Ce m-a impresionat până acum în viaţă
Puţine lucruri m-au impresionat foarte puternic în viaţă până acum, iar aceste lucruri le păstrez în inima mea neatinse de răul pe care-l văd înjur, de păcatele pe care le fac zilnic. Tot ce-am trăit frumos în viaţă am păstrat într-o cămăruţă a sufletului meu, tot ce am mai frumos în mine e legat de oamenii pe care i-am întâlnit.
Când eram mic iubirea mamei mele m-a impresionat cel mai mult şi lipsa ei de lângă mine pentru câteva zile mă făcea să sufăr. Când o revedeam plângeam de fericire. Zilele petrecute în mijlocul naturii la ţară, cu miros curat de iarbă, cu podul din faţa casei pe care treceau căruţele, cu soarele dimineţii, cu găinile mergând agale prin curte, cu liniştea şi pacea vieţii de la sat…mi-au rămas pentru totdeauna în gând.
Jocul alături de cei mai buni prieteni din copilărie şi lipsa grijilor…
Libertatea de la vârsta adolescenţei, nebunia de a crede că orice este posibil şi gândul că viaţa mă poate duce oriunde în lume… nădejdea că într-o zi voi şi eu fericit, voi avea şi eu o fată pe care să o iubesc şi să mă iubească… puterea de a o lua de la început mereu, căderile şi bucuriile vârstei de adolescent…mi-au rămas amintiri de nepreţuit şi temelie pentru comportamentul meu actual…
Felul simplu de a fi al soţiei mele şi sinceritatea ei m-a cucerit… nu era sofisticată în niciun fel, era frumoasă şi avea un chip nevinovat… curăţia sufletului şi felul ei de a mă iubi m-au cucerit pe viaţă. Nu se lăuda cu nimic, nu ieşea în evidenţă în niciun moment, dar era aşa frumoasă; smerenia şi lipsa ei de experienţă în relaţia cu oamenii însemna mai mult decât orice pentru mine.
Harul lui Dumnezeu şi experienţa rugăciunii pline cu lacrimi mi-au arătat la 19 ani ce nu-mi închipuisem să trăiesc vreodată. Rugăciunea lui Iisus spusă copilăreşte, într-un mod simplu şi nevinovat mi-a descoperit acum 10 ani ce înseamnă lupta cu răul din mine. Sfânta Liturghie şi slujbele bisericeşti mi-au arătat o altfel de bucurie, o altă lume în care nu intrasem niciodată. Simţeam prezenţa lui Dumnezeu oriunde lângă mine şi din râvnă am vrut să cunosc şi mai mult… şi mai mult. Era începutul relaţiei mele cu Dumnezeu, erau primele luni alături de Hristos. Ce-am trăit atunci nu cred că voi trăi vreodată, bucuria şi pacea pe care o simţeam în fiecare seară la rugăciune au rămas ca temelie a credinţei mele în Dumnezeu pâna astăzi, când mă simt aşa departe de El deşi stau aşa mult în mediul bisericesc.
Dorinţa de a fi preot şi râvna de a sluji lui Dumnezeu mi-au schimbat viaţa la propriu…
Numai gândul de a fi în faţa altarului, de a tămâia lin şi în rugăciune, m-au făcut să merg şi mai departe. Dorinţa de a-i ajuta pe oameni, de a le vorbi tinerilor de Dumnezeu m-au ajutat enorm…
Relaţia cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei m-a făcut să mă cunosc mai bine şi să-nţeleg ce vreau să fac în viaţă.
Sutele de oameni pe care i-am cunoscut ca prieteni, amici, cunoştinţe, colegi, rude, neamuri, mi-au întărit şi mai mult dorinţa ca pe viitor să fiu preot şi să slujesc aşa până la moarte.
Multe întâmplări şi experienţe frumoase am în adâncul inimii, pe care nimeni nu mi le poate lua, ele vor rămâne mereu acolo ca lucruri care întăresc faptul că viaţa e cel mai frumos dar de la Dumnezeu şi nimic nu e întâmplător…
(Victor din Canada)
Alexandru
mai 3, 2010 @ 1:22 pm
-[Mă simt aşa departe de El deşi stau aşa mult în mediul bisericesc.]- (!!!nu-mi citi-ti (dez)nadejdea daca stiti ca va smintiti!!!)
-sunt mancat de starea aceasta… am inceput sa pun inceput deznadejdii (la fel nevointei)…dorintele pe care le-am schitat le-am dat „gumei de sters”…si iarasi mi-am dorit si iarasi m-am simtit nevoit sa le sterg…si am mai nadajduit…si mi-am dorit din nou si iarasi…sincer, nu mai vreau…nici de stat, nici de mers nu mai vreau…
ld
mai 3, 2010 @ 2:34 pm
Alexandru,
PROLOG, de Lucian Blaga
O, tineri, cari umblati printre frumseti,
ce fel de tineri sunteti, tineri cantareti?
Va parasit de tot dumnezeirea?
Uitarati cantecul, ce-l cere firea?
Sau nu-l gasiti? V-a amutit in gura
Cuvantul ce alege lamura de zgura?
Neincercand in cale nici o vraja,
voi tineti portilor o trista straja.
S-a intamplat sa port candva faclia
din vale-n deal, din noapte-n zi,
pe drumuri ce mereu vor fi,
calauzindu-va pana la pragul
unde-n azur domneste maretia.
S-a intamplat sa cant prin vreme pamanteasca
tot ce-i inalt, tot ce-i frumos,
tot ce iesi ca din tiparnita cereasca:
porunci si pravili, noime, legi,
visuri ce ti se dau si nu le-alegi,
cai de ursita, tinte, ce se-adulmeca de-abia
la varste cum se face-a mea,
zbor de-mplinire, ultime-naltari,
prin cari pamantului ii scapi subt zari.
