Claudiu: „Căutam o predică vie, curată, plină de entuziasm, căutam un păstor de suflete adevărat”
Cum am ajuns eu în Biserică? Un coleg de liceu, Toni, m-a dus odată la Catedrala din Galați, la o slujbă, chiar în Săptămâna Patimilor. Deși mă așteptam să mă plictisesc de moarte și să particip doar pentru a bifa ”o venire la biserică” iar apoi să aștept răsplata lui Dumnezeu, totuși m-a surprins cum cânta corul de la strană. Mi-aduc aminte, era prin ’97-’98, nu mai rețin exact, că strana era plină de teologi, diaconi și preoți, și se cânta dumnezeiește, și nu-mi venea să cred că-mi place. Efectiv nu mă așteptăm să îndrăgesc ceva ce respingeam categoric înainte. Dar asta pentru că nu ascultasem niciodată un asemenea cor, o muzică așa de frumoasă, care mergea direct la suflet. Am plecat și n-am mai ajuns pe la biserica câțiva ani de atunci.
Totuși, în anul 2002, Dumnezeu m-a chemat iarăși la El printr-o conjunctură de întâmplări, și astfel, având în memoria sufletului sentimentul înălțător pe care mi-l dăduse muzica bizantină cu câțiva ani în urmă, m-am întors tot la Catedrală căutând să trăiesc iarăși aceeași bucurie. Am venit aici la Sfânta Liturghie trei ani de zile și aveam 3 motive clare pentru care participam la Liturghie doar aici și nu în alte parohii: solemnitatea slujbelor cu arhiereu, cântarea corului și predicile preasfințitului Casian. La aceastea se adăugau arhitectura și frumusețea extraordinară a Catedralei. Totuși, fără cele trei motive principale, arhitectura n-ar fi fost de ajuns să mă atragă.
În tot acest timp, mai aveam momente când mă plictiseam și vroiam să merg și la alte parohii pentru a vedea cum este. Căutam ceva… căutam o predică vie, curată, plină de entuziasm, căutam un păstor de suflete adevărat, căutam o comunitate care să mă primească cu brațele deschise…
A trecut vremea și am plecat la București la facultate. Aici mergeam la slujbe la Patriarhie pentru că știam că grupul de psalți de la strană cântă dumnezeiește și asta mă ajuta mult să fiu atent la slujbe și să particip cu drag. Totuși, uneori nu agream Corala care cânta la Sfânta Liturghie duminica, și slujbele țineau prea mult și intervenea plictiseala.
Odată mi-a venit un gând, și am zis: „mă voi duce acolo unde cântă cel mai bun cor din țară, Stavropoleos.” Am căutat biserica și am găsit-o. De atunci, toată facultatea, 4 ani de zile, am mers numai la biserica Stavropoleos din centrul vechi al Bucureștiului, împreună cu soția și fetița noastră. Ce-mi plăcea aici? Muzica bizantină cântată la strană, rânduiala extraordinară pe care o ținea părintele, numărul foarte mare de tineri, peste jumatate din cei prezenți erau persoane până-n 35 de ani, și predica mereu actuală și conectată la ce se întâmplă în viața noastră de zi cu zi.
Astăzi locuiesc în Galați și merg la biserica parohiei din care fac parte. Deși în continuare caut aceleași lucruri, totuși răspunderile vieții de familie, dintre care creșterea copiilor în principal, mă obligă să fiu mai statornic și să merg la slujbe în parohia noastră.
Îmi pare rău când merg în vizită în alte parohii și văd biserica plină, dar fără tineri, sau în număr foarte mic, și-mi zic: „Aici e o problemă! Tinerii nu găsesc nimic de care să fie atrași…”
(Claudiu)
