Căutarea ”gândului lui Dumnezeu”
Interviu cu Ieromonahul Siluan, Consilier al Departamentului Cultural şi de Tineret din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.
Georgiana T.: Părinte, problemele cele mai frecvente ale tinerilor şi ale adolescenţilor sunt: neînţelegerile din familie, decepţiile în dragoste sau dezamăgirile venite din partea prietenilor. Dumneavoastră sunteţi consilier, ce îi învăţaţi pe tinerii care se confruntă cu problemele menţionate şi nu numai? Ce ar trebui să înţeleagă, de fapt, tânărul contemporan prin consiliere? Cum poate fi el ajutat?
Ieromonahul Siluan: Înainte de toate cred că este foarte important să plecăm de la realitate. Ce ne spune realitatea? Realitatea este că fiecare om a trecut, trece sau va trece prin astfel de situații. De ce? Pentru că fiecare astfel de situație, din cele enumerate mai sus, este un moment de criză, adică de judecată (după cum se traduce cuvântul criză, ”crisis” din limba greacă). Adică ceva se judecă în noi atunci, felul de gândire, felul de relaționare cu cei din jur. Și acestea duc, dacă sunt înțelese corect, la maturizare. Doar că atunci când intrăm într-o situație dureroasă, nu prea ne arde să ne gândim la ceva, pentru că ne doare rău tot ce avem în noi, și partea emoțională este cea care preia controlul…
Doar după ce se liniștește partea emoțională, avem mare nevoie să începem să gândim, să vedem de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Și vom vedea, cu ajutorul Domnului, partea de înțelepciune pe care o putem trage din situația respectivă. Însă, de multe ori, avem nevoie ca situațiile dureroase să se repete, uneori chiar de multe ori, ca noi să fim deciși să luăm o decizie… Am lucrat cu tineri care erau de acord să facă ceva cu viața lor, după astfel de evenimente dureroase, în schimb, alții, nu voiau să facă nimic, și atunci situațiile dureroase se repetau, doar că cu o intensitate și mai mare.
Procesul consilierii, de care mă întrebați, are ca și punct de plecare realitatea însăși trăită cu Dumnezeu. Punerea față în față a percepției cu realitatea, lumea lui ”trebuie” cu lumea lui ”este”, două lumi în care trăim de foarte multe ori, și care dacă nu sunt înțelese corect pot duce la multe dureri. Îmi spunea cineva – ”dezamăgirile apar când există amăgiri” sau altcineva – ”nu îți mai face iluzii, ca să nu ai deziluzii”. Și foarte important în acest demers este căutarea ”gândului lui Dumnezeu” pentru mine. Pentru că în fiecare situație, Domnul are un gând cu mine, așa ca, încet încet să ajung la libertatea adevărată, aceea de a trăi mereu cu El.
Georgiana T.: Unii tineri se lovesc inevitabil şi de anumite frământări existenţiale. Ei îşi doresc să vorbească cu cineva despre Dumnezeu, despre veşnicie chiar, îşi doresc să le răspundă cineva direct la diverse nedumeriri de ordin spiritual. Însă, de cele mai multe ori, acea persoană lipseşte din vieţile lor. Biserica poate veni oare cu răspunsuri clare pentru aceşti tineri, cu un sprijin sau cu o încurajare?
Ieromonahul Siluan: E foarte important ca tânărul să nu ignore frământările existențiale, ci să le dea curs, și să caute răspunsuri. Biserica este singurul loc în care înțelegem cine suntem cu adevărat, care este rostul nostru. Dar pentru asta e imperios necesar să căutăm un duhovnic, care să ne călăuzească pe calea autentică a descoperirii de sine. Noi nu suntem decât prin Dumnezeu, și oricâte răspunsuri autentice am căuta în afara lui Dumnezeu și a Bisericii Sale, sunt sortite eșecului, adică vor fi înșelătoare.
Georgiana T.: Tinerii şi adolescenţii îşi doresc foarte mult sa aibă prieteni adevăraţi, dar dacă nu reuşesc sa întâlnească persoanele potrivite, este mai bine ca aceştia să fie mai singuratici, mai retraşi?
Ieromonahul Siluan: Prietenii sunt foarte importanți pentru viața noastră, și în funcție de anturajul lor ni se modelează și felul de a gândi, de a ne comporta, de a percepe și trăi viața. Dar ca să am prieteni, e important să înțeleg acest termen. Când vreau să intru într-o prietenie, de fapt îmi asum niște responsabilități – de a împărtăși cu el dureri și bucurii, de a mă implica în viața lui, de a-mi pune sufletul pentru el. Prietenia este o alegere care mă responsabilizează și mă formează. Nu aș încuraja retragerea în singurătate a unui tânăr, în cazul în care nu își găsește prieteni, ci din contra, l-aș încuraja să ceară de la Domnul adevărați prieteni. Și apoi să caute să frecventeze medii în care ar putea să îi găsească – strana de la biserică, activitățile de tineret ale parohiei, Asociațiile de tineret ale Bisericii – ASCOR, ATOR, LTCOR etc. în care se pot face prietenii foarte frumoase, chiar cu perspective de căsătorie.
