Ce au în comun Sfinții Părinți și reclamele?

Ce ar putea avea în comun Sfinţii Părinţi şi reclamele? Aparent, nimic! Privind însă mai atent asupra lucrurilor, vom vedea însă cum, atât Sfinţii Părinţi, cât şi reclamele, cunosc foarte bine Omul.

Sfinţii şi oamenii care uneltesc reclamele observă cu aceeaşi atenţie psihicul, Sufletul şi patimile omului. Scopul cunoaşterii lor diferă însă, cei dintâi cunoscând mişcările Sufletului şi ale psihicului în chip de Iubire, spre tămăduire şi mântuire, iar cei de pe urmă cunoscându-le în chip egoist, spre o mai mare întunecare şi cădere.

Sfinţii Părinţi îndeamnă la cunoaşterea de sine pentru a se descoperi Chipul lui Dumnezeu din om. Cunoaşterea acestui Chip duce, mai apoi, la vederea păcatelor proprii, la înţelegerea modului în care lucrează patimile, care întunecă Mintea şi rătăcesc Inima, şi, mai apoi, la ferirea de toate relele, chemând neîncetat ajutorul lui Dumnezeu. Într-un cuvânt, Sfinţii Părinţi urmăresc eliberarea omului de lanţurile nevăzute ale patimilor văzute.

La rândul lor, cei care produc reclamele, urmăresc mişcările pătimaşe ale Sufletului şi profită de ele, în chip egoist, pentru câştig material sau pentru faimă (slavă deşartă). Reclamele nu mai sunt demult nişte simple îndemnuri comerciale, ele implicând astăzi adevărate strategii psihologice de manipulare şi vrăjire a celor cărora li se adresează.

Cunoaşterea patimilor pentru a ne elibera de ele este o lucrare duhovnicească, pe când cunoaşterea lor pentru a profita de ele este o lucrare diavolească. Oricărei patimi, reclamele i-au găsit soluţia „benefică”, satisfacerea ei, pentru un sentiment de împlinire şi încredere în sine. Precum se vede pretutindeni, „ingredientele” folosite în reclame nu sunt „de post”, acestea întunecând Mintea şi omorând viaţa Sufletului. Reclamele îl înrobesc pe Om şi mai mult patimilor deja existente în el.

Fiecare reclamă se vrea pe sine idol, căruia Omul să i se închine şi să îi slujească. Astfel, aproape fiecare reclamă închipuie câte o patimă. La rândul ei, fiecare patimă îşi are diavolul ei care o „gestionează”. Când omul a început să slujească patimilor (diavolilor), acestea l-au răsplătit cu singura răsplata pe care o aveau la îndemână, cu înrobirea (manipularea), cu suferinţa şi cu moartea. La rândul lor, reclamele îi aduc omului aceleaşi roade: complexe, înrobire (manipulare), suferinţa şi moarte (întâi sufletească, apoi trupească).

Strategiile şi tehnicile de manipulare uzitate în reclame sunt axate pe obţinerea controlului asupra comportamentului, a gândirii şi a sentimentelor omului, mai ales prin exploatarea necesitaţilor fundamentale ale omului: nevoia de hrană (alimentaţia), nevoia de siguranţă (bunăstare materială), nevoia de integrare într-un anumit grup social (sociabilitatea) şi relaţiile trupeşti (sexualitatea). Reclamele se folosesc de sexualitate ca de unul dintre cele mai plăcute „ingrediente”. Ţinând cont că desfrânarea este una dintre patimile cele mai răspândite, sexualitatea înfăţişată în reclame aduce producătorilor cel mai mare profit.

Manipularea se realizează însă treptat: Omul este redus la stătură de individ (sau obiect), devine frustrat, totul în jurul său ajunge mânjit de patimi (mândrie, îmbuibare, confort, sexualitate), iar existenţa sa ajunge condiţionată de lucruri străine de realitate. Reclamele creează standarde şi nevoi inexistente, închipuite. Apoi, repetarea obsesivă a aceluiaşi tipar (fals) creează senzaţia că standardul propus este singurul posibil. În cele din urmă, cei care nu adoptă tiparele impuse ajung să fie respinşi de societate. Din teamă de singurătate, oamenii ajung să se comporte precum le dictează reclamele.

Reclamele sunt „o nouă formă de iconografie”, sunt chipul lumii căzute, care nu ridică Mintea la Dumnezeu, înfăţişând Realitatea, ci o coboară în Întuneric, prin amăgire şi iluzie. Prin reclame, realitatea este desfigurată, Omul ajungând să trăiască într-un Întuneric dens, în care Dumnezeu, Sinele şi Aproapele nu mai au Chip şi prezenţă reală. Reclamele sunt sufletul lumii căzute, pe când Sfinţii Părinţi sunt Chipul lumii reale, lume bună şi liberă. Sfinţii Părinţi vor ca fiecare om să se cunoască pe sine, ca făptură a lui Dumnezeu, pentru a fi liber.

Reclamele vorbesc pe limbajul căzut al patimilor. Pentru aceasta, ca reclamele să nu mai aibă putere asupra noastră, avem nevoie să ne despătimim, alungând din inima noastră toate patimile. Sfinţii Părinţi ne ajută să înţelegem lucrarea patimilor, ca prin Post, Rugăciune, Iubire şi Smerenie, acestea să nu mai aibă putere asupra noastră. Când în noi se va sălăşlui Dumnezeu, atunci reclamele nu vor mai vorbi pe limba noastră, iar noi le vom vedea străine şi urâte, precum şi sunt.

(Teodor Danalache – Creștin Ortodox)