Ce faci cu marele premiu de la Loto?

Mulţi oameni au fantezia cu marele câştig la Loto. Fiecare îşi doreşte să câştige imensa sumă şi crede că va face mult bine celor din jur cu banii primiţi. Aşa o fi sau nu, nu ştim, în orice caz, lumea visează să câştige într-o bună zi. Altfel nu ar fi cozi duminică dimineaţă la agenţiile Loto. Şi eu am îngroşat-o pe una de câteva ori, rugându-mă înainte, evident, la Sfântul Nicolae (care, apropo, să nu uităm că lângă pungile cu bani mai are şi o ditamai nuiaua cu care nu vrei să fii târnosit pe cocoaşă), după care am traversat într-un suflet bulevardul spre agenţie, ca să scap de incredibila povară a vreo şapte lei.

Îţi spui că e un act ca oricare altul, dacă îţi dă Dumnezeu câştigul, îl duci, n-ai ce face, asta-i viaţa, te supui. Dacă nu câştigi, iar asta e, continui să te duci la muncă, făcându-ţi planul despre ce o să-i trânteşti în faţă şefului când o să câştigi şi cum o să ieşi trântind uşa şi neoprindu-te decât la o agenţie de turism, să faci un Bora Bora, pentru început.

Când îţi vine fantezia asta cu Loto, cred că începi să te simţi puţin vinovat. Adică tu, bun creştin, îţi pui speranţa fericirii tale în bani, în ochiul dracului? Şi imediat începi să-ţi modifici fantezia în care trăiai ca un paşă. Câştigi, dar tu o să faci milostenii şi daruri.

Întâi îi umpli pe ai tăi. Însă asta e o muncă incredibil de grea, fiindcă, dacă le aloci prea puţin, iar te simţi vinovat, iar dacă începi să le dai din gros, realizezi că un premiu obişnuit la Loto e practic nimic. Cu chiu, cu vai, le iei la ai tăi o casă mai serioasă, lui taică-tu îi faci un mic atelier superutilat cu scule şi ustensile de tot felul, toate numai de firmă bună, că e bătrân şi tare îi mai place să şurubărească. La fraţi le iei câte un apartament şi gata, poţi fi liniştit, ţi-ai făcut datoria! E rândul tău să te simţi bine, aşa că o iei voios spre marginea oraşului şi un singur gând ţi se bălăngăne în cap: BMW M5.

Dar banul chiar că-i ochiul dracului chiar şi atunci când nu-l ai decât în fantezie! Nici bine nu te-ai odihnit după ce i-ai făcut oameni pe toţi, că sari ca ars, dându-ţi seama că ai uitat esenţialul: lui Dumnezeu şi la săraci n-ai dat nimic! Şi ce să mai dai, că abia ai rămas cu vreo 800.000 de euro amărâţi pentru pârlitul de tine.

Acum o iei de la început: întâi îi dai lui Dumnezeu!

Dar ce să-i dai tu lui Dumnezeu, că ale Lui sunt toate de sub cer, şi păsările, şi iarba, şi ramurile atârnând de portocale, şi diamantele neştiute din adâncul pământului, şi comorile piraţilor abandonate prin insule sterpe. Dumnezeu vrea duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi, şi astea le ai, ohooo, nu-i o problemă.

Dar, totuşi, parcă un schit ai putea face şi tu. Dar costă mult, plus că eşti nevrednic de aşa lucrare. Mai bine iei pământ şi-l donezi, să facă alţii construcţiile în sine. Dar nu e prea puţin?

Mai bine-l bucuri pe Dumnezeu făcând bine adevărat, dăruind la săraci şi bolnavi. Deci mergi cu ajutoare pe la cămine de bătrâni şi le dai bolnavilor bani pentru operaţii şi medicamente.

Hopa, aici apare o nouă problemă care te depăşeşte: de unde ştii tu la care să dai şi la care să nu dai? Ce garanţie ai că bătrânul ăla pe care tu îl omeneşti nu a fost la viaţa lui cine ştie ce torţionar şi deci nu merită, în timp ce nu dai la unul care a fost pâinea lui Dumnezeu?

Deşi parcă ştii că asta e judecarea aproapelui şi nu se face. Dar totuşi… sunt bănişorii tăi, pentru Numele lui Dumnezeu!

Deodată simţi că eşti lovit în moalele capului: ai uitat complet de verişorii de gradul al doilea, cu care în copilărie te-ai avut ca un frate. Nu poţi să nu le iei nimic, şi nu poţi nici să le dai lucruri prea mari, trebuie să fii chivernisit, doar e clar că toţi aşteaptă! Sunt nişte hapsâni!

Soluţia apare de la sine, eşti luminat, simţi înţelepciunea cum se aşază în tine: trebuie să ţii secret de toată lumea, să nu afle nimeni, nu mai dai nimic, în definitiv şi la urma urmei, dacă Dumnezeu voia să aibă şi ei, le dădea El direct! Acum la muncă!

“…mai uşor intră cămila prin urechile acului decât un bogat în împărăţia cerurilor…”

Dan Cârlea / Marti, 02 Noiembrie 2010 / ZiarulLumina.ro