, ci toti se pot ruga astfel, monah sau mirean, numai sa vrea acest lucru. Dar sfintita lucrare a mintii care este slavita si placuta lui Dumnezeu, este arta tuturor artelor si fara lepadarea de lume cu poftele ei, fara povatuire multa si invatatura, nu o poate gasi cineva; si din aceasta pricina a slabit acum lucrarea aceasta intre monahi si se petrece un razboi necontenit in cei ce nu cunosc puterea (sensul) scrierilor sfinte, si mai cu seama in cei ce n-au cercarea (experienta) luarii aminte (atentiei) a mintii la omul cel dinauntru. Asadar, pe langa toate acestea , se cade sa ne ferim de abaterile cele de-a dreapta si de-a stanga, care sunt deznadejdea si indrazneala (obraznicia).>>

<< Si iarasi, auzind despre marea facere de bine a lui Dumnezeu catre noi, pacatosii, nu trebuie sa ne obraznicim cu indrazneala lipsita de frica, fara o mare smerenie si lucrarea dupa putere a poruncilor, spre aceasta sfintita lucrare a mintii; ci intelegand pornirea cutezatoare si indrazneala care vin de la vrajmasul, sa fugim cu tarie de amandoua: si astfel, cercetand multe scrieri sfinte si sfatuitori incercati (experimentati) sa deprindem cu smerenie aceasta lucrare. Spre stiinta trebuie insa adaugat si aceea ca o mare arma impotriva vrajmasului si a poftei celei rele este aducerea aminte de moarte sau de gheena, ori de chinurile vesnice sau de infricosata judecata, de chinuitorii de la vamile vazduhului, sau de Imparatia Cerurilor si bucuria sfintilor, si de altele asemanatoare.>>

<<Sfantul Grigorie Sinaitul zice: “Nu se cade a ne teme sau a ne indoi a chema pe Dumnezeu; iar daca unii s-au si ratacit vatamandu-li-se mintea, apoi sa se stie ca au suferit aceasta din randuiala-de-sine si infumurarea mintii”>>

<<si desi in vechime, si nu numai in vremea de azi, multi s-au sfarsit (din viata) fara sa se fi invrednicit inca din viata aceasta de rugaciunea vazatoare, nu trebuie insa sa ne indoim de aceasta, fiindca nedreptate nu este la Dumnezeu (Romani 9,14) care, pentru toate ostenelile cu care s-au ostenit pe calea cea adevarata a Parintilor, calea rugaciunii lucratoare (practice), le da lor, putin inainte de moarte sau in ceasul mortii, lucrarea rugaciunii celei vazatoare cu care ei, ca si o vapaie de foc, trec prin vamile vazduhului, zice Sfantul Isihie, si soarta lor va fi impreuna cu cei sfinti care dupa Apostolul neprimind aici fagaduinta s-au ostenit toata viata lor intru nadejde (Evrei 13).>>

Lucrurile mi se par destul de limpezi. Acum. Cu 13 ani in urma, cand abia “descoperisem pe Dumnezeu” nefiind nici cununat in biserica am descoperit si aceasta carte. Dupa ce am citit mare parte din ea, dorinta de a avea vedenii, s-a aprins in mintea mea stramba. Ce a urmat, imi este rusine sa va spun, pacatele in care am cazut nu se cuvine a le aminti aici nici macar “acoperit”. Si cand te prinde cel viclean in mreje, nu scapi cu una cu doua, trebuie mers de multe ori la spovedanie si la Sf. Maslu. Si chiar daca nu este cineva sa ma poata intrece in prostie, am dorit sa avertizez prin cele de pana acum scrise, ca nu cumva, cineva sa pateasca ca mine. Doi ani m-am intrebat daca aceasta rugaciune este accesibila oricui, pana ce Domnul mi-a scos in cale “Jurnalul duhovnicesc”, in care am gasit raspuns. Desi duhovnicii pe care i-am intrebat, cerandu-le binecuvantare pentru practicarea acestei rugaciuni m-au atentionat sever, ca nu cumva sa ma apuc de metode mestesugite, cum ar fi respiratia sau inima, lucru care pe unii i-a dus la vatamarea mintii, am intalnit caz, in persoana Pr. Teofil Paraian care intr-o conferinta la care asistam, fiind intrebat pe aceasta tema, a indicat folosirea metodei respiratiei ca fiind fireasca. Nu trebuie sa luam lucrurile ad-hoc. Marii asceti, ajungand la nepatimire, nu mai stiu cum este a trai complicat, asa cum traim noi. De aceea uneori pare ca sfaturile lor sunt anapoda. Nu ei, ci noi traim anapoda si atunci percepem lucrurile ca fiind pe dos. Ultima oara, duhovnicul de la manastire, mi-a povestit legat de aceasta rugaciune, cum, cu catva timp in urma, cineva din Timisoara, a venit la spovedit. Acesta auzise in Catedrala Mitropolitana la slujba sfat, cum ca oricine poate practica rugaciunea (si in orice conditii). Si spune respectivul: “in scurt timp alergam pa camp si pe strazi gol, aruncand hainele de pe mine deoarece eram necununat cu cea cu care traiam”. Acestea fiind zise, imi cer iertare celor “cunoscatori” care gandesc ca a zice ceva despre practica rugaciunii lui Iisus la aceasta vreme este in plus, mai ales daca vorbitorul inca nu are numele trecut inca in Sinaxar. M-am gandit insa la cei neincercati care ar putea patimi ceva, si carora tare nu le doresc raul. Fie ca Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos si Preacurata Lui Maica sa ne mantuiasca pe noi pe toti. Amin!

Referinte:

(1)Dario Riccanello, Rugaciunea lui Iisus in scrierile staretului Vasile de la Poiana Marului, Editura Deisis, Sibiu, 1996

(Autor anonim)