Ce este smerenia?

Se vorbeste mult despre smerenie, dar ce este ea? Cum o dobandim? De unde stim daca am dobandit-o sau nu? La ce ne foloseste sa fim smeriti?

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a spus: „Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre. Caci jugul Meu e bun si povara Mea este usoara.” (Matei,11:28-30)

Este limpede la ce ne foloseste, omul smerit si bland isi gaseste odihna sufletului, scapa de chinul tuturor patimilor si grijilor care il impovareaza si il obosesc. Prin smerenie si cu blandete, se lasa la o parte povara grea a acestei lumi, luandu-se spre purtare jugul si povara Domnului, jug care este bun si usor de purtat.

Dar in practica ce sa insemne toate acestea? Care este acest jug si aceasta povara? Cum sa le luam asupra noastra? Domnul ne zice: „invatati-va de la Mine”. Sa ne invatam de la El, Cel care a purtat mai inainte de noi toate crucile noastre, toate poverile noastre. Le-a purtat cu smerenie si blandete, facand mereu voia Tatalui Ceresc, vorbind mereu si lucrand doar ceea ce vedea si primea de la Tatal. Acesta este jugul cel usor de purtat si care odihneste sufletele, facerea voii Tatalui Ceresc.

Porunca cea dintai este iubirea lui Dumnezeu din toata inima, si cu toata puterea. Si cum aratam mai bine iubirea noastra fata de El, daca nu lucrand ceea ce ii este placut Lui? Asa cum a facut toata viata Sa Domnul Hristos? Smerenia este sa facem ceea ce ii este placut lui Dumnezeu, cu renuntarea la ceea ce ne place noua daca stim ca Lui nu-i place. Oare facem noi asa? Ne intrebam la fiecare pas: „Oare ceea ce fac eu acum este placut lui Dumnezeu?”. Si daca simtim ca Lui nu-i place, avem oare taria sa renuntam la voia noastra ca sa ii facem Lui o mica bucurie?

Dumnezeu este oare cu adevarat viu si prezent in viata noastra prin ceea ce facem noi din dragoste pentru El, sau il dam la o parte mereu si mereu din viata noastra spunandu-I ca stim noi mai bine ce sa facem spre folosul nostru? Aici intervine smerenia… Voia noastra o facem de atatea ori, dar de cate ori renuntam la ea pentru a face o bucurie lui Dumnezeu, pentru a-I arata ca pe El il iubim mai mult ca pe noi?… Cu gura o spunem, insa o aratam si prin fapte? Eh, prin fapte mai greu, pentru ca este nevoie de smerenie si blandete, greu de obtinut de cel care se iubeste pe sine mai mult decat orice. Si aici ma aflu de multe ori si eu, din pacate, prin fapte, ca din gura zic eu altceva… Insa iata care este rasplata acestei incercari: „veti gasi odihna sufletelor voastre”, si oricine a incercat macar o data sa isi taie voia proprie din dragoste pentru Dumnezeu, stie ca asa este, primeste o mare mangaiere, pace si odihna…

Si ramane intrebarea: cum sa ajungem la aceasta smerenie daca iata, suntem niste incapatanati si tot pe ale noastre le facem, suntem niste fricosi si tot pe ale noastre le facem, suntem niste nevrednici si tot pe ale noastre le facem. Cum sa iesim din acest cerc vicios?

Rapunsul este mereu la Domnul: „Cere si vei primi”… rugaciunea… cerem smerenie si o vom dobandi! Cum? Asta numai Domnul o stie pentru fiecare in parte, El stie sa lucreze cu inima fiecaruia, ii randuieste in viata tot ceea ce este necesar pentru smerirea lui, trebuie doar sa o ceara… Sa cerem necontenit smerenia, sa cerem necontenit puterea sa taiem voia noastra proprie pentru a putea iubi, caci iubirea de Dumnezeu face ca jugul sau sa fie bun si povara Sa sa fie atat de usoara… Iubirea da aripi! Sa ii cerem lui Dumnezeu sa ne invete sa Il iubim, sa ne dea iubire pentru El, ca fara de El noi nu putem nimic… Iata smerenia…

Domnul fie laudat!”