Ce bine îmi face suferinţa!
Sunt momente în care suferinţa ne arată cât suntem de umani şi vulnerabili, cât de mult ne cunoaştem sufletul şi prietenii adevăraţi, pentru că doar în greutăţi ne cunoaştem cu adevărat, cu bune şi rele, adică aşa cum suntem, putând descoperi în noi forţe nebănuite sau slăbiciuni ce ne întristează şi ne duc la deznădejde.
Poate la fel de mult cum ne afectează propria suferinţă sau chiar mai mult, ne apasă durerea şi întristarea celui drag,pentru că nimic nu e mai dureros decât să vezi cum o persoană dragă ţie suferă şi tu nu poţi face nimic să îi alini durerea.
În asemenea momente, de durere, poate chiar de deznădejde, încercăm să ne întrebăm unde şi cu ce am gresit, ce are Dumnezeu cu noi sau de ce ne-a uitat;ne framântăm, ne supărăm pe noi, pe soartă, pe Dumnezeu, căutam răspunsuri şi dacă nu găsim ne îndepărtăm de Creator şi de biserica Lui şi nu mai spunem:”Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”; nu ne dăm seama că noi nu putem înţelege deplin voia Sa,că Dumnezeu nu ne-a părăsit şi nu ne dă mai mult decât putem duce.. „Nu căuta ceea ce e mai presus de tine, şi nu iscodi ceea ce e mai tare decât tine…căci nu-ţi foloseşte de a vedea cu ochii tăi ceea ce e ascuns.”Când sufletul nostru e întristat până la moarte, vom zice ca Iisus:”Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la mine paharul acesta!Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti!”
Nu te gândi că toate sunt pierdute,pentru că tocmai atunci toată greutatea Ţi-o poate preface în bucurie;aşa cum suferim noi,au suferit sau au fost ispitiţi şi sfinţii, deoarece încercările oricât de grele şi supărătoare ar veni îl smeresc, îl curăţesc şi îl inţeleptesc pe om şi: „Celui ce va birui, zice Domnul, voi da lui să mănânce din pomul vieţii.”
Ce e cel mai important e ca Domnul să ne dea putere împotriva întristărilor, pentru că fără ajutorul Lui ne vom afunda ca Petru în marea vieţii.
Poate că mulţi ne gândim :de ce eu trebuie să sufăr,de ce mi se întamplă mie asta? Răspunsul s-ar putea să fie că Dumnezeu te iubeşte şi ca îţi oferă şansa să te desăvârşeşti pentru că :”Mulţi îl urmează pe Iisus pe Muntele Fericirilor,dar foarte puţini până pe Golgota, până pe cruce. Până pe cruce n-a străbătut decât iubirea maicii Sale şi a ucenicului iubirii!”
(Monica Frăţilă)
ionutz
ianuarie 4, 2009 @ 11:43 pm
Frumos articol!Suferinta ne uneste….pacatul ne desparte!