Ce este lectura: act de ghicire”, „descifrare”, confruntare, dublă spovedanie?

În mod ideal, lectura ar trebui percepută drept una din cele mai plăcute îndeletniciri umane, iar cartea drept cel mai curat izvor de înţelepciune. Din păcate însă, realitatea diferă, iar aceia care mai afirmă astăzi, cu mândrie, că citesc literatură, sunt din ce în ce mai puţini. Într-o societate dezinteresată de valorile morale şi aflată într-o febrilă căutare a bunurilor materiale, cei ce îndrăznesc să viseze sunt timizi. Căci ce înseamnă lectură, dacă nu vis, cufundare într-o altă lume, zbor spre un alt tărâm…?

Cartea este întâi de toate izvor de cunoaştere, modalitate de perpetuare a înţelepciunii, a învăţăturii, păstrătoare a tradiţiilor şi apărătoare a sufletului şi a moralităţii, dar şi o reprezentare a unei alte lumi, nu neapărat ideale, dar măcar puţin mai bune, înălţătoare, eliberatoare.

Însuşi actul citirii este o desprindere a minţii şi a sufletului de trup, o eliberare din strânsoarea dureroasă a cătuşelor acestei lumi monotone, lipsite de culoare, şi o trecere într-o altă dimensiune. Sentimentele născute în momentul cufundarii în lectura sunt imposibil de descris, întrucât, fiind percepute cu inima şi nu citite cu mintea, nu pot fi transmise în simple şi seci semne scrijelite pe hârtie, semne numite… cuvinte. Aşa cum reiese şi din mărturisirea lui Nicolae Manolescu, trebuie tu însuţi să citeşti pentru a putea înţelege frumuseţea şi importanţa acestui act. La ce sunt bune cărţile? Îmi vine să răspund: la totul şi la nimic. Poţi trăi foarte bine şi fără să citeşti. Milioane de oameni n-au deschis niciodată o carte. A vrea să le explici ce pierd e totuna cu a explica unui surd frumuseţea muzicii lui Mozart. (…) Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută”.

N. Steinhardt afirma: ”Lectura este un act de ghicire şi descifrare. Cititorul operează asemenea ghicitorului în palma ori în cafea şi, totodată asemenea psihanalistului; el descifrează. Ce descifrează? Opera, fireşte, întrucât, chiar dacă în aparenţă este ficţionala, sub masca de simboluri şi corespondente, în ea răsună Adevărul: “minciuna artei zămisleşte un Adevăr cu totul superior nenorocitelor sărmane adevăruri ale realităţii”.

Lectura este de asemenea o dublă spovedanie; pe de o parte a autorului, care îşi mărturiseşte credinţele, slăbiciunile, temerile, iar pe de altă parte a cititorului, care odată ieşit din tărâmul atent zugrăvit al autorului, găseşte răspuns la propriile întrebări, îşi afirmă propriile concepţii şi îşi accepta temerile. Adevărata lectura începe atunci când închizi cartea şi rămâi fata în faţă cu tine însuţi: “Lecturi fertile nu sunt acelea din care afli ce spune altul, ci ce-ai vrea să spui tu. Lecturile fertile îţi descoperă propria personalitate.“ (Constantin Tsatsos)

Emil Cioran înţelegea cu adevărat actul lecturii şi mărturisea: ”Citesc, citesc. Lectura este evaziunea mea, laşitatea mea cotidiană, justificarea incapacităţii mele de a lucra, scuză pentru toate, valul care-mi acoperă eşecurile şi neputinţele.”

(Ștefănița Elena)