Ce fel de sacrificiu este acela făcut de un Cineva cu puteri nelimitate ?

Daniel ne-a pus ieri câteva întrebari foarte interesante: „Ce fel de sacrificiu este acela făcut de un Cineva cu puteri nelimitate?” Şi atunci în ce constă suferința sa? Chiar presupunând că a ales să nu-și folosească acele capacități magice, ce anume a realizat el prin suportarea unei dureri nenecesare? Vroia să-și demonstreze lui însuși că e un mare stoic?” referindu-se la Iisus Hristos care a suferit pe cruce ca om şi fiind şi Dumnezeu S-ar fi putut folosi de puterea Sa pentru a nu percepe suferinţa în mod real.

Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române explică foarte frumos de ce a suferit Hristos şi ce legătură este între suferinţa, moartea Lui pe cruce şi învierea, pe de o parte, şi noi oamenii pe de altă parte.

„După fiecare Evanghelie care se citeşte în Denia Vinerii celei Mari, corul, strana şi noi toţi, în gând, spunem: „Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie”, înseamnă că cea mai mare virtute pe care o vedem arătată în dragostea Mântuitorului este dragostea Sa îndelung răbdătoare.

În general, noi când iubim, iubim pe oamenii care ne iubesc pe noi şi foarte adesea nici pe aceştia nu-i mai iubim, îi uităm. Foarte mulţi copii îşi uită părinţii, foarte mulţi din cei care au beneficiat de ajutorul cuiva îl uită foarte repede.

Dar să iubeşti şi când nu mai eşti iubit sau să iubeşti şi atunci când eşti urât şi duşmănit e un lucru rar. Evangheliile din seara aceasta ne-au arătat că Mântuitorul Iisus Hristos nu a încetat să iubească pe Dumnezeu şi pe semeni, pe oameni, chiar şi în mijlocul suferinţei. Iubirea Sa este acum verificată prin durere, prin suferinţă. Iubirea Sa este îndelung răbdătoare. Evanghelia după Ioan, în capitolul 13, ne spune că: „Mântuitorul Iisus Hristos, iubind pe ai săi cei din lume, i-a iubit pânã la sfârşit”. Iubirea lui faţă de Dumnezeu se vede în aceea că nimic nu-L poate îndepărta de la împlinirea voii Tatălui ceresc. În faţa morţii, în rugăciunea din Ghetsimani, Mântuitorul Se roagă şi spune:

„Părinte dacă se poate să treacă paharul acesta de la Mine”, adică paharul suferinţei şi al morţii. Ca orice om care se teme de moarte şi de suferinţă, Mântuitorul săvârşeşte rugăciunea aceasta, dar îndată adaugă: ,,dar nu după cum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu”. Voinţă Lui umană urmează voinţei divine, care este în acord cu Tatăl Cel veşnic. În momentul în care Iuda Îl trădează, Iisus îi spune: ,,Prietene, ceea ce faci, fă mai curând” sau ,,De ce, prietene, vinzi tu pe Stăpânul Tău cu o sărutare?” Dar nu se vede nici o urmă de ură faţă de Iuda, nici un dram de răutate, ci în mijlocul acestui eveniment al trădării, Mântuitorul continuă să iubească pe toţi ucenicii.

Când Petru, cuprins de prea multă frică, se leapădă în faţa slujnicii şi spune: „Nu-L cunosc pe El (pe Iisus)”, Mântuitorul nu încetează a-l iubi pe Petru, de aceea, după Înviere, îl cheamă, spunând femeilor mironosiţe: „Mergeţi şi spuneţi ucenicilor şi lui Petru că voi merge în Galileea”. Iubirea îndelung răbdătoare a Mântuitorului Hristos se vede faţă de Dumnezeu Tatăl, în cuvintele de pe Cruce, înaintea Morţii Sale, când a zis: ,,Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu”, iar pentru cei care L-au răstignit, Mântuitorul Se roagă zicând: ,,Părinte, iurtă-le lor că nu ştiu ce fac”.