De ce taceti, voi tineri cantareti?
Uitarati cantecul ce-l cere firea?
Sau asteptati
ca inima ce are dreptul la odihna,
sa cante-n locul vostru si iubirea?
Alexandru
mai 3, 2010 @ 6:38 pm
…(id, nu imi vine sa cred ca mi-ai raspuns cu o poezie a lui Blaga. Si stii de ce ? Pentru ca eu am fost convins de ieromonahul Savatie Bastovoi din revista orthograffiti(ultimul nr. aparut, 13) care a abordat subictul „Prima dragoste” si in care a amintit si a indemnat ca tinerii sa citeasca poeziile poetilor romani. Din curiozitate am ales Lucian Blaga la intamplare si am ramas „putin” pe ganduri cand l-am citit (si recunosc ca e primul volum de poezie din viata mea pe care am pus mana sa-l citesc. Trist !)…
*
mie-mi plac „Lacrimile, Catrenele dragostei, Catrenele fetei frumoase”
Ana
mai 3, 2010 @ 7:09 pm
Alexandru, bun inceput cu cititul poeziilor. Citeste doar ce te odihneste. mai tarziu poti citi si ceva trist.
In rest nu da voie deznadejdii. De cate ori simti durerea asta ca te apasa, ridica capul sus, respira si continuu cere ajutor de la Dumnezeu prin ce cuvinte iti vin. Iti dau doar un exemplu: Doamne miluieste-ma, Doamne ajuta-ma
Dumnezeu sa-ti linisteasca sufletul
ld
mai 3, 2010 @ 7:27 pm
Alexandru, mie imi plac toate poeziile lui Blaga. Mi-a fost alaturi in multe necazuri, si in singuratate. Mie mi-a folosit si imi foloseste. Poate am trait aceleasi nevoi si necazuri, ca si el.
Victor din Canada,
un articol exceptional !
marius
mai 3, 2010 @ 7:47 pm
Cel mai mult m-a impresionat in viata, VIATA! Este atat de frumoasa si gingasa, ca o floare, viata este tot ce poate fi mai frumos pe lume (cat ar fi ea de grea) caci „Eu sunt Calea, Adevarul si VIATA. Ioan 14,6”!
andreea c
mai 3, 2010 @ 9:44 pm
oo Doamne, ce frumos sa te bucuri in simplitate…
A.
mai 4, 2010 @ 8:56 am
Frumos articolul.
Mircea
mai 4, 2010 @ 9:29 am
Intr-un fel ma intristez pentru noi, cei care am gustat Bucuria, iar acum o cautam si nu o ajungem, o dorim si o aflam doar cand si cand. Dar intr-un alt fel ma bucur ca nu sunt singurul care umbla ca un copil care si-a pierdut parintii si astfel incep sa nadajduiesc ca nu sunt pierdut de tot! Nu se poate ca atatia si atatia dintre cei ce cauta, sa se piarda! Ma regasesc in dorul de Hristos al lui Victor, intru-totul! La fel si eu, am gustat rauri de bucurie si izvoare minunate cu apa curata, dar nu ma gandeam vreodata ca as putea pierde Acea Bucurie. Acum ma simt plin de gunoi in suflet si cu un dor si o iubire „scurta”, doar de moment, plin de cautari care sfarsesc in plan orizontal, de parca n-as fi inteles niciodata ca Bucuria nu e in cele trecatoare. Am cautat adesea sa vad unde am gresit, am plans, am deznadajduit, apoi m-am reintors la nadejde, dar iarasi am cazut si am deznadajduit. Si tot asa, ramas fara puteri, m-a intarit Domnul sa strig dinou la El, sa cer ajutorul Lui, sa-L vad ca singura nadejde si adevarata bucurie a sufletului meu. Cred ca stiu unde am gresit si inca mai gresesc! Am uitat sa mai iubesc, sa ma mai jertfesc. Am inceput sa astept dreptatea aplicata in viata altora si am sfarsit sa nu mai veghez curatia faptelor mele. Am incercat prea mult sa-L prind pe Dumnezeu prin mintea mea si prin faptele mele „religioase”, iar El s-a indepartat pentru ca nu pentru faptele mele pline de mandrie a venit la mine. Doar dragostea Il motiveaza! Durerea noastra Ii este deajuns sa se coboare in inimile noastre. Prea multa filozofie, prea multa „stiinta” si prea putin foc si dor si revarsare de sentimente, prea putin devotament!
Dragilor, voi care suferiti dintr-un dor neimplinit de Hristos, ca niste copii sa strigam la Domnul si se va milostivi de noi! Nu in noi sta puterea mantuirii noastre, nici macar nevointa noastra nu Il aduce pe Hristos mai aproape, dar alegerea de a fi curati in fapte si in cuget este a noastra. El este aici, gata mereu sa ne dea Apa Vietii! Faptele iubirii sunt placute Lui, dar faptele noastre de a ne dovedi vrednici de mantuirea Lui sunt o uraciune si o inaltare a mintii. Acum sa ne facem mici ca sa ne ridice El, sa devenim copii la inima.
Bucurie sufletelor voastre! Hristos a inviat!
omp
mai 4, 2010 @ 5:56 pm
Mircea,
Bucuria de care spui cred ca e prea „grea” ca sa poata fi suportata continuu aici… Probabil ca Sfintii se minunau, crezandu-se nevrednici de acea Bucurie… si poate tocmai de aceea, „dincolo” o au deplin… duios articolul lui Victor care ti-a inspirat beneficele indemnuri catre smerenie…