Câţiva centimetri pătraţi de Rai

Îmi aminteam zilele acestea de copilăria mea…

Oh, cât de mică eram eu, Doamne, şi cât de mare era naivitatea mea! Te iubeam cu inima mea de copil, cu toate că încă nu ştiam bine cum arăţi. Seara, priveam icoana Sfântului Nicolae, de deasupra patului meu, şi mă întrebam de ce oare Tu, Doamne Iisuse, ai barba albă.

Ţi-aminteşti, Doamne, de vremea în care Te rugam să-mi dai şi mie un colţişor de Rai, atunci când voi veni la Tine? Oh, Doamne bun, cum mă mai străduiam să stau pe vârful picioarelor, ca să văd de cât loc aveam nevoie ca să încap la Tine în Rai. Mă ridicam pe vârful degetelor de la picioare ca să nu ocup mult spaţiu, înţelegând că n-aş putea îndrazni să-Ţi cer să-mi dai mai mult. N-aveam prea multe să-Ţi dau în schimb, şi totuşi voiam să mă primeşti lângă Tine. Şi astfel, Te rugam, Doamne, pentru câţiva centimetri pătraţi de Rai…

Dar, am crescut, Doamne, … mi-au crescut şi tălpile între timp. Acum aş avea nevoie de mai mulţi centimetri pătraţi de Rai, dar nu Te mai rog pentru ei …

Am înţeles, Domnul meu, că bucuria Împărăţiei Tale nu stă în bucata de Rai de sub picioarele mele, ci în faptul că de acolo aş privi mereu, neîncetat, Faţa Ta, dumnezeirea Ta. Şi dacă atunci, Doamne, n-aveam cu ce să-Ţi plătesc câţiva centimetri pătraţi de Rai…  ce-aş putea acum, Bunul meu, să-Ţi dau în schimb pentru a mă lăsa să Te privesc o veşnicie?

Oh, Doamne bun, primeşte-ne pe noi, pe toţi, în Raiul Tău! Nu căuta, Doamne, la buzunarele sufletelor noastre … mulţi dintre noi nu vom avea îndeajuns de multe fapte bune ca să merităm măcar să intrăm ultimii în Raiul Tău. Dar caută, Cunoscătorule de inimi, în sânul sufletelor nostre şi vei găsi acolo dorinţă tremurândă de a rămâne pe veci cu Tine, de a petrece veşnicia împărtăşindu-ne de fumuseţea Chipului Tău. Varsă mila Ta peste această dorinţă a noastră, şi deschide-ne nouă uşile Raiului!

(Talita)