Această taină a iubirii până la capăt, a iubirii mai tare decât păcatul, a iubirii lui Hristos mai tare decât trădarea, mai tare decât lepădarea, mai tare decât orice părăsire şi orice singurătate impusă Lui este taina Crucii şi în ea se găseşte sămânţa Învierii. Pentru că la această iubire îndelung răbdătoare a umanităţii lui Hristos, răspunde iubirea lui Dumnezeu care-L înviază din morţi, pentru că El a murit pe nedrept. El este Dreptul Ce va fi înviat de puterea dumnezeiască pentru că a iubit mai mult decât cineva poate cuprinde taina aceasta.

Iubirea lui Hristos, pentru că este mai tare decât moartea, trece prin moarte şi biruieşte moartea. Legătura aceasta dintre taina Crucii şi taina Învierii, prin iubirea mai tare decât moartea, este meditată, este preamărită în aceste cântări ale Deniilor. Iar slava acestei iubiri smerite şi îndelung răbdătoare se vede în taina Învierii sau în taina Sfintelor Paşti.

În Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni, în capitolul al doilea, ni se spune un lucru deosebit de important pentru viaţa noastră duhovnicească: Mântuitorul Iisus Hristos a biruit puterile demonice, diavoleşti ale întunericului, ţintuindu-le pe Cruce. Desigur, cea dintâi întrebare este cum Mântuitorul, murind pe Cruce, biruieşte puterile diavoleşti? Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi, mai ales, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne arată că Mântuitorul a biruit două feluri de ispite: ispitele plăcerii şi cele ale durerii, şi ne cheamă şi pe noi, pe creştini, care-i purtăm numele, să biruim aceste ispite. Ispitele plăcerii, şi anume lăcomia de a avea în lumea aceasta cât mai multe lucruri materiale, de a avea cât mai multă slavă şi de a stăpâni cât mai mult. Aceste ispite le-a biruit Mântuitorul în pustie când a postit 40 de zile.

Ca o şcoală a biruinţei acestor ispite avem noi în Ortodoxie postul de 40 de zile, care s-a încheiat în Duminica Floriilor. Dar văzând demonii că nu pot despărţi pe Hristos de Dumnezeu prin ispitele lăcomiei au inventat ispitele durerii. În această săptămână vedem cum Mântuitorul biruieşte ispitele durerii, pentru că nici prin durere şi nici prin suferinţă El nu se desparte de iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ci rămâne în iubirea aceasta îndelung răbdătoare şi smerită. Or, tocmai aceasta este marea taină a Crucii: prin smerenia şi prin indelunga Sa răbdare, Mântuitorul rămâne în starea de iubire smerită pe care nu o au demonii. De aceea, Crucea lui Hristos devine armă puternică împotriva diavolului. Când demonii văd Crucea, ea le aminteşte de iubirea smerită a Mântuitorului Iisus Hristos, iubire care este mai tare decât ura, mai tare decât viclenia, mai tare decât trădarea, mai tare decât moartea. În sensul acesta trebuie înţelese cuvintele care spun că Mântuitorul a biruit puterile demonice ţintuindu-le pe Cruce.

Rugăciunile şi cântările la care noi am participat au avut ca rost să ne deschidă sufletul pentru ca Hristos-Domnul, cu prezenţa Sa nevăzută, dar reală, să ne dăruiască şi nouă putere duhovnicească de a birui ispitele din lumea aceasta. Cei ce au postit, cei ce şi-au plâns păcatele, cei ce s-au spovedit, cei ce au făcut milostenie au biruit încetul cu încetul ispitele lăcomiei. Iar cei ce, trecând şi prin necazuri şi prin încercări, nu şi-au schimbat şi nu şi-au împuţinat credinţa şi nici dragostea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, aceia au biruit ispitele suferinţei şi de aceea s-au apropiat de Hristos.

Foarte adesea oamenii trec prin necazuri, prin suferinţe, iar dacă această trecere a lor prin suferinţă îi apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune şi prin schimbarea vieţii lor, atunci încep să simtă puterea Invierii şi puterea Crucii în viaţa lor.

Să rugăm pe Hristos Domnul să ne dăruiască puterea aceasta duhovnicească a iubirii îndelung răbdătoare, a dragostei duhovniceşti curate nu numai când ne merge bine, ci şi atunci când trecem prin încercări şi prin necazuri. Şi dacă simţim acest lucru în noi, simţim şi bucuria Învierii, bucuria iubirii lui Hristos pentru noi, spre slava Sa şi spre a noastră mântuire.”