Georgiana T.: Tinerii care merg la Biserică, care au un duhovnic fie de puţin sau de mult timp, care ţin post şi au adoptat o altă atitudine în această societate secularizată, sunt etichetaţi de cei din jur drept „fanatici” sau „habotnici”. Care este îndemnul dumneavoastră pentru aceştia? E bine să ascultăm în tinereţe de părerile lumii? Acestea deseori alungă bucuria din inimile noastre.
Ieromonahul Siluan: Înainte de toate, e mare nevoie să fim conștienți de două lucruri:
a) nu putem să trăim un creștinism fără mărturisire. Însăși viața unui tânăr care și-a asumat trăirea adevărată a credinței, este mărturisitoare – în gesturi, vorbe, vestimentație, distracții, anturaj etc.
b) nu putem fugi din lume, pentru că monahismul este doar pentru cei chemați în acest sens.
Deci, două aspecte pe care e nevoie să le luăm în seamă. Oare se pot împăca? Oare putem trăi în lume, fiind mărturisitori, fără să fim catalogați ”habotnici”? Oamenii oricum ne vorbesc, oricum vom fi catalogați, într-un fel sau altul. Mărturisirea însăși a credinței aduce uneori hule și batjocuri din parte altora, după cuvântul Scripturii care zice că cei care vor să slujească Domnului să își pregătească sufletul de ispite. Ispite de la familie, de la colegi, de la cunoscuți… De aceea cred că e foarte important ca tinerii credincioși să aibă întâlniri constante cu cei care au aceleași căutări, ca să se întărească unii pe alții în trăirea autentic creștină. În acest sens am menționat mai sus acele asociații ale Bisericii, care pot asigura un cadru potrivit pentru astfel de întâlniri.
Georgiana T.: Şi pentru că am amintit de bucurie, cum ar trebui să ne raportăm la aceasta? Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: ,,Bucuraţi-vă pururea”. Cum ar trebui să fie exprimată această bucurie? În tinereţe ni se pare imposibil practic să ne bucurăm neîncetat.
Ieromonahul Siluan: Da, bucuria este o poruncă…dar cum putem să o împlinim? Când avem dureri, tristeți, eșecuri, decese în familie, pierderea celor dragi etc etc. Cum poată să ne ceară Domnul să ne bucurăm pururea? Oare asta înseamnă să nu mai plângem? Să nu ne doară când cineva drag pleacă din lume?…să ne bucurăm în toate acestea?
Pentru a înțelege aceste aspect, e mare nevoie să facem distincție între bucuria ca și emoție, și bucuria ca și trăire duhovnicească. Deși folosim același cuvânt, sunt două realități diferite. Bucuria, ca și emoție, este trecătoare, ca și vremea. Ea face parte din emoțiile pe care le trăiește psihismul nostru. Ea este înlocuită de tristețe, de mânie sau alte stări trăite. Nu tot așa este cu bucuria duhului. Ea este cea care dă inimii nădejdea și pacea lui Dumnezeu, indiferent ce se întâmplă în psihismul nostru. Adică eu pot avea bucurie a duhului chiar dacă psihismul meu trăiește alte stări – tristețe, durere etc. Ce să fac atunci? E important să îmi trăiesc tristețea și durerea cu Domnul, și El va da inimii mele bucuria Lui, pe care nimeni nu o va lua de la noi.
Georgiana T.: Am auzit de foarte multe ori faptul că fericirea trebuie căutată înlăuntrul nostru. Cum să facem ca această fericire să nu vină din exterior, să nu depindă de persoanele din jurul nostru?
Ieromonahul Siluan: Vreau să spun că adevărata fericire vine din trăirea mea cu Domnul, chiar dacă în mine este durere și tristețe. Dacă noi am fost învățați că vom fi fericiți, dacă vom avea sau dacă vom realiza ceva, acea fericire se va lua de la noi, pentru că nu ține. Fericirea este cea care ține pentru totdeauna, și aceasta nu o poate da decât Domnul. E foarte important să vedem ce căutăm, și care este gândirea noastră. Dacă noi căutăm înțelegerea cea duhovnicească, atunci vom înțelege că adevărata și singura fericire vine din trăirea cu Domnul. Dar asta un înseamnă că vom fi purtați pe palme, că vom avea toate bogațiile sau că toți oamenii ne vor vorbi de bine. Ce înseamnă să fii fericit în lumea aceasta? Să ai de toate, să fii sănatos, să te asculte copiii, să ai tot felul de reușite etc etc. Și se trezește omul că alege să fie cu Domnul, și de multe ori cele pe care le-a așteptat, nu apar, ci din contra – apar boli, lumea îl judecă, prietenii îl părăsesc etc…și apar dureri pe care nu le-a așteptat…De fapt aceste dureri ale nașterii, înțelese duhovnicește, vor da fericirea nașterii în Domnul.
Georgiana T.: Din ce moment începe tristeţea să devină un păcat? Cum să evităm ca tristeţea să se zămislească în inimile noastre?
Ieromonahul Siluan: Tristețea care distruge este cea care ne rupe încrederea în Domnul, și care ne duce la deznădejde. Pe aceasta să o spunem Domnului, prin duhovnicul nostru, ca să nu se cuibărească în noi. Să lucrăm cu Domnul, mărturisindu-I toate stările care ne încearcă, și El nu ne va lăsa.
(Interviu realizat de Georgiana T.)
