Ce face ruga fierbinte de mama

A fost odata ca niciodata o adolescenta…adica EU. Eram adolescenta si incercam sa par, si totodata sa fiu rebela. Implinisem de putine zile 18 ani dar ma consideram deja un adult, desi pe interior continuam sa fiu un copil nepregatit sa infrunte obstacole, un copil ce simtea absenta pupicului de noapte-buna si care era obisnuita ca bratele mamei s-o fereasca de rautatea oamenilor.

Dar, la scurt timp de la majorat, prietenul meu a decis sa rupem relatia iar la scoala nu-mi era tocmai bine, asa ca am decis sa-mi iau viata. Dar am fost lasa si in ultima clipa am renuntat.

Ingrozita de cele ce aflase de la mine, mama se ruga la Dumnezeu sa ma apere. Din disperare mama m-a “impins” in bratele unui asa zis calugar. Sarmana a crezut ca acesta ma poate ajuta, dar in loc sa ma indrume spre a descoperi adevarata credinta acesta a utilizat incantatii incat dupa o saptamana am ajuns sa-mi reneg familia si sa nu doresc decat a sta in preajma aceluia. Nu stiu cu exactitate ce gandea insa imi repeta mereu ca voi fi maica si ca ma voi calugari. Am stat sechestrata o saptamana si eram parca hipnotizata. Luata din acel loc, mai mult fortat de catre parintii mei, cu greu m-am dezobisnuit fara acea persoana care-mi facuse mai mult rau psihic, dat fiind faptul ca in preajma mea rostea incantatii incat ma facea sa cad intr-o stare specifica epilepsiei. Chiar si acasa am trait clipe de agitatie, clipe in care imi doream sa fie langa mine. Singura persoana care a reusit sa ma scoata din starea in care ma aflam, si sa ma incurajeze sa merg din nou la scoala, a fost moasa mea. Circa o luna de zile de la intalnirea cu respectivul, n-am pus picior in scoala si nu voiam sa merg in vizite sau sa realizez alte activitati care inainte de acea saptamana imi faceau placere.

Desi au trecut 5 ani de atunci tin minte ca, la mijlocul lunii februarie, moasa a vrut s-o insotesc intr-o excursie. Am vizitat impreuna cu dansa o manastire deosebita. Ma aflam pentru prima oara pe drumul atat de anevoios dar care iti aduce atata bucurie in suflet cand padurea isi desface portile si te lasa sa vezi printre minunile create de Dumnezeu, o minune creata de om pentru multumirea lui Dumnezeu- schitul Patrunsa. Acolo am cunoscut un calugar deosebit care mi-a dat incredere in fortele mele : “nimic nu se dobandeste fara lupta si fara ispita”, “insa rugaciunea biruieste”.Asa s-a si intamplat! Am biruit acele suferinte, am trecut cu bine peste traumele psihice, iar acum sunt in stadiul cand ranile se cicatrizeaza . Ii multumesc lui Dumnezeu si duhovnicului meu, precum si parintilor care desi n-au stiut in mainile cui isi arunca copilul…insa totul este bine cand se termina cu bine si cele mai frumoase povesti sunt cele cu final fericit.

(Un suflet trist)